Connect with us

Evenimente

George Maior a lezat interesele partidelor politice si/sau ale persoanelor fizice ori juridice/A MINTIT Comisia de control

Publicat

pe

Preluare FLUX 24

Fostul director SRI George Maior a angajat instituţia, în perioada 2012 – 2015, în acţiuni “reprobabile”, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice, iar acesta a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, se arată în raportul Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii SRI.

Marţi, Comisia parlamentară pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii a adoptat un raport privind colaborarea SRI-ANI, intitulat ‘Raport privind folosirea Serviciului Român de Informaţii şi Agenţiei Naţionale de Integritate de către domnul George Maior în scopuri politice’.

“Coroborând declaraţiile şi probele deţinute de Comisie putem concluziona, în mod cert şi fără echivoc, că domnul George Maior a minţit Comisia de control, denaturând adevărul cu privire la relaţia instituţională şi personală avută cu fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate. (…) În 2011, 2012-2015 – a existat o colaborare foarte intensă între cele două instituţii (din 2012, odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate a domnului Horia Georgescu). Pentru stabilirea intensităţii cu care s-a colaborat între ANI şi SRI, Comisia a solicitat celor două instituţii (…) o situaţie privind numărul total al persoanelor şi numele acestora care au făcut obiectul sesizărilor transmise/primite în perioada 2006 – 2015. S-a stabilit astfel că în perioada menţionată SRI a trimis către ANI 71 de note de informare (note, note-sinteză şi note speciale), privind aproape 600 de persoane, majoritatea cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală (miniştri, europarlamentari, deputaţi, senatori, preşedinţi de consilii judeţene, secretari de stat, primari, viceprimari, secretari de consilii judeţene, consilieri de miniştri, directori de instituţii etc)”, se arată în raportul Comisiei speciale.

Potrivit raportului, George Maior, director SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015, a încălcat legislaţia care reglementează activitatea instituţiei pe care a condus-o şi a angajat instituţia în acţiuni “reprobabile, care au lezat interesele partidelor politice sau ale persoanelor fizice sau juridice”.

“Aceste elemente se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, în beneficiul propriu şi personal, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă, în vederea obţinerii funcţiei de prim-ministru al României, în eventualitatea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Victor Ponta. De asemenea, domnul George Maior a încălcat şi prevederile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, încălcând principiul independenţei operaţionale al Agenţiei Naţionale de Integritate”, menţionează sursa citată.

Potrivit raportului făcut joi public, George Maior şi Horia Georgescu au dezvoltat o relaţie personală, prin întâlniri săptămânale, la care se abordau direcţii de colaborare între instituţiile conduse de cei doi, precum şi alte subiecte cu caracter politic, formal sau informal.

“Conform celor relatate în cadrul audierilor a rezultat o serie de suspiciuni legate de faptul că fostul director al SRI se interesa de stadiul anumitor dosare atât din cadrul ANI, cât şi despre evoluţia unor dosare aflate pe rol în instanţă, interferând cu activitatea instituţiei, precum şi prin influenţarea unor alţi factori de decizie referitoare la investigaţii în curs de derulare. Discuţiile private dintre George Cristian Maior şi Horia Georgescu erau legate de parlamentari, miniştri, persoane cu funcţii de conducere şi putere de decizie în stat cu privire la sesizările înaintate de Serviciul Român de Informaţii, care să aibă drept consecinţă influenţarea parcursului politic şi/sau a vieţii publice”, conform raportului.

În document se arată că la audierile de la Comisie George Maior şi-a menţinut declaraţiile cu privire la relaţia cu Horia Georgescu, reafirmând că îl cunoştea chiar foarte vag, iar la întâlniri “comentau rubrica necrologică, această afirmaţie având un vădit caracter peiorativ, mincinos şi ironic”.

“Din audierile de la Comisie şi din informaţiile primite din partea SRI, a rezultat că, în cazul fostului primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, procedura a fost declanşată de către SRI. În legătură cu acest caz facem menţiunea că, din datele transmise de către SRI în urma unor verificări interne, Serviciul avea informaţia referitoare la o posibilă stare de incompatibilitate a lui Klaus Iohannis încă din luna ianuarie 2013. Potrivit depoziţiilor, rezultă faptul că au existat mai multe discuţii directe sau telefonice despre acest dosar între Horia Georgescu şi George Maior. În particular, s-a făcut referire la convorbirea telefonică dintre cei doi, din data de 19 septembrie 2014, purtată în reţeaua STS cu referire la acest dosar. Momentul coincide cu solicitarea adresată de ANI, raportată la devansarea termenului de judecată în 33 de dosare aflate pe rolul ÎCCJ, inclusiv cel al preşedintelui României, Klaus Iohannis. Comisia a solicitat STS date şi informaţii cu privire la această convorbire. În accepţiunea Comisiei există indicii că George Maior, în calitate de director al SRI, a exercitat presiuni asupra lui Horia Georgescu ca acesta să ceară devansarea termenului de judecată pentru acele dosare, să disemineze în presă această informaţie, în special având ca ţintă cauza lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de preşedinte al României”, se mai arată în documentul citat.

Comisia propune întocmirea unei proceduri unitare şi transparente prevăzute prin lege care să reglementeze colaborarea SRI cu alte instituţii, întărirea atribuţiilor Comisiei de control parlamentar prin transpunerea în lege a obligativităţii unei persoane de a se prezenta în faţa acestui for atunci când este invitată la audieri, necesitatea depunerii unui jurământ în ceea ce priveşte prezentarea adevărului complet, precum şi stipularea unor sancţiuni în cazul nerespectării acestora.

Membrii Comisiei mai propun definirea prin lege a beneficiarilor legali ai SRI şi a ameninţărilor la securitatea naţională, fără decizii CSAT şi protocoale care să adauge la lege; întoarcerea SRI la atribuţiile din lege, interzicând desfăşurarea activităţilor informative şi a sesizărilor ce intră în competenţa ANI; continuarea corespondenţei cu SRI astfel încât Comisia să intre în posesia unui răspuns neclasificat ce va cuprinde toate numele celor ce au făcut obiectul notelor informative şi care au intrat sub incidenţa cercetărilor ANI, în perioada în care George Maior a deţinut funcţia de director al SRI.

Comisia mai susţine că ANI a fost transformată exclusiv în perioada 2011 – 2015 în beneficiar legal al SRI.

Conform documentului, notele SRI nu erau menţionate în procedurile interne ale ANI şi nici în vreun material din evoluţia dosarelor, acestea materializându-se exclusiv în autosesizări ale Agenţiei, asumate de personalul acestei instituţii.

”Persoana în cauză se afla astfel în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, cadrul legal al ANI lăsând posibilitatea inspectorilor şi conducerii instituţiei ‘să se sesizeze din oficiu’. Conducerea SRI trimitea către ANI inclusiv referinţe privind încadrarea juridică conform căreia persoana care ocupa o funcţie publică se afla în stare de incompatibilitate. În cadrul controalelor la structurile SRI, s-a constatat că toate notele informative către beneficiari treceau pe la Direcţia Juridică, dar, surprinzător, cele transmise către ANI nu aveau acelaşi traseu, Direcţia Juridică fiind ocolită, deşi, în conţinutul notelor informative se făcea trimitere inclusiv la încadrarea juridică de care s-ar face vinovata persoana vizată de informările SRI”, se precizează în raport.

Raportul mai relevă că procedura de colaborare dintre SRI şi ANI presupunea transmiterea unei note informative, în exemplar unic, asumate de către conducerea SRI, către ANI, urmând ca aceasta, după finalizarea investigaţiei, să returneze SRI, odată cu respectiva notă, menţiuni cu privire la utilitatea/valorificarea informaţiei transmise.

“Deşi sesizările către ANI nu erau asumate oficial, fostul director al SRI George Maior era în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte conţinutul notelor. Odată cu informarea persoanei referitoare la începerea procedurilor specifice ANI conform procedurilor prevăzute în Legea 176/2010, persoana în cauză avea dreptul de a consulta dosarul, de a vedea cine a făcut sesizarea şi de a aduce, dacă este cazul, lămuriri sau orice alte documente care ar ajuta la soluţionarea cu celeritate a speţei. Comisia a constatat că, în cazul notelor primite de la SRI, persoana în cauză era în imposibilitatea de a afla cine a iniţiat demersul împotriva sa, acesta fiind un mod netransparent de abordare”, menţionează raportul.

Comisia susţine că au fost analizate stenogramele audierilor şi a acţiunilor de control parlamentar, efectuate la unităţile centrale ale SRI, precum şi alte documente şi probe.

“În susţinerea prezentului raport au fost studiate stenogramele şi documentele depuse la Comisie de către Horia Georgescu, George Maior, Sorin Blejnar, Dumitru Dumbravă, Florian Coldea, dar şi acţiunile de control parlamentar efectuate la unităţile centrale ale SRI şi sesizări şi documente depuse la Comisie”, se arată în documentul Comisiei SRI.

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Publicat

pe

De

Alexandru Nazare

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui an. S&P Global Ratings a menținut ratingul suveran al țării la nivelul BBB-, ceea ce înseamnă că România rămâne în categoria recomandată investițiilor. Decizia vine după evaluările Fitch și Moody’s, care au păstrat, la rândul lor, România în zona „investment grade”.

Este un semnal important într-o perioadă complicată, marcată de incertitudine politică și de presiuni asupra finanțelor publice. România rămâne la ultima treaptă a categoriei recomandate investițiilor, iar perspectiva S&P este în continuare negativă, ceea ce arată că problemele nu au dispărut. Dar evitarea unei retrogradări confirmă că eforturile de consolidare fiscală și menținerea investițiilor au oferit argumente suficiente pentru păstrarea încrederii.

Miza este acum transformarea acestei stabilizări într-un punct de plecare pentru o etapă economică mai bună. Menținerea ratingului de investiții este importantă pentru accesul României la finanțare și pentru percepția investitorilor, dar adevăratul câștig pe termen lung ar veni din reducerea dezechilibrelor, utilizarea eficientă a fondurilor europene și păstrarea investițiilor publice la un nivel capabil să susțină dezvoltarea.

Există și motive pentru un optimism prudent. Datele prezentate înaintea evaluării arătau că, în primele opt luni ale anului, deficitul bugetar fusese redus cu 1,6 puncte procentuale față de perioada similară din 2025, în timp ce cheltuielile pentru investiții ajunseseră la aproximativ 97 de miliarde de lei.

Pentru România, următoarea etapă va fi însă decisivă. Menținerea ratingului nu reprezintă finalul procesului de redresare, ci confirmarea faptului că există încă spațiu pentru continuarea lui. Disciplina fiscală, stabilizarea datoriei publice, respectarea angajamentelor europene și protejarea investițiilor vor conta în următoarele evaluări.

Mesajul transmis de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după evaluarea S&P merge tocmai în această direcție: România a reușit să protejeze ceea ce a construit până acum, dar trebuie să continue efortul pentru ca stabilizarea să se transforme într-o relansare economică sustenabilă.

Alexandru Nazare a transmis:

„România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P. Ce urmează şi cum construim pe această fundație?

La acest moment, România se menține în categoria recomandată investițiilor, potrivit evaluărilor celor 3 mari agenții de rating – Fitch, Moody’s și, acum, S&P.

Este un rezultat obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului.

Evaluarea S&P confirmă că, în ciuda unui context politic dificil, procesul de consolidare fiscală și absorbția fondurilor europene au rămas în grafic în 2026, iar investițiile publice au continuat să susțină activitatea economică. În același timp, agenția avertizează că riscurile rămân ridicate pentru 2027-2028 și corelează revenirea perspectivei la stabilă de continuarea reducerii dezechilibrelor, de un plan coerent pe termen mediu și de reluarea creșterii economice.

Tocmai pentru a nu pierde ceea ce am reușit să protejăm, acest efort trebuie continuat. România are nevoie să revină la un consens în jurul unor obiective care trebuie să rămână valabile dincolo de obiectivele politice: reducerea sustenabilă a deficitului sub 3% din PIB, stabilizarea datoriei publice, respectarea angajamentelor europene și protejarea capacității statului de a finanța investițiile.

Seriozitatea și angajamentul ferm că România nu se abate de la traiectoria de redresare economică și financiară sunt esențiale acum. Cumpăna nu a trecut complet și nu trebuie să tratăm menținerea ratingului ca pe un motiv de relaxare. România are în continuare un record negativ în Europa în ceea ce priveşte deficitul bugetar.

Dar avem motive să privim înainte cu încredere. Faptul că am reușit să păstrăm un nivel ridicat al investițiilor în timp ce am gestionat riguros finanțele publice arată că ajustarea fiscală și dezvoltarea pot merge împreună.

Dacă păstrăm această direcție, putem transforma stabilizarea de astăzi în relansare economică reală, pe baze sănătoase.

Depinde doar de noi şi de ambițiile noastre.”

Citeste in continuare

Evenimente

ASE: Verificările nu au confirmat prezența ploșnițelor în clădirile universității

Publicat

pe

De

ASE

În contextul imaginilor și materialelor video distribuite în spațiul public privind posibila prezență a ploșnițelor în imobilul „Virgil Madgearu” al Academiei de Studii Economice din București, universitatea a dispus verificarea imediată a spațiilor și a mobilierului vizate.

În noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 2026, firma specializată care asigură serviciile de dezinsecție și deratizare în cadrul ASE a verificat spațiile din imobilele „Virgil Madgearu” și „Mihai Eminescu” – săli de curs, amfiteatre, holuri, grupuri sanitare, subsoluri și căi de acces – precum și mobilierul existent. În urma acestor verificări nu au fost identificate ploșnițe.

Ca măsură suplimentară de precauție, mobilierul asupra căruia au existat suspiciuni a fost scos din uz, supus procedurilor de dezinsecție, izolat și îndepărtat din spațiile utilizate de studenți și cadre didactice, pentru monitorizare și evaluare în condiții de siguranță. În seara zilei de 30 septembrie a fost efectuată încă o operațiune de dezinsecție în spațiile comune ale imobilului „Virgil Madgearu”.

La 1 octombrie 2026, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a efectuat o inspecție sanitară în spațiile ASE vizate de sesizări. Universitatea a pus la dispoziția inspectorilor documentele care atestă efectuarea periodică a operațiunilor de dezinsecție și măsurile adoptate după apariția sesizărilor.

În cadrul controlului a fost întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 5564/01.10.2026, în care s-a consemnat faptul că, în urma verificării efectuate de firma specializată care asigură serviciile de dezinsecție și deratizare în cadrul ASE, nu au fost identificate ploșnițe.

Numai în lunile august și septembrie, în imobilul ASE din Calea Dorobanților au fost efectuate opt operațiuni de dezinsecție, în cadrul măsurilor periodice de prevenție și igienizare.

Pentru data de 3 octombrie este programată o nouă operațiune de dezinsecție în toate spațiile vizate, cu utilizarea unui produs biocid cu acțiune specifică asupra ploșnițelor.

Verificările efectuate până în prezent în imobilul „Virgil Madgearu” și în clădirile învecinate nu au confirmat existența unei infestări cu ploșnițe.

În aceste condiții, activitățile didactice și administrative se desfășoară conform programului stabilit, neexistând în prezent elemente care să impună suspendarea, mutarea sau reorganizarea acestora.

Academia de Studii Economice din București va continua monitorizarea situației și aplicarea măsurilor preventive necesare și va comunica orice informație nouă relevantă.

Biroul de presă al Academiei de Studii Economice din București

Citeste in continuare

Evenimente

Repatriot Summit a început în forță. Peste 350 de oameni de afaceri și profesioniști din țară și diaspora cer clasei politice un guvern pentru România

Publicat

pe

De

Repatriot Summit

În prima zi a RePatriot Summit a avut loc Gala Top 100 Români de Pretutindeni, cu încă 100 de români pe care orice guvern din lume și i-ar dori aproape

A XI-a ediție a RePatriot Summit s-a deschis ieri la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, cu peste 350de participanți români din țară și din afara granițelor. Această gală a adăugat 100 de nume la o listă care numără acum, începând de la Centenar, 900 de români remarcabili din toată lumea.

În aceeași sală au fost rostite nume de oameni care lucrează în securitate la NATO, în științe la Stanford și Columbia, în industrie la Boeing și Starlink, în diplomație la ONU și în spitale care dau tonul în Europa. RePatriot spune că România îi premiază o dată pe an și apoi, de cele mai multe ori, îi lasă pe lista de protocol, și cere Guvernului, oricare ar fi, să-i invite și să se așeze la aceeași masă cu ei.

Președintele Nicușor Dan a spus la deschidere:

„E bine ca oamenii să vină acasă, e bine și ca oamenii să stea acolo, să colaboreze și să se intereseze de România. Opțiunea e a fiecăruia. Trăim într-o lume liberă, iar pentru libertatea asta mulți s-au sacrificat. Îndemnul meu pentru cei din diaspora este să testați România. Să testați sistemul medical din România, pentru că, cu toate neajunsurile și cu toate disfuncționalitățile, România a progresat mult în ultimii 20 de ani.”

Președintele Moldovei, Maia Sandu, a transmis un mesaj video în care a spus: „Este o comunitate în care, încă de la început, s-au regăsit și antreprenori din Republica Moldova, călăuziți de dorința de a contribui la apropierea dintre cele două maluri ale Prutului.”,  apoi a mai adăugat “Contăm pe experiența, ideile și investițiile dumneavoastră.”

Vicepreședintele Senatului, Mihai Cotet, a spus: „Nimeni nu își împachetează viața într-o valiză de bine. În spatele fiecărei povești de succes sunt ani de muncă, sacrificii, dorul de casă și curajul de a lua totul de la capăt într-o altă țară. România are nevoie de voi. Acum, poate mai mult ca niciodată. Are nevoie de experiența voastră, de expertiza voastră, de relațiile pe care le-ați construit, de standardele pe care le-ați învățat și, cel mai mult, de puterea voastră de a răzbi.”

De ce cere RePatriot Guvernul acum

Când banii publici sunt tot mai puțini, valoarea se mută la resursele pe care România le are deja: oameni, expertiză, capital, relații. Multe dintre ele se află în afara țării și nu cer bani de la buget, ci un motiv și un drum pentru a fi mai aproape și chiar de întoarcere.

„Oamenii din aceste pagini sunt ancora noastră. Ne arată că se poate. Ne obligă să facem din România locul în care te întorci cu drag, pentru o vacanță, pentru o investiție sau pentru a-ți aduce familia acasă. Pentru asta cerem clasei politice să facă urgent ceea ce are de făcut. Să ne dea un Guvern stabil, onest și profesionist. Este ultimul apel” , a spus Marius Bostan, antreprenor și inițiator Repatriot.

Înregistrarea evenimentului din prima zi se poate regăsi aici: https://fb.watch/v/6QZmhHzZn/ 

Top 100 Români de Pretutindeni: o listă care se citește ca o hartă

Gala a premiat oameni din zece domenii: management, antreprenoriat, profesioniști, știință, serviciu public și legal, religie, artă, educație, sănătate și sport. Inițiativa a fost lansată în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire și premianții au fost aplaudați la scenă deschisă. 

Premiații ediției 2026 a Top 100 Români de Pretutindeni pot fi văzuți aici: https://www.repatriot.ro/wp-content/uploads/2026/10/Top-100-Romani-de-Pretutindeni-Editia-IX-2026.pdf

Felix Pătrășcanu  a adăugat la închiderea galei că “Sunt zeci de mii de români care ar merita să fie pe listă și că laureații de azi sunt ancora de încredere, bunăstare și implicare.”

Romanian Performance Excellence Program: excelența care se măsoară

A urmat Gala Romanian Performance Excellence Program, organizată de FNTM, cu sprijinul RePatriot. Programul este inspirat de principiile Malcolm Baldrige National Quality Award și se aplică organizațiilor de orice mărime și din orice sector, inclusiv agențiilor guvernamentale. Steven Hoisington, judecător Baldrige din SUA, și Irina Bentu, absolventă RPEP 2023 și expert Lean Six Sigma, au vorbit despre organizații performante care acceptă să fie măsurate și unele sunt bune exemple de urmat. Au fost premiați peste 20 de profesioniști dedicați excelenței în management.

De la Cotroceni la Constanța

Seara, participanții au plecat spre Hotel Iaki, din Mamaia, unde Summitul continuă trei zile. Primul punct din agenda de astăzi s-a concentrat pe Marea Neagră: securitate, energie, porturi și comerț. Cum transformăm poziția României într-un avantaj economic pentru noi și pentru întreaga regiune, a fost o întrebare care a căutat răspuns.

„Unul dintre lucrurile pe care n-am crezut că o să le văd vreodată în viața mea a fost căderea Cortinei de Fier în ’89. Al doilea lucru pe care n-am crezut că o să-l văd vreodată e ce se întâmplă astăzi.Democrațiile occidentale sunt sub atac din partea a ceea ce eu numesc axa răului: Rusia, China și Iran.” a spus fostul Ambasador Adrian Zuckerman, Președintele Alianța.

Agenda se poate vedea aici: repatriot.ro/repatriot-summit-2026/agenda

Apoi s-a vorbit despre încredere, despre siguranță, tineri și banii care se întorc și se înmulțesc.

„Într-o lume în care incertitudinea a devenit noua normalitate, încrederea este una dintre cele mai valoroase resurse. Oamenii nu caută doar oportunități, ci și stabilitate și predictibilitate, iar acesta este rolul asigurărilor: să ofere continuitate și siguranță atunci când viitorul este greu de anticipat. Pentru românii din diaspora, care își împart viața și responsabilitățile între două țări, protecția înseamnă mai mult decât o poliță de asigurare. Înseamnă liniștea că familia, proprietățile și planurile lor din România sunt în siguranță. La Allianz-Țiriac, credem că protecția este condiția care face posibile investițiile, dezvoltarea și implicarea pe termen lung. Pentru că încrederea nu elimină riscul, ci îți dă curajul să construiești, știind că nu îl porți singur”, a declarat Anelis Baciu, Diaspora Project Manager la Allianz-Țiriac Asigurări.

Sâmbătă se lucrează pe proiecte, iar seara are loc un concert la Cazinoul din Constanța. Duminică, drumul spre București trece prin Adamclisi, Peștera Sfântului Andrei, Dervent și peste Dunăre pe la Călărași.

Evenimentul live de azi poate fi văzut aici: https://fb.watch/v/5UYP5sZsD/ 

Ediția a XI-a a RePatriot Summit este susținută de Allianz-Țiriac Asigurări, în calitate de Partener Strategic, Banca Transilvania și BucinMob – Parteneri Gold, precum și de Tema Energy, FAN Courier, Simtel, Aqua Carpatica, Axionet și 1SEO – Parteneri Silver. Printre Partenerii ediției se numără CGA Systems, FormTex, WLC Rent a Car, Alianța, AD Aeternam, Quick Leap, OkFlora, RadicStar și Patiseria Tineretului, iar Newsweek România, Romanian United Foundation – RUF și Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM sunt parteneri media și comunitari.

Despre RePatriot

RePatriot este o comunitate globală de antreprenori și profesioniști români care încurajează reconectarea românilor din diaspora cu România prin inițiative de business, educație, leadership civic și dezvoltare comunitară. Programul a fost lansat de Romanian Business Leaders, organizație care reunește peste 700 de antreprenori și lideri din mediul de afaceri românesc.

Mai multe pe repatriot.ro.

Câteva declarații făcute în cadrul lucrărilor:

Toate piedicile care eu le văd sunt legate de influența rusă

Amb (r, Președinte Alianța) Adrian Zuckerman:“România e o țară foarte bogată, are multe, multe resurse naturale, minerale, gaz, petrol, agricultură, forestiere. Are un potențial enorm, dar acest potențial trebuie să fie pus în valoare, ca România să se îmbogățească. Nu poți să spui numai că România are un potențial enorm. Toate piedicile care eu le văd sunt legate de influența rusă, care continuă de la revoluție. Oricum, cu oameni plătiți sau cu sisteme rămase în funcție. E ceva la care trebuie să ne uităm și să încercăm să eliminăm, astfel ca România să poată să se dezvolte și să ajungă la potențialul unde ar trebui să fie.”

Dana Bucin, consul onorific al României în Connecticut.

„Faptul că aparțin ambelor națiuni, celei române și celei americane, nu înseamnă să aleg între ele, ci să construiesc punți între ele. Așa văd rolul diasporei care vrea să fie în serviciul României. Dacă ești bine integrat în țara de adopție, vei folosi credibilitatea, relațiile și accesul pe care le ai ca să servești și țara de origine. Nu suntem mulți, dar suntem foarte vizibili.”

Războiul de alături. Lecții pe care, din nefericire, România nu vrea să le învețe.

„De ani de zile suntem într-un conflict care, zi de zi, ne aduce lecții pe care, din nefericire, România nu vrea să le învețe. Ucraina este în acest moment teatrul de dezvoltare a tehnologiilor. România va rămâne un cumpărător în acest domeniu sau va deveni una dintre țările care dezvoltă, produc și exportă?” a întrebat Cătălin Mihalache, General de brigadă în rezervă, fost atașat al apărării la Washington a servit România în cele mai fierbinți puncte de pe glob, în domeniul informațiilor) //

General în rezervă Cătălin Mihalache (fost atașat militar la Washington, a servit România în cele mai fierbinți puncte de pe glob, în domeniul informațiilor) //

Într-un conflict  real, germanii se ocupă întâi de Germania, iar americanii de America, nu de Europa

Bogdan Ochiana, fondator Orbotics Industries: „Sunt din Galați. În clădirea în care s-a prăbușit drona locuiesc colegi de-ai mei din liceu. Pentru mine a fost întotdeauna puțin personal. Am cerut la HR 20 de ingineri cu ani de experiență în drone. Mi-au găsit exact zero. Ne-am angajat public să investim în România 200% din valoarea oricărui contract pe care îl primim. Când există un contract, lanțul de aprovizionare vine. Dacă există un conflict real, germanii se ocupă întâi de Germania, așa cum americanii se ocupă de America, nu de Europa. Noi nu suntem China, nu suntem America, dar putem să ne specializăm pe anumite nișe.”

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE