Stiri economice
INCREDIBIL Cât costă lărgirea centurii București Sud. Prețuri ASTRONOMICE

Conform anexei hotărârii Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 344/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii lucrările de Lărgire la 4 benzi – Centura Bucureşti Sud între A2 (km 23+600) şi A1 (km 55+520), sunt estimate la peste 1,9 miliarde lei. Un calcul simplu arată că lărgirea a 31 km de centură, în sudul Capitalei este estimată la circa 410 milioane de euro. Mai exact, lărgirea unui drum naţional de 31 km costă cât 100 km de autostradă în zonă de câmpie.
Potrivit anexei, lărgire lot 1, în lungime de 9,4 km, 637 milioane de lei, lot 2 – 10 km – 585 milioane de lei şi lot 3 – 11,5 km – 739 milioane de lei
“Studiul de fezabilitate pentru acest obiectiv de investiţii a fost realizat în anul 2008, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi prin Hotararea de Guvern nr. 344/26.03.2008 ulterior revizuiţi în anul 2009 prin Hotararea de Guvern nr. 1242/21.10.2009 (cu valoare în preţuri 2008) totodată procedandu-se la delimitarea a 3 sectoare (fiind încheiate 3 contracte pentru proiectare si execuţie, în prezent reziliate din cauza lipsei finanţarii)”, conform notei de fundamentare. Centura Bucureşti se prezintă sub forma unui inel rutier cuprins între autostrăzile A1, A2, A3 şi se intersectează cu toate drumurile naţionale principale care pornesc din Bucureşti, respectiv, în zona de nord a capitalei cu : DN 7, DN 1A, DN 1, DN 2, DN 3, iar în zona de sud a capitalei cu : DN 4, DN 5, DN 6, precum şi cu alte drumuri judeţene sau de interes local.
În vederea reluării procedurii de achiziţie publică a lucrărilor pentru acest obiectiv s-a procedat la revizuirea şi actualizarea soluţiilor tehnice şi a indicatorilor tehnico – economici, cu adaptarea la actualele condiţii din teren şi la prevederile normativelor în vigoare, exemplificând:
– eliminarea punctelor de conflict şi fluidizarea traficului prin reamenajarea intersecţiilor dintre Centura Bucureştiului şi drumurile clasificate;
– dimensionarea structurilor la încărcările prevăzute de EUROCOD faţă de încarcările pentru clasa E;
– actualizarea datelor de trafic în funcţie de rezultatele recensământului efectuat în anul 2015 fată de cel din 2005;
– adaptarea spaţiului de lucru pentru parapet prin extinderea de la 0,75 m la 1,30 m precum şi a tipurilor de parapete de siguranţă la prevederile normativului AND 593/2012 faţă de AND 591/2005;
– adaptarea caracteristicilor mixturilor asfaltice la prevederile Normativul AND 605/2014;
– adaptarea structurilor la prevederile Codului de proiectare seismică P-100/2013 faţă de P-100/2006
– amenajarea intersecţiilor şi semnalizărilor conform prevederilor Normativelor AND 600/2010 şi AND 604/2012.
Evenimente
PROFESORUL ANTON HADĂR DEMASCĂ MANEVRA CU IMPOZITAREA PENSIILOR! CÂȚI BANI PIERD ROMÂNII
Profesorul Anton Hadăr a calculat, în exclusivitate, la Realitatea PLUS, cât ar pierde pensionarii cu pensii mici dacă ar plăti impozit pe sănătate. Totul, după ce s-a zvonit că viitoarea guvernare ar vrea să implementeze această măsură pentru a acoperi gaura de la buget.
”Dacă va fi aplicat acest CASS, cel care va fi aici cu 2.500, stânga e CASS 0, dreapta este impozitul 0. Așa cum am spus, rămâne tot cu 2.500, nu e nicio problemă.
Cel cu 3.000 de lei intră în zona de impozitare pe CASS și ia pe CASS 10% din ce depășește 2.500, 50 de lei impozitare, dar 0 pe partea de impozit sadea. Altfel zis, ajunge la 2.950 de lei. Dacă te uiți, pierde față de ceea ce are astăzi, 50 de lei.
Cei cu 3.450, deja în zona aceasta sunt impozitați mai mult: 100 de lei pe CASS și cu 50 de lei pe impozit, adică 150 de lei pierd, deci au 3.350.
La 4.000, zona aceasta de CASS -150, zona cealaltă 100, adică, practic, 250 de lei și iau 3.750 de lei.
Și la 5.000, 250 de lei pe CASS, se mărește foarte mult, mai aveau deja 200 luați, deci 450 și se duc la 4.550 de lei”, a declarat Anton Hadăr, la Realitatea PLUS.
Evenimente
Producția de gaze a scăzut cu 1,4% în primele patru luni din 2025. Importurile s-au majorat cu 72,5%
Producția de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele patru luni din 2025, de peste 2,532 milioane tone echivalent petrol, cu 36.800 tep sub cea din perioada similară a anului trecut (minus 1,4%), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Pe de altă parte, în perioada ianuarie-aprilie 2025, importurile de gaze naturale au crescut cu 72,5% (plus 358.000 tep) față de aceeași perioadă a anului anterior, până la 851.700 de tone echivalent petrol.
Conform estimărilor Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), producția de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2025 a fost estimată o producție de gaze naturale de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 una de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) și pentru 2027 o producție de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).
În ceea ce privește importurile, se așteaptă o tendință de reducere, cu un ritm mai pronunțat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanță cu avansul producției, prin intrarea în exploatare a unor noi capacități, dar luând în considerare și o menținere a tranzitului către piețe externe.
CNSP estimează, pentru 2025, importuri de gaze naturale de 2,211 milioane tep (-7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (-2,7%) și pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).
Evenimente
Îngropați în datorii! CFR riscă incapacitatea de plată si oprirea trenurilor
CFR Călători riscă să se închidă pentru că nu-și mai poate acoperi cheltuielile lunare. Conform unui document oficial trimis de companie Ministerului Transporturilor, CFR Călători a anunțat că furnizorul de motorină a suspendat deja livrările de combustibil pentru locomotive din cauza datoriile neachitate.
De asemenea, trenurile pe liniile neeletrificate vor fi oprite. Și alte curse pentru călători ar putea fi anulate. Tot din cauza datoriilor, CFR Călători va suspenda și eliberea biletelor de tren cu anticipație. CFR Călători are în prezent datorii totale de 510 mii de lei. În plus, are și pierderi uriașe. Doar în primele patru luni ale anului trecut a înregistrat pierderi de aproape 150 de mii de lei.
-
Evenimenteacum 2 zile
Îngropați în datorii! CFR riscă incapacitatea de plată si oprirea trenurilor
-
Evenimenteacum 20 de ore
Producția de gaze a scăzut cu 1,4% în primele patru luni din 2025. Importurile s-au majorat cu 72,5%
-
Evenimenteacum o oră
PROFESORUL ANTON HADĂR DEMASCĂ MANEVRA CU IMPOZITAREA PENSIILOR! CÂȚI BANI PIERD ROMÂNII