Connect with us

Stiri economice

O industrie puternic reglementată pe care o știu toți, dar o cunosc puțini

Publicat

pe

Se gândeşte cineva atunci când aude de jocuri electronice (slot machines) că este vorba de una dintre cele mai mari industrii locale în privinţa numărului de angajaţi? Probabil că nu. Dar că acelaşi sector economic, cu toate ramurile sale, alimentează bugetul statului cu sute de milioane de euro în fiecare an?

Cu atât mai puţin. Știaţi că rata de return, adică ponderea banilor care se întorc către jucători în totalul pariurilor, este de până la 96%, ceea ce înseamnă că locatia dedicată acestei activităţi râmâne cu aproximativ 4% din banii care se pariază? Nimeni nici măcar nu ar crede asta. Și totuşi, sunt lucruri reale.

Industria jocurilor de noroc electronice înseamnă, de la faza de proiectare şi construcţie a aparatelor şi până la operarea lor, peste 25.000 de angajaţi (mai mult decât în construcţia de drumuri sau turism) şi un număr mai mare în activitatea de exploatare, în jur de 71.000 de aparate omologate şi aproape 300 de milioane de euro taxe şi impozite plătite către stat în 2017, după cum arată datele Romslot, una dintre organizaţiile reprezentantive din domeniu.

În ultimii ani, în piaţă având aceleaşi condiţii de organizare şi funcţionare, sunt prezente locaţii dedicate jocurilor de noroc de tip slot machine ale unor firme mici şi mijlocii, dezvoltate exclusiv cu capital românesc, nu doar cele ale companiilor mari, cu tradiţie în întreaga lume.

Chiar dacă pare greu de înţeles în amănunt care este specificul acestei industrii, aprofundarea cadrului legislativ conduce clar către concluzia: domeniu strict procedurat. În plus, industria încearcă să se autoreglementeze.

 

Implicare socială. Participantii la jocuri de noroc sunt „catalogati” foarte uşor ca fiind de o anumită calitate umană

 

În ultimii ani, Asociaţia Organizatorilor de Sloturi (ROMSLOT), care adună mai multe nume importante din domeniu, a reuşit să ducă industria şi în zona implicării sociale şi a comunicării cu administraţiile şi instituţiile locale.

Noua filosofie se centrează pe recunoaşterea directă a faptului că industria jocurilor de norc nu are o reputaţie prea bună, având în vedere şi că jucătorii sunt de multe ori priviţi, în România şi nu doar la noi, ca oameni cu apucături „urâte”. Totuşi, statisticile şi concluziile studiilor arată, încă o dată, că este vorba despre un simplu mit.

Majoritatea participanţilor la jocuri de noroc vin în săli pentru distracţie sau pentru socializare şi doar o foarte mică parte dintre ei ar fi dispuşi să consume pe jocuri alte sume decât cele excedentare.

Mai nou, asociaţia încearcă să îmbunătăţească şi comportamentul clienţilor în afara sălilor de joc, deşi aceasta nu este sarcina operatorilor din domeniu, mai mult decât ar fi, de exemplu, obligaţia comercianţilor.

„Am creat un regulament al sãlilor de joc. Acest regulament se axează pe direcţii foarte clare pentru angajaţi. Ei află ce ar trebui sã facã atunci când se întâlnesc cu situaţii când jucãtorii încalcã legea. Atunci când ies cu bãutura alcoolicã afarã, de exemplu. La Primãria sectorului 6 ne-au spus cã Poliţia Localã acţioneazã mult mai rapid decât poliţia naţionalã. Și atunci am încurajat angajaţii sã apeleze la poliţia localã atunci când jucãtorul a ieşit în afara sãlii de joc şi nu mai este, practic, problema operatorului. Și lucrurile au funcţionat. Am mai fãcut afişe cu reguli pentru clienţi şi am precizat ce sancţiuni pot lua. Acum deja facem asta la nivel naţional”, spune Viorela Rădoi, directorul executiv al Romslot.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE

Publicat

pe

Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.

Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.

Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare

Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.

Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.

Haosul legislativ și „factura” incertitudinii

Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).

Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Imagine

Cât ne costă neatenția?

Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.

Estimările costurilor suplimentare pe an:

  • Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
  • Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
  • Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Citeste in continuare

Evenimente

UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia

Publicat

pe

Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.

Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.

2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova

Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.

De la dependență totală la procente reziduale

Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.

Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”

Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.

Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară

Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei

Publicat

pe

Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.

PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.

El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.

Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE