Culisele unei tranzacţii de răsunet. Un milionar român şi-a vândut afacerea

0
73

Unilever a intrat pe piaţa locală de îngheţată în 2009, prin lansarea brandului global Algida şi prin achiziţia mărcii Napoca. În urma achiziţiei Betty Ice, Unilever îşi consolidează poziţia de lider pe piaţa de profil. La un preţ de vânzare estimat de mai multe surse din piaţă la circa 90-100 mil. euro, neconfirmat de părţile implicate, aceasta este cea mai mare tranzacţie din istoria pieţei de îngheţată din România.

O echipă mixtă a Deloitte România formată din experţi în consultanţă financiară şi în servicii fiscale a fost implicată în mai multe etape ale procesului de achiziţie a Betty Ice, de la due diligence, structurare şi negociere, până la semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Echipa de consultanţi financiari Deloitte România a fost condusă de Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacţii, şi a inclus alţi cinci experţi, printre care Ioana Boca, Assistant Director, Marina Nicola, Manager, şi Crina Ciudin, Senior Associate.

„Această tranzacţie este un punct de reper în piaţa de achiziţii şi fuziuni a acestui an, prin amploarea şi complexitatea sa”, a spus Radu Dumitrescu, Partener Servicii Suport în Tranzacţii, Deloitte România.

Echipa de experţi în servicii fiscale a fost coordonată de Camelia Malahov, Director Impozitare Directă, şi Andreea Geacu, Senior Manager în cadrul departamentului de taxe.

„Vreau să felicit echipa multidisciplinară de consultanţi atât din Deloitte, cât şi din cadrul Unilever, care a lucrat la acest proiect şi a cărei bună cunoaştere a domeniului fiscal specific industriei de bunuri de larg consum a contribuit la finalizarea în timp util a uneia dintre cele mai mari tranzacţii din acest an”, a declarat Camelia Malahov, Director Impozitare Directă, Deloitte România.

Regele îngheţatei

Compania Betty Ice a fost înfiinţată în anul 1994 de Vasile Armenean şi a ajuns cel mai important producător local de îngheţată, cu o cifră de afaceri totală de 30 de millioane de euro. Compania deţine o fabrică în Suceava şi are peste 180 de chioşcuri de îngheţată deschise pe timpul verii. Betty Ice are 760 de angajaţi în România.

 

Divizia de îngheţată din cadrul Unilever România şi Betty Ice vor opera împreună.Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, va continua să conducă această afacere în calitate de General  Manager al companiei.

Vasile Armenean a fost curtat încă din timpul crizei de cumpărători. În 2013,  el spunea revistei Capital că a avut oferte de achiziţie a Betty Ice care depăşeau valoarea de 60 mil. euro, însă de fiecare dată el a refuzat de vândă. Până acum.

Marele hobby al fostului „rege al îngheţatei“ este aviaţia. Armenean are două avioane: unul mic pentru zone cu piste scurte şi unul mai mare, cu două motoare, pentru zborurile de durată. Chiar dacă le-a cumpărat din pasiune, 80% din timp îşi foloseşte aparatele de zbor în interes de afaceri. Pasiunea pentru cai putere se vede şi în garajul său, unde stă parcat un Porsche 911 Carrera GTS.

Anul trecut, Vasile Armenean a ocupat locul 126 în Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 45-47 mil. euro. Vânzarea afacerii îi va permite o urcare impresionantă în topul de anul acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here