Connect with us

Stiri economice

Turismul, între binecuvântare și blestem. O parte din marile metropole europene pregătesc de anul viitor taxe prin care să limiteze numărul prea mare de turiști – Finante & Banci

Publicat

pe

Dacă ne organizăm puțin, cucerim Thassosul fără mari probleme, zice un român aflat la una din tavernele din Potos. Suntem aici mult mai mulți turiști decât localnici, spune el în glumă. În centrul micului dar frumosului sat Panagia (odiniară fosta capitală a insulei), de la mesele unei terase, localnicii îi priveau iritați pe turișii care blocaseră micile străduțe cu mașinile lor și își făceau selfie-uri cu aproape orice- de la măslini la leandri, peisaje, taverne șamd. E drept, numărul turiștilor îl depășește pe cel al localnicilor, la fel cum se întâmplă în cazul metropolelor europene. Și care au început să ia măsuri.

În Skala Marion se construiește în draci. ”Avem nevoie de banii cheltuiți de turiști, chiar dacă știm că asta vine cu un preț, spune un localnic. Creșterea fluxului de turiști este perceput în unele orașe ca pe o amenințare la adresa calității vieții, notează jurnaliștii de la Les Echos, într-o analiză publicată luni.

În Veneția, Barcelona, Londra sau Amsterdam, autoritățile iau măsuri pentru a limita numărul de vizitatori, încercând să se concentreze mai degrabă pe calitate decât pe cantitate. Mult timp încurajat pentru veniturile pe care le generează, turismul a ajuns să creeze adevărate probleme.

Veneția, Barcelona, Amsterdam sau Dubrovnik nu mai discută acum despre cum să facă să atragă turiști care să-și cheltuie banii la ei, ci despre cum să limiteze numărul lor. Pe masă au mai multe variante: Ori fixând limite ale numărului de turiști, ori prin limitarea duratei cazării ori prin reglementarea drastică a sosirii navelor de croazieră.

În Thailanda sau Filipine, autoritățile au luat măsuri drastice, închizând anumite plaje pentru perioade care ajung la câteva luni.
  • Veneția- peste 30 de milioane de turiști anual

La începutul lunii iunie, o navă de croazieră a provocat panică în Veneția, lovindindu-se de un doc în timp ce încerca să acosteze. Autoritățile au raportat patru răniți ușor. Incidentul a redeschis discuțiile privind pagubele aduse orașului de turism. În fiecare an, peste 30 de milioane de oameni vizitează Serenissima, cum i se mai spune. În 2017, autoritățile au interzis orice construcție hotelieră nouă în centrul orașului, iar numărul de turiști din Piața San Marco din timpul carnavalului a fost limitat la 20.000 de participanți. De asemenea, anumite străzi și debarcadere au fost închise.

Aceleași autorități vor să introducă o taxă de intrare din ianuarie 2020, nivelul acesteia urmând să urce până la 10 euro în sezon. Se preconizează că taxa va aduce între 40 și 50 de milioane de euro, bani care vor fi utilizați în principal pentru finanțarea serviciilor de întreținere ale orașului.

  • Sardinia- introduce ”numerus clausus”

Nu doar Veneția e îngrijorată din cauza fluxului ridicat de turiști, ci și municipalitățile din Florența și Roma. Amenzile date pentru încălcarea regulilor privind curățenia au fost mult înăsprite, ajungând și la 500 de euro. Noile dispoziții legale vin să elimine turiștii lipsiți de respect, pe care presa transalpină îi numește „invadatori barbari”.

În Sardinia, multe plaje au stabilit un numerus clauses, fixat între 300 și 1.000 de persoane pe zi, care trebuie să plătească un bilet de intrare între 1 și 10 euro, în funcție de tipul călătoriei sau de mașină. Italia, care primește anual aproximativ 60 de milioane de vizitatori, este a cincea țară din lume ca volum al fluxului de turiști.

Autoritățile țării s-au angajat să facă mai mult pentru a combate afluxul necontrolat de turiști, dar fără a renunța la profiturile financiare pe care turiștii le generează. Potrivit cifrelor oficiale, anul trecut veniturile din turism au fost de circa 42 de miliarde de euro.

Pentru a combate „creșterea fluxului de turiști grăbiți și superficiali” dar și pentru a promova turismul de calitate, directorul galeriilor Uffizi din Florența a urcat prețul biletului de intrare de la 8 la 20 de euro.

  • Barcelona, orașul în care furia împotriva turiștilor e în creștere

În Spania, Barcelona se revoltă împotriva supradozei de turiști. „Turismul ucide orașul”. Bannerul care a fost urcat la începutul lunii iulie pe fațada emblematicei clădiri La Pedrera a arhitectului Antoni Gaudi, vorbește despre nivelul exasperării locuitorilor. A doua destinație din lume, Spania a primit 82,6 milioane de vizitatori anul trecut, iar turismul, care aduce cu 14,6% din PIB, este perceput ca o bonanza. „Problemele legate de turismul de masă nu sunt peste tot în Spania, ci sunt localizate în câteva destinații punctuale. Sunt zone în care turismul nu afectează calitatea vieții, spune consultantul Bruno Hallé, șeful secției de ospitalitate al Cushman & Wakefield .

Aceeași furie are loc și în Mallorca, epicentrul turismului din Insulele Baleare. „Turiștii să plece acasă”, e mesajul scris pe zidurile orașului Palma, principalul oraș al insulei, unde prețurile imobilelor au luat foc, făcând imposibil accesul localnicilor la locuințe.

În Marea Britanie, Londra încearcă să gestioneze fluxurile de vizitatori. Comisia parlamentară pentru Mediu a Camerei Comunelor a lansat o anchetă în 18 iulie, privind turismul durabil. Ancheta urmează să stabilească impactul turismului asupra mediului și are ca termen final de publicare jumătatea anului viitor. Documentul va evalua dacă industria turismului din Regatul Unit gestionează în mod adecvat impactul turismului de masă în ceea ce privește obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de autorități.

Între timp, orașul Edinburgh, Scoția, dorește să aplice o taxă de două lire sterline pe cameră pe noapte pentru turiști, taxa aplicându-se pentru prima săptămână de ședere, la toate rezervările, inclusiv prin Airbnb. Sprijinită de 90% dintre rezidenți și de 51% din furnizorii de cazare și votată în februarie de către consiliul municipal, proiectul ar putea aduce 11,6 până la 14,6 milioane de lire sterline pe an.

Londra, Parisul sau Amsterdamul se zbat și ele să gestioneze fluxul turistic. Bhutan a impus o taxă de 250 de dolari americani/zi pentru fiecare turist. Noua Zeelandă a crescut tarifele pentru viză și a introdus la rândul ei o taxă turistică. Dubrovnikul, după ce s-a trezit într-o singură zi cu 10.000 de turiști, s-a gândit să limiteze numărul acestora la 4.000/zi, adică circa 10% din populația sa.

E drept, turismul aduce bani comunităților locale, ajută la înființarea de locuri de muncă, dar volumul prea mare de turiști duc la deteriorarea gravă a mediului. Iar autoritățile trebuie să găsească o soluție, un punct de echilibru între bugetele locale și pagubele produse de fluxul de turiști.

În Filipine, nu departe de Manila, insula Boracay – una dintre cele mai frumoase din lume – a fost închisă turiștilor din cauza poluării. ”A devenit pur și simplu o fosă septică”, spun autoritățile, după ce anual, insula primea peste două milioane de turiști.
În Thailanda, celebrul golf Maya Bay (poate ați văzut filmul ”Plaja” cu Leonardo DiCaprio) atrăgea 5.000 curioși pe zi. După ce au constatat că 77% din corali ar fi dispărut, autoritățile au concluzionat că celebra lagună are nevoie de o pauză: ea va fi închisă până în septembrie, după care numărul din vizitatori va fi limitat la 2.000 pe zi.
În Europa, orașe celebre ca Barcelona sau Amsterdam se gândesc să limiteze numărul turiștilor fie prin interdicția de a mai construi spații de cazare (Barcelona) fie prin limitarea numărului de zile de cazare/an (Amsterdam) (sursa).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE