Un nou aeroport internaţional în ţara noastră

0
121

După mai bine de trei ani şi jumătate de blocaje, timp în care administraţia judeţeană a căutat soluţii să continue, pe cont propriu, investiţia, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a anunţat debutul unei noi etape a lucrărilor la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav.

La finele săptămânii, firma care a câştigat contractul pentru execuţia lucrărilor la căile de rulare Alfa şi la altor amenajări de lângă pistă, a început organizarea de şantier. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea pe pagina personală de facebook.

„Constructorul căilor de rulare ale Aeroportului Internaţional Braşov a început organizarea de şantier. Am fost prezent să le urez spor la treabă“, a scris Veştea, unde a postat şi o fotografie-mărturie.

Potrivit proiectului, ce-a de-a III-a etapă, cuprinde execuţia căii de rulare Alfa, cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri plus acostamente, platformei de îmbarcare-debarcare, care va avea dimensiunea de 135 m/145 m şi va permite staţionarea a trei aeronave de categoria C cu anvergura aripilor de 36 de metri, şi extinderea reţelelor de canalizare şi drenaj, aferente pistei de decolare-aterizare.

Lucrările vor fi executate de SC PORR Construct SRL din Bucureşti, care a avut oferta de preţ cea mai scăzută (26.581.072,28 lei plus TVA în valoare de 5.050.403,73 lei). Lucrările vor dura patru luni de la momentul deschiderii şantierului. Contractul este finanţat cu bani de la buget. De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea a anunţat că au început şi studiile CBR  pentru pista aeroportului. CBR, California Bearing Ratio, măsoară capacitatea portantă a pământului natural şi este este un coeficient în funcţie de care se stabileşte ce tonaj suporta terenul alăturat pistei de aterizare.

Reamintim că pista de decolare-aterizare, care a costat 17 milioane de euro, a fost inaugurată în 3 octombrie 2014.  Pista de decolare-aterizare are o lungime de 2.820 de metri şi o lăţime de 60 de metri, care permite aterizarea unor aeronave de tipul Boeing 767, 757 şi Airbus 310 sau 300.

SURSA: newsbv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here