Stiri economice
Două posturi TV din România vor emite în HD

Pe websiteul TVR a fost publicată o hotărâre a Consiliului de Administraţie al SRTv, prin care a fost aprobată completarea licenţelor audiovizuale SD actuale ale canalelor TVR 1 şi TVR 2 cu noi licenţe pentru emisia în HD. Direcţia Studiouri Centrale se va ocupa de punerea în aplicare a acestei hotărâri cu nr. 152/2018.
De asemenea, prin altă hotărâre (nr.155/2018) a fost aprobată începerea procedurilor necesare pentru a fi cumpărate echipamente de distribuţie şi transport semnal video digital HD, sursa de finanţare fiind alocaţia bugetară, iar achiziţia fiind deja menţionată în planul de investiţii pe anul 2018. Această hotărâre va fi pusă în aplicare de Direcţia Studiouri Centrale şi Serviciul Achiziţii.
De asemenea, a fost aprobată hotararea nr.159/2018 pentru a fi cumpărat un sistem de distribuţie şi transport intern al semnalului digital HD. Finanţarea este din fonduri de la bugetul de stat, iar aceste două hotărâri (157/2018 şi 159/2018) vor fi puse în aplicare tot de Serviciul Achiziţii şi Direcţia Studiouri Centrale.
Evenimente
PROFESORUL ANTON HADĂR DEMASCĂ MANEVRA CU IMPOZITAREA PENSIILOR! CÂȚI BANI PIERD ROMÂNII
Profesorul Anton Hadăr a calculat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, cât ar pierde pensionarii cu pensii mici dacă ar plăti impozit pe sănătate. Totul, după ce s-a zvonit că viitoarea guvernare ar vrea să implementeze această măsură pentru a acoperi gaura de la buget.
”Dacă va fi aplicat acest CASS, cel care va fi aici cu 2.500, stânga e CASS 0, dreapta este impozitul 0. Așa cum am spus, rămâne tot cu 2.500, nu e nicio problemă.
Cel cu 3.000 de lei intră în zona de impozitare pe CASS și ia pe CASS 10% din ce depășește 2.500, 50 de lei impozitare, dar 0 pe partea de impozit sadea. Altfel zis, ajunge la 2.950 de lei. Dacă te uiți, pierde față de ceea ce are astăzi, 50 de lei.
Cei cu 3.450, deja în zona aceasta sunt impozitați mai mult: 100 de lei pe CASS și cu 50 de lei pe impozit, adică 150 de lei pierd, deci au 3.350.
La 4.000, zona aceasta de CASS -150, zona cealaltă 100, adică, practic, 250 de lei și iau 3.750 de lei.
Și la 5.000, 250 de lei pe CASS, se mărește foarte mult, mai aveau deja 200 luați, deci 450 și se duc la 4.550 de lei”, a declarat Anton Hadăr, la Realitatea PLUS.
Evenimente
Producția de gaze a scăzut cu 1,4% în primele patru luni din 2025. Importurile s-au majorat cu 72,5%
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2025, de peste 2,532 milioane tone echivalent petrol, cu 36.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,4%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Pe de altă parte, în perioada ianuarie-aprilie 2025, importurile de gaze naturale au crescut cu 72,5% (plus 358.000 tep) față de aceeași perioadă a anului anterior, până la 851.700 de tone echivalent petrol.
Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producție de gaze naturale de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 una de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) și pentru 2027 o producție de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).
În ceea ce privește importurile, se așteaptă o tendință de reducere, cu un ritm mai pronunțat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanță cu avansul producției, prin intrarea în exploatare a unor noi capacități, dar luând în considerare și o menținere a tranzitului către piețe externe.
CNSP estimează, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) și pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).
Evenimente
Îngropați în datorii! CFR riscă incapacitatea de plată si oprirea trenurilor
CFR Călători riscă să se închidă pentru că nu-și mai poate acoperi cheltuielile lunare. Conform unui document oficial trimis de companie Ministerului Transporturilor, CFR Călători a anunțat că furnizorul de motorină a suspendat deja livrările de combustibil pentru locomotive din cauza datoriile neachitate.
De asemenea, trenurile pe liniile neeletrificate vor fi oprite. Și alte curse pentru călători ar putea fi anulate. Tot din cauza datoriilor, CFR Călători va suspenda și eliberea biletelor de tren cu anticipație. CFR Călători are în prezent datorii totale de 510 mii de lei. În plus, are și pierderi uriașe. Doar în primele patru luni ale anului trecut a înregistrat pierderi de aproape 150 de mii de lei.
-
Evenimenteacum 2 zile
Îngropați în datorii! CFR riscă incapacitatea de plată si oprirea trenurilor
-
Evenimenteacum 19 ore
Producția de gaze a scăzut cu 1,4% în primele patru luni din 2025. Importurile s-au majorat cu 72,5%
-
Evenimenteacum 20 de minute
PROFESORUL ANTON HADĂR DEMASCĂ MANEVRA CU IMPOZITAREA PENSIILOR! CÂȚI BANI PIERD ROMÂNII