Connect with us

Stiri economice

România se înarmează. Suntem a șasea țară din NATO care va deține o astfel de armă

Publicat

pe

Semnată în toamna anul trecut, scrisoarea de intenţie privind achiziţionarea de către România a sistemului de rachete defensive Patriot a fost urmată în această săptămână de contravaloarea pentru trei astfel de echipamente militare. Patriot este un sistem de apărare compus din radare, tehnologie de comandă şi control şi mai multe tipuri de interceptori, toate lucrând împreună pentru detectarea, identificarea şi contracararea ameninţărilor. 13 ţări din întreaga lume, inclusiv Statele Unite şi alţi patru aliaţi NATO, se bazează deja pe sistemul Patriot ca fundament al propriilor sisteme de apărare anti-aeriană.

„România achiziţionează cel mai avansat şi capabil, sistem de apărare anti-rachetă tactică balistică din lume”, a declarat Mike Ellison, Country Manager Raytheon în România.

Conform oficialilor Raytheon, din ianuarie 2015, sistemul Patriot a incerceptat cu succes peste 100 de rachete balistice tactice în operaţiuni de luptă din întreaga lume. Până la această dată, Patriot a făcut parte din peste 200 de acţiuni de luptă împotriva aeronavelor cu pilot sau fără pilot, a rachetelor de croazieră şi a rachetelor balistice. „Cu excepţia minoră a radiatoarelor şi ventilatoarelor de răcire, echipa de profesionişti Raytheon a modernizat cele mai importante elemente ale sistemului Patriot de mai multe ori în ultimii 17 ani. Focoasele pe care le va primi România conţin hardware şi software create chiar în 2017”, au adăugat aceştia.

Intenţia Raytheon este ca prima unitate operaţională de lansare Patriot să ajute la crearea de locuri de muncă în România. Cel puţin asta susţin oficialii americani. „Raytheon va identifica furnizorii locali potriviţi şi va lucra cu companii româneşti pentru a le ajuta să-şi dezvolte capabilităţile necesare de producţie şi suport pentru Patriot. Patriot este o oportunitate care se poate extinde dincolo de graniţele ţării. În lume sunt peste 220 de unităţi de tragere Patriot, deţinute de 13 ţări. Aşadar, pe măsură ce industria României ajută la producerea şi suportul necesar Patriot pentru România, aceasta va avea oportunitatea să-şi exporte şi să-şi comercializeze mai departe produsele şi către restul comunităţii Patriot. Acest tip de parteneriat este testat pe tot teritoriul Europei. Compania germană JenOptik produce generatoare care alimentează lansatorul de rachete Patriot. Aceste generatoare sunt în acest moment folosite de o serie de parteneri Patriot, iar recent JenOptik a primit de la armata SUA un nou contract pentru generatoare Patriot. Compania poloneză Pit Radwar construieşte în prezent antene ce vor fi folosite la noile unităţi de radar Patriot. În acelaşi timp, TelDat, de asemenea o companie din Polonia, a livrat routere unui client din Orientul Mijlociu, menţioanează Raytheon.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PROTESTUL SĂRĂCIEI, LA COTROCENI. PRINTRE REVENDICĂRI, REDUCEREA SUBVENȚIILOR ȘI ELIMINAREA PRIVILEGIILOR PENTRU PARTIDE ȘI PARLAMENTARI

Publicat

pe

Sute de oameni ies în stradă, astăzi, să protesteze în fața Palatului Cotroceni. Sunt revoltați din cauza traiului tot mai greu, dar și din cauza faptului că decidenții din coaliție continuă să ignore vocea poporului. Oamenii cer stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în muncitori și pensionari. 

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” anunţă organizarea unui protest la Cotroceni, astăzi, începând cu ora 11:00, reclamând lipsa de transparenţă a decidenţilor politici şi lipsa unei consultări reale a societăţii. Sindicaliştii cer, printre altele, o reformă fiscală echitabilă, stoparea măsurilor de austeritate, care „lovesc în lucrători şi cetăţeni”, redimensionarea „corectă” a administraţiei publice, „nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană”, reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor pentru partide şi parlamentari şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială. Potrivit Cartel Alfa, problema deficitului este esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd.

„În ciuda promisiunilor post-electorale privind transparenţa, consultarea reală şi orientarea politicilor către nevoile societăţii, decidenţii din coaliţie continuă să ignore vocea lucrătorilor şi a sindicatelor. Puterea lucrătorilor este solidaritatea, iar acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne facem auziţi! România se află într-o criză socială şi economică profundă, iar răspunsul autorităţilor constă în măsuri de austeritate, în ciuda dovezilor clare că problema deficitului este in mod esenţial determinată de incapacitatea de colectare şi de un sistem fiscal retrograd care nu asigură suficiente venituri pentru a susţine în mod adecvat infrastructura publică şi cheltuielile necesare funcţionării aparatului de stat”, menţionează CNS Cartel Alfa într-un comunicat de presă.

Potrivit sindicaliştilor, România are servicii publice esenţiale subfinanţate şi un aparat bugetar subdimensionat, nu supradimensionat.

„Tăierile de personal, blocarea angajărilor şi reducerea şi mai acută a finanţării serviciilor publice paralizează instituţiile afectează cetăţenii şi subminează orice şansă de redresare durabilă”, se arată în comunicat.

Cartel Alfa cere o reformă fiscală echitabilă, în care sarcina să fie distribuită corect între capital şi muncă, orice măsuri de reducere a cheltuielilor publice să înceapă „în primul şi în primul rând” cu decidenţii politici (partide si parlamentari) prin reducerea subvenţiilor şi eliminarea privilegiilor, stoparea imediată a măsurilor de austeritate, care lovesc în lucrători şi cetăţeni, redimensionarea corectă a administraţiei publice, nu prin tăieri, ci prin investiţii în resursă umană, dialog social real şi incluziv, cu participarea tuturor actorilor – sindicate, patronate şi societate civilă, şi o Preşedinţie activă, care să medieze conflictele sociale şi să garanteze justiţia socială.

„Este inacceptabil ca politica fiscală a ţării să fie dictată doar de mediul de afaceri şi de grupuri de lobby interesate exclusiv de păstrarea profitului existent. România are nevoie de un Preşedinte mediator, nu de un spectator care validează tacit politici nedrepte. În locul unei reforme fiscale construite împreună cu partenerii sociali, guvernanţii susţin măsuri care vor sărăci şi mai mult lucrătorii, fără a atinge cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare”, precizează Cartel Alfa.

Sursa citată reaminteşte decidenţilor că România are printre cele mai mici taxe pe business din UE, contribuţia lucrătorilor la bugetul social (pensii şi sănătate) depăşeşte cu mult 50%, ceea ce contravine standardelor internaţionale, pe care România le-a ratificat, număr restrâns de funcţionari raportat la populaţie.

„Fără realizarea unei reforme energetice care să creeze competitivitatea companiilor din România inflaţia va eroda orice politică de echilibrare. Păstrând aceleaşi persoane din actualul guvern în viitorul guvern – miniştri care nu au realizat obligaţiile din PNRR la termen şi în sensul reformei reale –, noua echipă guvernamentală nu va fi mai eficientă”, subliniază confederaţia sindicală.

CNS Cartel Alfa cere Preşedintelui României să îşi asume rolul constituţional de mediator între stat şi societate, să apere interesele tuturor cetăţenilori, nu doar ale privilegiaţilor, să iniţieze un pact social pentru reconstrucţia României, bazat pe justiţie socială, solidaritate şi responsabilitate.

„Protestul din 12 iunie nu este doar despre salarii şi condiţii de muncă – este despre viitorul nostru comun. Este despre ce fel de societate vrem să construim: una a echităţii şi demnităţii, sau una a sacrificiului unora pentru privilegiile altora? Împreună suntem mai puternici. Ne vedem în stradă!”, încheie sindicaliştii Cartel Alfa.

 

Citeste in continuare

Evenimente

Prețurile carburanților ar putea crește semnificativ. Scenariu de coșmar pentru români, toate prețurile ar sări în aer

Publicat

pe

Gaura din bugetul de stat ar putea fi plătită inclusiv de șoferi. La negocierile pentru stabilirea pachetului fiscal care are ca scop reducerea deficitului din România se discută, potrivit unor surse, și creșterea accizelor la carburanți cu 20%.

Această creștere a accizelor la benzină și motorină ar însemna că, la pompă, carburanții vor fi mai scumpi cu circa 40 de bani pe litru, potrivit Realitatea Plus.

Concret, șoferii vor plăti cu aproximativ 20 de lei mai mult la plinul de benzină și cu 18 lei mai mult cel de motorină. 

 

Citeste in continuare

Evenimente

Statul a trecut pragul de 1.000 de miliarde de lei datorie! Avertismentul directorului Trezoreriei

Publicat

pe

Directorul general al Trezoreriei, Ștefan Nanu, a anunțat că statul s-ar putea să fi trecut cu datoria publică peste pragul de 1.000 de miliarde de lei în aprilie, în contextul în care, în februarie, nivelul datoriei raportate s-a situat la 990,8 miliarde de lei, iar statul se împrumută în ritm alert din cauza deficitelor bugetare mari.

Ieșirea publică a directorului general al Trezoreriei, Ștefan Nanu, privind depășirea pragului de 1.000 miliarde lei datorie publică este un act excepțional cu valoare de avertisment tehnocrat de rang înalt.

Într-un context obișnuit, astfel de informații sunt comunicate prin canale instituționale și fără declarații anticipative. Faptul că directorul Trezoreriei a vorbit public înainte de publicarea oficială a datelor indică o tensiune gravă între responsabilitatea tehnică și deriva politică actuală.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE