Stiri economice
banii trebuie acum confiscați de Fisc
Probleme au fost identificate atunci, printre altele, şi la Raiffeisen Bank, iar ANPC a decis amendarea băncii. Inspectoriii au constatat o serie de nereguli la creditele acordate în franci elveţieni, iar banca austriacă trebuia să modifice contractele de credit, doar că a refuzat acest lucru.
Potrivit unui document postat pe Grupul clienţilor cu credite în CHF, sancţiunea vine ca urmare a unor memorii trimise la Secretariatul General al Guvernului şi Administraţia Prezidenţială.
„Referitor la sesizările dumneavoastră transmise către Secretariatul General al Guvernului, respectiv către Administraţia Prezidenţială, redirecţionate către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi înregistrate cu nr. 6819/17.08.2017 şi 6.834/17.08.2017 formulate împotriva Raiffeisen Bank SA, vă informăm faptul că, din verificările efectuate, echipa de control a identificat încălcări ale Legii 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, fiind dispusă măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte.
Menţionăm faptul că operatorul economic de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a contesta la instanţa competentă sancţiunea şi măsura dispusă’, se arată în răspunsul ANPC către Grupul clienţilor cu credite în CHF.
ANPC subliniază că banca trebuie să elimine practicile incorecte, însă banca a anunţat că va contesta măsura în justiţie. Doar că acum justiţia a dat dreptate ANPC.
„Banii obtinuti inselator trebuie acum confiscati de fisc sau de ANPC, in baza art.3 din Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva comertului ilicit”, spune şi cunoscutul avocat Gheorghe Piperea.
Evenimente
Închisoare până la 6 ani pentru cei care ignoră Fiscul! Cum arată somația – DOCUMENT
Închisoare pentru cei care ignoră Fiscul! Așa sună un proiect de ordin pus în dezbatere publică de ANAF. Mai exact, cei care nu trimit la timp documentele solicitate de inspectori ar putea risca între 1 și 6 ani de închisoare.
Totul, în condițiile în care reprezentanții instituției se plâng că în prezent, din cauza unei lacune în legislație, somațiile lor sunt des ignorate de cei verificați. Pentru ca măsura să se aplice, ar mai fi nevoie ca ordinul să fie aprobat de președintele ANAF și publicat în Monitorul Oficial.
Un proiect de ordin pus în dezbatere publică arată că Direcția Antifraudă Fiscală, instituție subordonată ANAF, va trimite contribuabililor „invitații” prin care li se va cere să arate documentele necesare verificărilor. Neprezentarea se va considera infracțiune și va fi pedepsită cu închisoarea.
„Din practica controalelor a rezultat că, în nenumărate situații, contribuabilul nu dă curs solicitării inspectorilor antifraudă de a prezenta documente în vederea efectuării/continuării verificărilor, solicitare formulată prin intermediul formularului ”Invitație”, cu consecința elaborării de acte de sesizare a organelor de urmărire penală în temeiul art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 241/2005)”, se arată în referatul de aprobare al proiectului de ordin emis de ANAF.
Art. 4 din Legea sus-amintită prevede că refuzul nejustificat aș unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 6 ani.
Ca atare, pentru că în lege scrie cuvântul „Somație”, nu „Invitație” (termen uzitat de ANAF în adresele trimise contribuabililor) instituția propune înlocuirea titlului adresei „Invitație” cu „Somație”.
„La nivelul DGAF există soluții de clasare comunicate de organul de urmărire penală motivate de faptul că nu s-a uzitat și comunicat contribuabililor în cauză documentul intitulat ”Somație”, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 4 din Legea nr. 241/2005 pentru acest considerent”, se arată în documentul citat.
De asemenea, ANAF arată că introducerea documentului ”Somație” asigură o practică unitară la nivelul organelor de control fiscal, documentul fiind reglementat și prin ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3711/2015 privind modelul şi conținutul formularelor şi documentelor utilizate în activitatea de inspecție fiscală.
Totodată, ca urmare a recomandării Direcției generale de legislație Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale și contabile din cadrul Ministerului Finanțelor au fost modificate instrucțiunile de completare a documentelor „Invitație” și ”Somație”, în sensul inserării, în cuprinsul instrucțiunilor de completare și utilizare, a precizărilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare: „Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da posibilitatea contribuabilului/plătitorului să își exercite dreptul sau să își îndeplinească obligația. Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal”.
Pengtru ca acest ordin să se aplice, trebuie aprobat de președintele ANAF și publicat în Monitorul Oficial.
Evenimente
Dezastru total în agricultură. Fermierii cer despăgubiri de la stat pentru pierderi și credite
Dezastru total în agricultură. Producția a fost calamitată din cauza valurilor de căldură extremă și a secetei crunte. Agricultorii sunt disperați și spun că dacă nu plouă, însămânțarea de toamnă va fi un dezastru. Mulți dintre ei au cerut despăgubiri de la stat pentru a-și acoperi pierderile și pentru a-și achita creditele la bancă.
Peste 6.000 de fermieri cer despăgubiri în Mehedinți
Seceta i-a lovit crunt pe cei agricultorii care cultivă suprafețe mari. Pământul se lucrează extrem de greu și mulți fermieri au intrat în faliment și au renunțat.
„Iată, pământul e uscat, am însămânțat aproape de 3 săptămâni. Vedeți, grâul este ca și în sac. N-a mai plouat de 2 luni de zile. Un dezastru pentru agricultură.”, spun fermierii.
Numai în județul Mehedinți, peste 6.000 de fermieri au apelat la ajutor de la Direcția Agricolă.
„Avem înregistrate 6.100 de cereri, de la fermieri, cu o suprafață de 26.074 hectare afectate de calamitate în proporție de 31 până la 3 la sută.”, a declarat Ștefan Răceanu, director DADR Mehedinți.
Ministerul Agriculturii a promis că va vira banii în contul fermierilor până la sfârșitul anului.
Evenimente
PROPRIETARUL PRIMA TV IESE DIN TRANZACȚIA TELEKOM! ANCA ALEXANDRESCU: „AM AVUT DREPTATE, AM FOST AMENDAȚI DEGEABA”
După ce tranzacția dintre Telekom și grupul deținător al Prima TV a fost intens criticată pe motive de siguranță națională, proprietarul Prima TV, Adrian Tomșa, a decis să se retragă din această tranzacție. Anca Alexandrescu, realizatoarea Culisele Statului Paralel, de la Realitatea PLUS, a spus că avertismentele lansate în cadrul emisiunilor sale s-au dovedit corecte și speră ca CNA să înapoieze banii luați prin amenzi.
„După o serie de emisiuni în care am dezvăluit că este o chestie de securitate națională, de siguranță națională și nu se poate face această tranzacție cu proprietarul de la Prima pentru că va fi un monopol pe piață, am primit o amendă uriașă de la CNA pentru acest lucru, pentru că domnul Adrian Tomșa s-a plâns împotriva noastră acolo. Astăzi însă, prin ieșirea dânsului și prin declarațiile domnului Bogdan Chirițoiu de la Consiliul Concurenței, care spune negru pe alb că tranzacția de vânzarea a Telekom a fost respinsă de mai multe ori din motive de siguranță națională de către institutiile de port ale statului, se dovedește că noi am avut dreptate atunci când am atras atenția că acest personaj, împreună cu cei de la Digi, pot crea un monopol de piață periculos pentru România. Astăzi, prin faptul că domnul Tomșa a ieșit din această operațiune, arată foarte clar că noi am avut dreptate.
Iată că interesul național începe să fie pus mai presus de autoritățile statului și toți cei care se credeau șmecheri și care credeau că pot să păcălească statul român, până și CNA-ul, care iată ne-a amendat pentru acest lucru, nu mai au șanse să câștige. Eu sper ca CNA-ul să ne dea bani înapoi pe această amendă, pe care cu siguranță avocații noștri au contestat-o în instanță, dar mă bucur foarte tare că se dovedește încă o dată că emisiunile pe care noi le facem și dezvăluirile pe care le aducem în spațiul public, bazate pe documente clare, încă o dată au fost confirmate de autoritățile statului”, a spus Anca Alexandrescu.
Sunt schimbări în procesul de vânzare al companiei Telekom. După ce iniţial proprietarul grec al Telekom a bătut palma cu o companie în care acţionari sunt omul de afaceri Adrian Tomşa şi compania Digi, se schimbă datele.
Compania Vodafone a anunţat joi dimineaţă că a semnat un Memorandum de Înţelegere pentru achiziţia Telekom România, inclusiv a unei părţi semnificative din activele acesteia. Restul părţilor ar fi achiziţionate de Digi.
„Vodafone România a semnat un Memorandum de Înţelegere ca prim pas pentru achiziţia Telekom România Mobile Communications, inclusiv a unei părţi semnificative din activele acesteia de la Hellenic Telecommunications Organization (OTE). De asemenea, Digi România va prelua o parte din active”, anunţă Vodafone într-un comunicat.
-
Uncategorizedacum 2 zile
Cum să Alegi Salteaua Perfectă pentru un Somn Odihnitor
-
Evenimenteacum 2 zile
5 caracteristici pe care corturile de depozitare ar fi bine să le îndeplinească
-
Evenimenteacum 2 zile
Prețul vs. funcții și accesorii incluse – ce contează în decizia bărbaților de a-și cumpăra o mașină de tuns?
-
Evenimenteacum 2 zile
PROPRIETARUL PRIMA TV IESE DIN TRANZACȚIA TELEKOM! ANCA ALEXANDRESCU: „AM AVUT DREPTATE, AM FOST AMENDAȚI DEGEABA”
-
Evenimenteacum o zi
Dezastru total în agricultură. Fermierii cer despăgubiri de la stat pentru pierderi și credite
-
Evenimenteacum o zi
Închisoare până la 6 ani pentru cei care ignoră Fiscul! Cum arată somația – DOCUMENT