Executivul a dat marea lovitură! România a primit sute de milioane de euro

0
135

 

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a spus, vineri seara, la Antena 3, că în contul României a fost virată suma de 306 milioane de euro, în cursul aceleiaşi zile, de la Uniunea Europeană (UE), pentru cofinanţarea asigurată de statul român proiectelor europene.”Astăzi am primit pe telefon că s-a alimentat contul României cu 306 milioane de euro, care vine de la Uniunea Europeană. Statul român îi recuperează pentru că aceşti bani pornesc la fermieri de la bugetul ţări”, a spus Daea. Potrivit ministrului, doar pentru agricultură, în 2017, ţara noastră a atras 3,3 miliarde de euro, iar în 2018, 3 miliarde de euro. Daea a amintit şi de acordul semnat de Ministerul Agriculturii cu Fondul European de Investiţii care facilitează acordarea de credite cu dobândă redusă, pentru fermierii români. Pentru Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR), rata de absorbţie este de 99%, respectiv o sumă de 6,6 miliarde de euro, din care jumătate a fost absobită în acest an şi jumătate anul trecut, a mai spus ministrul Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here