Stiri economice
România nu are alternativă la Revoluția Digitală

La începutul lunii martie se anunţa primul Unicorn românesc, respectiv prima companie cu o capitalizare de peste un miliard de dolari pe bursa de la New York. Ce face însă această companie şi de ce are atât succes la nivel mondial? UI Path construieşte roboţi/softuri care să înlocuiască personalul multinaţionalelor.
Mulţi ştiu că Bucureştiul a devenit un fel de capitală mondială a centrelor de „shared service”, companii precum Oracle, HP, Genpact, etc. au mii de angajaţi care realizează din România toate achiziţiile, contractările, facturările, etc. la nivel global. În momentul când centralizezi toate operaţiunile într-un singur loc, poţi identifica relativ uşor procese repetitive care pot fi digitalizate. Acest lucru îl face astăzi UI Path, identifică procese simple care pot fi înlocuite de softuri. Ca ordine de mărime, astăzi, softurile pot înlocui între 20% şi 50% dintre angajaţi. Imaginaţi-vă ce va fi peste 10 ani dacă tehnologia va avansa în acealasi ritm? Cât la sută dintre job-uri vor fi digitalizabile?
Ce face România în această privinţă? Aparent mai nimic… Provocarea cea mai mare pentru tinerele generaţii, adică mai toţi cei sub 40 de ani, este să dobândească o serie de competenţe ce nu pot fi digitalizabile, de la competenţe sociale şi lingvistice, la leadership şi capacitate analitică ridicată. Este primordial pentru tinerele generaţii să poată face lucruri complexe, care să aducă valoare adăugată ridicată şi care să îi poată menţine pe piaţă muncii cât mai mult timp.
Dacă acum 20 de ani începeam cu toţii să învăţam Office, acesta devenind o parte integrantă a vieţii noastre, astăzi trebuie să învăţam coduri de programare. Lumea digitală este şi va rămâne prezentă pentru mult timp în viaţă noastră. Trebuie să o înţelegem şi trebuie să dobândim competenţele pentru a o stăpâni. În România începe să se creeze o masă critică de IT-işti care pot transforma ţara noastră într-unul dintre marile hub-uri informatice la nivel mondial iar acest trend trebuie stimulat.
Pentru asta însă guvernul trebuie să înţeleagă că informatica nu este doar un moft ci o necesitate stringentă. Această materie trebuie să intre în trunchiul comun la toate nivelurile educaţionale şi trebuie să devină materie obligatorie indiferent de studiile urmate. Fie că studiezi limbi străine şi ai nevoie de softuri pentru a preda sau a traduce, fie că studiezi agricultura şi trebuie să înţelegi softurile de pe tractoare. În toate domeniile e nevoie de cunoştinţe IT.
Astăzi, diferenţele dintre ţări pot fi recuperate rapid printr-o guvernanţă inteligenţă, axată pe atuurile fiecărui neam. Noi, românii, avem un mare noroc cu puterea creativă şi disponibilitatea de a învăţa informatică. Dacă vrem să ne ridicăm astăzi mult mai repede decât au făcut-o alte popoare în istorie singura soluţie este accelerarea digitalizării şi pregătirea rapidă a populaţiei în domeniul IT&C.
Conf. Univ. Dr. Tănase Stamule este Prodecan al Facultăţii de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine din cadrul Academiei de Studii Economice
(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întraga ţară.)
Evenimente
acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE
Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.
Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.
Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare
Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.
Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.
Haosul legislativ și „factura” incertitudinii
Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).
Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Cât ne costă neatenția?
Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.
Estimările costurilor suplimentare pe an:
- Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
- Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
- Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Evenimente
UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia
Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.
Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.
2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova
Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.
De la dependență totală la procente reziduale
Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.
Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”
Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.
Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară
Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.
Evenimente
Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei
Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.
PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.
El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.
Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.
-
acum 2 zileSănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!
-
Imobiliareacum 12 oreActiv Property Services marchează 33 de ani de activitate pe piața imobiliară din România
-
Imobiliareacum 12 oreMindful Homes – case construite pentru sănătate și stare de bine- noua paradigmă a locuirii conștiente







