Stiri economice
Un nou producător auto anunță că unele motoare ar fi depășit nivelul emisiilor
Compania Volvo, care produce camioane, autobuze şi echipamente de construcţii, a informat că o mare parte din motoarele potenţial afectate au fost vândute în Europa şi America de Nord, cele mai mare pieţe ale sale, iar costurile estimate ale reparaţiilor ar putea fi „substanţiale”.
Marţi dimineaţă, acţiunile Volvo au scăzut cu 6%, la 133,60 coroane suedeze, fiind cel mai semnificativ declin în cadrul indicelui principal al Bursei de la Stockholm.
Volvo, care anul trecut a vândut 143.373 de camioane în Europa şi America de Nord, a anunţat că informează autorităţile de pe diverse pieţe în legătură cu depăşirea emisiilor.
Un purtător de cuvânt al companiei suedeze a precizat că au fost informate autorităţile din Europa şi America de Nord, unde reglementările privind emisiile sunt mai stricte dar încă nu există niciun fel de planuri privind rechemarea vehiculelor.
După ce Volkswagen a recunoscut că, în perioada 2005 – 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, autorităţile au ordonat efectuarea de teste de emisii la toate modelele de autovehicule aflate în prezent în circulaţie. AGERPRES
Evenimente
MARCEL BOLOȘ A PREZENTAT, LA CEREREA LUI NICOLAE CIUCĂ, PROIECTUL DE REINDUSTRIALIZARE A ROMÂNIEI
Marcel Boloș, în calitate de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a răspuns apelului premierului Nicolae Ciucă, prezentând un proiect de reindustrializare a României, care promite revitalizarea și modernizarea economiei naționale. Această inițiativă ambițioasă, menită să susțină creșterea durabilă și competitivitatea pe plan european, va fi discutată în cadrul Coaliției guvernamentale, având în vedere impactul său semnificativ asupra cererii de forță de muncă și a mediului de afaceri din țară.
În cadrul acestei prezentări, Boloș a detaliat măsurile de sprijin și ajutor pe care Guvernul le pregătește pentru a încuraja investițiile și pentru a sprijini dezvoltarea sectorului industrial, subliniind importanța colaborării între instituții pentru a transforma viziunea în realitate.
Este vorba de un pachet de măsuri consistent prin care se propune acordarea de sprijin pentru industria României. Punctul de plecare a fost investiția făcută de Nokian (650 milioane euro pe vremea Guvernului Ciucă). Domnul președinte a fost cel care a inițiat acest demers pentru ca în cele din urmă să avem o decizie a CE pentru acest tip de investiții. E proiectul care a deschis drumul pentru acest pachet de măsuri.
– Pachetul are în vedere industrii importante: metalurgică, apărare, construcții, echipamente electrice, auto, chimică.
– Prima și cea mai importantă măsură – investiții strategice în dezvoltarea României, după modelul Nokian, fiind sprijinite acele investiții și creează locuri de muncă.
– Prima măsură se bazează pe: credit fiscal la finalul implementării investiției, acces utilități publice, obținere acorduri pentru pornirea investiției, crearea mecanismelor prin expropriere să se pună la dispoziție terenul pentru implementarea investiției.
– A doua măsură, pentru micii industriași, destinată IMM-urilor care propun proiecte de investiții în aceste domenii ale industriei prelucrătoare.
– A treia măsură privește industria siderurgică și chimică.
– A patra măsură: prelucrarea metalelor neferoase, având în vedere zăcămintele, în special cupru.
Pachetul vizează procesul de reînnoire industrială, micii industriași, dar și prelucrarea resurselor naturale de care dispunem în România.
„Proiectul de reindustrializare a României este unul dintre cele mai importante proiecte ale țării din ultimii 34 ani. E pentru prima dată când vorbim despre reindustrializarea României cu măsuri clare și cu viziune. Recuperarea unor domenii unde România a avut performanță e o tema esentiala. E vorba de prelucrarea resurselor noastre naturale. E vorba de efectul multiplicator, taxe centrale, locale. Chiar este una dintre cele mai mari realizări în ultimii 34 ani”, a spus europarlamentarul PNL Dan Motreanu
Sursa: Realitatea Din PNL
Evenimente
Stațiuni vechi cu prețuri de 2024. Ce nemulțumiri au turiștii care au vizitat litoralul românesc – VIDEO
Românii sunt tot mai nemulțumiți de litoralul românesc. Pe lângă tarifele exorbitante, peisajul lasă mult de dorit, potrivit Realitatea Plus.
