Connect with us

Stiri economice

Finanțele au împrumutat 2 miliarde euro de pe piețele externe. Una dintre emisiuni are scadența în 2049 – Finante & Banci

Publicat

pe

După ce a împrumutat în luna martie 3 miliarde euro de pe piețele externe, astăzi – 9 iulie – Ministerul Finanțelor a ieșit cu două emisiuni în valoare totală de 2 miliarde euro, potrivit unui ordin al ministrului de resort Eugen Teodorovici.

“Se aprobă contractarea de către MFP a unor împrumuturi externe de capital în cadrul Medium Term Notes în sumă de până la 2 miliarde euro, prin lansarea unei noi serii de obligațiuni cu maturitatea la 7 ani și redeschderea emisiunii cu scadența în data de 3 aprilie 2049, cupon 4,526%”, se arată în ordinul publicat în Monitorul oficial.

Emisiunea este administrată de către Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank, ING Bank, BNP Paribas și UniCredit Bank.

Conform sursei citate, suma se virează în contul de valută deschis pe numele MFP la BNR și se utilizează pentru finanțarea deficitului bugetar, refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale.

În luna martie, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat de pe piețele externe 3 miliarde euro.

Ministerul a putut să împrumute o sumă atât de mare a doua oară după ce la începutul lunii iunie a fost publicat în monitorul oficial o Hotărâre care permite Ministerului Finanțelor să împrumute echivalentul a 5,25 miliarde euro de pe piețele externe.

Acest document are un singur articol: „Se aprobă programul-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes” (MTN), în sumă maximă, în orice moment, de 31 miliarde euro sau echivalent în orice valută, denumit în continuare Program”.

Practic, în scopul acoperirii necesarului brut de finanţare prin emisiuni de titluri pe pieţele internaţionale de capital pentru perioada 2019-2020, suma maximă de 27 miliarde euro sau echivalent în orice valută (din Hotărârea Guvernului nr. 1264/2010), a fost înlocuită cu 31 miliarde euro.

Conform notei de fundamentare, în contextul implementării planului anual de finanțare a deficitului bugetar și de refinanțare a datoriei publice, pentru perioada 2019-2020, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere emiterea de euroobligațiuni în valoare de aproximativ 8,25 miliarde euro (echivalent) din care 3 miliarde euro au fost deja emise în data de 3 aprilie 2019. Deci au rămas 5,25 miliarde euro.

Potrivit MFP, pentru acoperirea nevoilor de finanțare de pe piețele externe pentru perioada 2019-2020 şi luând în considerare suma rămasă disponibilă de 0,022 miliarde euro se impune majorarea valorii totale a Programului MTN, cu suma de 4 miliarde euro.

În perioada 2019-2020 vor ajunge la maturitate euroobligaţiuni în valoare de 3,5 miliarde euro (1,5 mld. euro în noiembrie 2019 şi 2 mld. euro în septembrie 2020).

Deoarece plafonul Programului MTN se eliberează la momentul rambursării unor obligaţiuni, în calculul majorării plafonului programului s-a avut în vedere faptul că aceste scadenţe sunt la finalul fiecărui an, iar emisiunile noi de euroobligaţiuni se realizează în funcţie de condiţiile de piaţă, cel mai probabil în prima parte a anului şi în al treilea trimestru.

Valoarea obligaţiunilor emise şi nerambursate (în euro și dolari) în cadrul Programului MTN este în prezent de circa 26,98 miliarde euro (valoare calculată la cursul de schimb al Băncii Naționale a României, valabil în data de 01 aprilie 2019), după cum urmează:

2012 – 2,01 miliarde dolari și 1,5 miliarde euro
2013 – 1,5 mld. dolari și 2 mld. euro
2014 – 2 mld. dolari și 2,75 mld. euro
2015 – 2 mld. euro
2016 – 3,25 mld. euro
2017 – 2,75 mld. euro
2018- 1,2 mld. dolari și 3,75 mld. euro

2019 – 3 miliarde euro, iar acum se adaugă alte 2 miliarde euro.

Necesarul de finanțate pentru acest an este de 72 miliarde lei.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

PROTEST AL SIVICULTORILOR, FEROVIARILOR ȘI REZERVIȘTILOR MILITARI ÎN FAȚA GUVERNULUI

Publicat

pe

Protest de amploare, joi, în fața Guvernului României. Silvicultorii feroviarii și rezerviștii militari ies în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. 

Federația Silva va susține, joi, în intervalul 12:00 – 15:00, împreună cu sindicatele din transporturi feroviare și cele ale rezerviștilor militari din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, un miting de protest, la sediul Guvernului României, în Piața Victoriei.

„Prin această acțiune de protest, sindicatele din silvicultură trag un semnal de alarmă și solicită Guvernului României să nu dea curs proiectului de HG privind reorganizarea Romsilva, promovat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acest proiect nu este realizat în mod profesionist și, în forma propusă, considerăm că este periculos pentru pădurile țării”, au anunțat sindicaliștii, printr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul menționat nu poate fi adoptat pentru că nu are la bază niciun fel de studiu – nici de impact economic, nici de impact social sau bugetar.

„Consultarea publică pe acest proiect s-a încheiat fără nicio concluzie clară. Dar dacă acest proiect va fi adoptat, sectorul silvic românesc va fi pus în pericol. Propunerile ministerului de resort sunt aberante, nu au niciun fel de argumente tehnice sau manageriale la bază. Astfel, desființarea a peste 50% din direcțiile silvice județene, separarea activităților de producție cu scopul menținerii doar a celor ‘rentabile și eficiente economic’, ignorarea aspectelor de ordin social, organizatoric și funcțional sau desființarea celor 22 de administrații de parcuri naturale și naționale și comasarea într-o structură ‘mamut’ cu sediul la București, arată fie că proiectul este unul elaborat de amatori, fie servește unor interese diferite de cele ale statului român”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, sindicaliștii solicită Guvernului constituirea unui grup de lucru format din specialiști în administrarea pădurilor din cadrul Ministerului Mediului, din RNP-Romsilva, din organizațiile profesionale ale silvicultorilor, precum și reprezentanți ai Federației Sindicatelor Silva, în calitate de partener social, pentru elaborarea unui Regulament de organizare și funcționare care să asigure consolidarea și nu destructurarea acestei regii de interes național.

Imagine

Ministrul Mediului Mircea Fechet a anunțat, la finele lunii trecute, că a respins propunerea de buget pe care Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva a comunicat-o ministerului, iar pe schema de reorganizare a instituției numărul directorilor va scădea de la 121 la aproximativ 17.

Oficialul menționa, totodată, că își asumă reformarea Romsilva „de sus în jos”, pentru „asigurarea unei structuri de conducere mai suple, prin reducerea numărului directorilor cu 86%”.

Potrivit ministrului, odată cu reformarea Romsilva, cele 22 de administrații ale Parcurilor Naționale se vor uni într-o singură entitate, cu un singur director și cu o singură Direcție-suport.

Sursa: Realitatea Financiara

Citeste in continuare

Evenimente

Rabla pentru tractoare s-a gripat. Aplicația este blocată din cauza infrastructuri IT care este puternic limitată

Publicat

pe

Programul Rabla pentru tractoare s-a împotmolit în aplicația IT, care nu are suficient spațiu dedicat în sistemul cloud. Volumul mare de cereri a blocat tot sistemul informațional dedicat programului.

Disfuncționalitățile aplicației informatice dedicate programului „Rabla pentru tractoare” au fost cauzate de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, arată rezultatele preliminare ale analizei tehnice realizată de către echipa tehnică din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

„Până la acest moment, analiza preliminară a arătat că disfuncționalitățile nu au fost cauzate de aplicația informatică în sine, ci de limitările infrastructurii de tip cloud utilizate, care nu a putut gestiona volumul excepțional de cereri, înregistrând peste 3,3 milioane de requesturi în intervalul 09:55 – 10:02, cu un vârf de 1,29 milioane la ora 10:00. Acest nivel a depășit cu mult capacitatea maximă de procesare permisă de arhitectura standard, ceea ce a condus la blocaje ale aplicației, în special în etapa critică de încărcare a fișierelor necesare finalizării dosarelor. Lucrăm împreună cu specialiștii în infrastructură pentru a reconfigura soluția tehnică și a preveni astfel de blocaje în viitor”, a declarat președintele AFM, Florin Bănică.

Potrivit sursei citate, blocajele apărute în momentul de încărcare a documentelor au afectat procesul de înscriere, fiind înregistrate peste 22.000 de dosare create, dar nefinalizate, precum și numeroase sincope raportate de utilizatori. „În aceste condiții, Administrația Fondului pentru Mediu a decis anularea sesiunii, considerând că procesul a fost viciat și nu au fost asigurate condiții egale pentru toți solicitanții”, precizează instituția.

Reprezentanții AFM menționează faptul că, la acest moment, echipa tehnică ce a dezvoltat aplicația continuă analiza detaliată a procedurii de înscriere pentru confirmarea completă a cauzelor și că, totodată, a demarat procedurile necesare pentru reconfigurarea aplicației informatice, urmând ca, în perioada următoare, să fie emisă o nouă dispoziție de începere a programului „Rabla pentru Tractoare”.

Luni, 12 mai, la scurt timp după debutul sesiunii de înscriere a producătorilor agricoli – persoanelor fizice în Programul „Rabla pentru tractoare”, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat, într-un comunicat de presă, că a decis anularea acestei proceduri, din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de depunere a cererilor de finanțare. 

Citeste in continuare

Evenimente

Euro s-a apreciat din nou în fața leului, după câteva zile de scădere. Ce cotație a afișat BNR pentru moneda națională?

Publicat

pe

După câteva zile de acalmie pe piața interbancară și scăderea cotației euro-leu, moneda unică europeană s-a apreciat din nou, potrivit cotației anunțate, miercuri, de către Banca Națională a României.

Cursul valutar oficial, de referință, anunțat miercuri de BNR a ajuns la 5,1036 lei pentru un euro, față de 5,0991 lei înregistrat marți.

În schimb, cursul dolarului american a scăzut la 4,5335 lei, de la 4,5894 lei.

Aurul a fost cotat la 471,3738 lei pentru un gram, față de 480,3618 lei.

Leul se apreciază pentru a doua zi consecutiv. Vezi cursul BNR de luni, 12 mai

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE