Financial Times: Parlamentul britanic a votat ca alegerile să aibă loc în 12 decembrie ● Les Echos: PSA discută despre fuziunea cu Fiat Chrysler ● The Guardian: Acest val global de proteste e condus de copiii crizei financiare.● Știri pe scurt.
- Financial Times: Parlamentul britanic a votat ca alegerile să aibă loc în 12 decembrie
Deputații au votat în număr mare marți seară pentru a stabili data alegerilor generale pentru 12 decembrie. Planul lui Boris Johnson de a organiza alegeri înainte de Crăciun a fost aprobat cu 438 de voturi pentru și doar 20 împotrivă, în timp ce aproape 200 de parlamentari s-au abținut.
Premierul Boris Johnson a introdus în Camera Comunelor un proiect de lege care prevede convocarea alegerilor parlamentare anticipate prin modificarea legii de desfăşurare a scrutinului la data fixată pentru finalul actualei legislaturi. Această moţiune avea nevoie de majoritate simplă pentru a fi aprobată. Camera Lorzilor urmează să se pronunţe pe tema convocării scrutinului peste câteva zile, dar decizia va fi o formalitate.
Luni seară, Camera Comunelor respinsese cererea Guvernului Boris Johnson de organizare a unui scrutin parlamentar anticipat. Moţiunea de luni seară a primit 299 favorabile şi 70 împotrivă, dar avea nevoie de 434 de voturi favorabile (două-treimi) pentru a fi aprobată.
Partidul Laburist (centru-stânga, opoziţie) a susţinut marţi convocarea alegerilor anticipate.
Boris Johnson vrea alegeri anticipate pentru a depăşi impasul politic referitor la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Liderii ţărilor europene au aprobat cererea Guvernului Boris Johnson de amânare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 31 ianuarie 2020.
Dacă legea va trece și de Camera Lorzilor, așa cum este de așteptat, Marea Britanie se va afla în fața celei de-a doua runde de alegeri de când a votat pentru a părăsi UE în 2016 și a treia rundă în mai puțin de cinci ani.
Domnul Johnson a concluzionat că ar fi mai bine să organizeze alegeri, decât să încerce să forțeze trecerea acordul Brexit printr-un Parlament cu o Opoziție puternică.
Ieri, Jeremy Corbyn, a spuscă speră că partidul său să se poată concentra pe alte probleme, în special pe sănătate și educație. „Vom lansa cea mai ambițioasă și mai radicală campanie pentru schimbare pe care țara noastră a văzut-o vreodată”, a spus el.
Între timp, Donald Tusk, președintele Consiliului European, a trimis un tweet în care avertiza Marea Britanie că UE27 nu poate împinge Brexitul dincolo de 31 ianuarie.
„Vă rog să folosiți la maxim acest timp”, a spus el.
- Les Echos: PSA discută despre fuziunea cu Fiat Chrysler
Potrivit Wall Street Journal, una dintre opțiunile luate în considerare este o fuziune finanțată de cei doi producători în cote egale, în urma căreia Carlos Tavares ar conduce noua entitate iar John Elkann ar fi președintele companiei rezultate în urma fuziunii.
Toată lumea discuta despre o posibilă reluare a discuțiilor dintre Renault-Nissan și Fiat Chrysler, dar în final PSA s-a dovedit a fi mai aproape de a fuziona. Marți seară, mai multe surse au confirmat discuțiile intense dintre cei doi producători de mașini, dezvăluite de „Wall Street Journal”, care ar putea duce la crearea unei companii a cărei valoare de piață ar depăși 50 de miliarde de dolari.
Ambele grupuri refuză însă să comenteze. Una dintre opțiunile studiate ar fi o fuziune prin schimb de acțiuni. Carlos Tavares, președintele consiliului de administrație al Peugeot, va conduce noul grup, în timp ce John Elkann, președintele Fiat Chrysler Automobiles (FCA) va rămâne președinte.
Fuziunea celor două grupuri ar crea un nou gigant global. Chiar după publicarea articolului Wall Street Journal, cursul acțiunilor Fiat-Chrysler a urcat la New York cu peste 6%. Fuziunea va duce noua entitate pe poziția a patra pe plan mondial, după Volkswagen, Renault-Nissan-Mitsubishi și Toyota. Iar pe piața europeană, entiatea ar vinde aproape la fel de multe mașini ca grupul german VW, liderul pieței.
Ipoteza unei apropieri între grupul francez și italian-american nu este nouă. Cei doi șefi au mai discutat despre această ipoteză, iar în martie s-au întâlnit la Salonul Auto de la Geneva, unde discuțiile nu au avansat așa cum și-ar fi dorit, se pare din cauza condițiilor puse de FCA.
PSA și Fiat, la început două afaceri de familie , au mai colaborat în trecut. În 1978, au semnat primul lor acord de cooperare, mai întâi pentru realizarea de utilitare și apoi van-uri . Acordul fusese semnat la vremea respectivă de către patriarhul Gianni Agnelli, bunicul lui John Elkann. Cooperarea lor s-a extins apoi și în Turcia, din 2005.
De mai bine de un an, PSA și Fiat se uită la potențialele sinergii rezultate de pe urma fuziunii, dar discuțiile pe această temă au fost sporadice.
În iunie trecut, Fiat Chrysler (FCA) a preferat să discute cu celălalt producător francez Renault, dar ulterior a anunțat retragerea ofertei sale de fuziune de 30 de miliarde de euro, dând vina pe contextul politic din Franța care ar fi compromis acest proiect.
- The Guardian: Acest val global de proteste e condus de copiii crizei financiare
Din Hong Kong până în America de Sud şi la Londra, tinerii s-au săturat de colapsul economic, social şi ecologic.
„Am 22 de ani şi aceasta e ultima mea scrisoare”, începe tânărul. Cea mai mare parte a feţei îi e ascunsă de o ţesătură neagră; doar ochii, obosiţi dar oţeliţi, sunt vizibili sub părul ciufulit. „Sunt îngrijorat că voi muri şi că nu vă voi mai vedea”, continuă el, în timp ce mâinile îi tremură. „Dar nu pot să nu ies în stradă.”
Acest manifestant anonim – unul dintre numeroşii din Hong Kong care le-au scris celor dragi înainte de a pleca spre confruntarea cu violenţa tot mai mare a poliţiei din oraş – a fost filmat săptămâna trecută de The New York Times într-un hol la fel de anonim de bloc. Dar ar fi putut fi aproape de oriunde, iar asta nu doar pentru că peretele din spatele lui era alb şi lipsit de orice trăsătură specifică, ales anume pentru a-i proteja identitatea.
Din Asia de Est până în America Latină, trecând prin Orientul Mijlociu şi Europa nordică, sunt tineri care se adună în scări de blocuri, pe alei lăturalnice sau în subsoluri şi ale căror feţe exprimă o combinaţie similară de surescitare şi epuizare. „Dezastrul «haosului din Hong Kong» a lovit deja lumea occidentală”, a afirmat fostul diplomat chinez Wang Zhen într-un document oficial al Partidului Comunist, în urma ştirilor că protestatarii din Catalonia sunt inspiraţi de omologii lor din Hong Kong. „Ne putem aştepta ca şi alte ţări şi oraşe să fie lovite de acest diluviu.”
Wang are dreptate în legătură cu diluviul. În aceeaşi săptămână în care cei care-şi doresc independenţa faţă de Spania au ocupat aeroportul din Barcelona şi au oprit traficul pe autostrăzi, activiştii Extinction Rebellion au capturat poduri şi pieţe importante din toată Londra, determinând până la 2.000 de arestări. Ambele mobilizări au adoptat tactici din Hong Kong, inclusiv ţintele fluide – inspirată din faimoasa mantră a lui Bruce Lee, „fii apă” – şi un repertoriu de semnale făcute cu mâinile pentru a nu fi înţeleşi de forţele de securitate.
Între timp, Libanul a fost cutremurat de cele mai mari demonstraţii din ultimele două decenii, zeci de oameni au fost ucişi la marşurile antiguvernamentale din Irak, iar în Egipt interdicţia totală impusă dizidenţei de dictatura brutală a preşedintelui Abdel Fatah al-Sisi nu a putut împiedica proteste sporadice anti-regim izbucnite prin toată ţara la sfârşitul lunii trecute. În Americi, unde Wang a servit cândva ca reprezentant al guvernului chinez, Ecuador, Chile şi Haiti au trecut cu toate prin revolte cetăţeneşti care sunt practic fără precedent în istoria recentă, scoţând în stradă mulţimi enorme de oameni – precum şi soldaţi însărcinaţi să le ţină în frâu.
Fiecare dintre aceste revolte şi-a avut propria scânteie – o creştere a preţurilor de transport în Santiago sau propunerea unei taxe pe mesajele prin aplicaţiile de tip WhatsApp la Beirut – şi fiecare presupune tipare diferite de guvernare şi rezistenţă. Compoziţia de clasă a manifestaţiilor indigenilor din Ecuador nu poate fi comparată cu cei care mărşăluiesc în Catalonia împotriva detenţiei liderilor separatişti; nici interzicerea de către stat a protestelor la Londra nu poate fi aşezată pe acelaşi palier cu represiunea din Hong Kong, unde poliţia a tras cu muniţie de război în pieptul unui adolescent.
Şi totuşi este clar că asistăm la cea mai mare amplificare a activităţii protestatare globale de după începutul anilor 2010, atunci când o „mişcare a pieţelor” a dus la manifestaţii de masă în capitalele lumii arabe, urmate de demonstraţiile Occupy în emisfera nordică. Dintr-o perspectivă istorică, deceniul trecut a avut mai multe proteste decât oricând altcândva din anii ’60 până acum. În ciuda revendicărilor distincte, chiar există nişte tendinţe comune care leagă într-un tot unitar răzvrătirile de azi. Depistarea lor poate clarifica natura actualei noastre volatilităţi politice.
O legătură evidentă este totodată şi cea mai superficială: rolul jucat de reţelele sociale, care a fost remarcat de o mare parte a presei. Deşi e adevărat că tehnologia digitală a permis forme mai agile şi mai orizontale de organizare, omniprezenţa acestor instrumente în 2019 nu ne spune aproape nimic în privinţa motivului fundamental pentru care oamenii ies în stradă. De fapt, în multe ţări reţelele sociale sunt acum un instrument al represiunii de stat în aceeaşi măsură în care sunt şi mijloc de revoltă.
Cea mai semnificativă conexiune ţine de generaţie. Majoritatea celor care protestează acum sunt copiii crizei financiare – o generaţie care s-a maturizat în cursul anilor febrili şi stranii de după colapsul unei ortodoxii economice şi politice disfuncţionale şi de dinainte ca substitutul ei să apară.
Unul dintre efectele directe ale crahului a fost diminuarea rapidă a şanselor pentru milioane de tineri din ţările bogate – care acum văd slujbele precare şi inegalitatea în creştere drept normalitate. Concomitent, urmările crizei au fisurat structurile înrădăcinate care evoluaseră până la a detaşa cetăţenii de participarea activă la viaţa politică – fie prin intermediul sistemelor autoritare, fie printr-un consens instituţional privind inevitabilitatea logicii de piaţă şi administrării tehnocrate. Pe fondul unui vast colaps economic şi social, a devenit mai dificil decât oricând pentru elite să-şi justifice puterea, chiar şi atunci când tot ele fac regulile jocului.
Toate acestea au produs o generaţie încărcată deopotrivă cu deznădejde şi speranţă. Bolnavi de ceea ce antropologul David Graeber numea „oboseala disperării”, protestatarii îşi riscă integritatea fizică fiindcă simt că nu au altă opţiune – şi pentru că aceia care îi cârmuiesc rareori au părut mai vulnerabili ca acum. Cei mai mulţi dintre ei şi-au petrecut viaţa în umbra maximei „nu există alternativă” – iar acum circumstanţele îi forţează să-şi lărgească imaginaţia politică în căutarea a ceva nou. După cum proclama un afiş din Chile: „Nu e vorba de 30 de peso, e vorba de 30 de ani.”
Înfruntându-i, regăsim state hotărâte să-i vâre pe cetăţeni înapoi în cutia lor şi să resigileze limitele participării politice. Problema guvernelor este aceea că acum nu mai există un centru politic consacrat la care să revii automat, iar opozanţii lor o ştiu şi ei – motivul pentru care atât de mulţi dintre cei implicaţi în actuala mobilizare nu se vor mulţumi cu concesii simbolice din partea autorităţilor.
„Avem nevoie de un întreg sistem nou, de la zero”, a declarat un protestatar din Liban. Reprimarea separatiştilor catalani de către guvernul spaniol a readus în memorie amintirea întunecată a războiului murdar purtat de stat în Ţara Bascilor în anii ’80 şi de epoca lui Franco de dinaintea lui. În centrul oraşelor din Chile mărşăluiesc trupe – pentru prima dată după Pinochet.
În China, Xi Jinping a pretins că orice tentativă de divizare a ţării va duce la „trupuri zdrobite şi oase măcinate până la pudră”. În multe locuri, victoria păturii de jos – şi transformarea politică radicală – le pare multora unica scăpare posibilă, fapt ce le conferă ciocnirilor un antagonism şi o urgenţă de tipul „totul sau nimic”, care vor fi dificil de întors din drum.
Lucrul care a intensificat această urgenţă este fundalul catastrofei ecologice care stă să se întâmple. Chiar şi acolo unde protestele nu se referă explicit la probleme de mediu, perspectiva catastrofei planetare ce poate avea loc în cursul vieţii noastre măreşte miza oricărei acţiuni politice. „Copiii care pleacă de la ore au o înţelegere enorm de radicală a modului în care funcţionează politica şi ei sesizează că procesele şi structurile noastre democratice, aşa cum se prezintă acum, sunt concepute pentru a perpetua statu-quo-ul”, mi-a spus anul acesta Jake Woodier, unul dintre organizatorii mişcării grevei climatice din Regatul Unit. „Ei ştiu că o vor duce mai rău decât părinţii lor, ştiu că nu vor fi niciodată proprietar de casă şi ştiu că, pe baza tendinţelor actuale, ar putea trăi [suficient de mult] pentru a vedea sfârşitul umanităţii. Deci pentru ei politica nu este un joc, e realitatea, iar acest lucru se reflectă în modul în care ne organizăm – implacabil, radical, ca şi cum viaţa noastră ar depinde de asta.”
Helen Thompson, profesoară de ştiinţe politice la Cambridge, aprecia cândva: „Lumea post-2008 este, într-un sens fundamental, o lume ce-şi aşteaptă răfuiala.” Acea răfuială începe să se desfăşoare la nivel global. Poate că provin din medii diferite şi luptă pentru cauze diferite, dar toţi aceşti copii care în 2019 sunt încătuşaţi, construiesc baricade, îşi croiesc cale înainte prin gazele lacrimogene au intrat în maturitate după sfârşitul sfârşitului istoriei. Ei ştiu că trecem acum prin ceea ce istoricul american Robert Darnton a numit „momente de suspendare a îndoielii”: acele rare şi fragile conjuncturi în care orice pare imaginabil şi în care – departe de a fi imuabile – vechile reguli sunt gata pentru a fi rescrise. Atât timp cât vor continua să simtă că viaţa lor depinde de asta, diluviul va continua.(RADOR)
Știri pe scurt:
- Două dintre cele trei posturi de comisar european rămase vacante par să îşi fi găsit titularul, noile propuneri formulate de Franţa şi Ungaria primind aprobarea preşedintelui-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Thierry Breton şi Oliver Varhelyi, un om de afaceri francez şi un diplomat ungur, trebuie să primească şi acordul membrilor Parlamentului European”, scrie Euronews şi adaugă că al treilea portofoliu vacant, cel al transporturilor, aşteaptă o nouă propunere a Bucureştiului. „Procesul de nominalizare a comisarului din partea României a fost amânat după ce guvernul a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură pe 10 octombrie”, aminteşte Euronews. „Europa aşteaptă România”, titrează siteul Politico.eu şi arată că „Dacă Ursula von der Leyen reuşeşte sau nu să devină în acest an preşedinta Comisiei Europene, asta depinde de capriciile politicii româneşti”. „Pentru von der Leyen, cel mai bun scenariu ar fi acela ca un guvern minoritar al Partidului Naţional Liberal să obţină sprijinul majorităţii parlamentarilor. Dacă se va întâmpla asta, iar ei vor înainta un nume la sfârşitul săptămânii viitoare, ar mai fi necesare încă trei săptămâni pentru ca întreg procesul să fie finalizat, astfel încât Comisia să se poată instala până la 1 decembrie – cea mai apropiată dată convenită de europarlamentari”, comentează Politico.eu.
- Presa internaţională continuă să urmărească atent situaţia din Siria, cu accent pe luptele care au izbucnit între forţele armate turceşti şi cele ale guvernului sirian, dar şi pe operaţiunile prin care SUA au neutralizat doi lideri de vârf ai organizaţiei ISIS. „Lupte violente au opus în nordul Siriei forțele regimului de la Damasc și cele ale Turciei, prima dată de la declanșarea, pe 9 octombrie, a unei ofensive turcești în zona de frontieră”, anunţă ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citat de Hürriyet. „Tiruri de artilerie ale forțelor Ankarei au țintit trupele regimului sirian și s-au înregistrat tiruri de mitralieră în cursul dimineții în apropierea satului Al-Assadiya, lângă frontiera siriano-turcă”, scrie Le Soir. Pe de altă parte, la doar câteva zile după ce a anunţat uciderea liderului ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, într-o operaţiune secretă americană, preşedintele SUA a informat că a fost ucis şi principalul înlocuitor al lui Baghdadi, notează La Libre Belgique. Daily Mail scrie că Donald Trump nu a menţionat numele celui ucis, însă ar putea fi vorba de Abu al-Hassan al-Muhajir, purtătorul de cuvânt al ISIS. „Muhajir a fost ucis într-o operaţiune separată în nordul Siriei, în cursul unui raid efectuat de forţele kurde şi americane”, precizează Daily Mail. Ziarul turc Milliyet cataloghează uciderea lui Baghdadi drept „o operaţiune de succes, de lăsare fără lider”. „Uciderea lui Baghdadi are cu siguranţă un efect în lupta antiteroristă. Obţinerea unui rezultat la nivel strategic va fi legată de modul în care vor fi administrate viitoarele procese şi de felul în care se va încheia povestea de succes”. „SUA l-au neutralizat pe Baghdadi, liderul ‘fructului otrăvit’ pe care chiar ele l-au creat, printr-o operaţiune militară de succes. ‘Fructul’ a fost atât de otrăvit încât şi-a luat locul în istorie prin acţiunile sale teroriste care au şocat lumea, nu doar în Irak şi în Siria, ci din Afganistan până la Ankara, de la Istanbul până la Berlin, de la Paris până la Londra, din Libia până în Nigeria”, comentează Milliyet.
- În Chile noi proteste au izbucnit în mai multe oraşe, pe fondul nemulţumirilor legate de serviciile sociale deficitare şi de costurile de trai, scrie The Washington Post. Mii de protestatari au incendiat clădiri şi mijloace de transport, „în pofida anunţului preşedintelui Sebastián Piñera că a schimbat mai mulţi membri importanţi ai cabinetului şi i-a înlocuit cu personaje cu orientare de centru”. Potrivit CNN, protestele „demonstrează furia acumulată de chilienii de rând, care se simt excluşi de la creşterea economică a ţării. Mulţi sunt frustraţi de inechităţile economice, de costurile de trai, de creşterea datoriei şi a corupţiei, într-o ţară care se află printre cele mai prospere şi stabile din America Latină”.
- Ample proteste de stradă şi în Liban, care au culminat cu demisia premierului Saad Hariri, anunţă RAINews. „Copleșit de protestele anti-guvernamentale, care au ajuns în cea de-a 13-a zi, Saad Hariri și-a prezentat demisia. Până în acest moment, guvernul nu a făcut concesii semnificative furiei populare, care a început în ziua de 17 octombrie, după anunțarea unei taxe pe apelurile telefonice gratuite prin serviciile online cum ar fi Whatsapp; protestele s-au extins apoi împotriva corupției, a serviciilor publice deficitare și a unei economii aflate în dificultate”, mai arată RAINews.
- Presa internaţională informează totodată că Agenția Internațională a Energiei Atomice are un nou director, în persoana argentinianului Rafael Mariano Grossi. Potrivit agenţiei Xinhua, „Într-o ședință cu ușile închise, Grossi a primit sprijinul a 24 de membri ai consiliului de 35 de țări. Românul Cornel Feruță (actualul director general interimar al agenţiei) a primit 10 voturi. O nouă ședință a consiliului va avea loc miercuri pentru numirea lui Grossi. Noul director general, numit pentru un mandat de patru ani, va fi al șaselea șef al AIEA de la fondarea ei în 1957. Grossi își va prelua efectiv funcția nu mai târziu de 1 ianuarie 2020”, mai scrie Xinhua. (RADOR)
