Connect with us

Stiri economice

Cum arată propunerile Ministerului Finanțelor

Publicat

pe

Ministerul Finanţelor vrea să stabilească un termen de maximum 30 de zile în care să fie judecate cererile de trecere la faliment pentru firmele aflate în insolvenţă. În plus, Comisia de Prognoză vrea ca firmele care sunt în insolvenţă de mai mult de 5 ani şi au datorii la stat să intre automat în faliment.

Alte măsuri propuse de Ministerul Finanţelor arată că administratorul judiciar va avea dreptul de a urmări operaţiunile derulate de debitoare, în condiţiile în care până acum administratorul special nu era supravegheat de administratorul judiciar, arată o analiză realizată de G4Media.ro şi Supervizor.ro.

Modificări propuse de Ministerul Finanţelor Publice

  •  Administratorul judiciar va avea dreptul (sau chiar obligaţia) de a urmări operaţiunile derulate de debitoare. Până acum, administratorul special nu era supravegheat de administratorul judiciar.
  •  O modificare neclară se referă la cazul în care debitoarea se cere în insolvenţa, iar “cuantumul creanţelor bugetare ar trebui să fie mai mic de 50% din totalul creanţelor debitoarei”. Se înţelege că nu te poţi cere în insolvenţă dacă ai doar datorii la stat!
  •  Instanţa nu va mai putea desemna în funcţia de administratorul judiciar provizoriu un practician propus de debitoare. Este o super-modificare ce vine în sprijinul creditorilor, dar care probabil nu va fi agreată de UNPIR. Administratorul judiciar provizoriu întocmeşte raportul privind cauzele insolvenţei şi identifică persoanele vinovate de intrarea firmei în incapacitate de plată. Fiind propus de debitoare (la ora actuală), acesta nu acuză decât foarte rar administratorii societăţii.
  •  Creditorul care are şi calitatea de administrator special nu va putea vota cu privire la deciziile referitoare la activitatea curentă a debitorului. O măsură aparent benefică, dar care va putea fi fentată uşor, fie prin cesionarea creanţei, fie prin numirea unui interpus ca administrator special.
  •  Apar restricţii la desemnarea Comitetului Creditorilor, în sensul că nu vor mai putea fi aleşi creditori aflaţi în relaţii de afiliere cu debitorul insolvent. Ideea este bună – se elimină posibilitatea ca debitoarea să controleze Comitetul Creditorilor (cum se întâmplă acum la multe insolvenţe).
  •  În raportul LUNAR, administratorul judiciar va menţiona “conduita debitorului în raport cu organul fiscal central sau local, cu indicarea aspectelor relevante ce rezultă din respectarea obligaţiilor fiscale, inclusiv cele referitoare la autorizări sau autorizaţii necesare desfăşurării activităţii, a eventualelor acte de control încheiate de organe de control”. La ora actuală, rapoartele LUNARE se întocmesc trimestrial sau chiar mai rar, înaintea fiecărui termen de judecată, şi în foarte multe cazuri nu spun mai nimic despre activitatea debitoarei.
  •  Pentru creanţele născute după deschiderea procedurii de insolvenţă, legiuitorul vrea să stabilească termene pentru soluţionarea cererilor de plată şi sancţiuni pentru administratorii judiciari care nu le respectă. Acum nu există aşa ceva, iar administratorii judiciari soluţionează cererile de plată când vor ei.
  •  După deschiderea procedurii de insolvenţă, inspecţia fiscală va fi efectuată “pe baza analizei de risc”. La ora actuală, inspecţia fiscală trebuie efectuată la toate firmele care intră în insolvenţă şi apar perioade în care numărul de insolvenţe depăşeşte capacitatea de control a Fiscului.
  •  Se urmăreşte înscrierea la masa credală CU DREPT DE VOT a creanţelor fiscale contestate. La ora actuală, acestea sunt înscrise fără drept de vot sau nu sunt înscrise deloc în tabelul creditorilor până la soluţionarea litigiului juridic.
  •  Planul de reorganizare ar putea să propună plata a numai 50% din creanţele bugetare negarantate, cu îndeplinirea mai multor condiţii. Acum, planurile de reorganizare prevăd plata integrală a acestor datorii, ceea ce nu se întâmplă în realitate şi determină intrarea debitoarelor în faliment. În motivarea măsurii se spune că, la ora actuală, Fiscul recuperează 4% din creanţele bugetare negarantate!
  •  Cererile de trecere la faliment (de la insolvenţă) vor fi judecate în termen de maximum 30 zile. La ora actuală, acestea se judecă după multe luni de la depunere, după cum vrea judecătorul sindic.
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE