De ce este atât de controversată SenseTime, una dintre cele mai ambițioase companii chineze de tehnologie – IT

0
72

SenseTime a fost înființată acum cinci ani dar deja este printre cele mai ambițioase companii chineze din domeniul inteligenței artificiale și are acces la baze uriașe de date ce îi permit să-și îmbunătățească mereu algoritmii. Compania cu 3.000 de angajați lucrează și în domeniul mașinilor autonome, dar și în cel medical, dar legăturile sale apropiate cu autoritățile chineze îi pot încetini mult plănuita extindere pe cât mai multe piețe.

SenseTime a fost înființată în Hong Kong în 2014 de Tang Xiao’ou care are planuri ambițioase și ar vrea ca această companie să rivalizeze cu Google în domeniul inteligenței artificiale. Tang a fondat și Chinese University of Hong Kong Multimedia Laboratory, considerat unul dintre cele mai bune zece laboratoare din lume pe dezvoltarea tehnologiilor AI.

Prima rundă consistentă de finanțare a fost de 10 milioane dolari, iar până în mai 2017 totalul finanțărilor SenseTime a depășit 1,6 miliarde dolari, iar compania este evaluată la 7 miliarde dolari.

Printre investitori se numără Alibaba Group, dar și divizia de venture capital a Qualcomm. Totul a început când echipa lui Tang a dezvoltat un algoritm cu o rată de recunoaștere a fețelor de 98,52%, mai bună decât orice algoritm existent atunci.

În prezent compania are aproximativ 700 de clienți, printre care Massachusetts Institute of Technology (MIT), Qualcomm, Honda, Alibaba și Weibo, iar printre tehnologiile din portofoliu se numără recunoașterea fețelor, imaginilor, obiectelor și textului, dar și tehnologii precum medical image, analiză video, remote sensing sau sisteme pentru mașini autonome.

Tehnologiile SenseTime sunt recunoscute în lume și compania vrea să le vândă și în afara Chinei, cel mai recent anunț fiind cu intenția lansării unui centru de cercetare-dezvoltare în Abu Dhabi (Emiratele Arabe).

Compania a lansat mai multe activități în afara Chinei: un laborator medical pentru diagnosticarea cancerului în SUA, un centru de teste cu mașini autonome împreună cu Honda în Japonia și s-a angajat să contribuie la dezvoltarea unui parc tehnologic de Ai în Malaezia.

Dar actualele dispute comerciale SUA-China vor afecta cu siguranță planurile SenseTime în Occident din cauza tehnologiilor sensibile la care compania lucrează în China.

SenseTime și-a perfectat tehnologia și fiindcă a avut acces la cele mai mari baze de date din lume, cele ale autorităților chineze, compania furnizând și soluții de supraveghere de care unele departamente ale poliției chineze s-au folosit pentru a prinde infractori, pornind de la analiza unor filmări.

Soluțiile sunt folosite mult de poliția rutieră, ele putând să o ajute să anticipeze când un șofer conduce în mod periculos, să recunoască automat unde s-a produs un accident sau să citească rapid plăcuțele de înmatriculare.

SenseTime fusese prezentă și într-un joint-venture care activa în provincia Xinjiang, loc despre care presa a scris mult în ultimul an fiindcă autoritățile chineze au dus cu forța peste un milion de etnici uiguri într-un fel de tabere de reeducare. SenseTime s-a retras din acel joint-venture.

În China soluțiile de supraveghere SenseTime ajung și la companii private, iar în presă au apărut cifre care indicau că proporția clienților din sectorul public ar fi de 30%.

Chiar dacă încă nu a fost încadrată de SUA în rândul companiilor interzise în a face comerț cu grupurile americane, nu ar fi exclus ca acest lucru să se întâmple, mai ales că legăturile dintre Beijing și companie sunt cât se poate de clare și SenseTime a fost oficial inclusă în rândul companiilor agreate, alături de nume celebre precum Alibaba, Tencent și Baidu.

Nu doar sistemele de supraveghere aduc bani companiei, ci și soluțiile de ”deep learning” furnizate pentru smartphone-urile cu Android. De exemplu, Meitu, creatorul unei aplicații de selfie-uri foarte populară în China, se folosește de soluțiile SenseTime pentru a permite user-ilor să modifice selfie-urile după cum doresc/ Aceleași tehnologii pot fi folosite și de aplicații de live-streaming.

Surse: Financial Times, Forbes

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here