Anunț despre autostrada Sibiu-Pitești

0
303

AGERPRES: În câţi ani credeţi că vom avea autostrăzi complete şi nu tronsoane, adică să legăm toate porţiunile pe care deja le avem?

Narcis Neaga: Aici, părerea mea este că primul tronson complet este Coridorul 4 – Sibiu-Piteşti intră aici – şi partea dinspre autostrada Lugoj-Deva, care este oarecum sub un acord de mediu – undeva trebuie să facem nişte pasaje pentru animale mari, să nu spunem numai urşi, pentru că sunt şi râşi şi mai multe – deci consider că undeva în 2023 putem vorbi, ţinând cont de Sibiu – Piteşti. În rest, în 2020, vom putea circula de la Nădlac la Sibiu şi de la Piteşti la Constanţa.

Citiţi şi: Ce tronsoane de autostradă vor fi inaugurate în 2018. Ce spune şeful CNAIR

Revenind la autostrada Lugoj-Deva, loturile 3 şi 4 vor fi gata anul acesta, iar ultimul segment, acela cu pasajul de urşi, până în 2020, în ipoteza în care vom primi un document de la Ministerul Mediului sau Agenţia pentru Protecţia Mediului care să ne spună că acolo nu există urşi şi automat trecem pe vechiul studiu de fezabilitate. Noi suntem convinşi că nu sunt urşi acolo. Organizaţiile de mediu au prezentat tot felul de dovezi, noi suntem Companie de Construcţie de Drumuri nu venim în certuri cu dumnealor, contractul de finanţare prevede construcţia acestor tuneluri şi pasaje şi în 2020 credem că va fi gata.

În ceea ce priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, capetele 1 şi 5 sunt în procedură de evaluare, iar sectorul 4, care este un sector foarte greu, va fi lansat în acest an. Motivul pentru care s-a întârziat lansarea sectoarelor 2, 3 şi 4 este unul simplu: acordul de mediu care, sperăm noi, va fi finalizat în luna septembrie – undeva în primele 15 zile din luna octombrie. Suntem într-o foarte bună colaborare cu Jaspers, care este „o poartă de intrare a banilor în România”, un „verificator al proiectelor” care sunt depuse la Bruxelles. Chiar relaţia a început să se îmbunătăţească şi, cu siguranţă, anul acesta, dacă respectăm bine ceea ce am discutat şi ce am convenit, lotul 4 din autostrada Sibiu – Piteşti poate pleca spre SEAP.

 

AGERPRES: Puteţi să faceţi o sinteză a obiectivelor în execuţie?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here