Stiri economice
Petre Daea a făcut marele anunț! Cine va primi o sumă uriașă de bani de la 1 ianuarie 2019

„Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafaţa minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporţional cu suprafaţa de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, se arată în nota de fundamentare.
Bugetul schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi’ se aprobă anual, iar programul se desfăşoară pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019 – 2021.
Conform documentului, beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de
producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, valabil până la data plăţii ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.
Astfel, cei care vor să beneficieze de aceste ajutor de minimis pentru cultura de usturoi trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp, să să valorifice o cantitate de usturoi de minim 5.000 kg/ha dovedită cu documente justificative, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu usturoi în anul de cerere şi să să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare.
De asemenea, prin proiectul de act normativ se prevede interdicţia acordării ajutorului de minimis solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de usturoi este obţinută prin divizarea unei exploataţii existente la data de 1 ianuarie a anului de cerere, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare cumpărare.
Valorificarea producţiei se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.
În ultimii opt ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producţia de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 55.000 de tone anul trecut, în timp ce importurile au crescut semnificativ pentru a asigura consumul intern.
„În România, suprafaţa cultivata cu usturoi în anul 2017 a fost de 9.974 hectare, obţinându-se o producţie de 55.673 tone.
Evenimente
PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ
Loteria Română a anunțat că la extragerea de duminică, 11 mai, au fost câștigate premiile de categoria I atât la Loto 6/49, cât și la Noroc, valoarea totală depășind 4,4 milioane de euro.
Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 10.046.415,60 lei (peste 1,96 milioane de euro), a fost obținut printr-un bilet jucat în aplicația mobilă AmParcat.ro, cu două variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc, pentru care s-a plătit suma de 17,50 lei. Acesta este al doilea câștig de categoria I înregistrat în 2025, după cel din 30 martie, în valoare de peste 31,5 milioane de lei.
Totodată, la jocul Noroc, premiul de categoria I, în valoare de 12.519.657,90 lei (peste 2,45 milioane de euro), a fost câștigat cu un bilet completat la o agenție loto din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Biletul, care a costat 24,50 lei, a conținut trei variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc.
Conform regulamentului Loteriei Române, câștigătorii au la dispoziție 90 de zile pentru a-și revendica premiile.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD
Banca Română de Dezvoltare (BRD) a anunțat că, în perioada următoare, nu va mai accepta bancnote de 50 de dolari americani în nicio sucursală din țară. Decizia are un caracter temporar și urmărește eficientizarea tranzacțiilor valutare și consolidarea securității operațiunilor cu numerar.
Într-un comunicat oficial, banca le recomandă clienților să utilizeze alte cupiuri și să opteze, pe cât posibil, pentru metode de plată fără numerar. „Vă recomandăm să utilizați alte cupiuri. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri”, a transmis BRD.
Măsura a stârnit discuții în rândul clienților, fiind corelată de unii cu cazuri recente de falsificare a bancnotelor de 50 USD, când au fost introduși în sistem circa 400.000 de dolari falși.
Potrivit BNR, la 9 mai 2025, un dolar american este cotat la 4,5490 lei, iar un euro la 5,1165 lei.
Sursa: Realitatea Financiara
Evenimente
BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat un câștig de 16,95 miliarde de lei la capitalizare în perioada 5 – 9 mai 2025, echivalentul unei creșteri de 4,78%, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Astfel, capitalizarea totală a bursei a ajuns la 371,509 miliarde de lei, față de 354,558 miliarde de lei în săptămâna precedentă.
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut semnificativ, cu 242,58%, ajungând la 514,999 milioane de lei, de la 150,329 milioane de lei în săptămâna anterioară. Miercuri, 7 mai, a fost cea mai activă zi bursieră, cu un rulaj de 145,104 milioane de lei, în timp ce joi, 8 mai, a fost cea mai slabă zi, cu tranzacții de doar 81,554 milioane de lei.
Indicele BET a încheiat săptămâna la 16.483,58 puncte.
Cele mai lichide acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 182,743 milioane de lei și o scădere de 6,31%, urmate de Hidroelectrica (-1,61%) și OMV Petrom (-1,67%).
Pe de altă parte, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Erste Group Bank AG (+20,47%), Casa de Bucovina – Club de munte (+7,33%) și Aeta (+2,82%). Cele mai mari scăderi le-au avut Green Tech International (-22,26%), Promateris (-18,60%) și Arobs Transilvania Software (-14,33%).
Sursa: Realitatea Financiara
-
Evenimenteacum 2 zile
NICUȘOR DAN REFUZĂ DEZBATEREA | Realitatea Financiară
-
Evenimenteacum 17 ore
SCUMPIRI ÎN LANȚ DIN VARĂ: PLAFONĂRILE EXPIRĂ. ALIMENTELE ȘI FACTURILE MAI SCUMPE
-
Evenimenteacum 20 de ore
PESTE 914.000 DE PENSIONARI AU PRIMIT INDEMNIZAȚIE SOCIALĂ ÎN APRILIE 2025
-
Evenimenteacum 14 ore
BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ
-
Evenimenteacum 11 ore
BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD
-
Uncategorizedacum 2 ore
5 greșeli pe care să le eviți atunci când cumperi o mașină second hand
-
Evenimenteacum 2 ore
PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