Connect with us

Evenimente

În Mehedinți…Slugile lui Ceaușescu…O duc bine mersi…/ “ATOP” unde, comuniști și vechi securiști controlează toate instituțiile!

Publicat

pe

Iar PSD Mehedinți este construit pe aceeași structură a PCR de dinainte de 1989…

Să vezi și să nu crezi! Caz unic în România, clădirea cancelariei unei școli din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți este casă de locuit pentru Constantin Zimțea.

Școala Constantin Negreanu a fost transformată în casă de locuit pentru actualul  PSD-ist Zimțea Constantin!

Imaginile atașate acestui articol vorbesc de la sine, însă, să aflăm cum a fost posibil și cum structura PCR a fost transferată în PSD!

,,Constantin Zimțea a fost înainte de 1962 strungar în uzina de vagoane! Din strungar, (prietenii știu de ce), a ajuns prim secretar UTC al Partidului Comunist Român.

Șef de cadre comunist și prim secretar al PCR, al doilea om ca influența comunistă după Dinu,   (prim secretar al PCR Mehedinți), și primar Drobeta Turnu Severin.

Pe Zimțea, revoluția la prins în biroul din stânga al primăriei Severin pe funcției de conducere PCR, și soldații au vrut să îl împuște, pe el și pe alții, însă șeful grupării de grăniceri, Ciochină, s-a opus! Scăpat la revoluție, a spălat putina până prin 199, când mâna dreaptă a lui Iliescu, Cozmâncă, a început să își strângă otrepele pe lângă următorul dictator și la făcut pe Zimțea Constantin, inspector Guvernamental pe  județele Mehedinți-Gorj și Caraș-Severin! Momentul cheie în care Zimțea a început să construiască un sistem de căpușare al PSD Mehedinți, ne precizeaza jurnalistul Alin Ghiciulescu.

Zimțea, a profitat de faptul că soția lui, avea trecere pe la un factor de decizie al bibliotecii județene, și printr-o hârtiuță, și-au trecut, cancelaria și atelierul unei școli generale în proprietatea familiei.

,,Așa a ajuns să își facă casă de locuit în cancelaria unei școli din Drobeta Turnu Severin, cancelarie care pe timpul unltimilor anii ai comunismului a fost secție a bibliotecii județene, isi continua declaratia pentru Incisiv de Prahova, jurnalistul Alin Ghiciulescu.

Fostul secretar al PCR nu numai că s-a aranjat pe el, dar și-a aranjat și familia,  fetele, una angajată a Consiliului Județean Mehedinți, fonduri europene, alta la cadastru, și pentru că ginerele, nu ține cu PSD-ul, a tras sfori să fie mutat din Severin la București, pe perioada campaniei, numai să nu piardă partidul ce îl păstorește din umbră alegerile în Mehedinți.

Aladin Georgescu, președintele Consiliul Judeţean Mehedinți este sufocat de nepotisme și nu poate mișca un deget în fața vechilor comuniști!

Așa că a dat frâu liber clanurilor mehedinţene pe care le-a găsit în CJ și nu le deranjează!

,,Despre conducerea Consiliului Judeţean Mehedinţi, presa locală şi presa regională au scris şi de bine, dar mai mult de rău. Preşedintele Consiliului Judeţean, Aladin Georgescu , şi cei doi vicepreşedinţi – IIonică Negru (PSD) şi Renata Nanciu(ALDE) – au fost mai tot timpul contestaţi de mai toți oamenii din județ.

Printr-un concurs de împrejurări am intrat în posesia unor informați, acte, decizia etc.,  privind angajaţii Consiliului Judeţean Mehedinţi. Ceea ce am descoperit în aceste înscrisuri oficiale noua ne-a tăiat respiraţia: mai multe VIP-uri din administraţia publică mehedinţeană şi-au angajat copiii în posturi călduţe, multe dintre ele chiar în subordinea lor, conform dezvaluirilor lui  Alin Ghiciulescu.

Primele vip-uri despre care publicăm în Incisiv de Prahova

Copiii VIP-urilor din administraţia judeţului Oana Mădălina Zimţea, fiica fostului administratorului public al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Constantin Zimţea, lucrează în cadrul Direcţiei dezvoltare regională, relaţii publice şi relaţii externe – Serviciul dezvoltare regională, relaţii internaţionale, turism. Funcţia deţinută de Oana Mădălina Zimţea, când a fost angajată de tăticu,era cea de consilier juridic, cl. I, gr. debutant şi avea un salariu de bază, începând cu 1 octombrie 2007, de 634 lei… Astăzi însă are zeci de milioane,  tata nu mai este administratorul Consiliului Județean Mehedinți dar a fost consilier județean PSD, este reprezentant ATOP Mehedinți și Președinte PSD Mehedinți Pensionari,  unde face niște întâlniri că pe vremea lui Ceaușescu, (vezi video)…Toate funcțiile plătite lui comunistul Zimțea, coroborate și cu pensia…Vorba aia unde unde nu pică poate cade ceva!

În cadrul acestui Serviciu de dezvoltare regională, pe care Aladin Georgescu îl ocrotește,  fiindcă,  corb la corb nu își scoate ochii, lucrează şi Andrei Octavian Bâzoi, fiul fostului prefect liberal al Mehedinţiului, Sevastian Bâzoi. Funcţia deţinută de Bâzoi jr.,    (de pe vremea când răposatul era prefect al județului Mehedinți) era la  acea vreme  de inspector cl. I, gr. asis. tr. 2, cu un salariu de bază de 887 lei…Acum are zeci de miliarde…? Trebuie făcută precizarea că Sevastian Bâzoi, înainte de a ocupa funcţia de prefect de Mehedinţi, era angajat al CJ la Direcţia tehnică, urbanism, în funcţia de director executiv.

În cadrul Serviciului organizare, relaţia cu societatea civilă, am găsit în actele oficiale şi numele Nedelcu Holtea Georgiana Oana, nimeni alta decât fiica fostului vicepreşedinte al CJ Mehedinţi, Iancu Holtea,(de pe vremea când Constantin Zimțea era prefectul județului Mehedinți). Tânăra Nedelcu Holtea ocupă, (de pe vremea răposatului tată), funcţia de referent specialitate cl. II gr. princ. tr. 3 şi avea un salariu de bază de 750 lei, când Zimțea era administratorul județului Mehedinți și tatăl lui Holtea vicepreședintele CJ, acum Aladin Georgescu plătește zeci de milioane și pentru ea lunar.

La Direcţia economică a CJ Mehedinţi, directorul executiv este, aşa cum am mai spus, era o anume, Eugenia Burtea, însă,  colegă de serviciu cu cei doi juniori Oana Mădălina Zimţea şi Andrei Octavian Bâzoi este şi tânăra Mina Alina Burtea – fiica Eugeniei Burtea, angajată în funcţia de consilier cl. I cr. asis. tr. 1, cu un salariu de bază de 950 lei în 2005, acum însă salariul este cât 10 pensii normale. La aşa clanuri, hal de instituţie!

Dacă nu ești PSD-ist cu ștate vechi și rude în PCR, nu poți să faci parte din Administrația publică județeană, scapă imediat Aladin Georgescu de tine, fiind continuatorul stilului comunist în Mehedinți.

Dar să aflăm cum își protejează sistemul slugile comuniste ce ne conduc și astăzi și locuiesc în locurile de unde copiii noștri ar trebui să învețe carte!

,,În Ianuarie 2005, prefectul, Zimțea, se întoarce  la vechea sa activitate, cea economică…Nu, nu contabil ori simplu inspector, pe alta funcție. PSD, că să rămână la guvernare, le-a dat dreptul ungurilor,  ca în inima Olteniei să își pună perfect ungur, iar Zimțea, prefectul PSD, să nu aibă de suferit, la pus  partidul în cadrul Casei de Economii si Consemnatiuni, sucursala Mehedinti, pe funcția  de director al acestei institutii.

Fostul prefect de Mehedinţi, Constantin Zimţea, este pesedist pur sânge şi a ajuns om greu în partid. El a ajuns preşedintele al Organizaţiei de Pensionari Social Democraţi Mehedinţi. Nu e o simplă coincidenţă că toată familia lui este bine merci, iar fără mâna dreaptă, preşedintele CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, Zimțea, nimic nu mișcă în județ.

La un moment dat,  o doamnă director a bibliotecii județene, povestea și chiar a scris cum împărțea lunar bani, omului de partid Zimțea.

Preşedintele Organizaţiei Social Democraţi, Aladin Georgescu, s-a aflat într-o vizită de lucru într-o sală din Drobeta Turnu Severin, unde a discutat cu liderii pensionarilor partidului, despre problemele din judeţ, despre desfăşurarea campaniei electorale ce se apropie, dar nu în ultimul rând s-au pus bazele noilor idei apărute printre pensionari. Fostul prefect Constantin Zimţea om cu funcţie importantă în PSD Mehedinţi l-a asigurat pe înaltul oaspete că are temele făcute.

,,Aş vrea să vă spun că deşi reprezentăm Organizaţia de pensionari, noi suntem nişte oameni tineri. Avem în organizaţie oameni cu experienţă, motivaţi şi hotărâţi să contribuie la creşterea nivelului de viaţă al pensionarilor din judeţul nostru”, a declarat Constantin Zimţea, preşedintele Organizaţiei Pensionarilor Social Democraţi Mehedinţi.

La rândul său, preşedintele Aladin Georgescu, a ţinut să îi asigure pe pensionarii social democraţi din Mehedinţi, că toate ideile lor de schimbare a judeţului, pot deveni realizabile și că PSD-ul luptă să le mărească pensiile.,, a luat cuvântul Aladin.

Iar Zimțea, preşedintele Organizaţiei Pensionarilor Social Democraţi din Mehedinți  i-a asigurat pe pensionari…

,,Toate ideile dumneavoastră vor fi luate în calcul şi nu excludem posibilitatea ca ele să ajungă şi la domnul Dragnea dacă sunt bine structurate şi concrete. De fiecare dată, după fiecare întâlnire cu dumneavoastră, eu fac câte o informare la partid şi propun cele mai bune sugestii ale dumneavoastră, pentru ca ele să prindă viaţă”.

Ori că eram în sală la congresul PCR ori acum OPSD, același aer și ton…

Tovarășul, pardon, domnul Aladin Georgescu, preşedintele PSD Mehedinţi, care a ţinut să îşi arate recunoştinţa faţă de OPSD ca fiind o Organizaţie puternică şi importantă în judeţul Mehedinţi:

,,Vă spun cu mândrie, cu plăcere, şi mulţumesc încă o dată în acest cadru, că în campaniile electorale din 2014, din 2016 şi europarlamentare şi la prezidenţiale, Organizaţia de Pensionari din judeţul Mehedinţi mi-a fost de mare ajutor. Locul IV pe ţară obţinut în cursul anului 2014 s-a datorat într-o bună măsură şi activităţii pe care au  avut-o alături de colegii mei din partid, alături de Organizaţia de Tineret şi de Organizaţia de Femei, colegii mei din Organizaţia de Pensionari, sper ca acum europarlamentarele, prezidențialele, parlamentarele și localele să ne situeze pe aceleași locuri fruntașe ”, a declarat preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu.

Off…

Aniversarea unui deceniu de împliniri mărețe a fost sărbătorită de pensionarii PSD Mehedinți cu multă emoție și trăire patriotică. De la muzica triumfalistă, cu care și-au primit liderul județean de partid și până la discursul președintelui lor iubit, tovarășul Constantin Zimțea, pensionarii social-democrați veniți cu mic cu mare, la Palatul Culturii, au trăit momente de neuitat. Vă prezentăm momente vibrante!

(Vezi video)

Ei bine fraților cu astfel de clanuri,  caracatițe ce își întind tentaculele în județele țări credeți că lupta pentru țară este ușoară…

Nicio instituție nu dorește anchetarea acestor elemente ce nu au nimic în comun cu libertatea visată în 1989…

Dar știți de ce nu le anchetează? Fiindcă și-au înființat un sistem al Autorității Teritoriale de Ordine Publică, (ATOP), unde comuniști și vechi securiști controlează toate instituțiile! În Mehedinți președintele ATOP este nimeni altul decât Doru Dumitrescu, un securist al caror rude au avut înfipți colți în România înainte de 1989 dar și astăzi, (va urma), iar Zimțea Constantin,  ATENȚIE, este reprezentant al cetățenilor în ATOP…Plătiți cu vârf și îndesat!

Clanul Draghiea,  un alt comunist și rudele lui…într-un episod viitor! (S. Marius).

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Scena pop-indie autohtonă are un nou nume: Antonia Roman debutează la 19 ani cu albumul „Mechanics of the Heart”

Publicat

pe

De

Antonia Roman

Într-o industrie muzicală locală dominată adesea de formate comerciale rigide și rețete radiofonice repetitive, debutul discografic al Antoniei Roman Zbârcea propune o schimbare de paradigmă și un plus de prospețime. La doar 19 ani, la scurt timp după finalizarea studiilor liceale, tânăra artistă își marchează intrarea pe scena mainstream cu „Mechanics of the Heart”, un material lansat sub egida casei de discuri Nova Music. Albumul cuprinde zece piese conceptuale care radiografiază mecanismele emoționale, vulnerabilitatea și complexitatea relațiilor de iubire, totul analizat prin filtrul specific al Generației Z.

Fundația din spatele unui debut precoce

Parcursul muzical al Antoniei Roman nu este rezultatul unui algoritm de succes instantaneu pe rețelele sociale, ci consecința unei pregătiri constante începute încă din copilărie. La vârsta de 6 ani, aceasta a intrat pentru prima dată într-un studio de specialitate, urmând lecții de canto în cadrul Atelierului de Voce și Muzică, un proiect pedagogic și artistic dezvoltat în colaborare cu Loredana Groza.

Această etapă inițială s-a dovedit a fi pilonul central al evoluției sale ulterioare. Tot atunci a început colaborarea cu profesoara de canto Oana Brutaru, cea care avea să îi devină mentor pe termen lung. Relația profesională dintre cele două s-a extins dincolo de cursurile pentru copii, Antonia urmându-și profesoara la casa de discuri Nova Music pentru a-și rafina tehnica vocală și pentru a explora noi valențe interpretative. Această continuitate în pregătire i-a oferit artistei stabilitatea necesară pentru a trece de la simpla interpretare a unor cover-uri la exprimarea propriilor idei textuale și compoziționale.

Trecerea spre zona de songwriting s-a produs organic în perioada adolescenței. La vârsta de 15 ani, ceea ce a început ca un simplu proiect școlar s-a transformat în single-ul ei de debut, intitulat „Save Me”. Lansarea piesei nu doar că a validat potențialul creativ al tinerei în fața publicului și a specialiștilor din industrie, dar a și marcat punctul de plecare pentru un proiect mult mai ambițios: structurarea unui album complet, proces care s-a întins pe parcursul următorilor patru ani.

Producția și coordonatele stilistice ale albumului

Definitivarea materialului „Mechanics of the Heart” a fost realizată într-un parteneriat strâns cu producătorul Mihail Țirică, cel care a asigurat suportul tehnic și direcția sonoră pe parcursul anilor de lucru în studio. Din punct de vedere muzical, albumul se înscrie în curentele pop-indie și bedroom-pop, genuri care au câștigat o tracțiune masivă la nivel internațional în ultimul deceniu, dar care sunt încă în curs de dezvoltare pe piața din România.

Din punct de vedere liric și stilistic, piesele reflectă în mod direct influențele texturale și conceptuale ale unor artiste de referință din noua vână a muzicii pop globale:

  • Gracie Abrams: Se remarcă o apetență similară pentru confesiuni intime, aranjamente acustice minimaliste și texte centrate pe introspecție;
  • Olivia Rodrigo: Albumul preia dinamica instrumentală alternantă și modul direct, adesea nefiltrat, de a aborda dezamăgirile amoroase și dramele specifice adolescenței;
  • Billie Eilish: Influența se resimte în utilizarea unor texturi vocale calde, uneori șoptite, transpuse peste o producție atmosferică, axată pe stări și nuanțe discrete.

„Mechanics of the Heart” evită clișeele clasice ale pieselor de dragoste optimizate exclusiv pentru a deveni fundal sonor. Textul devine un spațiu de analiză a anxietății sociale, a atașamentului, a fricii de respingere și a procesului dificil de autodescoperire, teme recurente în rândul tinerilor de vârsta ei.

Strategia anului sabatic și tranziția academică spre Madrid

Spre deosebire de parcursul academic liniar ales de majoritatea absolvenților de liceu, Antonia Roman a optat pentru o decizie strategică: un an sabatic (gap year) dedicat în totalitate integrării sale în industria muzicală. Această perioadă nu a fost concepută ca o pauză, ci ca un interval de management intens, axat pe trei direcții clare: perfecționarea tehnicilor vocale în mediu de studio, studiul intensiv al chitarei ca instrument principal de suport pentru viitoarele compoziții și coordonarea campaniei de lansare a albumului de debut.

Din această toamnă, parcursul personal și profesional al artistei va suferi o schimbare geografică și academică majoră. Antonia se va stabili în Spania, urmând să studieze Științe Comportamentale și Sociale în cadrul renumitei IE University din Madrid.

Deși programul universitar din cadrul unei astfel de instituții impune rigori administrative și academice stricte, tânăra artistă a precizat că această mutare nu va reprezenta o ruptură de activitatea sa artistică. Din contră, studiul psihologiei și al dinamicii sociale este privit de aceasta ca o resursă directă pentru activitatea de compoziție. Cantoul, studiul instrumental și scrisul rămân elemente centrale în rutina sa zilnică, scopul fiind acela de a menține un echilibru între rigoarea academică de la Madrid și cariera muzicală aflată în plină ascensiune în România.

Antonia poate fi găsită pe contul său de YouTube, precum şi pe cel de Spotify.

Citeste in continuare

Evenimente

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Publicat

pe

De

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample inițiative de educație și conștientizare rutieră organizate la nivel local de Rotaract Kronstadt, alături de autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei auto și motorsportului. Timp de mai multe ore, participanții au avut ocazia să experimenteze, într-un mod controlat și interactiv, efectele reale ale accidentelor rutiere și importanța adoptării unui comportament responsabil în trafic.

Evenimentul, organizat împreună cu autorități, parteneri instituționali și reprezentanți ai industriei automotive și motorsportului, a avut ca obiectiv principal transformarea prevenției într-o experiență practică și accesibilă publicului larg.

Siguranța rutieră, adusă mai aproape de comunitate

Datele privind accidentele rutiere din România continuă să evidențieze necesitatea unor inițiative de educație și prevenție. În 2025, peste 3.000 de persoane au fost rănite grav în accidente rutiere, iar mai mult de 1.300 și-au pierdut viața pe șoselele din țară.

În acest context, campania „Condu Prudent! Alege Viața!” își propune să transforme informația teoretică într-o experiență directă, prin simulări și demonstrații care îi ajută pe participanți să înțeleagă concret impactul deciziilor luate în trafic.

Comunitatea și colaborarea dintre instituții fac diferența

Unul dintre cele mai importante elemente ale evenimentului a fost colaborarea dintre voluntari, autorități și partenerii implicați în proiect. Participanții au avut acces la demonstrații realizate de reprezentanții ISU Brașov, experiențe VR care simulează efectele consumului de alcool și ale distragerii atenției la volan, sesiuni dedicate siguranței copiilor în mașină și expoziții de automobile de competiție.

„Succesul acestui eveniment a fost posibil datorită unei colaborări solide între voluntari, autorități și parteneri privați. Suntem recunoscători instituțiilor locale – IPJ, ISU și Inspectoratului de Jandarmerie Brașov – precum și tuturor companiilor și organizațiilor care au susținut proiectul. Împreună am reușit să transmitem un mesaj clar: siguranța rutieră trebuie să devină o prioritate pentru întreaga comunitate”, a precizat Teodor Filip, Project Manager.

Conducerea defensivă și motorsportul, explicate direct de profesioniști

Pe parcursul evenimentului, participanții au avut ocazia să interacționeze cu instructori auto, specialiști în conducere defensivă și piloți de motorsport, care au explicat diferența dintre condusul sportiv și comportamentul responsabil în trafic.

„Poligonul este esențial în formarea unui șofer, pentru că acolo înveți gabaritul mașinii, poziționarea, frânarea, utilizarea oglinzilor și reacțiile de bază, fără presiunea traficului real. Abia după aceea ar trebui făcut pasul către circulația urbană. La fel de importantă este și înțelegerea sistemelor de siguranță ale mașinii: airbag-ul este proiectat să funcționeze împreună cu centura de siguranță, iar fără centură corpul ajunge prea repede în contact cu airbag-ul, care poate deveni periculos în loc să protejeze. Cele două sisteme trebuie privite ca un ansamblu de siguranță”, explică Alexandru Păun, trainer Academia Titi Aur.

Zona dedicată motorsportului a atras, de asemenea, un număr mare de participanți, care au putut vedea îndeaproape mașini de competiție și au discutat cu piloți profesioniști despre importanța disciplinei și a reflexelor corecte în trafic.

„Cele mai multe accidente se produc pentru că oamenii sunt grăbiți și conduc sub presiunea timpului. Noi încercăm să le transmitem că viața de zi cu zi nu este o probă specială de raliu și că prioritatea trebuie să fie întotdeauna siguranța. Am venit la acest eveniment pentru a fi mai aproape de comunitatea din Brașov și pentru a le arăta oamenilor că motorsportul înseamnă, înainte de toate, disciplină, responsabilitate și siguranță. Pe lângă prezentarea mașinilor de competiție, încercăm să le explicăm participanților cât de importante sunt reflexele corecte și deciziile responsabile în trafic”, a declarat Andrei Gîrtofan, pilot la ProRally.

Campania „Condu Prudent! Alege Viața!” face parte dintr-un proiect național desfășurat în mai multe orașe din România, printre care București, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș, având ca obiectiv principal reducerea numărului de accidente prin educație, prevenție și implicarea activă a comunității.

Proiectul a fost organizat cu sprijinul partenerilor și sponsorilor: Allianz Țiriac, Accenture, Coresi, Autoliv, Academia Titi Aur, ISU, IPJ, IJJ, Pro Rally Racing Team (ERA), OC Racing Team, LS Driving Academy, Siguranța Auto Copii, Lifetime Events, Ugly Bikers, Oaki, Crust Focacceria și Panoramic.

Despre Rotaract

Rotaract este o organizație internațională dedicată tinerilor cu vârste de peste 18 ani, care dezvoltă proiecte de voluntariat, educație, leadership și implicare comunitară. Parte a familiei Rotary International, Rotaract reunește tineri profesioniști și studenți care își propun să genereze schimbări pozitive în comunitățile din care fac parte, prin inițiative sociale, educaționale, culturale și civice.

Sursa articol: BVON.ro

Citeste in continuare

Evenimente

Scrisoarea Repatriot către românii din afara granițelor

Publicat

pe

De

E TIMPUL SĂ VORBIM CU OCCIDENTUL: ROMÂNIA – STAT UE ȘI NATO – A FOST ATACATĂ DE O DRONĂ RUSEASCĂ

Dragi români de pretutindeni,

Vă mulțumim pentru mesajele voastre de solidaritate și vă trimitem chemarea noastră de a acționa neîntârziat oriunde ați fi în lume.

Vineri, 29 mai, noaptea în jur de ora 2.00 AM o dronă rusească Geran-2 (Shahed) a lovit acoperișul unui bloc cu 10 etaje de pe strada Brăilei din Galați.

Impactul a provocat o explozie puternică și un incendiu. O mamă și copilul ei de 14 ani au fost răniți. Zeci de familii au fost evacuate în miezul nopții. Panica s-a instalat în tot orașul.

Cu o deviație de câțiva metri a traiectoriei, drona ar fi intrat direct într-unul dintre apartamente.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat ferm:

„Întreaga responsabilitate pentru acest incident îi aparține Federației Ruse.”

Pentru prima dată de la începutul războiului, Rusia a provocat victime omenești pe teritoriul unui stat NATO și UE. Nu a fost un accident. Drona a zburat o distanță semnificativă pe teritoriul României înainte de a lovi un bloc de locuințe civile.

Noi, românii, am deschis larg porțile și inimile pentru milioane de refugiați ucraineni. Sute de mii de Ucraineni au găsit protecție și siguranță în țara noastră. I-am primit, i-am ajutat, i-am sprijinit cu resursele unei țări care nu este bogată, dar care știe ce înseamnă demnitate și solidaritate.

Acum a venit rândul nostru să cerem solidaritate.

Rusia a trecut o linie roșie extrem de gravă. A testat reacția Alianței pe teritoriul unui stat membru UE și NATO, și a produs victime. Dacă nu răspundem ferm și unitar acum, mâine același lucru se poate întâmpla la Varșovia, la Riga, la Vilnius, la Helsinki, la Berlin, la Paris sau la Londra.

Pericolul nu mai este teoretic, el este real și a ajuns în casele românilor.

RePatriot lansează un CALL TO ACTION urgent către întreaga diasporă română:

Deveniți chiar astăzi vocea României în țările în care trăiți. Vorbiți cu vecinii, colegii, prietenii și, mai ales, cu autoritățile și aleșii locali.

Ce puteți face concret, chiar acum:

  1. Sensibilizați opinia publică locală

Postați pe rețelele sociale (Tiktok, Facebook, X, Instagram, LinkedIn) în limba țării în care locuiți: „O dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, România – stat NATO și UE. O mamă și un copil de 14 ani au fost răniți. Războiul lui Putin nu mai este doar despre Ucraina. El a ajuns deja pe teritoriul UE și NATO. Dacă nu oprim Rusia acum, următorul oraș ar putea fi al vostru.”

  1. Contactați direct autoritățile

Trimiteți un email sau un mesaj parlamentarului, senatorului, europarlamentarului, consilierului local sau primarului din zona voastră de exemplu:

„Ca român rezident în [orașul/țara], vă solicit sprijin public pentru România după atacul rusesc asupra civililor din Galați. O dronă rusească a provocat victime pe teritoriul unei țări UE și NATO. Vă rog să susțineți întărirea apărării Flancului Estic și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.”

  1. Distribuiți masiv mesajul:

„Lideri ai Occidentului: Rusia a atacat teritoriul NATO la Galați – acționați acum!

Dorim ca apărarea aeriană a NATO să intercepteze amenințările mai devreme, cât încă sunt pe teritoriul Ucrainei, nu doar după ce intră în spațiul NATO, tocmai pentru a evita escaladarea și pentru a demonstra forță. O zonă tampon este necesară pentru apărare eficientă”

  1. Acțiuni suplimentare cu impact

– Faceți un video scurt pe TikTok/Instagram/Reels explicând situația celor din țara în care locuiți.

– Organizați o scrisoare deschisă semnată de comunitatea românească din orașul vostru.

– Vorbiți și spuneți la cât mai multă lume că Europa și NATO trebuie să aibă o voce comună împotriva atacurilor pe teritoriile sale.

Românii au contribuit mult la dezvoltarea  țărilor unde trăiesc, crează și muncesc. Acum avem nevoie ca aceste țări să stea alături de România, înainte ca Rusia să aducă războiul și în casele lor.

Noi, cei din țară, ne pregătim și acționăm după cum cer vremurile, întărind România acolo unde este cea mai expusă.

Împreună suntem mai puternici decât cred ei. Vocea noastră unită contează și poate face diferența.

Distribuiți acest mesaj în toate grupurile de români, paginile comunitare și chat-urile de diaspora. Cu cât acționăm mai rapid și mai unit, cu atât mesajul nostru va avea mai multă forță. O reacție largă va ajuta România și o va face mai sigură.

RePatriot – Conectăm românii de pretutindeni pentru un Acasă mai sigur.

Echipa RePatriot este acum în Madrid și pregătește ultimele detalii pentru conferința de azi, la care se așteaptă participarea a peste 90 de antreprenori, investitori, profesioniști și lideri români din România, Spania, Franța, Anglia și Germania. Oameni care construiesc, conectează comunități și caută oportunități de colaborare dincolo de granițe. Mai multe aici.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE