Connect with us

Stiri economice

Cea mai mare realizare a Simonei Halep! Reacţia emotionanţă a româncei

Publicat

pe

Sportiva română îşi va păstra poziţia până la finalul anului, când va ajunge la 60 de săptămâni pe locul întâi.

Lunea viitoare, Halep o va egala pe Victoria Azarenka din Belarus, care a „stat” 51 de săptămâni pe locul I, fiind pe locul 10 în clasamentul „longevităţii” jucătoarelor numărul 1 mondial.

„Toate felicitările noastre merg către Simona Halep, pentru că va termina al doilea an consecutiv pe primul loc în clasamentul WTA. Câştigarea primului său titlu de Grand Slam este una dintre frumoasele realizări din 2018″, a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedinte WTA, conform DigiSport.

„A fost o onoare să termin anul trecut pe primul loc. Faptul că voi termina pe primul loc pentru al doilea an consecutiv reprezintă o realizare specială pentru mine, mai ales că am câştigat şi primul meu turneu de Grand Slam. Mă simt mândră că numele meu apare alături de al altor legende care au ocupat primul loc”, a spus şi Halep.

Preşedintele WTA, Steve Simon, a vorbit şi el despre realizările sportivei din România din acest an. „Simona a avut un nou sezon uimitor şi este privilegiu pentru noi să-i oferim trofeul acordat numărului WTA la final de sezon pentru al doilea an consecutiv. Câştigarea unui Grand Slam şi disputarea a şase finale în acest sezon reprezintă o realizare remarcabilă, în timp ce în afară terenului Simona este întruparea tuturor valorilor pe care le aşteptăm de la numărul unu”, a spus şi Steve Simon, preşedintele WTA.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Dumincă, ora 21:00, la Culisele Statului Paralel. Ediție incenidară cu Sorin Ovidiu Vîntu. Scena politică, dinamitată: cum a ajuns Iohannis la Cotroceni și de ce nu vrea să plece – VIDEO

Publicat

pe

Sorin Ovidiu Vîntu aruncă bomba în exclusivitate la Realitatea Plus, într-un interviu luat de Anca Alexandrescu după ce alegerile prezidențiale au fost anulate.

Cine a pus în aplicare planul de destabilizare a României, după ce Călin Georgescu nu a fost luat în seamă? Omul de afaceri a dezvăluit cum a ajuns Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni și de ce nu vrea să plece acasă.

Vîntu a făcut o analiză tăioasă a candidaților din a doua rundă electorală.

Sorin Ovidiu Vîntu a dezvăluit cine sunt acoperiții din presă. Interviul exploziv în exclusivitate, duminică, de la ora 21:00, într-o ediție de colecție a emisiunii Culisele Statului Paralel.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Compania MVM din Ungaria crede că va pune mâna pe E.ON România până la vară

Publicat

pe

A lettering from the company e.on at their company headquarters in Essen, February 4th, 2022.,Image: 713401480, License: Rights-managed, Restrictions: picture alliance / photothek, Model Release: no

Compania energetică de stat MVM Group din UngarIa se aşteaptă să încheie acordul de cumpărare a unei participaţii majoritare la E.ON Energie România în iunie sau iulie. Anunțul a fost făcut chiar de directorul general al MVM, pentru un site economic din Ungaria. 

Compania de stat ungară MVM Zrt. (MVM Group) estimează că va finaliza preluarea pachetului majoritar de acțiuni la divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România în lunile iunie sau iulie, a declarat joi directorul MVM, Karoly Matrai, pentru portalul Portfolio.hu, citat de Agerpres.

Grupul MVM a semnat în decembrie 2023 un acord pentru achiziția a 68% din E.ON Energie România și 98% din E.ON Asist Complet, iar finalizarea tranzacției este așteptată în 2025, după obținerea tuturor aprobărilor necesare. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică.

Ministerul Energiei din România a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), exprimând îngrijorări legate de impactul asupra securității naționale, invocând riscuri legate de posibila cesiune a acțiunilor către entități non-UE, legături ale companiei ungare cu Rusia, securitatea datelor a peste 3 milioane de utilizatori și lipsa transparenței cumpărătorului.

În replică, Karoly Matrai a declarat că MVM nu intenționează să vândă companiile achiziționate și va aproviziona subsidiara din România cu gaze din surse locale, evitând costurile ridicate ale importului de gaze rusești.

De asemenea, el a menționat că aprobările necesare ar putea fi obținute până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru, ceea ce ar permite respectarea termenului estimat pentru finalizarea tranzacției.

Citeste in continuare

Evenimente

Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței, despre achiziția E.ON: „Cred că se va ajunge în CSAT”

Publicat

pe

Președintele Consiliului Concurenței consideră că problematica achiziției companiei de energie E.ON de către maghiarii de MVM va fi dezbătută și în  Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

‘Probabil că la această investigație se va ajunge la CSAT. Eu cred că se va ajunge. Aș fi surprins dacă ea trece, că e văzută ca neproblematică. Adică, la CSAT când ajungem? Când spunem: ‘Domnule, noi credem că e un caz mai complicat și trebuie să intre în procedură aprofundată’. Și atunci asta o facem, cu ok-ul CSAT. Mi-e greu să cred că această operațiune va fi considerată din punct de vedere al siguranței naționale, văzând și unele exprimări publice ale unor membri ai Comisiei (Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe – n. r.), mi-e greu să cred că va fi considerată neproblematică și nu necesită o cercetare aprofundată. Deci, cred că va fi sesizat CSAT-ul, da’, a afirmat joi Chirițoiu, într-o conferință de presă.

La acest moment, referitor la tranzacția dintre E.ON și MVM, se așteaptă trei avize: unul de la Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe (CEISD), unul de la Consiliul Concurenței și unul de la Comisia Europeană. Însă, potrivit președintelui autorității de concurență, Comisia Europeană va da cazul Consiliului Concurenței.

‘Comisia Europeană cu noi e același aviz. E pe concurență și asta e noutatea. Mi-au spus că ne dau nouă cazul. După prag era suficient de mare tranzacția cât să fie analizată de ei, dar, pentru că părțile au cerut să ne fie trimisă și noi am zis că suntem de acord să o preluăm, atunci Comisia ne-o dă nouă’, a explicat Bogdan Chirițoiu.

La rândul său, Alexandra Văcaru, membru al Plenului Consiliului Concurenței, a explicat că există dispoziții europene care stabilesc cum se alocă cazurile între Comisie și autoritățile naționale de concurență, în funcție de oportunitate și criterii juridice stricte.

‘În această situație, înțelegem, Comisia ar prefera să fie avizată tranzacția la nivelul statului membru, prin autoritatea de concurență română’, a precizat ea.

Practic, a continuat Chirițoiu, este o situație similară ca la tranzacția Mega – Profi.

‘Mega și Profi erau în aceeași situație. După cifre, era suficient de mare (tranzacția – n. r.) cât să fie autorizată de Comisie. Dar pentru că totuși impactul era în special pe România și pentru că noi am vrut operațiunea, atunci Comisia ne-a transferat nouă Mega-Profi și la fel ne-a spus că va face acum cu MVM’, a susținut șeful de la Concurență.

Acesta a precizat că la nivelul CEISD instituțiile membre au 21 de zile calendaristice ‘să reacționeze’.

‘Pe partea de investiții străine, instituțiile membre au 21 de zile să reacționeze. Deci, procedura asta este: se notifică la noi la secretariat. Secretariatul, în momentul când e mulțumit că are toate informațiile, că-i completă acea cerere de aprobare, o trimite la toate instituțiile membre care sunt în esență cele din CSAT și aceste instituții au 21 de zile să spună un punct de vedere. Punctul acela de vedere poate să fie ‘mai vrem informații, ne mai trebuie nu știu ce’. Depinde cât de bună e aplicația. Dacă e prost făcută și lipsesc informații și compania nu-ți dă informații, poate să dureze’, a transmis Bogdan Chirițoiu.

Întrebat dacă tranzacția a ajuns să fie discutată la nivelul CEISD, el a răspuns: ‘N-a fost, că sunt și eu membru în comisie, n-a ajuns să fie discutată la nivelul comisiei. Deci, este încă în interiorul instituțiilor, deci în pregătire’.

La jumătatea lunii ianuarie 2025, Ministerul Energiei a anunțat că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care compania de stat ungară MVM Zrt. (MVM Group) intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România.

Într-un comunicat transmis pe 15 ianuarie, Ministerul Energiei a arătat că, în urma unei analize riguroase, a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale a României. Astfel, principalele motive pentru sesizarea CEISD sunt legăturile companiei din Ungaria cu Federația Rusă, riscul cesiunii ulterioare a acțiunilor E.ON Energie România către entități non UE, riscuri asupra datelor companiei și a datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de utilizatori dar și probleme de transparență a cumpărătorului.

Referitor la legăturile cu Federația Rusă, Ministerul Energiei amintește că MVM Zrt. are relații comerciale extinse cu Gazprom și Rosatom, companii rusești aflate sub sancțiuni internaționale, prin care Ungaria își menține o dependență ridicată de gazele naturale și tehnologia nucleară din Rusia.

‘Au fost identificate elemente de ‘decisive influence, shadow control, influence by economic dependence și effective control’, atât în cadrul MVM Grup, cât și al societății prin intermediul căreia se intenționează cumpărarea pachetului majoritar al E.ON Energie România’, se arată în comunicatul citat.

Totodată, Ministerul Energiei susține că, din analiza documentației depuse de MVM, rezultă că structura contractuală și clauzele aferente tranzacției generează o posibilitate de cesiune ulterioară a participațiilor cumpărate de la E.ON Energie România către entități din afara Uniunii Europene sau către alte entități care nu figurează ca părți inițiale ale tranzacției. Astfel, Ministerul Energiei avertizează că această vulnerabilitate contractuală poate facilita transferul indirect al controlului către actori economici sau politici ce nu respectă rigorile și standardele de conformitate impuse de legislația europeană în domeniul energetic și transparență a tranzacțiilor.

Pe de altă parte, instituția precizează că a fost identificată lipsa unor garanții legale și contractuale în protejarea datelor companiei E.ON Energie România și ale datelor cu caracter personal ale peste 3 milioane de clienți români.

În plus, ME sesizează conflictul cu strategiile energetice naționale arătând că informațiile din documentația MVM de a reduce consumul de gaze naturale contravin Strategiei Energetice a României și Programului de Guvernare 2024-2028, care prioritizează extinderea accesului populației la rețelele de gaz și valorificarea resurselor interne.

Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat, în luna decembrie a anului trecut, un acord privind achiziția diviziei de soluții pentru gospodării și clienți a companiei E.ON din România.

Conform acordului, MVM va achiziționa o participație de 68% în cadrul E.ON Energie România și o participație de 98% în E.ON Asist Complet, se menționa într-un comunicat al grupului ungar.

Tranzacția este așteptată să se finalizeze în 2025, după obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacției.

Directorul MVM, Karoly Matrai, a declarat joi, pentru portalul Portfolio.hu, că Grupul de stat ungar estimează că va finaliza tranzacția referitoare la preluarea pachetului majoritar de acțiuni la divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România în lunile iunie sau iulie.

Grupul MVM este principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deținută 100% de stat, care ocupă locul șase în Europa Centrală.

E.ON Energie România, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale și energie electrică din țară, deservește aproximativ 3,4 milioane de clienți. E.ON Assist Complet este o companie regională specializată în servicii energetice, care oferă soluții pentru instalarea și întreținerea infrastructurii.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE