Connect with us

Stiri economice

UPDATE Călugăreanu (ANAF): Ne-am dus degeaba în control, că acolo nu erau riscuri. Cum se vor desfășura controalele fiscale de acum înainte – Finante & Banci

Publicat

pe

Doresc să reducem numărul de formulare și declarații fiscale pentru persoane juridice, a declarat Mirela Călugăreanu, noua șefă ANAF, într-o conferință de presă.

„Numărul de formulare sunt acum în jur de 600 pentru persoane juridice. Dorim să simplificăm partea de formulare și declarații. Vrem să simplificăm și Declarația unică pentru persoane fizice”, a spus Călugăreanu.

  • Vom înființa școala de fiscalitate, vând scop ridicarea calității profesionale a angajaților pe care ANAF îi are. Dorim să atragem în sistemul fiscal tineri absolvenți de învățământ superior din domeniul economic, să-i formăm în interiorul sistemului.
  • Începând de săptămâna viitoare vom supune consultării publice planul de eficientizare și de transparentizare a activității ANAF, consultâdu-ne atât cu reprezentanții mediului de afaceri, cu reprezentanții organizațiilor profesionale din domeniu dar și cu reprezentanți ai mediului academic.

  • Pentru marii contribuabili, dorim să implementăm, în sistem pilot, un instrument standard de schimb de informații între autoritatea fiscală și contribuabil.
  • Este necesară înființarea direcției generale de analiză de risc la nivelul ANAF care are rolul de a defini un profil standard de risc al contribuabilului. Acest element reprezintă cheia reformării administrației fiscale din România. În funcție de profilul de risc al contribuabilului, organele fiscale vor acționa gradual, aplicând întâi măsura notificării contribuabilului în legătură cu posibile diferențe de impozite și taxe, notificarea fiind urmată de mediere și în funcție de feedback-ul pe care îl primim de la contribuabili și de modul în care acesta alege să se conformeze urmează sau nu controale inopinate sau inspecții fiscale parțiale și inspecții fiscale generale.
  • Vom corecta o serie de deficiențe privind structura organizatorică și modul de funcționare a ANAF.
A precizat că are ca obiective: asigurarea unor servicii de calitate, simplificarea mecanismelor de administrare fiscală, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea, vrea să înființeze structuri noi care să asigure un tratament diferențiat în funcție de comportamentul fiscal.

„Am hotărât ca începând de săptămâna viitoare vom supune consultării publice acest plan de eficientizare și transparentizare consultându-ne cu reprezentanții mediului de afaceri și cu mediul academic”, a spus ea.

Alt declarații:

  • Veniturile se vor realiza în baza planului de măsuri
  • Elementul cheie este aplicarea unui tratament diferentiat in funcție de comportamtentul contribuabilului.
  • O serie de inspecții fiscale nu au avut eficiența scontată. Ne-am dus degeaba în control, că acolo nu erau riscuri.
  • Cheia de a avea rezultate o reprezintă direcția de generare de analiză de risc.
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PROTEST AL SIVICULTORILOR, FEROVIARILOR ȘI REZERVIȘTILOR MILITARI ÎN FAȚA GUVERNULUI

Publicat

pe

Protest de amploare, joi, în fața Guvernului României. Silvicultorii feroviarii și rezerviștii militari ies în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. 

Federația Silva va susține, joi, în intervalul 12:00 – 15:00, împreună cu sindicatele din transporturi feroviare și cele ale rezerviștilor militari din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, un miting de protest, la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei.

„Prin această acțiune de protest, sindicatele din silvicultură trag un semnal de alarmă și solicită Guvernului României să nu dea curs proiectului de HG privind reorganizarea Romsilva, promovat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acest proiect nu este realizat în mod profesionist și, în forma propusă, considerăm că este periculos pentru pădurile țării”, au anunțat sindicaliștii, printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul menționat nu poate fi adoptat pentru că nu are la bază niciun fel de studiu – nici de impact economic, nici de impact social sau bugetar.

„Consultarea publică pe acest proiect s-a încheiat fără nicio concluzie clară. Dar dacă acest proiect va fi adoptat, sectorul silvic românesc va fi pus în pericol. Propunerile ministerului de resort sunt aberante, nu au niciun fel de argumente tehnice sau manageriale la bază. Astfel, desființarea a peste 50% din direcțiile silvice județene, separarea activităților de producție cu scopul menținerii doar a celor ‘rentabile și eficiente economic’, ignorarea aspectelor de ordin social, organizatoric și funcțional sau desființarea celor 22 de administrații de parcuri naturale și naționale și comasarea într-o structură ‘mamut’ cu sediul la București, arată fie că proiectul este unul elaborat de amatori, fie servește unor interese diferite de cele ale statului român”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, sindicaliștii solicită Guvernului constituirea unui grup de lucru format din specialiști în administrarea pădurilor din cadrul Ministerului Mediului, din RNP-Romsilva, din organizațiile profesionale ale silvicultorilor, precum și reprezentanți ai Federației Sindicatelor Silva, în calitate de partener social, pentru elaborarea unui Regulament de organizare și funcționare care să asigure consolidarea și nu destructurarea acestei regii de interes național.

Imagine

Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunțat, la finele lunii trecute, că a respins propunerea de buget pe care Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva a comunicat-o ministerului, iar pe schema de reorganizare a instituției numărul directorilor va scădea de la 121 la aproximativ 17.

Oficialul menționa, totodată, că își asumă reformarea Romsilva „de sus în jos”, pentru „asigurarea unei structuri de conducere mai suple, prin reducerea numărului directorilor cu 86%”.

Potrivit ministrului, odată cu reformarea Romsilva, cele 22 de administrații ale Parcurilor Naționale se vor uni într-o singură entitate, cu un singur director și cu o singură Direcție-suport.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

Rabla pentru tractoare s-a gripat. Aplicația este blocată din cauza infrastructuri IT care este puternic limitată

Publicat

pe

Programul Rabla pentru tractoare s-a împotmolit în aplicația IT, care nu are suficient spațiu dedicat în sistemul cloud. Volumul mare de cereri a blocat tot sistemul informațional dedicat programului.

Disfuncționalitățile aplicației informatice dedicate programului „Rabla pentru tractoare” au fost cauzate de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, arată rezultatele preliminare ale analizei tehnice realizată de către echipa tehnică din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

„Până la acest moment, analiza preliminară a arătat că disfuncționalitățile nu au fost cauzate de aplicația informatică în sine, ci de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, înregistrând peste 3,3 milioane de requesturi în intervalul 09:55 – 10:02, cu un vârf de 1,29 milioane la ora 10:00. Acest nivel a depășit cu mult capacitatea maximă de procesare permisă de arhitectura standard, ceea ce a condus la blocaje ale aplicației, în special în etapa critică de încărcare a fișierelor necesare finalizării dosarelor. Lucrăm împreună cu specialiștii în infrastructură pentru a reconfigura soluția tehnică și a preveni astfel de blocaje în viitor”, a declarat președintele AFM, Florin Bănică.

Potrivit sursei citate, blocajele apărute în momentul de încărcare a documentelor au afectat procesul de înscriere, fiind înregistrate peste 22.000 de dosare create, dar nefinalizate, precum și numeroase sincope raportate de utilizatori. „În aceste condiții, Administrația Fondului pentru Mediu a decis anularea sesiunii, considerând că procesul a fost viciat și nu au fost asigurate condiții egale pentru toți solicitanții”, precizează instituția.

Reprezentanții AFM menționează faptul că, la acest moment, echipa tehnică ce a dezvoltat aplicația continuă analiza detaliată a procedurii de înscriere pentru confirmarea completă a cauzelor și că, totodată, a demarat procedurile necesare pentru reconfigurarea aplicației informatice, urmând ca, în perioada următoare, să fie emisă o nouă dispoziție de începere a programului „Rabla pentru Tractoare”.

Luni, 12 mai, la scurt timp după debutul sesiunii de înscriere a producătorilor agricoli – persoanelor fizice în Programul „Rabla pentru tractoare”, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat, într-un comunicat de presă, că a decis anularea acestei proceduri, din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de depunere a cererilor de finanțare. 

Citeste in continuare

Evenimente

Euro s-a apreciat din nou în fața leului, după câteva zile de scădere. Ce cotație a afișat BNR pentru moneda națională?

Publicat

pe

După câteva zile de acalmie pe piața interbancară și scăderea cotației euro-leu, moneda unică europeană s-a apreciat din nou, potrivit cotației anunțate, miercuri, de către Banca Națională a României.

Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,1036 lei pentru un euro, față de 5,0991 lei înregistrat marți.

În schimb, cursul dolarului american a scăzut la 4,5335 lei, de la 4,5894 lei.

Aurul a fost cotat la 471,3738 lei pentru un gram, față de 480,3618 lei.

Leul se apreciază pentru a doua zi consecutiv. Vezi cursul BNR de luni, 12 mai

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE