Stiri economice
Uniunea Europeană DĂ BANI unei țări care este DUȘMANUL Statelor Unite
Comisia Europeană a aprobat joi acordarea unui ajutor de 18 milioane de euro pentru Iran, inclusiv pentru sectorul privat din această ţară, pentru a contrabalansa efectele sancţiunilor americane şi a salva acordul nuclear din 2015, transmit Reuters şi dpa.
Uniunea Europeană este ‘angajată să susţină’ acordul nuclear din 2015, a subliniat joi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini. ‘Acest nou pachet va extinde relaţiile economice şi sectoriale în zone care sunt în beneficiul direct al cetăţenilor noştri’, a adăugat ea.
Proiectele aprobate joi fac parte dintr-un pachet mai amplu de 50 milioane de euro de asistenţă economică şi socială pentru Iran, convenit în urma acordului din 2015.
UE va aloca 8 milioane de euro pentru sectorul privat iranian, în special asistenţă pentru întreprinderi mici şi mijlocii cu mare potenţial şi pentru Organizaţia de Promovare a Comerţului. Alte 8 milioane vor fi destinate unor proiecte de mediu, iar 2 milioane vor ajuta la combatarea efectelor drogurilor.
După ce preşedintele Donald Trump a retras SUA din acordul semnat în 2015, Uniunea Europeană încearcă să ţină în viaţă înţelegerea, menită să împiedice Iranul să dezvolte bomba nucleară, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale şi al oferirii unor stimulente economice.
SUA au reintrodus în această lună sancţiuni care vizează sistemul financiar al Teheranului, alte măsuri fiind aşteptate în noiembrie, inclusiv în domeniul petrolier.AGERPRES
Evenimente
Criză în industria auto. Volkswagen apelează la ajutoarele din partea guvernului Germaniei
Industria auto trece prin clipe destul de dificile, iar ultimii 3 ani au fost presărați numai cu crize majore. Mai nou, Volkswagen anunță că va concedia cel puțin 3.000 de angajați de a fabricile sale din Germania.
Constructorul german se înfruntă acum cu una din cele mai dificile perioade din existența sa. Mai devreme în luna septembrie, directorul financiar al mărcii de la Wolfsburg, Arno Antlitz, a declarat că Volkswagen mai are doar 2 ani pentru a se salva pe plan financiar. Din această cauză, Volkswagen a anunțat că va reduce numărul său de angajați la cel puțin 6 uzine germane. Mai mult, marca germană ia în considerare inclusiv închiderea unor fabrici pentru a reduce costurile.
Acum, guvernul german ia în calcul să sprijine Volkswagen în viitorul apropiat. Anunțul a fost făcut de către Robert Habeck, vicecancelarul și ministrul economiei din Germania. Habeck a declarat foarte scurt că „Volkswagen are o importanță esențială pentru Germania.”
Alături de acest anunț, a mai apărut în presa germană o informație conform căreia Volkswagen se pregătește să concedieze 30.000 de angajați la uzinele sale din Germania. Asta ar însemna o reducere de 10% a forței de muncă.
Aceste informații au fost, însă, negate de un purtător de cuvânt al sindicatului, care a precizat că aceste cifre „nu au nicio bază și sunt pur și simplu un nonsens.”
Săptămâna viitoare vor începe negocieri între Volkswagen și sindicatul muncitorilor pentru viitorul angajaților. Constructorul de la Wolfsburg a anulat un acord semnat în 1994 care prevedea garantarea locurilor de muncă ale angajaților săi până în 2029.
Evenimente
Ciolacu, după previziunile Fitch privind DEFICITUL excesiv: „Suntem primul stat european care avem un deficit bazat pe investiții” – VIDEO
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că rectificarea bugetară din acest an este pozitivă. De asemenea, șeful guvernului a anunțat că deficitul bugetar este „sustenabil”, în ciuda unor estimări pesimiste lansate cu doar o zi înainte de către agenția de rating financiar Fitch.
Este pozitivă și pe venituri, plus că se crește deficitul. E normal că este un surplus. (…) Deficitul bugetar la 6.9% sustenabil, ținând cont că 84% din deficit merge în zona de investiții. Suntem primul stat european care avem un deficit bazat pe investiții. La fel a făcut și Germania, și Italia, și Franța. Nu a fost un capăt de țară. (…) În schimb, când a fost un filosof prim-ministru și am avut 9,2 deficit investițiile erau undeva la 1,75%. Vă dați seama cât era pe consum? Acum marja de consum este foarte limitată și asta este important să menținem”, a afirmat Ciolacu.
România ar putea fi nevoită să îngheţe cheltuielile pentru a-şi reduce deficitul, au avertizat zilele trecute analiștii de la agenţia de evaluare financiară Fitch.
Evenimente
Experta BARCARI a găsit greșeli HALUCINANTE la recalcularea pensiilor. Așa ceva nu se poate! – VIDEO
Liderii pensionarilor acuză că recalcularea a venit la pachet cu erori grave. Seniorii au primit decizii greșite, iar acum, cei mai mulți vor să le conteste în instanță. Experta în pensii Dorina Barcari a demonstrat, în direct, la tablă, o astfel de eroare uriașă.
Experta în pensii Dorina Barcari, ministrul propus de partidul lui George Simion, spune că legea are deja prea multe probleme și cere un act normativ nou. Ea susține că guvernanții ar fi trebuit să atașeze și buletinul de calcul, pentru că există unele decizii care, în absența unei explicații scrise, par absolut ilogice. Barcari a exemplificat, pe o decizie de pensie reală, o astfel de eroare uriașă.
https://youtube.com/watch?v=5UfBfrrlDws%3Fsi%3DUYOaYFAzH8VEsIrk
-
Uncategorizedacum o zi
SPOR la arhitectură! Ingredientele unui sat tradițional lipovenesc: muzica tradițională, stufarul, iconarul și Albastrul de Delta Dunării
-
Evenimenteacum 2 zile
Românii ar putea plăti facturi duble după eliminarea PLAFONĂRII la energie electrică – ANALIZĂ
-
Evenimenteacum 21 de ore
Comerţul cu autovehicule a raportat afaceri în creştere cu 2,5% în primele şapte luni – INS
-
Evenimenteacum 2 zile
Stațiuni vechi cu prețuri de 2024. Ce nemulțumiri au turiștii care au vizitat litoralul românesc – VIDEO
-
Evenimenteacum 2 zile
BANI ELVEȚIENI PENTRU COMPANII ROMÂNEȘTI: MINISTRUL MARCEL BOLOȘ SEMNEAZĂ UN PROGRAM PENTRU ACCESUL IMM-URILOR LA FINANȚARE
-
Evenimenteacum 2 zile
MARCEL BOLOȘ A PREZENTAT, LA CEREREA LUI NICOLAE CIUCĂ, PROIECTUL DE REINDUSTRIALIZARE A ROMÂNIEI
-
Evenimenteacum o zi
Salarii și sporuri uriașe la Apele Române, instituția absentă la inundații. Șefii încasează mii de euro, șoferii au bonificații pentru proiecte europene
-
Evenimenteacum 24 de ore
PNL: SPRIJINIM INOVAȚIA. STIMULENTELE FISCALE PENTRU INVESTIȚIILE ÎN CERCETARE-DEZVOLTARE SE EXTIND ȘI LA COMPANIILE CARE PLĂTESC IMPOZIT MINIM PE CIFRA DE AFACERI