„Guvernul Dăncilă trebuie să plece!!!
Dacă ieri am făcut apel la colegii din opoziţie, astăzi fac apel la liderii PSD, cu rugămintea de a ne scăpa de catastrofa naţională numită Viorica Dăncilă, ajunsă întâmplător prim ministru al Guvernului României.
Aţi demonstrat că puteţi schimba guvernele PSD atunci când interesele şi calculele politice v-au dictat să faceţi acest lucru.
Acum, când PSD-ul are la Palatul Victoria un om care distruge orice atinge fără mare efort, sunteţi obligaţi, din raţiuni politice, dar, mai ales, în numele interesului naţional, să puneţi umărul la schimbarea actualului premier.
Într-o singură zi, întâmplător sau nu cea în care toate reflectoarele au fost îndreptate către Bucureşti, premierul Dăncilă a ratat două întâlniri oficiale; cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker şi cu Ministrul de Externe al Germaniei, Heiko Maas.
Domnilor lideri ai PSD, aceste gesturi idioate pun ţara noastră într-o situaţie de-a dreptul jenantă. Imaginaţi-vă ce explicaţii pot oferi diplomaţii români din întreaga lume faţă de aceste întâmplări din viaţa unui premier disperat, aflat pe muchia prăpastiei.
Nu putem intra în anul Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene cu doamna Dăncilă la Palatul Victoria. Riscăm să ne compromitem defintiv în faţa întregii Europe, iar ţara noastră nu merită să treacă printr-o astfel umilinţă din cauza unui om slab, incapabil să înţeleagă cât rău face României acest compartament iresponsabil.
Nu mai e timp de trimis scrisori şi nici de căutat motive domnilor lideri ai PSD, e cazul sa acţionaţi acum!”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.