“Trebuie să stopăm ceea ce se întâmplă în domeniul vânzării de terenuri agricole în România, este o lege care este păcălită. Vom intra cu un proiect de lege foarte repede în parlament prin care să ajutăm în primul rând românii să cumpere terenuri.”, spunea Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, anul trecut.
Dar a cam uitat promisiunea sau la el “foarte repede” are altă contotaţie decât cea din DEX. Ajungem în prezent, anul 2018. Ce ne spun cifrele? Fermierii şi speculanţii imobiliari români şi străini au cumpărat cu 9% mai multe terenuri agricole în prima jumătate a acestui an, faţă de perioada similară din 2017.
După ce străinii ne cumpără pământul, evident îl şi muncesc. Obţin recolte consistente pe care le exportă în ţările de origine, iar apoi noi le importăm produsele lor agroalimentare, procesate la ei, dar la preţuri cu mult mai mari decât dacă toate aceste lucruri s-ar întâmpla la noi în ţară. Asta se numeşte business… bun pentru ei, falimentar pentru noi.
Concret, ei cumpără ieftin de la noi şi apoi ne vând înapoi scump, cam dublu. De exemplu, un hectar s-a vândut în ţara noastră, în 2016, în general, cu aproximativ 1950 de euro. Extrem de puţin dacă stăm să comparăm cu Olanda, principalul investitor în România şi totodată ţara care ne pune barieră la aderarea la spaţiul Schengen. Aşadar în ţara lalelelor pentru un hectar s-au scos din buzunar în 2016, 63.000 de euro, adică de peste 30 de ori mai mult.
În momentul de faţă, dacă în Ilfov sau Ialomiţa, preţul pământului poate atinge un maxim de 10.000 de euro/hectar, în Germania, preţul terenurilor agricole variază între 25.000 şi 60.000 de euro/hectar, similar cu cel din Olanda. Iar pământurile lor nu sunt la fel de roditoare ca ale noastre.
Cel mai scump hectar de teren arabil din Uniunea Europeană s-a vândut în regiunea Liguria din Italia, cu peste 100.000 de euro. Totuşi sunt de-a dreptul şocante diferenţele de preţ, ţinând cont că în trecut România era grânarul Europei, iar acum a ajuns să vândă cel mai ieftin pământ din UE.
În România se remarcă libanezii la capitolul investiţii în teren agricol. Aceştia deţin 65.000 de hecare , adică mai mult decât suprafaţa Insulei Mari a Brăilei, de exemplu.
Străinii deţin 30% din suprafaţa pe care se face agricultură în Constanţa, iar pământul de Timiş este cel mai căutat în ultimii ani. Acest judeţ a fost fruntaş la vânzarea de terenuri şi în prima jumătate din 2017, însă anul acesta s-au înstrăinat cu 30% mai multe loturi.
Legea PSD promisă, zace în aşteptare. Dacă s-ar aplica, am intra în normalitate
Liviu Dragnea a promis, dar a uitat. Un proiect de lege, iniţiat de parlamentari PSD, îşi propune să uşureze accesul tinerilor la piaţa funciară şi să reducă achiziţiile de terenuri agricole cu scop speculativ, doar că suntem în 2018 şi în practică nu s-a schimbat nimic.
Proiectul a trecut de la Senat la Camera Deputaţilor şi se speră adoptarea lui în acest an. Însă sunt multe interese la mijloc şi este foarte posibil ca lucrurile să fie întârziate, tocmai pentru a fi permise anumite tranzacţii cheie.
Noua lege prevede ca, odată cumpărate, terenurile agricole din extravilan să nu mai poată fi vândute decât după 15 ani şi atunci doar statului român.
Actul normativ stabileşte şi condiţiile necesare achiziţiei de teren arabil. Astfel, în cazul persoanelor fizice, acestea trebuie să locuiască pe raza localităţii unde se află terenul oferit spre vânzare şi, în acelaşi timp, să fi desfăşurat activităţi agricole în aceeaşi zonă cu minim cinci ani înainte de publicarea ofertei. Aceste condiţii nu se aplică, însă, dacă cei interesaţi de achiziţie sunt fermieri tineri.
În cazul firmelor, acestea trebuie să aibă sediul social sau secundar înregistrat pe raza localităţii unde se oferă terenul la vânzare, să fi desfăşurat activitate agricolă în aceeaşi zonă cel puţin cinci ani, iar veniturile obţinute din agricultură să reprezinte minim 75% din totalul veniturilor pe ultimii trei ani.
Mai mult, arendaşii care doresc să cumpere terenul exploatat trebuie să deţină calitatea de preemptori în baza unui contract de arendare încheiat şi înregistrat cu minim un an înainte de data publicării oferite de vânzare a terenului. Conform proiectului legislativ, dreptul de preempţiune în cazul proprietarilor de terenuri învecinate este deţinut de cel care are terenul vecin cu cea mai mare latură la lotul de vânzare, iar dacă sunt mai mulţi care îndeplinesc această condiţie, atunci se alege cel mai tânăr dintre ei.
