Stiri economice
Satul din România unde oamenii trăiesc în medie 100 de ani. Care este secretul longevității lor

Localnicii din Cărpineţ, judetul Bihor se pot lăuda cu multe lucruri demne de cinste şi mândrie, care să îi plaseze oricând în prima parte a unui top al superlativelor autohtone.
Păstrarea istoriei şi a tradiţiilor autohtone nealterate, peisajele montane de o frumuseţe rară, cea mai spectaculoasă şi originală zonă carstică din România, aerul curat şi apele binecuvântate din izvoarele Codrului Moma sunt câteva dintre motivele de mândrie ale cărpineţenilor.
Însă, pe lângă toate acestea, mai există un lucru care face cinste Cărpineţului şi anume longevitatea localnicilor săi. Se spune că strămoşii carpineţenilor ar fi trăit peste 100 de ani fiecare. Iar dacă ţinem cont de faptul că aici a trăit cel mai bătrân român, ajuns la incredibila vârstă de 225 de ani, suntem tentaţi să credem că oamenii acestor locuri au puteri magice care i-au ajutat să descopere taina tinereţii fără bătrâneţe.
Povestea iobagului Lupu Başe, locuitorul Carpinetului, care a trait 225 ani nu este tocmai o legenda. Documente ale vremii cat si un studiu al reputatului academician Ştefan Meteş atesta existenta seculara a acestuia.
Despre vârsta lui Lupu Base aminteşte şi urbariul domeniului Beiuş, din 1600. Cu ocazia anchetei din 9 noiembrie 1619, pentru a se dovedi printr-o hârtie dată, se pare, de împăratul Sigismund (1382-1438) că preotul Pîrvu este scutit de slujba oştirii şi de plata dării după pământul bisericii, se ascultă peste 20 de bătrâni din 6 sate, dintre care mulţi sunt trecuţi de 100 de ani. Toţi depun mărturie în favoarea preotului Pîrvu. Printre aceşti martori se aminteşte unul, Lupu Basa, de circa 225 de ani, vârstă notată de două ori în actul de judecată.
Un alt sătean de poveste din Cărpineţ este Graţian Florea, care, deşi a trăit în sălbăticie a depăşit cu mult un secol de viaţă. Acesta şi-a incheiat lungul drum prin viaţă în anul 2001, fiind contemporan cu o parte din sătenii de astăzi, inclusiv cu primarul Gheorghe Ienciu. „Graţian Florea a fost contemporanul meu. Tot ceea ce pot să spun cu certitudine este că a fost un om extraordinar de deştept preocupat să desluşească infinitul, scop în care a realizat numeroase calcule. Recunosc că în momentele în care intra în aceste teorii eram depăşit. Ştiu că era fiul unui preot şi datorită unei boli incurabile în momentul respectiv- o problemă de incontinenţă urinară- fost atât de marcat pshihic încât a ales să trăiască izolat. Era foarte deştept şi preocupat de educaţie, chiar dacă trăia în sălbăticie.”
Lunga şi ciudata existenţă a lui Graţian Florea a fascinat pe toată lumea, inclusiv pe Thomas, fiul regretatului Liviu Ciulei, care a regizat un film pornind de la povestea de viaţă a cărpineţeanului.
Evenimente
PROTESTUL SĂRĂCIEI, LA COTROCENI. PRINTRE REVENDICĂRI, REDUCEREA SUBVENȚIILOR ȘI ELIMINAREA PRIVILEGIILOR PENTRU PARTIDE ȘI PARLAMENTARI
Sute de oameni ies în stradă, astăzi, să protesteze în fața Palatului Cotroceni. Sunt revoltați din cauza traiului tot mai greu, dar și din cauza faptului că decidenții din coaliție continuă să ignore vocea poporului. Oamenii cer stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în muncitori și pensionari.
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” anunţă organizarea unui protest la Cotroceni, astăzi, începând cu ora 11:00, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii. Sindicaliştii cer, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială. Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.
„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.
Potrivit sindicaliştilor, România are servicii publice esenţiale subfinanţate şi un aparat bugetar subdimensionat, nu supradimensionat.
„Tăierile de personal, blocarea angajărilor şi reducerea şi mai acută a finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile afectează cetăţenii şi subminează orice şansă de redresare durabilă”, se arată în comunicat.
Cartel Alfa cere o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital şi muncă, orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice să înceapă „în primul şi în primul rând” cu decidenţii politici (partide si parlamentari) prin reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor, stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în lucrători şi cetăţeni, redimensionarea corectă a administraţiei publice, nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană, dialog social real şi incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate şi societate civilă, şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.
„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.
Sursa citată reaminteşte decidenţilor că România are printre cele mai mici taxe pe business din UE, contribuţia lucrătorilor la bugetul social (pensii şi sănătate) depăşeşte cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaţionale, pe care România le-a ratificat, număr restrâns de funcţionari raportat la populaţie.
„Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România inflaţia va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederaţia sindicală.
CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să îşi asume rolul constituţional de mediator între stat şi societate, să apere interesele tuturor cetăţenilori, nu doar ale privilegiaţilor, să iniţieze un pact social pentru reconstrucţia României, bazat pe justiţie socială, solidaritate şi responsabilitate.
„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, încheie sindicaliştii Cartel Alfa.
Evenimente
Prețurile carburanților ar putea crește semnificativ. Scenariu de coșmar pentru români, toate prețurile ar sări în aer
Gaura din bugetul de stat ar putea fi plătită inclusiv de șoferi. La negocierile pentru stabilirea pachetului fiscal care are ca scop reducerea deficitului din România se discută, potrivit unor surse, și creșterea accizelor la carburanți cu 20%.
Această creștere a accizelor la benzină și motorină ar însemna că, la pompă, carburanții vor fi mai scumpi cu circa 40 de bani pe litru, potrivit Realitatea Plus.
Concret, șoferii vor plăti cu aproximativ 20 de lei mai mult la plinul de benzină și cu 18 lei mai mult cel de motorină.
Evenimente
Statul a trecut pragul de 1.000 de miliarde de lei datorie! Avertismentul directorului Trezoreriei
Directorul general al Trezoreriei, Ștefan Nanu, a anunțat că statul s-ar putea să fi trecut cu datoria publică peste pragul de 1.000 de miliarde de lei în aprilie, în contextul în care, în februarie, nivelul datoriei raportate s-a situat la 990,8 miliarde de lei, iar statul se împrumută în ritm alert din cauza deficitelor bugetare mari.
Ieșirea publică a directorului general al Trezoreriei, Ștefan Nanu, privind depășirea pragului de 1.000 miliarde lei datorie publică este un act excepțional cu valoare de avertisment tehnocrat de rang înalt.
Într-un context obișnuit, astfel de informații sunt comunicate prin canale instituționale și fără declarații anticipative. Faptul că directorul Trezoreriei a vorbit public înainte de publicarea oficială a datelor indică o tensiune gravă între responsabilitatea tehnică și deriva politică actuală.
-
Evenimenteacum 2 zile
PSD ar putea să nu intre la guvernare alături de USR. Mărul discordiei îl reprezintă măsurile de reducere a deficitului – SURSE
-
Evenimenteacum 2 zile
MONEDA EUROPEANĂ ȘI ALTE VALUTE IMPORTANTE SCAD ÎN RAPORT CU LEUL
-
Evenimenteacum 2 zile
Banii din pensii private, Pilonul II şi Pilonul III, vor putea fi încasaţi prin retragere programată sau pensie viageră
-
Evenimenteacum o zi
Dragoş Anastasiu, despre ajutorul de deces: Nu am discutat sau propus tăierea ori diminuarea acestuia
-
Evenimenteacum o zi
Datoria României, o bombă cu ceas care nu mai poate fi ignorată. Semnal de alarmă de la Mugur Isărescu
-
Evenimenteacum o zi
Teoria chibritului: Burduja, ministrul explicațiilor inutile și al facturilor uriașe. România, în beznă
-
Evenimenteacum 23 de ore
Energia solidarității, pe spinarea românilor: cum a ajuns Sebastian Burduja arhitectul unei inechități energetice
-
Evenimenteacum 20 de ore
INFLAȚIA A SĂRIT ÎN AER ÎN LUNA MAI. TĂVĂLUG DE SCUMPIRI PENTRU ROMÂNII DE RÂND, ÎNAINTE DE CATASTROFA FACTURILOR DE ENERGIE