- The Financial Times: Cum va arăta Banca Centrală Europeană sub Lagarde?
Când Mario Draghi a fost întrebat săptămâna trecută dacă succesorul lui la conducerea BCE, Christine Lagarde, va avea parte de un mandat de opt ani la fel de dramatic ca al lui, Draghi a răspuns că „nu ar dori nimănui acest lucru”. Totuși, când doamna Lagarde a preluat vineri cea mai puternică instituție financiară a Europei, știa că, deși domnul Draghi este considerat salvatorul euro, BCE se confruntă în continuare cu provocări deloc încurajatoare.
Jobul ei aduce cu sine responsabilitatea de a stabili ratele dobânzilor din zona euro, de a controla oferta de euro și de a supraveghea cele mai mari bănci din grupul celor 19 țări. Fiecare cuvânt al doamnei Lagarde va fi atent examinat de investitori pentru a obține eventuale indicii privind intențiile BCE.
Domnul Draghi și-a petrecut ultimii opt ani întinzând cât a putut limitele puterilor sale, întrucât a apărat moneda unică a Europei în cea mai gravă criză financiare de la crearea ei, în urmă cu două decenii. Bărbatul de 72 de ani pleacă știind că slujba lui este doar parțial finalizată.
Creșterea globală încetinește într-un moment în care economiștii consideră că băncile centrale rămân fără muniție pentru a stimula economiile, iar criticile aduse acțiunilor lor sunt din ce în ce mai puternice.
„Politica monetară este aproape lipsită de muniție, dar dacă băncile centrale spun acest lucru explicit, piețele ar putea s-o ia razna”, spune Olivier Blanchard, care a fost economist-șef la FMI timp de patru ani sub doamna Lagarde.. „Așadar, Christine Lagarde trebuie să facă această echilibristică delicată, spunând că poate face mai multe lucruri, în timp ce va fi obligată să ceară insistent decidenților fiscali s-o ajute. ”
FMI a avertizat luna aceasta că economia mondială se afla într-o situație „precară” și și-a redus prognoza de creștere la cel mai scăzut nivel de la criza din 2008, dând vina pe războiul comercial SUA și China și pe incertitudinea cu privire la Brexit. Economia germană care depinde de exporturi a fost lovită deosebit de tare, sala motoarelor a zonei euro aflându-se în fața recesiunii.
BCE experimentează acum rate negative de dobândă, ceea ce obligă mulți deponenți mari să plătească pentru a ține bani în bănci, iar bilanțul ei a fost extins masiv prin achiziționarea a 2,6 tn. euro de obligațiuni emise de guverne și companii.
Domnul Draghi amintește adesea de cele 11 milioane de locuri de muncă europene create în ultimul deceniu ca dovadă că aceste politici funcționează, în timp ce BCE estimează că, fără acțiunile sale, economia zonei euro ar fi astăzi cu aproape 1% mai mică.
Cu toate acestea, băncile și asigurătorii se plâng de impactul coroziv al ratelor dobânzilor negative asupra modelelor lor de afaceri. Alții se tem că fluxul de bani ieftini al BCE creează bule speculative și sprijină companiile zombie din piață.
Economiștii consideră că instrumentarul BCE e complet folosit, în vreme ce Rezerva Federală a SUA și Banca Angliei au evitat ratele negative și au o mai mare capacitate de a răspunde unei crize.
„Există o limită la cât de adânc intrăm pe teritoriul negativ al dobânzilor”, a spus doamna Lagarde într-un interviu recent dat la CBS. „Există un capăt pentru toate, dar nu suntem încă acolo”
În plus, sarcina doamnei Lagarde este complicată și de decizia băncii centrale de luna trecută de a reduce ratele dobânzilor și de a cumpăra noi și noi obligațiuni.
Șefii băncilor centrale germane, franceze, olandeze și austriece – reprezentând peste jumătate din zona euro ca populație și PIB- au criticat aceste decizii care s-au luat împotriva recomandărilor propriilor experți ai BCE.
„M-aș aștepta ca dezacordul să crească, nu pentru că oamenii devin mai radicali, ci pentru că beneficiile politicilor devin mult mai puțin evidente”, spune dl Blanchard, acum un important economist la Peterson Institute for International Economics în Washington.
„Nu există nicio îndoială că îmbunătățirea stării de spirit din echipa de conducere a BCEva fi o provocare importantă pentru Christine Lagarde și pentru noi toți”, spune Olli Rehn, șeful băncii centrale a Finlandei. „Una dintre calitățile sale deosebite este construirea de echipe și este excelentă în comunicare, așa că mă aștept să îșiutilizeze bine aceste atuuri”.
