Stiri economice
Acesta este segmentul „vedetă” al pieței auto

Vânzările de SUV-uri din toate segmentele au crescut puternic în lume în ultimii ani, ajungând la 27,8 milioane în 2017, ceea ce înseamnă o cotă record de 34%, conform datelor companiei de cercetare JATO. O comparaţie cu 2014 este lămuritoare: atunci s-au vândut 16,6 milioane de SUV-uri de toate tipurile, în lume, iar anul trecut cu 11 milioane mai multe.
Conform Autovit.ro, segmentul adesea numit „small SUV”, care cuprinde SUV-uri mici şi compacte de oraş, a totalizat anul trecut 5,9 milioane de maşini vândute, dintre care 1,5 milioane în Europa. Segmentul este numit şi „small crossover” şi include modele cu lungime între 4 şi 4,4 metri.
Avansul SUV-urilor mici şi compacte de oraş a continuat şi în acest an, când segmentul a atins 36% din piaţa europeană, un nou record. La acest total SUV-urile de mici dimensiuni au contribuit cu peste o treime. Estimările diverşilor analişti indică o creştere de 400.000 – 500.000 de unităţi a vânzărilor de SUV-uri mici, odată cu apariţia în piaţă a noi modele. Aceste maşini stau bine şi în clasamentul celor mai bine vândute modele europene, Renault Captur fiind pe locul 8 în luna iulie, iar Dacia Duster pe locul 14.
Și în România segmentul SUV a crescut puternic, datele APIA la şapte luni indicând o creştere de 59% a vânzărilor pentru întregul segment. Două dintre cele mai vândute SUV-uri europene sunt produse în România: Dacia Duster şi Ford EcoSport. Înmatriculările de SUV-uri mici şi compacte au fost semnificative în august pe plan local. Datele DRPCIV arată că s-au înmatriculat 1.855 de maşini Dacia Duster, 733 Renault Captur, 480 Suzuki Vitara, 327 Ford EcoSport şi 187 Opel Mokka, acestea fiind doar câteva exemple. Preţurile de pornire sunt şi de sub 15.000 de euro la unele modele, iar la 25.000 de euro pot fi achiziţionate maşini în echipare completă şi cu motoare mai puternice. Cele mai scumpe SUV-uri mici, cu motoare puternice şi dotări maxime, costă şi peste 30.000 de euro.
Cu toate acestea, Autovit.ro susţine că şi cei cu bugete de sub 7.000 – 8.000 de euro îşi pot lua un crossover. De ocazie, e dreot. Cele mai reduse preţuri fiind la modele cu rulaj de peste 150.000 km, dar şi la cele diesel. Pot fi însă achiziţionate şi modele noi, la peste 25.000 de euro, cu numeroase dotări. Pe site-ul companiei preţurile pentru SUV-urile de clasă B şi C ajung la mai puţin de 10.000 de euro. Spre exemplu, Duster poate fi achiziţionat şi la 5.500-6.000 de euro, fiind vorba de modele 2011-2012, cu rulaj peste medie. Se găseşte însă în ofertă şi noul Duster, în versiunea 4×4 şi cu o multitudine de dotări, la peste 17.000 de euro. Pentru Renault Captur, preţurile variază între 8.000 de euro pentru modele produse în 2013 cu rulaj de aproximativ 200.000 km şi 16.000 euro pentru diesel-uri din 2017 sau 2018.
La Peugeot 2008, preţurile variază între 8.900 euro şi 16.300 euro, iar Nissan Juke este listat în anunţuri cu preţuri între 7.400 euro pentru modele de acum şapte ani şi 18.500 euro la modele noi. La Opel Mokka preţurile de listare variază între 9.000 şi peste 20.000 de euro, în timp ce Ford EcoSport costă între 11.000 şi 19.000 de euro. Preţurile pentru Mitsubishi ASX sunt între 9.000 de euro pentru modele din 2012, până la 27.000 de euro pentru modele din 2017 cu maxime dotări. La Renegade, cel mai mic model Jeep, preţurile sunt cuprinse între 14.000 şi 31.000 de euro.
