Connect with us

Stiri economice

Consiliul Concurenței: Racordarea la energia electrică poate fi mai ieftină, dacă beneficiarul își alege singur prestatorul lucrărilor – Energie

Publicat

pe

​Cei care își aleg singuri firma care să le realizeze lucrările de racordare la rețeaua electrică plătesc mai puțin pentru aceste servicii, în comparație cu cei care acceptă tariful inițial propus de operatorul de distribuție, este una dintre concluziile analizei preliminare derulate de Consiliul Concurenței pe această piață.

În ceea ce priveşte racordarea la reţeaua de gaze naturale, Consiliul Concurenţei a constatat o îmbunătăţire semnificativă a legislaţiei aferente, în sensul în care consumatorii pot selecta operatorul autorizat care să efectueze lucrările de proiectare şi/sau execuţie a instalaţiilor de gaze naturale și să negocieze cu acesta tariful/tarifele.

Costul mediu de racordare la reţeaua electrică de joasă tensiune, reţea la care sunt conectaţi majoritatea clienţilor casnici, a înregistrat valori cuprinse între 978 lei și 2.602 lei. Totodată, nivelul mediu al tarifului de racordare la rețeaua de gaze naturale pentru un consumator casnic a înregistrat în perioada analizată valori cuprinse între 943 lei și 3.346 lei. Costurile de racordare sunt influențate de dispersia clienţilor și de arhitectura reţelei, adică tipul de lucrare ce trebuie realizată.

De exemplu, dacă racordarea la rețea implică lucrări suplimentare pentru extinderea sauredimensionarea acesteia, iar investiția necesară realizării acestor lucrări nu este cuprinsă în planul de investiții al operatorului de distribuție, clienții finali trebuie să suporte costurile extinderii/redimensionării. În schimb, dacă lucrările de extindere necesare pentru racordare sunt prevăzute în planul de investiții al operatorului de distribuție sau în contractul de concesiune, clienții nu au obligația de a suporta costurile unor eventuale extinderi sau redimensionări ale rețelei.

Analiza Consiliului Concurenţei a reliefat faptul că există un număr mare de operatori economici care dețin autorizațiile necesare pentru a activa pe piaţa lucrărilor de racordare, în vederea realizării activităților de proiectare, executare și verificare a lucrărilor de racordare.

Cu toate acestea, Consiliul Concurenţei a constatat că există dificultăţi în a contacta operatorii autorizați, deoarece unii dintre aceștia nu și-au actualizat informaţiile puse la dispoziţie pe site-ul Autorităţii Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Astfel, Consiliul Concurenţei va colabora cu ANRE în vederea identificării unor măsuri prin care operatorii economici autorizați să fie obligați să actualizeze, într-un termen rezonabil, datele de contact proprii puse la dispoziția utilizatorilor pe site-ul ANRE.

În acelaşi timp, în cadrul analizei, Consiliul Concurenței a constatat că există o tendință, în special în rândul operatorilor reţelelor de gaze naturale, de a apela la personalul propriu pentru realizarea activităților de proiectare și executare a instalațiilor de racordare. Favorizând personalul propriu, există riscul ca operatorii de distribuție să aibă un comportament anticoncurențial în raport cu firmele care sunt autorizate de ANRE să presteze activități de proiectare, executare și verificare a instalațiilor de racordare.

„Operatorii de distribuție trebuie să înţelegă faptul că nu au voie să își folosească poziția deținută pe piața distribuției de energie electrică sau de gaze naturale într-o anumită zonă pentru a influența concurența pe piețele conexe acestora, piețe pe care şi operatorul de rețea activează alături de alți concurenți”, a mai declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

În acest context, autoritatea de concurență recomandă introducerea obligației pentru operatorii de distribuție de a informa din oficiu utilizatorii cu privire la faptul că au dreptul să-și selecteze singuri operatorul calificat din lista publicată pe site-ul ANRE, care să le realizeze lucrările de racordare.

În acelaşi timp, în perioada 2015-2018, numărul cererilor de racordare pentru rețelele de gaze și de energie electrică înregistrate la nivel național a crescut în mod constant, iar durata procesului de racordare a fost, în general, una destul de mare, cu diferențe semnificative între diferite zone de rețea.

Spre exemplu, în cazul racordării la reţelele de energie electrică, în anul 2017, durata medie a procesului de racordare la reţeaua de joasă tensiune a fost de 83 de zile, iar la reţeaua de medie tensiune de 234 zile. În cazul racordării la rețelele de gaze naturale, în funcție de operatorul de distribuție concesionar şi de întinderea/dimensiunea reţelei pe care o administrează, durata medie de racordare a înregistrat valori foarte diferite, cuprinse între 21 zile și 270 zile.

În cadrul analizei derulate s-a semnalat Consiliului Concurenţei faptul că durata mare a procesului de racordare este cauzată, în principal, de colaborarea dificilă a operatorilor cu autoritățile locale în vederea obținerii avizelor și autorizațiile prevăzute de legislație, necesare pentru a realiza lucrările de racordare. Ca urmare, autoritatea de concurenţă recomandă modificarea legislaţiei, astfel încât să fie introduse termene clare de soluţionare a solicitărilor, inclusiv pentru autorităţile locale implicate în procesul de racordare.

În urma unei investigaţii a autorității de concurenţă, E-Distribuție Muntenia SA şi-a luat angajamentul de a adopta măsuri pentru creşterea transparenței procesului de racordare la rețeaua electrică de distribuție şi promovarea drepturilor consumatorilor în cadrul fiecărei faze a procesului, asigurând un tratament corect și nediscriminatoriu pentru toţi participanții la acest proces. În acest caz, investigația viza un potenţial abuz de poziţie dominantă, manifestat printr-o posibilă discriminare a companiilor de pe piaţa serviciilor conexe distribuţiei, ca urmare a selectării unor societăţi care elaborează studii de soluţie, proiectează şi execută lucrări de instalaţii electrice, pe alte criterii decât cele prevăzute în procedurile de achiziţie publică sau libera alegere a utilizatorului, precum şi prin influenţarea duratei, a costurilor de racordare la reţeaua de energie electrică a Municipiului Bucureşti şi a opţiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe.

Totodată, în cadrul acestei investigaţii, operatorul de distribuţie şi-a asumat derularea unor acțiuni sub forma unor întâlniri periodice cu reprezentanţii autorităţilor locale, în sensul îmbunătățirii colaborării cu acestea. Măsura a fost asumată în scopul diminuării duratei procesului de racordare la rețea, iar în cazul în care întâlnirile periodice cu autorităţile locale iniţiate de către E-Distribuţie Muntenia SA îşi vor dovedi eficienţa, Consiliul Concurenţei va recomanda ca această abordare să fie extinsă la nivelul tuturor operatorilor din piaţă.

Autoritatea de concurenţă are în derulare mai multe investigaţii privind posibile abuzuri de poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale ale companiilor Gaz Sud SA, Distrigaz Sud Rețele SRL sau Megaconstruct SA (societate care a propus angajamente pentru eliminarea îngrijorărilor anticoncurențiale).

La sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație ce vizează un posibil abuz de poziție dominantă a Delgaz Grid SA, prin favorizarea unei alte entități din cadrul grupului E.ON, activă pe piața serviciilor de revizii și verificări ale instalațiilor de gaze naturale.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Aurul și argintul ating noi maxime istorice pe fondul tensiunilor geopolitice

Publicat

pe

Prețul aurului a atins marți dimineața un nou maxim istoric, depășind pentru prima dată pragul de 4.700 de dolari pe uncie, în contextul intensificării tensiunilor tarifare și geopolitice la nivel global. La ora 06:06 GMT, uncia de aur a urcat până la 4.717,16 dolari, peste recordul anterior de 4.690,59 dolari stabilit cu doar o zi înainte, potrivit datelor Bloomberg compilate de EFE.

Și argintul a urmat aceeași tendință ascendentă, atingând un nou record istoric de 94,72 dolari pe uncie marți dimineața, depășind ușor maximul de 94,68 dolari pe uncie consemnat în sesiunea precedentă. Evoluția celor două metale prețioase reflectă interesul crescut al investitorilor pentru active considerate de refugiu în perioade de incertitudine.

Noile recorduri vin după anunțul făcut în weekend de președintele SUA, Donald Trump, privind introducerea, din luna februarie, a unei taxe vamale de 10% asupra importurilor din țările care susțin Groenlanda. Analistul XTB, Adrian Hostaled, subliniază că aurul reacționează la pozițiile conflictuale dintre Europa și Statele Unite, care sporesc riscul unei destabilizări a NATO. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană ia în calcul impunerea unor tarife de până la 93 de miliarde de euro asupra importurilor din SUA, inclusiv posibilitatea utilizării instrumentului anticoercitiv, ce ar putea limita accesul companiilor americane pe piața unică europeană.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

Guvernul Bolojan vrea să le taie salariile cu 10% angajaților din Sănătate. Sindicaliștii anunță grevă generală și proteste în toată țara din cauza măsurilor draconice

Publicat

pe

Federația „Solidaritatea Sanitară” (FSSR) a decis, luni, declanșarea unui program de acțiuni sindicale împotriva intenției Guvernului de a include spitalele publice în planul de reducere cu 10% a cheltuielilor salariale. Sindicatele avertizează că o astfel de măsură ar afecta direct veniturile angajaților din sănătate sau ar duce la tăieri de personal, într-un sistem deja marcat de deficit cronic și suprasolicitare.

Reprezentanții FSSR atrag atenția că diminuarea sporurilor sau reducerea posturilor ar pune în pericol continuitatea actului medical și siguranța pacienților. Ei subliniază că spitalele funcționează deja la limită, iar simpla discuție despre tăieri salariale amplifică riscul de migrație a personalului medical.

Angajații din Sănătate anunță proteste masive

Programul de acțiuni începe chiar din această săptămână, prin întâlniri ale sindicatelor cu parlamentarii din teritoriu. Scopul este de a explica impactul pe care l-ar avea includerea sănătății în măsura reducerii cheltuielilor salariale și de a obține sprijin politic pentru exceptarea unităților sanitare publice.

FSSR a formulat și o serie de solicitări adresate Guvernului și Ministerului Sănătății. Printre acestea se numără: exceptarea explicită a spitalelor de la orice reducere de personal sau venituri, garantarea prin acte cu valoare juridică a protejării salariilor, identificarea surselor reale de pierderi din sistem și consultarea sindicatelor înaintea oricărei decizii care afectează angajații.

Guvernul vrea să le taie salariile cu 10%

Federația avertizează că, dacă veniturile reale ale lucrătorilor din sănătate vor fi diminuate, se poate ajunge la declanșarea unui conflict colectiv de muncă și chiar la grevă generală. „Resursa umană din sănătate nu poate fi tratată ca variabilă de ajustare bugetară”, transmit sindicaliștii, care spun că sunt pregătiți să folosească toate mijloacele legale pentru a apăra drepturile angajaților.

Citeste in continuare

Evenimente

Planul Guvernului Bolojan de a-i lăsa pe români fără proprietăți după ce le-a golit buzunarele. AUR acuză un jaf fără precedent: datoriile oamenilor, pe mâna recuperatorilor

Publicat

pe

Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels susține că Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește „externalizarea” datoriilor românilor către firme private de recuperare, printr-un proiect de lege care ar permite primăriilor să vândă taxe și amenzi restante. Potrivit acesteia, măsura ar expune cetățenii la popriri, executări silite și chiar pierderea proprietăților.

„Am aflat cu toții despre proiectul de lege vedetă, mai nou, din păcate, care permite primăriilor să vândă datoriile românilor către firme private de recuperare. Vorbim despre impozite, taxe locale și amenzi, inclusiv cele rezultate din noile taxe pe proprietate, case, terenuri și mașini. Taxe care au fost deja dublate sau chiar triplate. Aceste datorii sunt executabile și sunt executabile și în prezent de către primării, însă mulți primari încă se feresc să execute oamenii de teamă, bineînțeles, să nu piardă voturi”, afirmă Bruynseels.

Cum vrea Ilie Bolojan să îi termine definitiv pe români: recuperatori de datorii

Deputata susține că noua lege ar elimina orice reținere a autorităților locale în a recupera sumele restante. „Primăria vinde datoria, se spală pe mâini, iar de acolo începe distracția. Recuperatorii privați pot să instituie popriri, pot să blocheze conturi, pot să adauge comisioane și, bineînțeles, vor avea profit peste suma inițială și pot ajunge, în final, la executarea proprietăților”, declară aceasta.

Bruynseels afirmă că firmele de recuperare sunt „SRL-uri deținute direct sau indirect de către unele bănci”, ceea ce ar transforma datoriile românilor în active tranzacționabile. „Asta înseamnă că datoriile românilor pleacă din administrația locală și ajung un soi de marfă pentru firme private, iar, în pasul următor, casele și terenurile devin active financiare”, susține deputata.

AUR acuză: „Nu este eficiență administrativă, ci jaf”

Ea acuză că proiectul este împins în regim de urgență și ar urma să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului. „Dar acest lucru este posibil doar cu sprijinul PSD. Așadar, PSD, știți foarte bine că această lege nu este reformă și nu este eficiență administrativă, ci este jaf. Românii pierd, firmele de recuperare câștigă, iar politicienii se vor spăla pe mâini. Doriți să fiți parte din asta? Voi o puteți opri. Așadar, faceți ce trebuie pentru români”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels.

De când a fost pus la conducerea Guvernului României, Ilie Bolojan nu a luat absolut nicio măsură în favoarea românilor, ci doar împotriva lor. Acum, după ce i-a îngropat în taxe și impozite, salariile fiind la același nivel, după ce prețurile la facturi și alimente au explodat, Bolojan vrea să îi aducă la disperare pe românii care nu mai au bani să își achite dările la stat: recuperatori.

Nu este singura măsură dură. Printre altele, Ilie Bolojan doar vrea, nu și să ofere. Drone pentru depistarea construcțiilor fără autorizație, impozit dublu pentru clădirile nedeclarate și reducerea cu 10% a cheltuielilor de personal, sunt doar câteva dintre măsurile dure din reforma administrației locale, pe care primarii ar trebui să le aplice chiar din acest an.  Mai mult, amenzile neplătite pot duce la suspendarea permisului auto sau chiar la muncă în folosul comunității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE