Stiri economice
LOVITURĂ pentru Dragnea, chiar cu o zi înainte să se dea OUG pe JUSTIȚIE

Kelemen Hunor crede că nu e momentul să fie adoptată o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea: „Nu cred că e momentul şi nu cred că se poate da o graţiere, aşa cum se vehiculează în presă, plecând de la faptul că acele protocoale au afectat înfăptuirea justiţiei. Trebuie văzută individual toată povestea asta, fiecare dosar în parte, dacă este cazul şi aici lucrurile sunt mult mai complicate. La colectiv să mergi cu o astfel de propunere e greu de susţinut cu argumente juridice şi constituţionale”.
În opinia liderului UDMR, „o astfel de Ordonanţă în acest moment, cu aceste argumente, nu se justifică, dar discuţia despre protocoale şi ce s-a întâmplat sub aceste protocoale în justiţie totuşi ar trebui să discutăm, nu e un subiect care trebuie lăsat să moară încet-încet”.
Guvernul se va întruni luni în şedinţă, urmând să fie adoptată Ordonanţa de Urgenţă privind cele trei legi ale justiţiei.
Anunţul convocării şedinţei de Guvern a fost făcut vineri de către ministrul de Externe, Teodor Meleşanu, care a precizat că tot luni premierul Viorica Dăncilă va începe o vizită în Turcia şi în Emiratele Arabe Unite, scrie news.ro.
Guvernul ar urma să adopte o ordonanţă de urgenţă pe legile justiţiei, pentru a le pune în acord cu observaţiile Comisiei de la Veneţia. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa la începutul acestei luni că a primit acceptul Comisiei de la Veneţia pentru modificarea legilor justiţiei prin OUG, iar în 4 octombrie el spunea că proiectul de OUG este gata şi va fi trimis Consiliului Superior al Magistraturii. El mai spunea că va face apel la CSM să dea un aviz cât se poate de repede.
Ministrul Justiţiei afirma, în urma unor discuţii cu liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, despre recomandările Comisiei de la Veneţia în legătură cu legile justiţiei, că din recomandările Comisiei de la Veneţia „va fi preluat ceea ce trebuie preluat”: ŢVom prelua ceea ce trebuie preluat, vom prelua ceea ce se va putea prelua. Nu vă spun nici tot, nici în parte ce se va prelua. (…) Nu vă dau exemple. (…) Vă spuneam că nu vă voi spune nimic pentru ca membrii CSM să nu afle din presă”.
Evenimente
Războiul tarifelor. Trump este optimist și spune că va încheia acorduri „foarte bune” cu China și UE
După ce a lansat torpila pe piețele financiare internaționale, Donald Trump a demarat războiul negocierilor dure cu cei mai importanți parteneri economici ai americanilor, China și Uniunea Europeană.
Președintele american Donald Trump, care a avut joi o întrevedere la Casa Albă cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind taxele vamale, ceea ce a afirmat de altfel și partenera sa de discuții, care a caracterizat SUA drept un „partener fiabil”, relatează AFP.
Cei doi lideri se întâlnesc în contextul în care relațiile dintre SUA și UE sunt tensionate din cauza războiului comercial declanșat de președintele american.
De asemenea, liderul de la Casă a dat asigurări că SUA vor încheia „un acord foarte bun cu China”.
Donald Trump a precizat însă că, deși se așteaptă la progrese în încheierea de acorduri comerciale, nu se grăbește să facă acest lucru, relatează Reuters.
Evenimente
Guvernul scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorie pentru a nu pierde banii europeni din PNRR
Înainte de alegeri și în toiul scumpirilor de Paște, Guvernul României scoate 1,5 miliarde de lei din Trezorerie pentru a acoperi creșterea prețurilor din construcții.
Ordonanța de urgență menită să evite pierderea banilor europeni din 2014–2020 și compromiterea proiectelor din PNRR a fost adoptată astăzi.
Peste 17 miliarde lei reprezintă necesarul de finanțare suplimentară pentru proiectele derulate de primării, consilii județene și alte instituții locale.
Multe dintre aceste proiecte, cum ar fi reabilitări de drumuri, spitale, școli sau sisteme de canalizare, riscă să nu fie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Este termenul-limită pentru implementarea acestora, fără ajutorul financiar de la Guvern.
Evenimente
Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere
Revoltă în compania CFR Călători, după ce în proiectul de buget al companiei câștigurile salariale ale angajaților de rând ar urma să scadă, în vreme ce indemnizațiile directorului general, directorului financiar și ale membrilor Consiliului de Administrație sunt în creștere, potrivit Club Feorviar.
Potrivit proiectului prezentat de Club Feroviar, cheltuielile de natură salarială ar urma să scadă cu 4,66% față de 2024. Bonusurile vor fi și ele in scădere, la fel și numărul de angajați, care ar ajunge la 10.597, în scădere cu 279 față de cel aprobat în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024.
Dacă pentru majoritatea angajaților veniturile scad, nu același lucru se întâmplă și în cazul șefilor, ba dimpotrivă.
Astfel, cheltuielile aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete ar urma să se majoreze cu 24,36%.
De exempplu, indemnizațiile directorului general, precum și cele ale directorului financiar sunt stabilite la valoarea de 1.044 mii lei, cu 17,43% față de nivelul anului trecut, potrivit calculelor făcute de Club Feroviar.
Și indemnizația membrilor Consiliului de Administrație este în creștere față de anul trecut, cu 37,33%, o majorare pusă pe seama faptului că în perioada mai-decembrie 2024 CA a funcționat cu patru membri în loc de cinci. În ceea ce privește cheltuielile aferente AGA și cenzori, programate la 70,80 mii lei, acestea rămân aproape constante.
În proiectul de buget, compania aflată în subordonare Ministerului Transporturilor, este previzionat un profit de trei milioane de euro.
-
Evenimenteacum 2 zile
BURDUJA ASIGURĂ CĂ ROMÂNIA NU SE VA CONFRUNTA CU PENE DE CURENT DE PAȘTE: ”PRINCIPALII FURNIZORI AI SERVICIILOR DE STOCARE DE ENERGIE SUNT PREGĂTIȚI. NU AVEM MOTIVE DE ÎNGRIJORARE”
-
Evenimenteacum 2 zile
GUVERNUL APROBĂ UN PACHET AMPLU DE MĂSURI: COMPETENȚE DIGITALE, SPRIJIN FINANCIAR PENTRU UAT-URI ȘI NOI ACORDURI INTERNAȚIONALE
-
Evenimenteacum 2 zile
Deficitul bugetar atinge cote record, există riscul majorării taxelor – SURSE. Pensiile și salariile ar putea fi înghețate
-
Evenimenteacum o zi
România, „campioana” UE. Am avut cea mai mare inflație din întreaga Uniune Europeană, în martie
-
Evenimenteacum o zi
ROMÂNIA A REDEVENIT ȚARA CU CEA MAI MARE INFLAȚIE DIN UE, ÎN MARTIE
-
Evenimenteacum o zi
PROTEST AL SINDICATELOR DIN ASISTENȚA SOCIALĂ FAȚĂ DE SUBFINANȚAREA SISTEMULUI
-
Uncategorizedacum 22 de ore
Gama de furaje pentru pui de la Agroland – Nutriție echilibrată pentru o creștere sănătoasă
-
Evenimenteacum 12 ore
Austeritate pentru angajați, belșug pentru șefii CFR Călători. Scad salariile obișnuite, dar cresc indemnizațiile de conducere