Dna Lagarde este, în multe privințe, o alegere ”neortodoxă” la conducerea BCE. Spre deosebire de majoritatea șefilor de bancă centrală, femeia de 63 de ani nu este economistă și nu a conceput niciodată politici monetare. Pentru a compensa lipsa de expertiză tehnică, probabil că se va baza pe Philip Lane, fostul șef al băncii centrale a Irlandei care în această vară a devenit economistul principal al BCE.
După studierea dreptului la Universitatea Paris X, doamna Lagarde a făcut un master în științe politice la Aix-en-Provence. De două ori respinsă de École Nationale d’Administration – terenul de pregătire pentru elita politică franceză – ea s-a alăturat firmei de avocatură americane Baker McKenzie în 1981. În 2005 a devenit ministru în guvernul francez. Nicolas Sarkozy, a numit-o apoi pe doamna Lagarde drept prima femeie ministru al Finanțelor.
Ea a câștigat mulți susținători în rândul liderilor occidentali pentru modul calificat, competent, în care a navigat prin criza financiară. Aceasta a făcut-o să devină o alegere excelentă pentru a-l înlocui pe Dominique Strauss-Kahn atunci când acesta a fost forțat să demisioneze ca urmare a acuzațiilor de agresiune sexuală din 2011. La FMI; Lagarde a câștigat admirația tuturor prin abilitățile sale diplomatice și capacitatea de a găsi un consens, cum ar fi cele din timpul discuțiilor pentru salvarea Greciei în 2012, care a evitat ruperea zonei euro.
Investitorii consideră că doamna Lagarde ar putea reprezenta un comportament foarte diferit de ce la lui Draghi. D-na Lagarde e cunoscută pentru episodul în care a încuiat ușile unei săli de ședință- în care se aflau în majoritate bărbați- spunându-le că nu iese nimeni până nu se ajunge la o soluție.
- Les Echos: Afacerea Ghosn: în culisele unei telenovele de business
Probabil că nu este exagerat să spunem că, alături de Brexit, acesta e ”serialul” care, de un an încoace e cel mai urmărit de opinia publică mondială și, evident, franceză. Lumea afacerilor, politica, diplomația, trădările și personalitățile care-l compun- toate acestea sunt ingredientele care fac milioane de oameni să urmărească zilnic ce se mai întâmplă în fircare episod.
În Franța, fără nicio îndoială, din nefericire, a existat un fel de încântare de a contempla căderea unui „puternic” care a domnit în fruntea unui grup pauto care a fost pentru ceva timp numărul unu mondial din segmentul lui de business. Această poveste incredibilă o spun doi ziariști- Bertille Bayart și Emmanuel Egloff – ca și cum ar fi fost ascunși în birourile Nissan din Japonia, Renault din Boulogne-Billancourt și cel al lui Bruno Le Maire din Bercy.
În 400 de pagini fascinante, ei povestesc spirala care a condus la evenimentele din ziua de 19 noiembrie 2018, când Carlos Ghosn a fost arestat la Tokyo. Emblematicul patron și-a petrecut multe nopți în avionul său călătorind în toată lumea: de la Paris la Beirut, din Japonia până în Brazilia, din Orientul Mijlociu până la … Versailles, unde și-a serbat ziua de naștere. Jurnaliști la „Figaro”, cei doi autori au urmărit zi de zi evenimentele pe care le-au relatat, dar le -au completează cu anecdote care fac sarea și piperul cărții.
Să o spunem din start, cartea nu își justifică pe deplin titlul-„Capcana”- decât dacă păstrăm sensul dublu: un om care a căzut într-o capcană sau care s-a prins singur în ea. Cartea nu apără cu ardoare teza unei conspirații pe coridoarele Nissan sau undeva în cadrul guvernului japonez pentru a răsturna un șef care a devenit prea puternic și ar fi vrut să fuzioneze companiile grupului. Într-un fel, autorii au dreptate să rămână precauți. Carlos Ghosn a fost el însuși cel puțin imprudent. Justiția va spune dacă a fost vinovat de abuzuri corporative și corupție, dar este sigur vinovat pentru pierderea simțului realității.
Nimeni nu l-a împins pe fostul lider al Renault-Nissan să facă greșeli. Autorii concluzionează „inteligența sa ar fi trebuit să-l fi alertat, să-l facă să-și dea seama că a împins prea departe limitele sistemului pentru a nu fi devenit vulnerabil, dacă nu chiar din punct de vedere legal. Carlos Ghosn își apără puternic în carte versiunea unei operațiuni de răsturnare a sa, ca urmare a unei complicități totale între Ministerul japonez al Finanțelor, directorii Nissan și Justiție.
Adevărul este că cele două teze, cea a conspirației și cea a greșelilor unui om, sunt compatibile, dacă te gândești la zicala ”Ocazia de a fura îl face pe om, neom”
Louis Schweitzer, fostul șef al grupului, cel care l-a descoperit pe Ghosn, a găsit cea mai frumoasă imagine pentru a povesti ce s-a întâmplat. „În privat, Louis Schweitzer spune adesea această fabulă pentru a descrie evoluția Nissan. „Imaginează-ți Nissan în 1999”, spune el. „Sunteți bolnav, foarte bolnav și un doctor minunat vine să vă vadă. El îți spune: „Ești bolnav, am de gând să pun un pătuț în camera ta. Voi rămâne acolo și te voi vindeca. Tu spui: „Mulțumesc, Dumnezeule!” Dar doctorul își ține pătuțul în camera ta și nu se mai lasă dus … „
- Courrier International: Pentru unii britanici, Brexitul justifică violența împotriva parlamentarilor
Potrivit unui sondaj realizat dincolo de Canalul Mânecii, cetățenii britanici ar fi dispuși să accepte ca parlamentarii să se confrunte cu agresiuni fizice pentru a se asigura că rezultatul Brexitului (dacă ţara rămâne în UE sau nu) corespunde dorințelor lor.
Au trecut mai bine de trei ani de la referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE). Pe 23 iunie 2016, majoritatea cetățenilor britanici a ales să părăsească UE, dar astăzi nu se ştie încă clar dacă, când și cum va avea loc această ieșire.
Această lungă așteptare a avut ca efect radicalizarea susținătorilor lui „Leave” („Plecare”) ca şi a celor din tabăra lui „Remain’ („Rămânere”), după cum arată un sondaj realizat de cercetători de la Universitățile din Cardiff și Edinburgh, publicat de cotidianul „The Times”. Deci, potrivit ziarului londonez, universitarii au fost profund șocați de rezultatele acestui sondaj, care arată că majoritatea alegătorilor, indiferent dacă sunt în favoarea lui „Leave” sau „Remain”, consideră că „agresarea unor membri ai Parlamentului ar fi justificată pentru a obține rezultatul dorit pentru Brexit”.
În detaliu, acest sondaj – care a fost realizat prin chestionarea a 4.000 de persoane din Anglia, Scoția și Țara Galilor – dezvăluie că britanicii care doresc să părăsească UE ar putea fi mai violenți decât cei care vor să rămână.
Într-adevăr, 71% dintre susținătorii britanici ai lui „Leave” ar fi gata să atace parlamentarii din Westminster, faţă de „doar” 58% dintre partizani englezi din tabăra „Remain”.
Pe lângă faptul că evidențiază violența opiniilor cu privire la Brexit, sondajul publicat de „The Times” relevă un alt fapt interesant: pentru 74% dintre susținătorii englezi ai lui „Leave”, părăsirea UE ar fi mai importantă decât păstrarea unității Regatului Unit. Un procent identic cu cel calculat pentru susținătorii galezi ai lui „Leave”, care ar putea avea în vedere și separarea destinului lor de cele ale Angliei, Scoției și Irlandei de Nord. Pentru a rupe legătura cu Bruxelles-ul, unii britanici ar fi chiar gata să-și vadă propria țară făcând implozie. (RADOR)
Știri pe scurt:
- Ziarele străine fac şi referiri la ţara noastră. Sub titlul „Giuliani atrage atenţia asupra activităţii lui Hunter Biden în România”, New York Times relatează că „dezvăluirea legăturii dintre activitatea desfăşurată în România” de avocatul preşedintelui Trump şi cea prestată de fiul fostului vicepreşedinte american are loc într-un moment în care „fostul primar al New York-ului este anchetat de procurorii federali pentru posibile încălcări ale legislaţiei lobby-ului străin”. Mai exact, „Hunter Biden, care este avocat, a fost angajat de un afacerist, Gabriel Popoviciu, în 2015, pe când tatăl lui era vicepreședinte, pentru a-l ajuta să scape de acuzațiile pe care i le aduceau în România procurorii anticorupție”, detaliază ziarul new-yorkez. „Episodul, prezentat joi de canalul NBC News, este un nou exemplu privind veniturile pe care le pot realiza americanii cu proeminență politică dispuși să lucreze pentru interese străine, dintre care unii speră să-și traducă relațiile pe care le au la Washington într-un tratament favorabil, atât pe scena internă cât și pe cea externă”, apreciază cotidianul american. Cu menţiunea că preşedintele „Trump s-a referit prima dată la activitatea lui Hunter Biden în România în declaraţiile pentru presă făcute vineri la Casa Albă”. Omul de afaceri Gabriel Popoviciu a fost între timp „condamnat într-un dosar instrumentat de către instituţia anticorupţie pe care vicepreşedintele o lăudase”, mai notează New York Times. Iar la 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier, sub titlul „Aceasta este epoca de aur – extraordinara renaştere a Europei de Est în 30 de ani”, The Guardian face socoteala că deşi „nu totul este perfect – după cum arată ceea ce se petrece în politică – regiunea este mai prosperă şi mai sănătoasă decât a fost vreodată până acum”. Ziarul britanic recurge la mai mulţi indicatori pentru a demonstra că „tranziţia de la comunism la capitalism a fost un remarcabil succes”. Deşi „optimismul de acest gen poate părea deplasat”, „statistica arată că din 1990, economiile Poloniei şi Slovaciei au crescut de peste şapte ori, iar cele ale Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României şi Republicii Cehe de peste cinci ori”. În acelaşi timp, relevă cotidianul londonez, aceste ţări rămân printre cele mai egalitare din lume, conform coeficientului Gini care estimează distribuţia bogăţiei. Şi în plus, „există beneficii şi în privinţa calităţii vieţii. În anii 1990, ungurul, letonul sau românul mediu nu ajungeau la 70 de ani”, în vreme ce acum „longevitatea a crescut cu nu mai puţin de 10% în unele părţi ale regiunii, iar acum est-europenii au mari şanse să se apropie de 80 de ani înainte să moară”, ne asigură The Guardian.
- Ziarele străine, în frunte cu cele americane, relatează că liderul grupării Stat Islamic a fost ucis. „Abu Bakr al-Baghdadi a murit în cursul unui raid întreprins de SUA în Siria, o izbândă la peste cinci ani de când el a lansat califatul autoproclamat al Statului Islamic”, scrie Washington Post. „Preşedintele Trump a anunţat moartea lui al-Baghdadi, cel care a transformat Statul Islamic într-o reţea teroristă globală care a cucerit teritorii de dimensiunile Marii Britanii şi a orchestrat atacuri înspăimântătoare în Occident”, punctează New York Times. Totuşi, „viaţa acestui irakian născut într-o familie săracă în 1971” rămâne „un mister”, remarcă Le Monde, în timp ce Liberation notează că „forţele kurde din Siria se aşteaptă la represalii” ale grupării jihadiste care „îl vor răzbuna” pe fostul „calif Ibrahim”. Iar The Guardian conchide că „moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi survine pe fondul conturării unei noi ordini în Orientul Mijlociu” unde „în amestecul toxic de haos şi intoleranţă apărut după înfrângerea ISIS, sunt demarcate noi sfere de infleunţă”. Şi în plus, adaugă ziarul britanic, „există o şansă reală ca unele din frontierele postbelice din regiune să fie retrasate de-a lungul unor linii etnice sectare”.
- Ziarele britanice rămân însă preocupate în primul rând de situaţia politică internă. The Telegraph citează o sursă din Downing Street potrivit căreia „premierul este pregătit să ‘analizeze toate opţiunile’ inclusiv planul liberal-democraţilor şi partidului naţional scoţian în vederea organizării unui scrutin în 9 decembrie dacă laburiştii se opun în continuare solicitărilor lui de a fi convocate alegeri în 12 decembrie”. Într-un interviu pentru The Sunday Times, arhiepiscopul de Canterbury îl mustră pe Boris Johnson, „avertizându-l pe premier că folosirea limbajului ‘inflamator’ riscă să toarne ‘gaz’ peste divizarea creată în Marea Britanie pe tema Brexit”. Iar Financial Times atenţionează că „există îndoieli privind numărul cetăţenilor din UE care vor avea dreptul de a se stabili în Regatul Unit după Brexit”.
- Presa internaţională este totodată atentă la protestele care continuă să se desfăşoare în multe zone de pe glob. Inclusiv în Spania, de unde cotidianul madrilen ABC relatează că „mii de catalani au ieşit în stradă în Barcelona pentru a cere oprirea procesului secesionist”, a doua zi după o manifestaţie a adepţilor independenţei. „Divizare în administraţie, unitate în mobilizarea cetăţenilor – aceasta este contradicţia care caracterizează” scena politică spaniolă după condamnarea liderilor separatişti, constată ziarul catalan La Vanguardia. Iar din Italia, La Repubblica notează că „protestatarii din Catalonia, care visează la independenţă şi resping ‘pumnul dur’ al justiţiei spaniole împotriva liderilor lor” au participat la o manifestaţie paşnică sâmbătă la Barcelona, dar care spre seară a degenerat în ciocniri violente cu poliţia. (RADOR)
