Connect with us

Stiri economice

Lovitură în politică! Un nou partid a fost lansat astăzi. Se încinge lupta în alegeri

Publicat

pe

Fostul ofiţer al SRI Daniel Dragomir a anunţat, duminică pe Facebook, înfiinţarea Partidului Alianţa Naţională. Acesta a precizat că formaţiunea este una care îşi fondează ideologia 

 

„Anunţ astăzi înfiinţarea Partidului Alianţa Naţională, care îi are ca fondatori pe Dan Chitic, Aurelian Popa şi Lucian Dumitraşcu. Partidul Alianţa Naţională este o mişcare naţională care îşi fondează ideologia pe principii patriotice, conservatoare, de respectare a tradiţiilor şi valorilor româneşti, pe sprijinirea capitalului autohton. Susţin această mişcare naţional-patriotică, ea fiind exprimarea politică a dezideratelor România 3.0”, a scris Daniel Dragomir, duminică pe Facebook.

 

Dragomir a adăugat că pe 24 ianuarie va fi organizată o conferinţă de lansare a noii formaţiuni, unde va fi prezentat şi programul politic.

 

Potrivit site-ului oficial al noului partid, obiectivele principale ale formaţiunii sunt „Distrugerea statului paralel şi tragerea la răspundere a tuturor celor care au comis abuzuri împotriva românilor; Aducerea instituţiilor de forţă în matca lor constituţională şi respectarea voinţei cetăţenilor în faţa oricăror influenţe ale cercurilor de interese din ţară şi din exterior; Redarea demnităţii şi afirmarea suveranităţii ţării prin punerea românilor pe primul loc în orice demers politic; Afirmarea voinţei suverane a intereselor românilor în Uniunea Europeană”.

 

Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a anunţat, în decembrie 2017, lansarea platformei civice România 3.0, cu ajutorul căreia şi-a propus crearea unor strategii prin care România să-şi poată redobândi demnitatea naţională.

 

Partidul Alianţa Naţională apare în contextul în care 2019 este an electoral, în luna mai având loc alegerile europarlamentare, iar cele prezidenţiale spre finalul anului.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ

Publicat

pe

Loteria Română a anunțat că la extragerea de duminică, 11 mai, au fost câștigate premiile de categoria I atât la Loto 6/49, cât și la Noroc, valoarea totală depășind 4,4 milioane de euro.

Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 10.046.415,60 lei (peste 1,96 milioane de euro), a fost obținut printr-un bilet jucat în aplicația mobilă AmParcat.ro, cu două variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc, pentru care s-a plătit suma de 17,50 lei. Acesta este al doilea câștig de categoria I înregistrat în 2025, după cel din 30 martie, în valoare de peste 31,5 milioane de lei.

Totodată, la jocul Noroc, premiul de categoria I, în valoare de 12.519.657,90 lei (peste 2,45 milioane de euro), a fost câștigat cu un bilet completat la o agenție loto din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Biletul, care a costat 24,50 lei, a conținut trei variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc.

Conform regulamentului Loteriei Române, câștigătorii au la dispoziție 90 de zile pentru a-și revendica premiile.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD

Publicat

pe

Banca Română de Dezvoltare (BRD) a anunțat că, în perioada următoare, nu va mai accepta bancnote de 50 de dolari americani în nicio sucursală din țară. Decizia are un caracter temporar și urmărește eficientizarea tranzacțiilor valutare și consolidarea securității operațiunilor cu numerar.

Într-un comunicat oficial, banca le recomandă clienților să utilizeze alte cupiuri și să opteze, pe cât posibil, pentru metode de plată fără numerar. „Vă recomandăm să utilizați alte cupiuri. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri”, a transmis BRD.

Măsura a stârnit discuții în rândul clienților, fiind corelată de unii cu cazuri recente de falsificare a bancnotelor de 50 USD, când au fost introduși în sistem circa 400.000 de dolari falși.

Potrivit BNR, la 9 mai 2025, un dolar american este cotat la 4,5490 lei, iar un euro la 5,1165 lei.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

Publicat

pe

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat un câștig de 16,95 miliarde de lei la capitalizare în perioada 5 – 9 mai 2025, echivalentul unei creșteri de 4,78%, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Astfel, capitalizarea totală a bursei a ajuns la 371,509 miliarde de lei, față de 354,558 miliarde de lei în săptămâna precedentă.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut semnificativ, cu 242,58%, ajungând la 514,999 milioane de lei, de la 150,329 milioane de lei în săptămâna anterioară. Miercuri, 7 mai, a fost cea mai activă zi bursieră, cu un rulaj de 145,104 milioane de lei, în timp ce joi, 8 mai, a fost cea mai slabă zi, cu tranzacții de doar 81,554 milioane de lei.

Indicele BET a încheiat săptămâna la 16.483,58 puncte.

Cele mai lichide acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 182,743 milioane de lei și o scădere de 6,31%, urmate de Hidroelectrica (-1,61%) și OMV Petrom (-1,67%).

Pe de altă parte, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Erste Group Bank AG (+20,47%), Casa de Bucovina – Club de munte (+7,33%) și Aeta (+2,82%). Cele mai mari scăderi le-au avut Green Tech International (-22,26%), Promateris (-18,60%) și Arobs Transilvania Software (-14,33%).

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE