Comisia Europeană: UE poate extinde joi zonele de interzicere a comerțului cu carne de porc din România – Agricultura

0
236

​Uniunea Europeană ar putea extinde, în cadrul unui comitet de experți care va avea loc joi, zonele din România în care este interzis comerțul cu carne de porc, pe fondul situației tot mai îngrijorătoare a infecției cu pestă porcină africană, a declarat, luni, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Comitetul de experți din statele membre urmează să se întrunească joi pentru a discuta din nou demarcarea diferitelor zone restrânse din care vor fi interzise comerțul cu porci și carne de porc, în baza notificărilor de la autoritățile sanitare veterinare din țările UE.

„UE revizuiește periodic, în strânsă cooperare cu autoritățile române, actualizarea regionalizării pentru pesta porcina africana. Acest lucru se realizează permanent cu toate statele membre afectate, deoarece boala progresează rapid în anumite părți ale UE si în special în România.

În urma unei serii de focare semnalate în România anul acesta – deja peste 1.500 – situația pestei porcine din România este considerată ca fiind foarte îngrijorătoare și, mai mult decât atât, se deteriorează în continuare.

O extindere adecvată a zonelor restricționate din România va fi propusă, discutată, posibil adoptată în cadrul Comitetului cu statele membre, joi 24 octombrie. Demarcarea diferitelor zone restrânse din care va fi interzis comerțul cu porci și cu carne de porc se bazează pe evaluarea situației bolii și a măsurilor pe care România le pune în aplicare”, a declarat, pentru HotNews.ro, Anca Păduraru, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

De indata ce restrictiile sunt ridicare comertul poate fi reluat.

În prezent, delimitarea zonelor de risc în funcție de care se iau măsurile de combatere a pestei porcine africane arată că nivelul înalt de ristricții este întins pe cea mai mare parte a teritoriului României, conform hărții actuale, actualizate în 4 octombrie 2019:

  • Din părțile II, III și IV este interzis transportul de porci vii.
  • În părțile II, III și IV sunt blocate transportul de material reproducător și embrioni de porci.
  • Din părțile III și IV sunt blocate transporturile de carne de porc, preparate din porc și orice alte produse din carne de porc.
  • Din părțile III și IV sunt blocate transporturile de produse secundare din porc.

harta pesta porcina by Claudiu on Scribd

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here