Connect with us

Stiri economice

Daimler se luptă cu autoritățile germane pentru a evita cu „recall” masiv

Publicat

pe

Oficialii grupului Daimler au declarat că lucrează împreună cu autorităţile germane pentru a înţelege şi soluţiona problemele legate de emisiile poluate ale vehiculelor sale diesel. Compania a respins acuzaţiile revistei Der Spiegel care a scris despre posibila chemare la service a sute de mii de vehicule care ar putea avea emisii poluante peste limitele admise. Totodată, grupul german care produce, printre altele, vehiculele Mercedes-Benz, a menţionat că lucrează la soluţionarea problemelor evidenţiate de Autoritatea Federală de Transport din Germania în luna iunie.

„Daimler va continua să coopereze pe deplin cu autorităţile şi să asigure transparenţa”, au afirmat oficiali ai producătorului de automobile din Stuttgart. Compania a înaintat o obiecţie la ordinul emis de KBA pentru a „obţine claritate într-o chestiune foarte complexă”.

Spiegel a dat publicităţii o listă cu 24 de modele afectate, inclusiv Clasa C, Clasa S, unele SUV-uri şi monovolumul Vito, iar site-ul Daimler pune la dispoziţia clienţilor un instrument online pentru ca aceştia să poată verifica dacă maşina lor face parte din lotul cu probleme.

Daimler a rechemat deja anul trecut, voluntar, aproximativ trei milioane de vehicule vândute în UE.  Mişcări similare pentru actualizări de software menite să reducă emisiile poluante au făcut şi VW sau BMW.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

ANAF a pus tunurile pe cei care-și închiriază locuințele în scop turistic pe platforme online. Val de notificări și pe venituri din urmă cu 5 ani

Publicat

pe

In this photo illustration, an Airbnb logo seen displayed on a smartphone.,Image: 907376480, License: Rights-managed, Restrictions: *** World Rights *** Strictly for editorial news purposes only ***, Model Release: no

ANAF va începe o verificare de mare amploare care-i vizează pe cei care își închiriază locuințele personale în scop turistic pe platforme online precum Booking și Airbnb. Inspectorii au trimis deja notificări către persoane care au realizat astfel de venituri, pentru a le anunța că figurează cu datorii din perioada 2019-2024.

Direcția Generală Antifraudă Fiscala transmite, atât prin SPV cât și prin poștă, persoanelor fizice, care obțin venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, o „Scrisoare de informare/notificare – închiriere spatii cazare regim hotelier”.

„Online-ul este în vizorul ANAF și Antifraudă. Directiva care obligă la completarea declarațiilor cu privire la vânzări ne ajută și pe noi și ANAF a început deja, cu echipe specializate, să identifice nu doar vânzările de pe platformele clasice, ci și platforme de anunțuri simple online, iar acolo sunt din ce în ce mai multe companii și persoane fizice identificate.

A început analiza vânzărilor de servicii turistice prin Booking și prin Airbnb, acolo fiind identificate între 22.000 și 23.000 de persoane fizice care au realizat venituri mai mici sau mai mari, printre care și câteva sute de persoane care au realizat venituri de peste 100.000 de lei”, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.

Citeste in continuare

Evenimente

Rezerva Federală a SUA menține nemodificată dobânda de referință

Publicat

pe

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările.

Luând în considerare taxele vamale introduse de administraţia Trump, oficialii Fed şi-au revizuit în creştere previziunile privind inflaţia, care ar urma să se situeze la finalul anului la 2,7%, faţă de un nivel de 2,5% anticipat în decembrie. Până la finalul lui 2027, inflaţia în SUA ar urma să revină la 2%, obiectivul Fed, iar dobânda la 3,10%.

În plus, prognoza privind evoluţia economiei SUA a fost revizuită în scădere. Fed se aşteaptă acum la un avans al PIB-ului SUA de 1,7% în 2025, de la un nivel de 2,1% estimat anterior. În 2026 şi 2027, creşterea economiei SUA ar urma să se situeze la 1,8%.

Rata şomajului în SUA ar urma să se situeze la 4,4% în 2025 şi 4,3% în 2026 şi 2027. În februarie, rata şomajului a fost de 4,1%.

Oficialii Fed avertizează că au sporit riscurile şi perspectivele în acest an sunt confuze.

„Incertitudinile privind perspectivele au crescut”, se arată în comunicatul Fed. Fără a menţiona în comunicat numele lui Donald Trump sau taxele vamale, proiecţiile privind o inflaţie mai ridicată în acest an arată efectul politicilor comerciale ale Washingtonului.

Citeste in continuare

Evenimente

Rabla 2025. De ce scoate Ministerul Mediului mașinile diesel din programul de reînnoire a parcului auto național

Publicat

pe

Programul Rabla pentru autoturisme va veni cu mai multe modificări în 2025. În primul rând, Ministerul Mediului a decis ca, de anul acesta, să fie eliminate din program mașinile cu motoare diesel.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că printre schimbări se numără eliminarea din program a mașinilor diesel, dar și cuantumul voucherelor. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că principala modificare este legată de modul de înscriere. “Înscrierea nu se va mai face așa cum se întâmpla până acum, printr-un dealer.

Românii vor putea pur și simplu să intre în aplicația informatică și să-și genereze singuri voucherul, indiferent dacă discutăm despre motoare convenționale, mașini plug-in hybrid sau electrice”, a mai explicat ministrul. De asemenea, din program s-ar putea elimina mașinile diesel.

O altă propunere pe care am să o fac, și săptămâna aceasta vom demara procesul de aprobare a ghidului, este legată de finanțarea autoturismelor diesel. Consider că va trebui să finanțăm autoturisme din ce în ce mai prietenoase cu mediul, lucru pe care l-am făcut constant în ultimii ani.

Din acest motiv propunerea mea va fi în sensul eliminării acestei categorii de motor termic, de altfel nici nu prea mai există multe modele noi care să folosească o astfel de tehnologie”, a mai afirmat Fechet. Potrivit ministrului, programul ar putea începe înainte de luna mai.

O altă schimbare este legată de finanțarea unei sesiuni continue. “O altă chestiune pe care am discutat-o cu producătorii și importatorii de autoturisme din România este legată de finanțarea unei sesiuni continue. Nu o să mai avem sesiune de primăvară și toamnă. Practic, odată deschis programul, el va funcționa continuu până la epuizarea sumelor alocate, ceea ce generează o anumită predictibilitate de care au nevoie atât românii, cât și producătorii și dealerii de autoturisme”, a conchis Mircea Fechet.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE