PSD a distrus tradițiile românilor și le-a furat sărbătorile, lăsându-le gospodăriile pline de amărăciune și durere

0
81

Parlamentarul liberal este de părere că, deşi se vorbeşte despre sacrificarea a sute de mii de porci, „actuala putere nu ne-a convins că ar avea un plan pentru a stăvili răspândirea virusului sau pentru a-i despăgubi pe cei afectaţi”.

Nicoleta Pauliuc susţine că efectele economice ale acestui flagel sunt inestimabile. „Industria creşterii porcilor e pe butuci, iar efectele economice pe orizontală ale acestui faliment naţional sanitar – veterinar sunt inestimabile. Cine îi despăgubeşte pe furnizorii şi clienţii complexelor de creştere a porcilor, care nu îşi pot încasa banii, nu îşi pot plăti angajaţii şi, la rândul lor, nu pot onora alte contracte?”, se întreabă aceasta, citată de Știripesurse.ro.

„Drama crescătorilor de porci din România este greu de descris. Prin neglijenţă, incompetenţă sau chiar rea voinţă în administrarea crizei pestei porcine, PSD a distrus tradiţiile românilor şi le-a furat sărbătorile, lăsându-le gospodăriile pline de amărăciune şi durere. Vă solicit demisia pentru dezonoare, domnule Daea!”, a concluzionat senatoarea PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here