Unirea Principatelor Romane, cunoscuta ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea din 1918), a avut loc la jumatatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova si Tara Romaneasca sub numele „Principatele Unite ale Moldovei si Tarii Romanesti”.

Aceasta a avut loc la foarte scurt timp dupa numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei si Tarii Romanesti.

Romania 1812 – 1829 in timpul expansiunii rusesti

Romania 1829 – 1856 sub influenta imperiului rus

Romania 1856 – 1859 dupa razboiul din Crimeea

Romania 1859 – 1878

Romania 1878 – 1913

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei si Tarii Romanesti era in mainile Rusiei si ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii acestora.

In urma razboiului Crimeii situatia s-a schimbat (intre 1853 si 1856), cand Rusia a fost invinsa de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei si Imperiul Otoman.

In 1856, dupa razboi, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc si principatele Moldovei si Tarii Romanesti.

Ulterior, in contextul discutiilor despre unirea celor doua principate, in 1857, Marile Puteri acorda acestora dreptul organizarii unui „referendum” (consultarea populatiei cu drept de vot) despre Unire. Acesta consta in adunari Ad-hoc, care urmau sa se pronunte asupra organizarii politice si sociale a tarilor romane.

Adunarile Ad-Hoc, cunoscute sub numele neoficial de „Divanuri Ad-Hoc”, au fost adunari consultative convocate in 7 octombrie 1857 in Moldova si in 8 octombrie 1857 in Valahia. Scopul era de a exprima vointa populatiei cu privire la organizarea definitiva a principatelor. Acestea erau alcatuite din reprezentanti ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, taranimii clacase.

Adunare Ad-Hoc

In Tara Romaneasca, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, insa in Moldova, situatia a fost mai controversata. Caimacanul (loctiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care ii promitea domnia daca Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare in divanul Ad-hoc.
Insa, sansa a facut ca Vogoride sa se destainuie, prin scrisori, fratelui sau din Constantinopol, iar corespondenta a fost furata si publicata in presa europeana, la Bruxelles. Descoperirea a iscat scandaluri atat printre romani, cat mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relatia cu Imperiul Otoman, au solicitat intalniri cu imparatul Frantei, Napoleon si regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost anulate.

In toamna anului 1857, in urma noilor alegeri, toti s-au pronuntat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei si Tarii Romanesti.

In 1858, Conventia de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele romane. Cea mai semnificativa a fost unirea partiala a principatelor Moldovei si Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, care ramaneau sub suzeranitatea „Maiestatii Sale Sultanul” si sub protectia Marilor Puteri. Unirea propusa aici a fost mai degraba una formala, cele doua principate urmand sa functioneze separat in mare parte. Capitalele ramaneau aceleasi, la Bucuresti si Iasi, si se intentiona ca domnitorii sa fie diferiti.

Alexandru Ioan Cuza

In data de 5 – 17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iasi, in Moldova, iar domnitorul desemnat a fost Alexandru Ioan Cuza. Peste o saptamana, in 12 – 24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri si la Bucuresti, profitand de faptul ca Marile Puteri nu specificau clar ca principatele romane nu pot fi conduse de acelasi domnitor, a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza.

Meritul lui Alexandru Ioan Cuza a fost ca a reusit sa aduca recunoasterea internationala a Unirii Principatelor Romane. Prin reformele sale din toate domeniile, Alexandru Ioan Cuza a pus bazele statului roman modern.

Noua tara s-a numit Romania abia dupa abdicarea lui Cuza, din anul 1866, cand a fost redactata prima constitutie.