Stiri economice
Veste excelentă pentru bucureșteni! De când va fi funcțional metroul din Drumul Taberei
„Stadiul global de realizare a Magistralei 5 este de 87%. Ca să detaliem puţin, partea de infrastructură va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, mai puţin legătura între staţia Drumul Taberei şi linia de tramvai 41, care se va finaliza în primul trimestru al anului viitor, deoarece este vorba despre 14 devieri de utilităţi. Motivul pentru care se întârzie este că nu vrem să afectăm alimentarea cu agent termic a locuitorilor zonei în această iarnă. Legătura între staţia Eroilor 1 şi Eroilor 2 se va finaliza de asemenea în primul trimestru al anului viitor”, a spus oficialul Metrorex, conform Agerpres
Potrivit acestuia, finisajele vor fi gata până la sfârşitul acestui an.
„Problema care întârzie darea în exploatare a Magistralei 5 este legată de sistemul de automatizare şi siguranţă a circulaţiei. Unul dintre ofertanţi a contestat licitaţia în instanţă, i s-a respins contestaţia şi la finele acestei luni avem termen pentru recurs. Sperăm să se finalizeze şi, la acel moment, vom semna contractul cu câştigătorul licitaţiei şi vom demara lucrările de proiectare şi execuţie a sistemului de automatizare, care are termen nouă luni”, a arătat Şodolescu.
El a precizat că va discuta posibilitatea reducerii acestui termen de nouă luni.
„Dacă în noiembrie semnăm contractul, de atunci curg cele nouă luni şi putem foarte simplu să calculăm că în partea a doua a anului viitor, cel mai târziu, putem da în exploatare Magistrala 5, cu posibilitatea de a fi dată mai devreme, dacă va putea fi redus termenul de execuţie a lucrării de automatizare”, a continuat şeful Metrorex.
Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.
Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Constructorul tronsonului Eroilor-Drumul Taberei este consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România).
Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial – Transport 2007 – 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor – Drumul Taberei, Eroilor – Iancului, respectiv Iancului – Pantelimon.
Evenimente
CĂLIN GEORGESCU, PREȘEDINTELE ALES, O NOUĂ EDIȚIE EXPLOZIVĂ CULISELE STATULUI PARALEL – ASTĂZI, LA ORA 21:00
Președintele ales, Călin Georgescu, vine, în această seară, la Realitatea PLUS, într-o nouă ediție incendiară Culisele Statului Paralel, alături de Anca Alexandrescu, și va răspunde la întrebările românilor.
Călin Georgescu, candidatul care a ieșit pe locul întâi în preferințele românilor, vine la Realitatea PLUS. Într-o ediție explozivă Culisele Statului Paralel, Georgescu va răspunde întrebărilor cetățenilor români de pretutindeni.
Nu ratați, începând cu ora 21:00, o nouă ediție de colecție a emisiunii Culisele Statului Paralel.
Evenimente
Bomba anului pentru seniori: NU se vor indexa pensiile în 2025. Cum justifică ministrul de Finanțe această decizie
Ministrul de Finanțe a anunțat că, în 2025, pensiile nu vor fi indexate, o decizie care va afecta profund puterea de cumpărare a celor care depind de aceste venituri fixe. În contextul inflației crescute și al costurilor de trai în continuă expansiune, această măsură ridică semne de întrebare asupra sustenabilității economice a celor mai vulnerabile categorii sociale.
În cadrul ședinței de coaliție de azi, Ministrul de Finanțe, Tanczos Barna, a făcut o declarație menităsă stârnească îngrijorare în rândul seniorilor din România. În ciuda speculațiilor anterioare privind o posibilă indexare a pensiilor, Barna a precizat că, în anul 2025, nu va exista nicio indexare a acestora.
Decizia vine într-un moment în care, înainte de ședința coaliției, existau informații conform cărora liderii coaliției analizau posibilitatea indexării pensiilor începând din luna septembrie, în funcție de rata inflației. Aceasta ar fi reprezentat o majorare estimată de 12%, foarte necesară având în vedere inflația galopantă cu care se confruntă România. Cu toate acestea, răspunsul Ministrului de Finanțe a fost categoric: Nu există bani la buget pentru a susține această majorare.
Indexarea pensiilor a fost un subiect fierbinte pe agenda publică, având în vedere creșterile continue ale costului vieții și impactul economic asupra seniorilor, care depind de aceste venituri pentru a-și acoperi cheltuielile zilnice.
Noul ministru de Finanțe, Barna Tanczos, anunță reformă fiscală după aprobarea bugetului pentru 2025, care ar putea include și impozitarea progresivă a marilor averi. Cu toate acestea, ministrul susține că momentan este doar o idee, într-o fază incipientă și nu o promisiune reală.
Astfel, având în vedere lipsa de asumare a guvernului față de această măsură, este posibil ca aceste discuții să aibă ca scop mulțumirea și liniștirea oamenilor într-un moment tensionat, fără a avea intenția reală de a implementa măsura. Ministerul Finanțelor a stabilit o țintă de deficit de 7% din PIB, în conformitate cu angajamentele față de Comisia Europeană. Barna Tanczos mizează pe venituri suplimentare de aproximativ 26 miliarde lei din colectări mai ambițioase din partea ANAF și pe noi reduceri de cheltuieli.
Evenimente
MINISTRUL FINANȚELOR: ÎN CONSTRUCŢIA BUGETULUI PENTRU 2025 NU PUNEM NICIO MODIFICARE, NICI DE TVA, NICI A IMPOZITULUI PE MUNCĂ
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a precizat, luni, că în construcția bugetului pe acest an nu se ia în calcul modificarea TVA, nici a impozitării muncii.
„În construcţia pentru 2025 nu punem nicio modificare, nici pe TVA, nici pe impozitul pe muncă„, a spus ministrul la Digi 24.
El a subliniat că anul trecut Banca Mondială a prezentat mai multe scenarii pentru România, a pus mai multe variante pe masă, însă Guvernul nu va majora TVA.
„Nu se majorează TVA. Nu s-a discutat majorarea TVA. Nu se calculează bugetul în funcţie de majorarea TVA. Nu discutăm în momentul de faţă altceva decât de aprobarea bugetului, care se face fără majorarea TVA”, a punctat Tanczos Barna.
Acesta a mai precizat că nu se ia în calcul nici modificarea impozității muncii, iar în construcția bugetului nu este uată în calcul nicio modificare a structurii actuale.
Ministrul a mai semnalat că „obiectivul pentru 2025, primordial” este să poată fi plătite pensiile şi salariile la nivelul anului 2024.
„Acesta a fost obiectivul şi în momentul în care s-a luat decizia neindexării acestor pensii şi salarii în 2025, pentru a pune în siguranţă plata la nivelul actual”, a precizat Tanczos Barna.
Sursa: Newsinn
-
Evenimenteacum 2 zile
ÎNCEPE MIȘCAREA ROMÂNILOR UMILIȚI. REALITATEA PLUS, SINGURA TELEVIZIUNE ALĂTURI DE ROMÂNI. SIMION CERE DEMISIA LUI IOHANNIS. ANCA ALEXANDRESCU, TRANSMISIUNI DIN MIJLOCUL OAMENILOR
-
Evenimenteacum 2 zile
Vești BUNE. Românii care, de la 1 ianuarie, rămân cu mai mulți bani în buzunar
-
Evenimenteacum 2 zile
Motorina și benzina s-au scumpit de 4 ori de la începutul anului și până acum. Cât a ajuns să coste un plin de carburant
-
Evenimenteacum o zi
Ministrul Finanțelor: „Nu va fi majorată cota TVA în 2025”
-
Evenimenteacum 23 de ore
REALITATEA PLUS, LIDER ABSOLUT DE AUDIENȚĂ, DIN NOU! MINUTUL DE AUR: 9,2 ÎN PRIME-TIME. TELEVIZIUNEA POPORULUI, ALĂTURI DE ROMÂNI ÎN ZIUA PROTESTULUI
-
Evenimenteacum 17 ore
VEȘTI BUNE PENTRU ROMÂNI! STATUL A APROBAT UN NOU AJUTOR FINANCIAR. BANII VOR INTRA DIRECT PE CARD
-
Uncategorizedacum 23 de ore
SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global
-
Evenimenteacum 10 ore
Planul lui Călin Georgescu pentru FACTURILE de energie ale românilor: Prețul să fie redus drastic, aproape de prețul de producție