Interesant! Care este topul cuvintelor căutate de români pe Google

0
71

De Centenarul Unirii, o analiză a unei agenţii SEO din România a scos la iveală cele mai căutate 100 de cuvinte de români pe Google. 

Foto: seolium.com

Astfel, cuvântul „translare” (pe primul loc) şi „traducere” (pe locul al treilea) sunt de departe cele mai căutate pe Google, fiind accesat de peste 7 milioane de ori. Pe poziţia secundă vine preocuparea despre vreme: cuvântul „meteo” a fost căutat de peste 4 milioane de ori pe Google în primele 10 luni ale anului 2018. Simbolic sau nu, urmează cuvântul „libertate”, care a depăşit borna de 1 milion de căutări.

 

Iată cum arată topul celor 20 de cuvinte căutate de români în primele 10 luni ale anului 2018 şi numărul de afişări ale acestora:

În Top 10 al celor mai căutate cuvinte în limba română se află „cancan” şi „horoscop”, micile plăceri nevinovate ale curiozităţii umane. Totodată, românii sunt interesaţi de ştiri din ziare, jocuri şi sport.

„Acestea sunt date publice şi oficiale furnizate gratuit de Google. Unul dintre scopurile studiului a fost să ne cunoaştem mai bine poporul prin prisma intereselor pe care le urmăresc”, spun autorii analizei.

Potrivit lor, datele au fost colectate cu ajutorul instrumentelor oficiale Google, cel mai accesat şi relevant motor de căutare în România şi Republica Moldova. Este vorba de Planificatorul de cuvinte cheie „Google Ads” – pentru estimarea volumului lunar de căutări al fiecărui cuvânt din DEX, şi motorul de căutare Google – pentru căutarea propriu-zisă.

Aflaţi aici mai multe detalii despre rezultatele analizei efectuate de SEOlium.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here