Autovit.ro este cea mai mare platformă online din România destinată vânzării şi cumpărării de maşini noi şi rulate, cu peste 2 milioane de vizitatori lunari şi peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei.
Evenimente
acturile la gaze „bubuie” de la 1 aprilie după ce expiră plafonarea – CALCULE
Deși mai sunt luni bune până la expirarea schemei de sprijin, ofertele pentru primăvara anului 2026 confirmă temerile consumatorilor: gazele se scumpesc. Analiza AEI indică faptul că prețurile din ofertele actuale depășesc deja plafonul de 0,31 lei/kWh, marcând o tranziție către o piață liberă dictată de incertitudini și marje de profit defensive.
Sfârșitul lunii martie 2026 marchează un punct de cotitură pentru piața energiei din România: expirarea schemei de plafonare, arată o analiză a Asociației Energia Inteligentă . Deși decidenții politici încă oscilează între prelungirea mecanismului și eliminarea sa graduală, semnalele din piață sunt deja clare. Primele oferte apărute pe comparatorul ANRE indică o realitate dură: era gazului ieftin și plafonat la 0,31 lei/kWh a apus.
Oferte bazate pe și profit și protecție la instabilitățile ulterioare
Analiza președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, arată că noile tarife, cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, nu reflectă prețul real al mărfii pe bursă, ci mai degrabă o „anvelopă de risc”.
Oferta de 0,32 lei/kWh reprezintă o creștere ușoară, de 3%, considerată o actualizare normală de portofoliu. La polul opus, prețul de 0,41 lei/kWh înseamnă o scumpire de 32%. Această diferență majoră arată că unii furnizori nu mai caută să atragă volume mari de clienți, ci urmăresc profituri sigure și protecție în fața eventualelor instabilități viitoare.
Haosul legislativ și „factura” incertitudinii
Întârzierea unei decizii clare din partea Guvernului a creat un vid care îi penalizează pe consumatori. În timp ce premierul Ilie Bolojan promite o decizie finală în scurt timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune o alternativă pentru cei vulnerabili: un tichet de sprijin de 50 de lei lunar (care poate ajunge la 100 de lei în lunile de iarnă).
Totuși, lipsa unei strategii de ieșire graduală din plafonare a forțat piața să reacționeze defensiv. Consumatorii riscă acum să „înghită” prețuri mari prin semnarea tacită a noilor contracte, din cauza crizei de timp și a lipsei de transparență.

Cât ne costă neatenția?
Scumpirea gazului nu vine singură. Odată cu prețul de bază, crește automat și suma plătită pentru TVA, alimentând bugetul statului direct din buzunarul cetățeanului.
Estimările costurilor suplimentare pe an:
- Apartament cu 2 camere: între 150 și 1.500 lei în plus.
- Casă: între 300 și 3.000 lei în plus
- Diferența de preț de pe piață nu este doar despre bani, ci despre modele economice diferite. Unii furnizori mizează pe prudență, alții pe marje ridicate de profit (care urcă de la 4% la 22%). În acest context, în 2026, cea mai mare greșeală a consumatorului nu va fi prețul gazului în sine, ci lipsa de atenție la detalii în momentul alegerii ofertei.
Evenimente
UE a hotărât sistarea oricăror importuri de gaze naturale din Rusia
Ceea ce a început ca o declarație de intenție politică a devenit, de luni, o realitate juridică implacabilă: Uniunea Europeană a pus capăt oficial erei gazului rusesc.
Uniunea Europeană a transformat, luni, voința politică în obligație juridică, oferind aprobarea finală pentru interzicerea totală a importurilor de gaze din Rusia. Decizia, luată la Bruxelles în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de resort, a fost adoptată prin majoritate calificată. Deși Ungaria și Slovacia s-au opus, iar Bulgaria a ales calea abținerii, mecanismul de vot a permis evitarea unui veto, spre nemulțumirea Budapestei, care a anunțat deja că va contesta măsura la Curtea de Justiție a UE.
2026 și 2027 – bornele independenței energetice față de Moscova
Noua legislație nu impune o tăiere bruscă, ci un proces etapizat menit să protejeze economiile europene. Primele vizate sunt transporturile de gaz natural lichefiat (GNL), care trebuie să dispară din porturile europene până la sfârșitul anului 2026. Ulterior, gazul livrat prin conducte va deveni istorie cel târziu la 30 septembrie 2027. Totuși, legea oferă o mică „plasă de siguranță”: statele care demonstrează dificultăți reale în umplerea depozitelor cu resurse non-rusești pot obține o derogare limitată până la 1 noiembrie 2027, pentru a evita crizele de încălzire în prag de iarnă.
De la dependență totală la procente reziduale
Schimbarea este radicală dacă privim cifrele: înainte de invazia din Ucraina, Moscova dicta piața europeană cu o cotă de peste 40%. Până în 2025, acest procent s-a prăbușit la aproximativ 13%, însă dependența a rămas vizibilă în buzunarele Kremlinului. Doar în luna precedentă, cinci state membre au pompat 1,4 miliarde de euro în economia rusă, Ungaria fiind lider la achiziții, flancată paradoxal de Franța și Belgia, care au continuat să importe cantități semnificative de GNL.
Amenzi drastice pentru companiile „nostalgice”
Regulile sunt stricte și nu lasă loc de interpretări: semnarea unor noi contracte cu furnizorii ruși este strict interzisă, iar cele existente trebuie reziliate. Contractele pe termen scurt expiră forțat în 2026, în timp ce acordurile pe termen lung vor fi eliminate progresiv. Pentru companiile care ar putea fi tentate să ignore embargoul, sancțiunile sunt usturătoare, amenzile putând ajunge până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală.
Reconfigurarea traseului petrolul prin conducte și energia nucleară
Victoria de la Bruxelles privind gazele naturale este doar o etapă. Comisia Europeană a semnalat deja că nu se va opri aici, pregătind terenul pentru măsuri similare care să vizeze petrolul rusesc livrat prin conducte, dar și reducerea dependenței strategice de combustibilul nuclear provenit din Rusia. Este o reconfigurare totală a hărții energetice, menită să elimine orice pârghie de șantaj pe care Moscova o mai deține asupra continentului.
Evenimente
Guvernul dorește să definitiveze săptămâna aceasta măsurile pentru relansarea economiei
Guvernul ar urma să definitiveze săptămâna aceasta pachetul de măsuri pentru relansarea economiei asupra căruia vrea să-şi asume răspunderea în parlament pe 29 ianuarie, alături de proiectul privind reforma administraţiei publice locale.
PSD pledează, între altele, pentru credit fiscal majorat, garanţii pentru IMM-uri şi deduceri suplimentare pentru investiţiile în cercetare-dezvoltare.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent la RRA că două treimi dintre primăriile din România au nevoie de reduceri de personal, iar reforma administraţiei va reduce cheltuielile cu personalul cu 10%, va descentraliza decizia către autorităţile locale şi va stimula performanţa.
El a precizat că cele două proiecte vor sta la baza construcţiei bugetului din acest an, care ar putea să depăşească 2.000 de miliarde de lei, să se bazeze pe un deficit de 6% şi pe o inflaţie de 4%.
Ministerul de Finanţe ar urma să prezinte săptămâna aceasta principalii indicatori ai proiectului de buget.
-
acum 2 zileSănătatea oamenilor dintr-un municipiu din România se află in pericol. Stau în frig de peste o săptămână!
-
Imobiliareacum 13 oreActiv Property Services marchează 33 de ani de activitate pe piața imobiliară din România
-
Imobiliareacum 14 oreMindful Homes – case construite pentru sănătate și stare de bine- noua paradigmă a locuirii conștiente