Hoteluri abandonate, clădiri neterminate, trotuare fără asfalt și alge pe plaje. Un turist a vizitat o stațiune de la malul mării și a postat totul pe internet.
Românii tot mai nemulțumiți de litoralul românesc
„De ce mi se pare frustrant? Pentru că litoralul arată atât de deplorabil și neîntreținut și în al doilea rând că nu este ieftin. Aici e intrarea pe plajă. Cred că și construcția asta nu s-a terminat că a venit ciclonul, nu? Să zicem că nisipul ăsta e de la ciclon…dar asta nu e de la ciclon aici. Plaja arată drăguț, o mare de șezlonguri.”, spune un turist nemulțumit.
Și nu este singurul, căci mai multe astfel de mesaje circulă în mediul online, iar oamenii spun că raportul calitate-preț nu este deloc avantajos atunci când decizi să-ți petreci vacanța pe litoralul din România.
https://youtube.com/watch?v=IsZ6tRM2txk%3Fsi%3DpTLU_9124oRd6g
Evenimente
FMI nu se mai duce în Rusia. Aliații europeni ai fondului s-au opus vehement
Fondul Monetar Internațional a amânat, pe termen nedeterminat, prima sa vizită oficială în Rusia de când Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Amânarea vine în urma criticilor din partea mai multor aliați europeni ai Kievului, potrivit agenției de presă de stat Tass.
Conducerea FMI a renunțat la planurile de a începe o analiză a economiei ruse în această săptămână pe motiv că misiunea sa „nu era pregătită din punct de vedere tehnic”, a declarat miercuri, 18 septembrie, pentru Tass, Alexei Mozhin, directorul executiv al Fondului pentru Rusia.
Mozhin a sugerat că motivul real al deciziei luate în ultima clipă, despre care a spus că a fost luată în ziua în care discuțiile preliminare ar fi trebuit să înceapă luni, a fost obiecțiile țărilor membre europene față de reînnoirea legăturilor FMI cu Rusia.
Planul FMI, criticat aspru
Planul FMI a stârnit critici din partea mai multor guverne ale UE și avertismente că această călătorie va fi folosită de Kremlin drept propagandă, notează Politico. FMI a apărat vizita în Rusia, unul dintre cei 190 de membri ai organizației, afirmând că a fost o obligație prevăzută în tratat.
Însă, într-o scrisoare adresată șefei FMI, Kristalina Georgieva, săptămâna trecută, miniștrii de finanțe din Lituania, Estonia, Letonia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Islanda și Polonia au avertizat că vizita va fi „utilizată în scopuri propagandistice de către regimul rus” și „va crea riscuri substanțiale de reputație” pentru organizația cu sediul la Washington.
Doi oficiali au declarat pentru POLITICO la începutul acestei luni că FMI a sugerat organizarea reuniunii într-o țară terță, dar în cele din urmă a acceptat condiția Kremlinului ca misiunea să călătorească în Rusia.
-
Evenimenteacum o zi
Angajații vor putea fi plătiți cu salariul minim cel mult 2 ani. Cum se schimbă veniturile românilor în urma directiviei europene?
-
Evenimenteacum 22 de ore
România ar putea fi nevoită să înghețe cheltuielile, din cauza deficitului. Ce se întâmplă cu măririle de pensii și salarii?
-
Evenimenteacum 19 ore
Ciolacu a anunțat RECTIFICAREA bugetară. Ce ministere primesc bani în plus?
-
Evenimenteacum o zi
De ce vom plăti dot mai mult la factura de energie? Avertismentul specialiștilor: „NU mai devreme de 2035!”
-
Evenimenteacum o zi
Burduja: La Ministerul Energiei vrem să creăm primul Centru sectorial de răspuns la incidente de securitate
-
Uncategorizedacum 20 de ore
Asociația Credu prezintă rezultatele studiul privind percepțiile și comportamentelor legate de sănătatea mamară în rândul femeilor din România
-
Evenimenteacum 12 ore
TU DECIZI! LUDOVIC ORBAN, DIALOG INCENDIAR CU ANA MARIA PĂCURARU: AM PLECAT DIN PNL PENTRU CĂ NU PUTEAM SĂ DEVIN SLUGA PSD, RĂUL ABSOLUT! VIDEO
-
Evenimenteacum 15 ore
România a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE şi în luna august – Eurostat