Connect with us

Stiri economice

FINANȚE – Ce rămâne după Guvernarea PSD: Viitorul Executiv trebuie să găsească 25 miliarde lei/ 60 din 100 de lei se duc pe salariile bugetarilor și asistență socială – Finante & Banci

Publicat

pe

Pentru cei care nu au răbdare să citească tot textul, vedeți că am pus un intertitlu ceva mai jos despre cele 25 de miliarde lei pe care viitorul Guvern trebuie să-i găsească, dacă nu va lua alte măsuri, bineînțeles. Sunt câteva probleme și câțiva indicatori cu probleme ce vor trebui corectați în perioada următoare, lucru care va fi greu, dat fiind că spațiul fiscal nu mai există. Nici nu știu dacă mai trebuie să-l numim spațiu fiscal. Am luat câțiva indicatori fiscali importanți și 2 probleme care trebuie rezolvate pe partea ce ține de Finanțe, asta pe lângă marea problemă, pe care o tratăm în partea a doua a articolului. Viitorul guvern va trebui să se gândească ce face cu bugetarii, respectiv faptul că aceștia primesc un spor de 15% pentru „condiții vătămătoare”. Probabil va fi eliminat.


Cinci (5) indicatori fiscali (evoluția în cei 3 ani de Guvernare PSD):

1. Deficit bugetar (metodologia europeană) – În 2016 (an în care s-a terminat guvernarea tehnocrată), deficitul bugetar era de 3% din PIB, în jur de 18 miliarde lei, iar pe parcursul guvernării PSD s-a menținut în ținta stabilită prin Tratatul de la Maastrich, în 2018 depășind 3% cu 0,01%. În ceea ce privește suma nominală, aceasta a urcat mult. În 2017 a fost de peste 24 miliarde lei, în 2018 – peste 27 miliarde lei, iar anul anul acesta la 8 luni deja a ajuns la 22 miliarde lei, estimarea pentru finalul anului fiind de circa 28 miliarde lei, la un deficit de 2,76%. Având în vedere un document publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor zilele trecute, deficitul va fi mai mare, adăugându-se un miliard la deficit pe raportul privind necesarul de finanțare pentru acest an. Posibil să fie mult mai mare cifra, având în vedere datele la 8 luni.

2. Datoria Publică – Datorită creșterii PIB-ului nominal, datoria publică ca procent din PIB a scăzut din 2016 până la jumătatea anului (tot pe metodologia europeană). În 2016 vorbeam de 37,3% din PIB, în 2017 de 35,2% din PIB, 2018 – 35% din PIB, iunie 2019 – tot 35% din PIB.
Așa cum spuneam, a scăzut datorită PIB-ului nominal, pe lângă creșterea economică, un rol important avându-l și inflația. Dacă ne uităm la datoria nominală, aceasta a crescut forte mult:
2016 (guvernare tehnocrată) – 285,5 miliarde lei
2017 – 301,1 miliarde lei
2018 – 330 miliarde lei
2019 estimare Guvern: 360 miliarde lei (posibil să fie mai mare pentru că, în mod ciudat, un document publicat zilele pe site-ul MFP arată că a crescut cu 4 miliarde lei necesarul de finanțare pentru acest an)

3. Investițiile – Cheltuielile pentru investiții nu arată bine. Pentru a putea crește pensiile și salariile, investițiile au avut de suferit. Acestea au scăzut mult în 2017, au recuperat puțin în 2018, la nivelul din 2016, iar anul acesta vor fi iarăși jos. Față de 2014 și 2015, sunt mult mai mici. Având în vedere datele la 8 luni, anul acesta va arăta mai rău decât 2018, probabil la nivelul anului 2017 sau chiar mai jos.

Iată un grafic cu investițiile ca procent din PIB

4. Cheltuielile pe personal și asistența socială– Situația de la punctul 3 (investitii) a ajuns așa din cauza creșterii cheltuielilor de personal. Singurele creșteri bune au fost pe sectoarele sanătății și educației. În ceea ce privește asistența socială, creșterea a fost din cauza pensiilor, procente care puteau oricum fi susținute. Ce urmează pe zona pensiilor e problema, subiect pe care îl tratăm mai jos. Așadar, cheltuielile pe personal erau în:

2017 – 69,6 miliarde lei
2018 – 86,1 miliarde lei
2019 (la 8 luni) – 68 miliarde lei

De remarcat că din 2017 s-a aplicat aproape peste tot în administrația publică centrală un spor de 15% la salariu pentru „condiții vătămătoare”.

Cheltuielile cu asistența socială (incluse și pensiile):
2017 – 92,5 miliarde lei
2018 – 101,3 miliarde lei
2019 (8 luni) – 74,7 miliarde lei (din 1 septembrie au urcat pensiile cu 15%, așa că vom vedea o creștere lunară pe ultimele 3 luni de 800 milioane lei/lună)

5. Veniturile fiscale – Pe scurt, veniturile nu reușesc să susțină eficient creșterea de cheltuieli. Acestea au urcat cu puțin peste 3,8 miliarde lei, în 2017 și cu 2,5 miliarde lei în 2018. Situația la 8 luni momentan nu trebuie prezentată pentru că este vorba de valuri de venituri ce sunt sezoniere (luni în care se încasează mai mult, iar în altele mai puțin), așadar în astfel de cazuri trebuie așteptat finalul anului. ANAF, cu resursele actuale, neinformatizat, atâta poate. E de înțeles.

Cele două probleme legate de Comisia Europeană:

1. Când spui „Eugen Teodorovici”, te gândești automat la OUG 114, iar apoi la Darius Vâlcov. Comisia Europeană discută cu Ministerul Finanțelor despre facilitățile din construcții. Este vorba despre faptul că acele facilități ar putea fi considerate ajutor de stat. Dacă se va da o decizie din zona CE în sensul că ar fi ajutor de stat, atunci firmele care au beneficiat ar putea fi nevoite să dea banii înapoi.

2. Cealaltă problemă ține de mecanismul Split TVA. La solicitarea Comisiei Europene, Ministerul Finanțelor a venit cu un proiect prin care acesta să devină complet opțional. În mod ciudat, Teodorovici a decis să mute proiectul în Parlament, ca inițiativă proprie, dând de înțeles că procesul e mai rapid, ceea ce e fals. Nu e mai rapid procesul parlamentar decât o Ordonanță de urgență sau Ordonanță simplă. Dovadă că nici până azi nu a fost adoptat proiectul

Problema de 25 miliarde de lei

Legea pensiilor este cea care va da bătăi de cap celor care vor face bugetul pe anul viitor. Să nu uităm că de la 1 septembrie 2020 punctul de pensie crește cu 40%. De asemenea, să nu uităm nici că este an electoral.

În mare, așa arăta bugetul anul trecut, iar față de datele pe care le vedem în 2019, deși rău, 2018 arată chiar bine.

Poate vor fi unii care vor zice: Păi cum, că uite că acea culoare, bleu deschis, e încă mare. Acea culoare era anul trecut de 23,8 miliarde lei. Alea erau investițiile. Atenție, când vorbim de investiții, discutăm și de reparări de drumuri.

Pe primele 8 luni, asistența socială și salariile bugetarilor consumau peste 60% din buget. Procentul se duce spre 65%. Va fi acolo când vor veni datele pe octombrie, că includ majorarea de 15% a pensiilor.

Care e problema?

Păi, e una mare. Legea pensiilor cere un plus de 25,4 miliarde lei, anul viitor, potrivit Consiliului Fiscal. Asta pentru că pensiile cresc de la 1 septembrie 2020 cu 40%. Păi, suma e peste valoarea investițiilor. Probabil de la anul urmează să intrăm pe degradare. Adică să nu se mai facă lucrări de mentenanță etc. Ajungem ca în reportajul „România, te iubesc!” despre Vrancea. Infrastructură în degradare etc. Așteptăm să vedem bugetul pe 2020.

Ați văzut plăcinta de mai sus. La cum se face bugetul în România și luând în considerare legea pensiilor, sigur va crește ponderea asistenței sociale.

De unde să tăi bani? De la asistența socială nu prea ai de unde, că e vorba, în mare parte, de pensii. Alea sunt cheltuieli rigide, nu ai ce face, trebuie plătite (e și normal). Dobânzi, subvenții, bunuri și servicii? Investitii? – astea deja dispar, că nu vor mai fi bani de ele.

Din venituri fiscale? Păi, așa cum vedeți în prima parte a materialului, ANAF nu poate să aducă, cu resursele actuale 25 de milairde în plus. Fiscul, pe partea de venituri fiscale, poate doar, cel mult, 2,5-4 miliarde lei în plus. 4 miliarde dacă suntem optimiști. Poate pe partea de venituri nefiscale să mai crească suma putin, dar de unde mai storci? Că pe partea de dividende deja companiile nu mai au.

Să vedem ce decizii va lua viitorul guvern. Una dintre măsuri va fi, în mod sigur, eliminarea sporului de 15% din aparatul bugetar pentru „condiții vătămătoare”, care s-a dat de anul acesta și angajaților Ministerului Finanțelor pentru că ei erau singurii fără și se simțeau discriminați. A încercat asta și Teodorovici, dar i-a fost întoarsă ideea. O alta: probabil se va decala calendarul creșterii pensiilor sau se va da o creștere mai mică a pensiilor în septembrie 2020, poate 10-15% în loc de 40%. 2019 e an electoral, la fel ca 2020. Cine își va asuma aceste măsuri? Dacă se vor mări cu 40%, vor dori să depășească un deficit bugetar de 3% din PIB? Dacă da, în 2021 va fi dezastru bugetar.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE