Stiri economice
Decizia care ar putea ARUNCA Europa ÎN AER! Situația este la limită!

Ankara a avertizat în repetate rânduri companiile petroliere împotriva oricăror prospecţiuni energetice în largul insulei mediteraneene divizate.
Republica Cipru, care îşi exercită autoritatea doar pe două treimi din teritoriul insulei, a semnat în ultimii ani contracte de explorare cu giganţi de hidrocarburi.
Washingtonul ‘recunoaşte dreptul Ciprului de a-şi dezvolta resursele naturale’, a declarat subsecretarul de stat Francis Fannon.
‘Noi considerăm energia drept un catalizator al cooperării şi dezvoltării economice, care poate aduce beneficii tuturor celor din regiune’, a declarat el presei la Nicosia, subliniind ‘rolul semnificativ al Ciprului în acest sens’.
Fannon, subsecretar de stat la Biroul de resurse energetice, s-a exprimat în finalul unei întâlniri cu ministrul cipriot al energiei, George Lakkotrypis.
ExxonMobil şi Qatar Petroleum au lansat vineri operaţiuni de foraj la blocul nr.10 din zona economică exclusivă (ZEE) în largul insulei, conform ministrului cipriot al energiei.
Ankara, ale cărei trupe au ocupat în 1974 37% din teritoriul insulei, ca reacţie la o lovitură de stat vizând alipirea insulei la Grecia, cere suspendarea oricăror lucrări de explorare de către ciprioţii greci, subliniind că o soluţie la divizarea Ciprului nu a o fost încă găsită.
Potrivit lui Fannon, care urmează să se deplaseze în Egipt şi în Israel, Statele Unite consideră că ‘bogăţiile din resursele naturale trebuie să fie împărţite între toate comunităţile de pe insulă într-un mod echitabil în cadrul unei reglementări globale’ vizând reunificarea Ciprului.
La începutul lunii noiembrie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a calificat pe cei care sfidează Ankara drept ‘răufăcători’ care merită acelaşi tratament ca inamicii Turciei în Siria.
În februarie, o navă închiriată de compania petrolieră italiană Eni, pentru a efectua prospecţiuni în largul Ciprului, a trebuit să renunţe, după ce a fost blocată de nave de război turceşti.
Aceasta nu a împiedicat Cipru să invite în octombrie Total, Eni şi ExxonMobil să liciteze pentru un nou bloc de gaze offshore, Blocul 7, situat în „Zona economică exclusivă” a insulei. Blocul 10 a fost deja acordat companiei ExxonMobil şi Qatar Petroleum. AGERPRES/
Evenimente
PROTEST AL SIVICULTORILOR, FEROVIARILOR ȘI REZERVIȘTILOR MILITARI ÎN FAȚA GUVERNULUI
Protest de amploare, joi, în fața Guvernului României. Silvicultorii feroviarii și rezerviștii militari ies în stradă pentru a-și striga nemulțumirile.
Federația Silva va susține, joi, în intervalul 12:00 – 15:00, împreună cu sindicatele din transporturi feroviare și cele ale rezerviștilor militari din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, un miting de protest, la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei.
„Prin această acțiune de protest, sindicatele din silvicultură trag un semnal de alarmă și solicită Guvernului României să nu dea curs proiectului de HG privind reorganizarea Romsilva, promovat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acest proiect nu este realizat în mod profesionist și, în forma propusă, considerăm că este periculos pentru pădurile țării”, au anunțat sindicaliștii, printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, proiectul menționat nu poate fi adoptat pentru că nu are la bază niciun fel de studiu – nici de impact economic, nici de impact social sau bugetar.
„Consultarea publică pe acest proiect s-a încheiat fără nicio concluzie clară. Dar dacă acest proiect va fi adoptat, sectorul silvic românesc va fi pus în pericol. Propunerile ministerului de resort sunt aberante, nu au niciun fel de argumente tehnice sau manageriale la bază. Astfel, desființarea a peste 50% din direcțiile silvice județene, separarea activităților de producție cu scopul menținerii doar a celor ‘rentabile și eficiente economic’, ignorarea aspectelor de ordin social, organizatoric și funcțional sau desființarea celor 22 de administrații de parcuri naturale și naționale și comasarea într-o structură ‘mamut’ cu sediul la București, arată fie că proiectul este unul elaborat de amatori, fie servește unor interese diferite de cele ale statului român”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, sindicaliștii solicită Guvernului constituirea unui grup de lucru format din specialiști în administrarea pădurilor din cadrul Ministerului Mediului, din RNP-Romsilva, din organizațiile profesionale ale silvicultorilor, precum și reprezentanți ai Federației Sindicatelor Silva, în calitate de partener social, pentru elaborarea unui Regulament de organizare și funcționare care să asigure consolidarea și nu destructurarea acestei regii de interes național.
Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunțat, la finele lunii trecute, că a respins propunerea de buget pe care Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva a comunicat-o ministerului, iar pe schema de reorganizare a instituției numărul directorilor va scădea de la 121 la aproximativ 17.
Oficialul menționa, totodată, că își asumă reformarea Romsilva „de sus în jos”, pentru „asigurarea unei structuri de conducere mai suple, prin reducerea numărului directorilor cu 86%”.
Potrivit ministrului, odată cu reformarea Romsilva, cele 22 de administrații ale Parcurilor Naționale se vor uni într-o singură entitate, cu un singur director și cu o singură Direcție-suport.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
Rabla pentru tractoare s-a gripat. Aplicația este blocată din cauza infrastructuri IT care este puternic limitată
Programul Rabla pentru tractoare s-a împotmolit în aplicația IT, care nu are suficient spațiu dedicat în sistemul cloud. Volumul mare de cereri a blocat tot sistemul informațional dedicat programului.
Disfuncționalitățile aplicației informatice dedicate programului „Rabla pentru tractoare” au fost cauzate de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, arată rezultatele preliminare ale analizei tehnice realizată de către echipa tehnică din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
„Până la acest moment, analiza preliminară a arătat că disfuncționalitățile nu au fost cauzate de aplicația informatică în sine, ci de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, înregistrând peste 3,3 milioane de requesturi în intervalul 09:55 – 10:02, cu un vârf de 1,29 milioane la ora 10:00. Acest nivel a depășit cu mult capacitatea maximă de procesare permisă de arhitectura standard, ceea ce a condus la blocaje ale aplicației, în special în etapa critică de încărcare a fișierelor necesare finalizării dosarelor. Lucrăm împreună cu specialiștii în infrastructură pentru a reconfigura soluția tehnică și a preveni astfel de blocaje în viitor”, a declarat președintele AFM, Florin Bănică.
Potrivit sursei citate, blocajele apărute în momentul de încărcare a documentelor au afectat procesul de înscriere, fiind înregistrate peste 22.000 de dosare create, dar nefinalizate, precum și numeroase sincope raportate de utilizatori. „În aceste condiții, Administrația Fondului pentru Mediu a decis anularea sesiunii, considerând că procesul a fost viciat și nu au fost asigurate condiții egale pentru toți solicitanții”, precizează instituția.
Reprezentanții AFM menționează faptul că, la acest moment, echipa tehnică ce a dezvoltat aplicația continuă analiza detaliată a procedurii de înscriere pentru confirmarea completă a cauzelor și că, totodată, a demarat procedurile necesare pentru reconfigurarea aplicației informatice, urmând ca, în perioada următoare, să fie emisă o nouă dispoziție de începere a programului „Rabla pentru Tractoare”.
Luni, 12 mai, la scurt timp după debutul sesiunii de înscriere a producătorilor agricoli – persoanelor fizice în Programul „Rabla pentru tractoare”, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat, într-un comunicat de presă, că a decis anularea acestei proceduri, din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de depunere a cererilor de finanțare.
Evenimente
Euro s-a apreciat din nou în fața leului, după câteva zile de scădere. Ce cotație a afișat BNR pentru moneda națională?
După câteva zile de acalmie pe piața interbancară și scăderea cotației euro-leu, moneda unică europeană s-a apreciat din nou, potrivit cotației anunțate, miercuri, de către Banca Națională a României.
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,1036 lei pentru un euro, față de 5,0991 lei înregistrat marți.
În schimb, cursul dolarului american a scăzut la 4,5335 lei, de la 4,5894 lei.
Aurul a fost cotat la 471,3738 lei pentru un gram, față de 480,3618 lei.
Leul se apreciază pentru a doua zi consecutiv. Vezi cursul BNR de luni, 12 mai
-
Evenimenteacum 2 zile
George Simion, avertisment sumbru: „Orice creştere de taxe reprezintă recesiune”
-
Evenimenteacum 2 zile
INDICELE ROBOR LA 3 LUNI A SCĂZUT LA 7,20%
-
Evenimenteacum o zi
”RABLA PENTRU TRACTOARE” – PROGRAM ANULAT LA CÂTEVA MINUTE DUPĂ LANSARE
-
Evenimenteacum 2 zile
Rata inflației a stagnat în aprilie. Cum au evoluat prețurile în ultimul an? – date INS
-
Evenimenteacum 20 de ore
Euro s-a apreciat din nou în fața leului, după câteva zile de scădere. Ce cotație a afișat BNR pentru moneda națională?
-
Evenimenteacum 2 zile
Bolojan recunoaște dezastrul pe care el și Ciolacu îl lasă în urmă: Suntem într-o criză bugetară. România se împrumută un miliard de euro săptămânal
-
Evenimenteacum o zi
AVERTISMENT ÎNGRIJORĂTOR: TVA AR PUTEA CREȘTE LA 24%
-
Evenimenteacum 23 de ore
Când trebuie informați clienții finali despre încetarea schemei de sprijin pentru energia electrică. Precizări de la ANRE