Connect with us

Stiri economice

Până la ce oră a stat Carmen Dan, în noaptea de 10 spre 11 august, în minister

Publicat

pe

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că Parchetul General sau instanţele de judecată sunt cele în măsură să se pronunţe dacă instituţiile din subordinea MAI şi-a făcut datoria cu respectarea legii în cazul mitingului din 10 august, înainte ca ea să poată vorbi despre asumarea răspunderii politice. 

Carmen Dan a fost întrebată, în cadrul audierilor de la Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor, de un reprezentant al Opoziţiei dacă îşi asumă răspunderea politică pentru „un management neperformant” al evenimentele din Piaţa Victoriei din partea instituţiilor aflate în subordinea sa.  „Nu cumva vă antepronunţaţi? Nu cumva nu puteţi să folosiţi termeni clari, cert, categoric, fără ca măcar să parcurgeţi acest raport? Nu cumva dumneavoastră aveţi o atitudine mai mult politică decât tehnică şi profesională? Nu cumva aţi ieşit din sfera obiectivismului? După ce veţi parcurge acest document (raportul cu privire la intervenţia jandarmilor – n.r.), cred că sunteţi mult mai îndreptăţit să trageţi concluzii, dar până atunci, aşa cum aţi precizat, referitor la tot ce a ţinut de planificarea şi organizarea acestei misiuni, este treaba altor instituţii competente să se pronunţe, Parchet, instanţă, le-aţi enunţat dumneavoastră. Cred că în momentul acesta, dumneavoastră nu aveţi suficiente date să spuneţi clar: Ministerul de Interne nu şi-a făcut datoria, structurile din subordinea dumneavoastră nu au funcţionat. Cred că nu aveţi”, a afirmat Carmen Dan. 

Ea a adăugat că a stat în minister pe data de 10 august de la prânz până la 3,00 dimineaţa, motivând că „aşa trebuie să facă orice manager responsabil într-o situaţie în care structurile ministerului erau implicate într-un eveniment de o asemenea amploare”, apoi a avut loc o şedinţă de informare cu cei care au coordonat acţiunea.  „Iniţial mi-am luat informaţiile de la televizor. Bineînţeles că aveam informaţii despre modul în care ne-am organizat pentru planificarea misiunii, însă am anticipat că va fi un eveniment de o amploare mare, am analizat tot ce s-a vehiculat în media până la momentul la care am luat decizia şi, aşa cum am spus, mi-am întrerupt concediul de odihnă şi am fost prezentă în minister începând cu după-amiaza zilei de 10. Am stat în biroul meu în toată această perioadă. Tot ce am solicitat a fost să fiu informată, pentru că e firesc ca ministrul să primească informaţii despre tot ce se întâmplă, şi am plecat din minister în jurul orei 3,00 dimineaţa, când colegii mei finalizaseră misiunea şi când mi-am dorit să vină în biroul ministrului şi să împărtăşim, de data aceasta, propriile lor trăiri, să-mi edific anumite aspecte. Nu uitaţi că aveam deja teme sensibile de discutat, dispăruse o armă, aveam doi jandarmi bătuţi, internaţi în spital. Şi mi s-a părut firesc ca eu să-mi iau toate aceste informaţii direct de la ei. Nu a fost o şedinţă operativă, a fost şedinţă de informare, ocazie cu care am şi cerut pentru a doua zi un prim raport al misiunii. Cred că-şi aminteşte toată lumea că în ziua următoare, sâmbătă, am şi ieşit şi am făcut o declaraţie de presă”, le-a spus Carmen Dan parlamentarilor. Agerpres

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE