Un nou program prin care SE DAU BANI de la stat! Cine poate beneficia

0
123

Românii care deţin gospodării izolate şi neracordate la o sursă de curent electric ar putea beneficia de ajutor financiar din partea statului pentru a remedia această situaţie, potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbaterea senatorilor şi care stabileşte, pe lângă regulile acordării ajutorului, şi numele acestui program. Astfel, măsurile destinate electrificării anumitor gospodării se regăsesc în Programul Naţional Prima Lumină.

Propunerea legislativă pentru Programul Naţional Prima Lumină stabileşte că românii care nu au gospodăria racordată la reţeaua electrică publică vor primi ajutor financiar din partea autorităţilor pentru a schimba această situaţie. Astfel, similar programelor Prima Casă şi Prima Maşină, acest program va da posibilitatea familiilor ce au locuinţe care nu au fost niciodată racordate la reţeaua electrică şi nu au nici mijloacele financiare necesare racordării să primească vouchere cu o valoare de câteva mii de lei. Pentru a se aplica, proiectul are nevoie de votul favorabil al Parlamentului.

Mai exact, potrivit proiectului, voucherele vor avea valoarea de 7.000 de lei şi vor putea fi folosite pentru racordarea gospodăriilor la reţeaua de energie electrică. Totodată, ele vor putea fi utilizate şi pentru achiziţia, transportul şi instalarea unor panouri fotovoltaice, hidrocentrale de mici dimensiuni, mori de vânt sau alte surse de energie regenerabilă.

După cum stabileşte documentul, de aceste vouchere vor putea beneficia doar persoanele care nu au datorii la bugetul local şi au un venit lunar de cel mult două ori venitul minim garantat. Voucherele primite de solicitanţi nu vor putea fi vândute sau transmise altor persoane.

Propunerea legislativă stipulează şi sancţiuni pentru cei ce nu respectă prevederile documentului. Astfel, persoanele care vând sau înstrăinează voucherele vor risca amenzi de până la 5.000 de lei, iar cei care vând componente instalate vor putea fi sancţionaţi cu până la 10.000 de lei.

Atenţie! Această propunere legislativă NU se aplică momentan.

SURSA: Avocatnet

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here