Financial Times: Administrația Trump are câteva căi pentru a slăbi dolarul ● Ordinea strategică din Asia moare. 40 de ani de prosperitate din regiune sunt acum amenințați ● Les Echos: Conversia unei mașini clasice în mașină electrică va fi în curând posibilă ● Handelsblatt: Întrebarea de un miliard de euro: cât ne costă neutralitatea climatică?

La începutul anului 2018, la Davos, în fața unei audiențe formate din lideri mondiali, Steven Mnuchin a avut rezerve în a formula un adevăr: un dolar mai slab ar ajuta producătorii americani să își exporte produsele.

Domnul Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA, s-a lăsat cuprins de dubii când a venit vorba despre o politică a ambelor tabere- Piețele financiare și Trezoreria- și anume că atunci când piețele doresc să consolideze dolarul, Trezoreria ar trebui să permită acest lucru. Și așa, ca și alți secretari ai Trezoreriei dinaintea lui, a fost nevoit să își confirme angajamentul față de un dolar puternic.

Luni, domnul Mnuchin a fost în sfârșit autorizat să vorbească liber, declarând că China își manipulează moneda pentru a crea un avantaj competitiv neloial, cu implicația că bancnota verde este supraevaluată față de renminbi. Trezoreria SUA nu mai este obligată să respecte regulila nescrisă a susținerii unui dolar puternic.

Totuși, nu se știe imediat ce poate face SUA cu un astfel de dolar. Este puțin probabil să renunțați ca președintele Donald Trump să renunțe și la secretarul său de Stat responsabil cu Trezoreria și va fi dificil ca Trezoreria să abordeze problema fără ajutor atât de la Rezerva Federală cât și de la restul băncilor centrale ale lumii.

Cu diferite grade de intensitate de la începutul administrației sale, domnul Trump i-a îndemnat pe domnii Mnuchin și Robert Lighthizer, reprezentantul comerțului american, să fie mai agresivi în ceea ce privește rata de schimb dolar-renminbi. Mai recent, domnul Trump și-a exprimat frustrarea mai pe larg în ceea ce privește valoarea dolarului.
Declarând China un manipulator valutar a venit după decizia Beijingului de a permite renminbiului să se deprecieze sub pragul de 7 rmb/dolar. Brad Setser, un oficial al Trezoreriei sub Barack Obama și acum membru în Consiliul pentru Relații Externe, a numit demersul o „escaladare retorică majoră”.

Chuck Schumer, democratul de rang cel mai înalt din Senatul condus de republicani, a cerut luni să se treacă la acțiune pentru a se slăbi dolarul, iar senatoarea Elizabeth Warren, candidată democrată pentru președinție, a făcut deja dintr-un dolar mai slab una dintre promisiunile campaniei sale electorale.

Campania doamnei Warren nu a răspuns la solicitarea de a explica și cum ar fi posibil acest lucru sau care ar fi instrumentele care ar duce la scăderea valorii dolarului, ceea ce pare să arate o problemă mai mare: nu există instrumente grozave care să permită așa ceva.

„Dolarul este supraevaluat acum”, a spus domnul Setser, „deoarece SUA este singura economie avansată majoră cu o bancă centrală ale cărei rate de dobândă sunt semnificativ peste zero.”

Dolarul real ponderat cu tranzacțiile comerciale- un indice creat de Fed pentru a urmări valoarea dolarului față de o gamă largă de parteneri comerciali, inclusiv China – s-a majorat la sfârșitul anului 2014 și la începutul anului 2015, pe măsură ce Banca Centrală Europeană și Banca Japoniei și-au relaxat politicile monetare politică în timp ce Rezerva Federală a mers în direcția opusă și a semnalat că este gata de a consolida.

Dacă Casa Albă, Trezoreria și câțiva senatori democrați vor să facă ceva în privința dolarului, vor avea nevoie de cooperarea Rezervei Federale, care ar putea slăbi moneda prin reducerea mai agresivă a ratelor.

Numai că bancherii centrali mondiali încep – sau semnalează disponibilitatea – de a relaxa politica monetară într-un moment în care ratele politicii lor sunt deja zero sau aproape de zero. „Orice fel de intervenție unilaterală este sortită eșecului”, spune Win Thin, șeful global al strategiei valutare la Brown Brothers Harriman. „Va fi imposibil să îi urci pe toți ceilalți la bord, având în vedere că toți ceilalți aplică o politică monetară ușoară.”

Fred Bergsten, fost funcționar al Trezoreriei care a fost responsabil de intervențiile asupra monedei sub mai mulți președinți, în prezent director fondator al Institutului Peterson pentru Economie Internațională, susține că este posibil ca Trezoreria să efectueze achiziții specifice de anumite monede. El a numit politica „intervenție monetară compensatorie” și a spus că ar putea acționa ca un fel de „descurajare nucleară”, o amenințare pentru a descuraja alte țări să își manipuleze propriile monede.

Pentru a fi eficient, totuși, factorul de descurajare al domnului Bergsten ar fi nevoie de o intensă și constantă comunicare a intențiilor asupra monedei. Administrația domnului Trump nu a arătat până acum coerența pe care domnul Bergsten o recomandă. Piețele valutare înțeleg până acum că mai multe tweet-uri nu pot semnaliza în mod necesar o schimbare durabilă a politicii.

„Operațiunile deschise ale domnului Trump” pot avea doar un efect tranzitoriu, dacă nu sunt susținute de schimbările efective ale politicii ”, a declarat Barry Eichengreen, profesor de economie la Universitatea din California, Berkeley. „În mod similar, intervenția Trezoreriei pe piața valutară ar avea un efect de durată numai dacă vor fi susținute de modificări ale politicii Fed. „

Michael Bordo, istoric monetar și profesor de economie la Universitatea Rutgers din New Jersey, se întreabă ce problemă încearcă să rezolve Washington. „Mi se pare când ai un curs de schimb variabil, valoarea monedei trebuie să fie determinată de piață”, a spus el. Investitorii caută profituri mai mari și mai sigure în SUA, iar băncile centrale globale continuă să dețină peste 60% din rezervele alocate în dolari.

„Motivul pentru care nu va scădea dolarul nostru este pentru că moneda SUA este un refugiu sigur, iar oamenii vor ține dolari în perioade de incertitudine globală”, a spus Bordo.

Alte articole din FT:

La sfârșitul lui iulie forțele aeriene chineze și ruse și-au organizat prima lor misiune comună de patrulare aeriană în regiune din istorie, determinând avioanele militare sud-coreene să tragă sute de de focuri de avertisment înspre intrușii ruși. Sud-coreenii se confruntă totodată cu cea mai gravă deteriorare a relațiilor cu Japonia din ultimele decenii – japonezii le-au impus restricții comerciale săptămâna trecută, legat de o dispută ce-și are rădăcinile în al doilea război mondial. Totodată, Coreea de Nord tocmai și-a reluat testele cu rachete, periclitând eforturile de pace coordonate de SUA.

Toate celelalte puncte fierbinți din Asia de Est – Taiwan, Marea Chinei de Sud, Hong Kong și războiul comercial sino-american – par să se fi inflamat și ele mai mult. Protestele și grevele din Hong Kong sunt în plin avânt. Oficialii chinezi discută acum deschis despre o intervenție militară, iar săptămâna trecută un oficial de la Casa Albă a atras atenția asupra unei concentrări de trupe chineze la granița cu Hong Kong. Însă pentru administrația Trump preocuparea majoră rămâne în continuare disputa ei comercială cu China, intensificată și ea săptămâna trecută, când SUA au impus un nou set de taxe vamale.

Tot în iulie, o navă chineză de explorare petrolieră a intrat în ape revendicate de Vietnam, provocând o înfruntare între nave chineze și vietnameze înarmate până în dinți. Guvernul Filipinelor a tras și el semnalul de alarmă cu privire la incursiuni ale unor vase chineze și a cerut ajutor Americii. Intransigența tot mai mare a Chinei a fost evidențiată de știrea că Beijingul își construiește o bază militară în Cambodgia, prima ei bază din Asia de Sud-Est.
Tensiunile cu Taiwanul continuă să ia amploare. La sfârșitul lui iulie un vas de război american a trecut prin Strâmtoarea Taiwanului și China a publicat o cartă albă militară în care acuză guvernul taiwanez că urmărește independența, amenințându-l cu o replică militară. SUA, pe de altă parte, vorbește de detașarea iminentă de rachete cu rază intermediară în Asia de Est, după ce s-au retras săptămâna trecută din Tratatul Forțelor Nucleare cu Rază Intermediară.

La suprafață, multe dintre aceste incidente par a nu avea legătură între ele. Dar, colectiv, ele indică o ordine regională de securitate care se destramă. Superioritatea militară și predictibilitatea diplomatică ale Americii nu mai pot fi luate ca date. Iar China nu mai este dispusă să accepte un rol secundar în sistemul de securitate al Asiei de Est. În aceste noi circumstanțe, alte țări – între care Rusia, Japonia și Coreea de Nord – testează durabilitatea regulilor.

Ultimii 40 de ani au constituit o perioadă fără precedent de creștere economică și prosperitate în întreaga Asie de Est, aspect care a transformat și economia globală. Însă miracolul economic al Asiei s-a bazat pe pace și stabilitate. Aceste condiții au fost obținute la jumătatea anilor ’70, odată cu sfârșitul Războiului din Vietnam și dezghețului dintre SUA și China.
De atunci, America a tolerat și chiar a facilitat ascensiunea Chinei. În schimb, China a acceptat tacit faptul că America va rămâne puterea militară dominantă în regiunea Asia-Pacific. Putem denumi aceste aranjamente „ordinea Kissinger” din Asia de Est, după Henry Kissinger, secretarul de stat american care a negociat noua relație dintre SUA și China la începutul anilor ’70.

Dar atât președintele chinez Xi Jinping cât și președintele american Donald Trump au respins elemente fundamentale ale ordinii Kissinger. Dl Trump a abandonat ideea că legăturile sino-americane sunt reciproc benefice, odată cu lansarea războiului său comercial, în vreme ce dl Xi s-a apucat să conteste dominația strategică a SUA.
Contestarea puterii americane de către China ridică semne de întrebare cu privire la cât va mai dura dominația strategică a SUA în Asia. În loc să ofere garanții, dl Trump a amplificat și mai mult incertitudinea, punând fățiș la îndoială valoarea alianțelor americane cu Japonia și Coreea de Sud. După cum s-a exprimat recent un ministru de externe din Asia: „Pagubele produse de Trump îi vor supraviețui lui Trump.”

Pierderea autorității regionale a SUA este ilustrată de neputința Washingtonului de a ține sub control cearta dintre Japonia și Coreea de Sud, cei mai importanți aliați regionali ai săi. Până și australienii încep să aibă îndoieli cu privire la conducerea americană, un înalt diplomat australian spunându-mi recent că, odată cu intensificarea războiului comercial, „va veni un punct de la care America și Australia se vor despărți în privința politicii față de China”.

Se numesc Retrofuture, Transition-One, Carwatt, Ian Motion, Brouzils Auto sau OscarLab. Și toți au același obiectiv: transformarea mașinilor vechi în mașini electrice. „Problema este că omologarea mașinilor convertite este acum aproape imposibilă în Franța”, spune Arnaud Pigounides, cofondatorul Retrofuture.

Pasionat de mașini de epocă, antreprenorul în vârstă de patruzeci de ani a transformat o mică Porsche într-o mașină electrică în timpul unei șederi în California. Când s-a întors în Franța, cu ideea de a-și face din asta o „afacere”, s-a lovit de problemă. „Atunci am decis să lucrez la reglementare”, spune el. În ianuarie 2019, reunește câteva companii care doresc să se angajeze pe „retehnologizarea electrică” (cum este numită această transformare) în cadrul unei asociații, AIRe.

Și convinge Departamentul de Transporturi să ajungă la subiect. „Am lucrat cu DGEC (Direcția Generală a Energiei și Climei) la un proiect de lege care este acum aproape gata: sperăm că acesta va fi semnat înainte de sfârșitul anului”, spune Arnaud Pigounides, de asemenea, președinte al AIRe.

Concret, aprobarea se confruntă cu două probleme în Franța. În primul rând, necesită acordul producătorului. „Este o misiune imposibilă pentru jucătorii mici ca noi, nu știi cu cine trebuie să discuți dintr-un mare concern auto”, spune Aymeric Libeau, fondatorul Transition-One. În plus, întreaga mașină trebuie omologată din nou. „Este absurd să repetăm ​​testele pentru oglinzi, caroserie etc.

Transition-One transformă un Twingo într-o mașină electrică în 4 ore. Antreprenorii în cauză sunt convinși că semnarea decretului va promova apariția unei noi nișe de business.

Dacă operațiunea este acum destul de costisitoare (30.000 de euro pentru un Porsche mic, 20.000 pentru un Fiat 500 vechi sau un Mini, de exemplu), antreprenorii speră să reducă costurile prin industrializarea procesului. „Vom împărți totul pe două”, spune Arnaud Pigounides.

De asemenea, se bazează pe integrarea vehiculelor care au devenit electrice în schema de bonusare pentru mașinile cu baterii. „Există o cerere reală din partea proprietarilor de mașini vechi, care încă conduc, dar care din cauza interdicțiilor din unele orașe mari, își țin mașinile în garaje”, spune Aymeric Libeau.

„Dacă aceste companii reușesc cu adevărat să reducă prețurile și să beneficieze de subvenții, transformarea poate deveni o soluție atractivă”, spune Flavien Neuvy, economist auto. Practica este deja răspândită în țările anglo-saxone, unde este suficient să declare intenția de a-ți transforma mașina . Acum practica începe să se dezvolte în Italia, Olanda sau Germania, unde autorizația se acordă mai ușor.

Cele treizeci de mașini transformate care circulă în Hexagon nu au fost omologate și sunt considerate prototipuri. „Dacă 65.000 de vehicule ar fi transformate în cinci ani, acest lucru ar genera o cifră de afaceri de 1 miliard de euro și ar cduce la apariția a 5.500 de locuri de muncă „, spune Arnaud Pigounides.

La mijlocul lunii mai, cancelarul german Angela Merkel a vorbitîn fața reprezentanților din 35 de țări despre creșterea ambiției germane în domeniul protecției climei, spunând că Germania vizează acum neutralitatea climatică.

Nu mai este vorba despre „dacă putem realiza asta, ci despre cum putem realiza asta”, a spus Merkel. De atunci, de la dialogul din Petersberg, situația este clară: Germania nu dorește să rămână în urmă și se alătură inițiativei a nouă state UE care s-au angajat deja în ceea ce se cheamă neutralitatea climatică.

Noua ambiție a lui Merkel marchează un moment de cotitură – cu efecte necunoscute însă. Până în prezent, Germania a urmărit obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050, comparativ cu 1990, „cu 80 până la 95%” . Această valoare este în conformitate cu Acordul privind schimbările climatice din Paris din 2015.

Asta deja constituie o provocare. Orice ambiție dincolo de acest obiectiv este î aruncare în ape necunoscute.

„Între o reducere a emisiilor de 95 la sută și neutralitatea climei e o mare distanță”, a spus Oliver Geden, expert în domeniul științei. „Trebuie să folosim tehnologii despre care nu avem decât o idee vagă și, prin urmare, nimeni nu poate spune cât ne va costa utilizarea lor”.

Până în prezent, nu există calcule cu privire la costurile ultimele cinci puncte procentuale, nici pentru Germania, nici pentru alte țări sau zone economice. Se poate presupune, totuși, că ultimele cinci puncte procentuale sunt „de departe cele mai grele”, a spus Geden.

Guvernul federal se află sub presiuni considerabile. Succesul continuu al Verzilor și situația socio-politică forțează coaliția să acționeze. Deja în septembrie, Cabinetul pentru climă condus de cancelarul Merkel urmează să ia decizii care să promoveze în mod decisiv protecția climei.

Ținta Germaniei de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2020 va fi zdrobitoare. Este cu atât mai important din punct de vedere al guvernului federal să demonstreze ambiția și în anii următori.
Germania începe o aventură incalculabilă, concentrându-se pe neutralitatea climatică? Boston Consulting Group (BCG) și Prognos au ajuns la o concluzie clară în studiul lor „Căi ale schimbărilor climatice pentru Germania”, prezentate la începutul anului trecut: În timp ce o reducere a emisiilor de 80% este relativ ușor de realizat, 95% înseamnă un prag extrem de dificil de atins.

„95% din reducerea gazelor cu efect de seră ar fi la limita fezabilității tehnice previzibile și a acceptării sociale de astăzi”, spune studiul BCG și Prognos.

Investiția suplimentară pentru a realiza o reducere a emisiilor cuprinse între 80 și 95 la sută până în 2050 ar fi cuprinsă între 1,5 și 2,3 miliarde de euro, arată calculele experților. Și totul se poate face cu o singură condiție: „Deciziile corecte trebuie luate exact la momentul potrivit”, scriu autorii studiului. „Reglementările greșite sau întârziate ori erorile în implementare pot crește semnificativ costurile și riscurile sau pot chiar îndepărta iremediabil obiectivul”.

BCG și Prognos au arătat în studiul lor „Pals Climate” ceea ce trebuie făcut pentru a ajunge la 95 la sută.
Iată un extras: Patru cincimi din stocul auto trebuie să fie mașini electrice, 80% din clădiri trebuie să îndeplinească actualul standard de construcții în ceea ce privește eficiența energetică, capacitatea instalată a instalațiilor eoliene și fotovoltaice trebuie să fie triplată față de astăzi. Trebuie instalate linii aeriene electrice pentru camioane astfel încât o parte din traficul de mărfuri grele să poată fi electrificat.

În plus, este nevoie de importuri substanțiale de combustibili sintetici, neutri climatici , iar vitele trebuie hrănite pe scară largă cu pastile care reduc emisiile de metan ale animalelor.

Întrucât vor fi emisii de gaze cu efect de seră în industrie și, de asemenea, în agricultură care nu pot fi complet reduse, mai trebuie făcut ceva: CO2 trebuie eliminat din atmosferă și depozitat în subteran .

Urgența o reprezintă recondiționarea eficientă din punct de vedere energetic a clădirilor și trecerea mai rapidă la mobilitatea electronică, recomandă Gerbert. „Dacă acționăm rapid și într-o manieră coordonată, putem gestiona chiar și această mare sarcină cu un efect pozitiv asupra economiei generale”, spune el.