Connect with us

Stiri economice

Hrană în schimbul asistenței – Un sfert dintre românii care își ajută rudele mai în vârstă în probleme de tehnologie sunt recompensați cu mâncare gătită – studiu – IT

Publicat

pe

Un studiu global Kaspersky a constatat că mai mult de o treime (35%) dintre persoanele de peste 55 de ani ar avea dificultăți cu provocările de zi cu zi ale tehnologiei, dacă nu ar avea sprijinul copiilor lor. În România, procentul celor care admit acest lucru este sub media europeană, de 23%, iar cei care își ajută rudele mai în vârstă sunt recompensați cel mai adesea cu o vorbă bună, dar și cu mâncare gătită. Sondajul online a fost realizat pe un eșantion de 11.000 de utilizatori din 13 țări, printre care și România, având cote reprezentative la nivel național pentru fiecare categorie de sex, vârstă și regiune.

Generația părinților se îndreaptă automat către membrii mai tineri ai familiei pentru toate formele de suport tehnic, ceea ce duce la rugăminți ca „Poți să… repari Internetul?”, „… să-mi arăți cum să încarc ceva în cloud?” sau „… să îmi securizezi aplicația bancară?”.

Într-un moment în care generația tânără încearcă să-și cumpere o casă, să aibă copii sau să avanseze în carieră, cerințele repetate ale membrilor familiei – copleșiți de noutățile tehnologiei și neinformați – de a le oferi suport tehnic gratuit pot fi un pic prea mult.

Dacă peste jumătate dintre mileniali (55%) se simt obligați să le furnizeze asistență tehnică rudelor mai în vârstă, un sfert (25%) declară că evită membrii familiei care cred că le vor cere ajutor. În România, doar 11,5% dintre mileniali își evită rudele care le-ar putea solicita asistența. În schimb, mai puțin de jumătate dintre ei se simt obligați să îi ajute – 48%, arată datele studiului.

Având în vedere că jumătate (52%) dintre persoanele de peste 55 de ani admit că nu au cunoștințe despre tehnologie, patru din zece (41%) le telefonează copiilor sau altor membri mai tineri din familie pentru asistență IT de la distanță. În România, 66% dintre respondenții pricepuți la tehnologie declară că membrii mai în vârstă ai familiei le cer sprijinul, iar 29% dintre respondenți, că aceste solicitări au un caracter recurent.

Un uimitor procent global de 18% dintre respondenți simt mai mult lipsa suportului tehnic al copiilor decât companiei lor atunci când nu sunt în preajmă. Și, în dorința lor de a obține ajutor din partea membrilor familiei, 15% dintre cei de peste 55 de ani chiar i-au mituit în acest scop.

În România, „mita” lipsește în cazul a 22% dintre respondenți, care afirmă că nu primesc nimic în schimb, dacă își ajută rudele și prietenii în vârstă în probleme de tehnologie, iar dacă primesc ceva, este vorba de mâncare gătită (24%) sau de o vorbă bună/ un compliment (43%).

„Nu toată lumea a crescut cu tehnologia, așa că generația mai în vârstă nu are cum să se simtă la fel de confortabil să o folosească precum milenialii sau nativii digitali”, explică Bogdan Pismicenco, Territory Sales Manager România, Bulgaria și Republica Moldova, dar vrem ca toată lumea să se bucure de oportunitățile pe care tehnologia le poate aduce în viața noastră și ne angajăm să le oferim tuturor informațiile necesare pentru aceasta. Cunoștințele potrivite le vor permite utilizatorilor de toate vârstele să-și desfășoare încrezători activitățile online și să aștepte cu optimism ceea ce va aduce viitorul.”
Dependența de cei tineri, care sunt ”eroii” suportului tehnic, afectează relațiile de familie și chiar obiceiurile de face daruri. Aproape o treime (30%) evită cumpărarea de cadouri care au legătură cu tehnologia pentru membrii mai în vârstă ai familiei, deoarece știu că ei vor fi aceia desemnați să le instaleze. În România și, în general, în țările sud-est europene, procentul celor care afirmă acest lucru este mult mai mic: între 17% (România și Slovacia), 14% – Ungaria și 9% – Cehia.

„Creșterea dramatică a tehnologiei în mașinile, birourile și mediile noastre sociale a provocat toate generațiile să învețe continuu cum să beneficieze de ele”, adaugă Kathleen Saxton, psihoterapeut. „Cei aflați în a doua jumătate a vieții pot găsi schimbările copleșitoare și, de multe ori, se tem să nu fie înșelați, expuși sau vizați cumva prin intermediul tehnologiei – și adesea milenialii sunt nevoiți să le vină în ajutor. Fiind înarmați cu mai multă cunoaștere, s-ar putea ca toți să resimțim criza existențială mai puțin și să ne apropriem mai mult de propriul Bill Gates interior.”

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ

Publicat

pe

Loteria Română a anunțat că la extragerea de duminică, 11 mai, au fost câștigate premiile de categoria I atât la Loto 6/49, cât și la Noroc, valoarea totală depășind 4,4 milioane de euro.

Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 10.046.415,60 lei (peste 1,96 milioane de euro), a fost obținut printr-un bilet jucat în aplicația mobilă AmParcat.ro, cu două variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc, pentru care s-a plătit suma de 17,50 lei. Acesta este al doilea câștig de categoria I înregistrat în 2025, după cel din 30 martie, în valoare de peste 31,5 milioane de lei.

Totodată, la jocul Noroc, premiul de categoria I, în valoare de 12.519.657,90 lei (peste 2,45 milioane de euro), a fost câștigat cu un bilet completat la o agenție loto din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Biletul, care a costat 24,50 lei, a conținut trei variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc.

Conform regulamentului Loteriei Române, câștigătorii au la dispoziție 90 de zile pentru a-și revendica premiile.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD

Publicat

pe

Banca Română de Dezvoltare (BRD) a anunțat că, în perioada următoare, nu va mai accepta bancnote de 50 de dolari americani în nicio sucursală din țară. Decizia are un caracter temporar și urmărește eficientizarea tranzacțiilor valutare și consolidarea securității operațiunilor cu numerar.

Într-un comunicat oficial, banca le recomandă clienților să utilizeze alte cupiuri și să opteze, pe cât posibil, pentru metode de plată fără numerar. „Vă recomandăm să utilizați alte cupiuri. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri”, a transmis BRD.

Măsura a stârnit discuții în rândul clienților, fiind corelată de unii cu cazuri recente de falsificare a bancnotelor de 50 USD, când au fost introduși în sistem circa 400.000 de dolari falși.

Potrivit BNR, la 9 mai 2025, un dolar american este cotat la 4,5490 lei, iar un euro la 5,1165 lei.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

Publicat

pe

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat un câștig de 16,95 miliarde de lei la capitalizare în perioada 5 – 9 mai 2025, echivalentul unei creșteri de 4,78%, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Astfel, capitalizarea totală a bursei a ajuns la 371,509 miliarde de lei, față de 354,558 miliarde de lei în săptămâna precedentă.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut semnificativ, cu 242,58%, ajungând la 514,999 milioane de lei, de la 150,329 milioane de lei în săptămâna anterioară. Miercuri, 7 mai, a fost cea mai activă zi bursieră, cu un rulaj de 145,104 milioane de lei, în timp ce joi, 8 mai, a fost cea mai slabă zi, cu tranzacții de doar 81,554 milioane de lei.

Indicele BET a încheiat săptămâna la 16.483,58 puncte.

Cele mai lichide acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 182,743 milioane de lei și o scădere de 6,31%, urmate de Hidroelectrica (-1,61%) și OMV Petrom (-1,67%).

Pe de altă parte, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Erste Group Bank AG (+20,47%), Casa de Bucovina – Club de munte (+7,33%) și Aeta (+2,82%). Cele mai mari scăderi le-au avut Green Tech International (-22,26%), Promateris (-18,60%) și Arobs Transilvania Software (-14,33%).

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE