Grupul german Volkswagen a anunțat că a suspendat decizia de a construi o uzină auto în Turcia, invocând faptul că este îngrijorată de situația din regiune, scrie AFP. Reamintim că în cărți a fost și Bulgaria pentru această uzină, dar s-a vorbit că germanii s-ar fi interesat și de România. Investiția era gândită să fie între 1,2 și 1,5 miliarde euro, iar producția trebuia să înceapă în 2022. Turcia a lansat miercurea trecută ofensiva în nord-estul Siriei, contra milițiilor kurde, mișcare criticată de UE și de SUA. Ankara cataloghează kurzii ca fiind teroriști.
”Decizia privind noua uzină a fost amânată de consiliul director. Analizăm situația și privim cu preocupare evoluția ei”, spun cei de la Volkswagen.
Alegerea Turciei de către VW pentru o investiție atât de mare a fost criticată de câțiva deputați europeni care au acuzat Turcia că a promis companiei germane contracte publice generoase și subvenții uriașe.
Reinhard Bütikofer, din Partidul Verzilor din Germania, declara recent că alegerea Turciei a cauzat consternare în Parlamentul European. Politicianul spunea că situația se deteriorează în Turcia, atât la capitolul respectării drepturilor omului, cât și la capitolul independenței mass-media. Bütikofer mai susținea că celor de la Volkswagen li s-au promis contracte prin care autoritățile publice vor cumpăra 40.000 de mașini și subvenții de 400 milioane euro.
Volkswagen a ales Turcia pentru o uzină auto de un miliard de euro și o capacitate de 300.000 de mașini/an, scria pe 2 octombrie publicația Automotive News.
Un document al companiei menționa că Turcia, o țară cu 80 de milioane de locuitori, a fost aleasă datorită ”condițiilor marcroeconomice pozitive” și datorită rețelei extinse de furnizori de componente.