Connect with us

Stiri economice

Fake news-uri cu banca centrală și cu cele comerciale – Finante & Banci

Publicat

pe

În ultimii ani, un grup mic de persoane dinăuntrul și din afara Parlamentului a depus eforturi insistente și a reușit, în parte, să genereze o gravă confuzie în ce privește rolul și funcțiile bănciii centrale. În contextul favorabil al modificărilor legislative la nivel european relativ la protecția consumatorilor și al crizei creditelor în franci elevețieni, s-a construit un fake uriaș referitor la funcția de supraveghere macroprudențială a sistemului bancar. S-a indus în rândul opiniei publice ideea complet falsă că BNR nu este nimic mai mult decât un minister al băncilor și, pe cale de consecință, dacă dobânzile la credite cresc sau dacă băncile comit abuzuri în relația lor cu consumatorii, atunci asta nu are de-a face cu piața, ci cu insuficienta supraveghere a sistemului bancar.

Pornind de la acest construct bazat pe minciună, întrucât supravegherea prudențială n-are nici în clin, nici în mânecă cu protejarea intereselor celor împrumutați, s-au pus în cîrca BNR nu doar atribuții ale unei alte instituții (ANPC) ci și dificultățile întâmpinate de împrumutați la plata ratelor lunare. Aceștia din urmă au fost folosiți ca masă de manevră, nu doar pentru promovarea și fundamentarea, cu ghilimele de rigoare, a proiectelor de legi generic numite ”anti-bănci” , darea-n plată, conversia creditelor la curs istoric, plafonarea dobânzilor și așa mai departe, toate picate la testul de constituționalitate, ci și ca factor de presiune asupra BNR. În realitate, supravegherea bancară în cauză este una macroprudențială, iar ea urmărește protejarea intereselor DEPONENȚILOR, prin norme și măsuri care să asigure că instituțiile financiar-bancare sunt viabile și solvabile, iar banii economisiți de populație și firme în bănci sunt în siguranță.

Și cum scopul scuză mijloacele, un val de dezinformare fără precedent a contribuit la crearea în rândul opiniei publice a unei inexistente ”alianțe” între BNR și băncile (străine) în dauna consumatorilor împrumutați, doar pentru că specialiștii băncii centrale, în temeiul atribuțiilor ce le revin, au atras atenția asupra impactului negativ al ziselor legi asupra stabilității financiare.

În mod normal, astfel de năzbâtii juridice n-ar fi trebuit să ajungă nici măcar să ajungă în dezbatere finală în camerele Parlamentului, dacă filtrele numite comisii de specialitate, economice, juridice și de buget-finanțe ar fi funcționat ca niște filtre și nu ca simple curele de transmisie ale proiectelor concepute de un avocat din afara lui.

Suprapunerea însă ainițiativelor legislative cu un caracter extrem de populist cu diverse cicluri electorale de toate felurile, zgomotul mediatic abil întreținut au estompat până la dispariție argumentele raționale de ordin economic sau juridic. Astfel, avizul obligatoriu al BNR sau BCE în astfel de cazuri a fost fie ignorat cu desăvârșire, fie prezentat ca o nouă ”dovadă” că BNR este ”avocatul” băncilor. La fel s-a întâmplat și cu avertismentele Comisiei Europene, ale Fondului Monetar Internațional sau ale simplilor analiști economici fără afiliere politică.

Vârful de lance al acestui construct mincinos este reprezentat, din păcate, de șeful Comisiei Economice a Senatului României care nu încetează să alimenteze cu date false, ca să nu le spunem de-a dreptul minciuni gogonate, atacul la adresa băncii centrale.

Recent, în contextul numirii noului CA al BNR și al susținerii coaliției politice din care face parte pentru un nou mandat al actualului guvernator BNR domnul senator a anunțat că el va vota împotrivă și a prezentat în diverse medii și de ce, în 5 puncte. Dar, în deplină concordanță cu cele mai sus expuse, 4 din cele 5 ”argumente” sunt false, iar la acela care rămâne în picioare, domnia sa are o contribuție incontestabilă. Să le luăm pe rând.

Președintele Comisiei Economice a Senatului susține:”Avem cea ma îindatorata populatie din UE.” Dincolo de faptul că o astfel de ”culpă” nu poate fi pusă în seama BNR, afirmația este complet FALSĂ și contrazice date publice .În fapt, datoriile totale ale gospodariilor sunt de circa 32 mld. euro (adica circa 1650 euro/locuitor), reprezentând aproximativ 16 % din PIB, mult sub media UE.

Președintele Comisiei Economice a Senatului susține: ”Românii platesc costuri triple cu creditarea față de media europeană.” FALS: dobanzile in România sunt comparabile cu cele din Cehia, Polonia și Ungaria, atât pentru creditul de consum, cât și pentru cel imobiliar.

În ceea ce privește legătura între dobânzi și rata inflației, experiența ne arată că efortul explicativ este inutil.

Președintele Comisiei Economice a Senatului susține: ”Bancile străine au profituri triple față de media europeană.” FALS. Pe media anilor 2008 -2017, bancile din Romania sunt pe locul 8 la ROA, pe locul 12 la ROE&

De asemenea, suntemi pe locul 10 la raportul Cost/Venit.

Președintele Comisiei Economice a Senatului susține:”Guvernatorul a impus un ROBOR netransparent, umflând ratele romanilor”. FALS: ROBOR ca indice în funcție de care variază dobânda la creditele cu dobânzi variabile în lei a fost ales de către Parlament, cu acordul băncilor și în deplin acord cu cele mai bune practice internationale.

Dl. senator a reușit însă să strecoare și un adevăr, acela fiind faptul că România are, în prezent, cel mai scăzut grad de intermediere financiară din Uniunea Europeană. Mai rămâne doar să-și mulțumească singur pentru asta.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PREMII DE MILIOANE LA LOTO 6/49. PESTE 4 MILIOANE DE EURO CÂȘTIGATE LA EXTRAGEREA DE DUMINICĂ

Publicat

pe

Loteria Română a anunțat că la extragerea de duminică, 11 mai, au fost câștigate premiile de categoria I atât la Loto 6/49, cât și la Noroc, valoarea totală depășind 4,4 milioane de euro.

Premiul cel mare la Loto 6/49, în valoare de 10.046.415,60 lei (peste 1,96 milioane de euro), a fost obținut printr-un bilet jucat în aplicația mobilă AmParcat.ro, cu două variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc, pentru care s-a plătit suma de 17,50 lei. Acesta este al doilea câștig de categoria I înregistrat în 2025, după cel din 30 martie, în valoare de peste 31,5 milioane de lei.

Totodată, la jocul Noroc, premiul de categoria I, în valoare de 12.519.657,90 lei (peste 2,45 milioane de euro), a fost câștigat cu un bilet completat la o agenție loto din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Biletul, care a costat 24,50 lei, a conținut trei variante simple la Loto 6/49 și una la Noroc.

Conform regulamentului Loteriei Române, câștigătorii au la dispoziție 90 de zile pentru a-și revendica premiile.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BRD NU MAI ACCEPTĂ TEMPORAR BACNOTELE DE 50 USD

Publicat

pe

Banca Română de Dezvoltare (BRD) a anunțat că, în perioada următoare, nu va mai accepta bancnote de 50 de dolari americani în nicio sucursală din țară. Decizia are un caracter temporar și urmărește eficientizarea tranzacțiilor valutare și consolidarea securității operațiunilor cu numerar.

Într-un comunicat oficial, banca le recomandă clienților să utilizeze alte cupiuri și să opteze, pe cât posibil, pentru metode de plată fără numerar. „Vă recomandăm să utilizați alte cupiuri. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri”, a transmis BRD.

Măsura a stârnit discuții în rândul clienților, fiind corelată de unii cu cazuri recente de falsificare a bancnotelor de 50 USD, când au fost introduși în sistem circa 400.000 de dolari falși.

Potrivit BNR, la 9 mai 2025, un dolar american este cotat la 4,5490 lei, iar un euro la 5,1165 lei.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI A CÂȘTIGAT APROAPE 17 MILIARDE DE LEI ÎNTR-O SĂPTĂMÂNĂ

Publicat

pe

Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat un câștig de 16,95 miliarde de lei la capitalizare în perioada 5 – 9 mai 2025, echivalentul unei creșteri de 4,78%, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Astfel, capitalizarea totală a bursei a ajuns la 371,509 miliarde de lei, față de 354,558 miliarde de lei în săptămâna precedentă.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut semnificativ, cu 242,58%, ajungând la 514,999 milioane de lei, de la 150,329 milioane de lei în săptămâna anterioară. Miercuri, 7 mai, a fost cea mai activă zi bursieră, cu un rulaj de 145,104 milioane de lei, în timp ce joi, 8 mai, a fost cea mai slabă zi, cu tranzacții de doar 81,554 milioane de lei.

Indicele BET a încheiat săptămâna la 16.483,58 puncte.

Cele mai lichide acțiuni au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 182,743 milioane de lei și o scădere de 6,31%, urmate de Hidroelectrica (-1,61%) și OMV Petrom (-1,67%).

Pe de altă parte, cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Erste Group Bank AG (+20,47%), Casa de Bucovina – Club de munte (+7,33%) și Aeta (+2,82%). Cele mai mari scăderi le-au avut Green Tech International (-22,26%), Promateris (-18,60%) și Arobs Transilvania Software (-14,33%).

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE