Connect with us

Stiri economice

OLGUȚA VASILESCU, ieșire furtunoasă la adresa lui Iohannis: „Mi se pare HALUCINANT”

Publicat

pe

„(…) Când tu te-ai plimbat jumătate din mandat în străinătate, în concediu, fără să dai socoteală nimănui să ataci premierul la CCR că îşi ia o săptămână de concendiu, mi se pare halucinant. Îl aşteptăm pe dl Iohannis la vot, că acolo o să se vadă ce cred oamenii despre această guvernare (…) Am să mă refer la dl Tudose şi la dl Grindeanu, cu acelaşi preşedinte Klaus Iohannis, şi-au luat o săptămână de concendiu şi şi-au delegat atribuţiile vicepremierilor. L-aţi auzit atunci pe dl Klaus Iohannis că atacă la CCR sau să aibă vreo reacţie absolut stupidă de genul acesta? Atunci s-a putut şi acum nu s-a putut?”, a spus Vasilescu, citată de stiripesurse.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.

În cererea adresată Curţii este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 – 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

„Prin omisiunea prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6 – 13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi. (…) Procedând în acest mod, prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie”, se arată în cererea lui Iohannis către CCR.

Conform aceleiaşi surse, premierul Viorica Dăncilă a încălcat şi prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremaţia Constituţiei, precum şi principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.


 

„Rolul constituţional şi specificul atribuţiilor prim-ministrului presupun ca acesta să îşi exercite atribuţiile permanent şi neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanţă. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, chiar şi cu acest prilej, devin incidente prevederile constituţionale referitoare la interimatul funcţiei de prim-ministru”, se precizează în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională.

Preşedintele invocă o serie de argumente cu privire la admisibilitate, pornind de la jurisprudenţa CCR conform căreia conflictele juridice de natură constituţională nu se limitează numai la conflictele de competenţă – pozitive sau negative – care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei.

„În Decizia nr. 108/2014 Curtea Constituţională a stabilit că: ‘fără a-i defini conţinutul, atât Constituţia, cât şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale utilizează sintagma de conflict juridic de natură constituţională’. Prin urmare, pentru stabilirea trăsăturilor conţinutului conflictului juridic de natură constituţională, principalul reper l-a constituit jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi doctrina în materie. Astfel, aceste conflicte au următoarele trăsături: sunt conflicte juridice, sunt conflicte juridice de natură constituţională, creează blocaje instituţionale, vizează nu numai conflictele de competenţă (pozitive sau negative) născute între autorităţile publice, ci şi orice situaţii conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct din textul Constituţiei, se referă numai la anumite autorităţi care pot apărea ca subiecte ale acestuia”, se arată în cerere.

În opinia preşedintelui, conduita imputată reprezintă o problemă de constituţionalitate prin ea însăşi.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE