Connect with us

Stiri economice

Cum ”citesc” bancherii tumultul politic: Iohannis pare favoit în alegeri, deficitul bugetului ar putea crește, iar riscul valutar în sectorul firmelor va urca – Finante & Banci

Publicat

pe

Politicile populiste au redus drastic resursele publice, declanșând o criză politică înaintea alegerilor prezidențiale care vor avea loc pe 10/24 noiembrie. Prin planificarea creșterii pensiilor cu 15% la 1 septembrie 2019 și cu 40% la 1 septembrie 2020, guvernul a epuizat resursele pentru orice alte creșteri de cheltuieli. Deficitul bugetar riscă să atingă 3.7% din PIB în 2019, arată un raport publicat în această după-amiază de economiștii UniCredit Bank.

  • Deficitul bugetar este așteptat să se mărească din cauza slabei colectări a taxelor și a creșterilor semnificative de pensii…

Alegerile locale vor fi organizate în mai-iunie 2020, urmate de alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie 2020. Colectarea veniturilor fiscale s-a înrăutățit în primele nouă luni din 2019, doar încasările din TVA și asigurările sociale fiind în creștere ca procent în PIB. Încasările din TVA beneficiază de creșterea puternică a consumului, mai degrabă decât de o mai bună colectare a taxelor. În lipsa unor reforme pentru reducerea evaziunii fiscale, această îmbunătățire ciclică s-ar putea inversa dacă încetinește creșterea economică. Creșterea încasărilor din asigurări sociale se explică în cea mai mare parte prin contribuții mai mari plătite de angajații din sectorul public și este compensată de salariile mai mari plătite de stat.

  • ……ceea ce poate conduce la o înrăutățire a rating-ului suveran în 2020

Deficitul bugetar ar putea depăși 4% din PIB în 2020 și 6% din PIB în 2021 – iar România ar putea pierde rating-ul suveran de investiții – dacă pensiile cresc cu 40% în 2020 și guvernul nu ia măsuri să contracareze mărirea accentuată a cheltuielilor. O parte din majorări ar putea fi amânate – dar nu anulate – dacă alegerile parlamentare vor fi desfășurate mai devreme, în semestrul întâi al anului următor. Scenariul nostru de bază este că alegerile vor avea loc la finalul anului 2020, din cauza sprijinului insuficient pentru declanșarea alegerilor anticipate.

  • Nu ne așteptăm la alegeri parlamentare anticipate

În primul rând, Partidul Social Democrat (PSD), beneficiază de sistemul uninominal într-un singur tur folosit la alegerile locale. Partidul Național Liberal (PNL), aflat la guvernare, și alianța dintre Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (Plus) ar putea adopta un sistem de vot uninominal în două runde. Acest lucru îi poate ajuta să câștige primării în zonele dominate tradițional de PSD. Dacă sistemul actual este păstrat, opoziția va trebui să aibă candidați comuni pentru a câștiga în orașele mari din afara Carpaților. În al doilea rând, PSD ar avea nevoie de timp să se regrupeze în cazul în care candidatul său la alegerile prezindețiale, fostul prim-ministru Viorica Dăncilă, nu va reuși să se califice în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

  • Președintele Klaus Iohannis este favorit să câștige alegerile în noiembrie

Președintele Klaus Iohannis este favorit pentru câștigarea celui de-al doilea mandat în noiembrie, conducând în sondaje cu peste 40% din intenția de vot la primul tur de scrutin. Dan Barna, candidatul USR-Plus, și Viorica Dăncilă se luptă pentru locul al doilea. Situația fiscală ar putea necesita reduceri de cheltuieli și majorarea impozitelor în anul următor, ceea ce ar putea afecta popularitatea noului guvern. Astfel, un guvern minoritar, condus de PNL, susținut de USR, PMP și UDMR și alți parlamentari este probabil să conducă România până la alegerile parlamentare de anul următor.

  • Creșterea PIB este așteptată la 4,2% în 2019 și 2,6% în 2020…

Așteptăm o creștere economică de 4,2% în 2019 și 2,6% în 2020, în scădere treptată, și mai mică decât în țările din Europa Centrală și de Est. Pe lângă cererea europeană mai slabă, exporturile ar putea fi afectate de creșterea prețurilor de producție și a salariilor, produsele chimice și sectoarele cu valoare adăugată scăzută fiind cele mai afectate. Trei factori principali vor limita decelerarea economică. 1. Majorarea pensiilor și a salariilor publice va menține creșterea consumului privat peste potențial în 2019-2020, dublată de o accelerare temporară a creditării consumatorilor. 2. Boom-ul întârziat din domeniul imobiliar ar putea continua pentru câteva trimestre. Nici autorizațiile de construire, nici împrumuturile ipotecare nu par să susțină o revenire mai lungă. 3. Este puțin probabil ca politica fiscală să fie consolidată semnificativ înainte de alegerile parlamentare de anul viitor.

  • …afectată de exporturile slabe și sprijinită de consum, construcții și politica fiscală

bugetare mai mari în perioada 2019-2020 vor afecta performanța economică în anii următori, iar o înrăutățire a rating-ului va atrage costuri de împrumut mai mari pentru guvern și sectorul privat, ceea ce va conduce la condiții financiare mai stricte. Inflația va rămâne probabil sub 4% până în octombrie 2019, urmând a crește ulterior din cauza unui efect de bază în prețurile combustibililor și a re-liberalizării preconizate a prețurilor gazelor naturale și energiei electrice. Acestea din urmă ar putea adăuga 2,4 pp la inflație timp de 18 luni. Un calendar al creșterilor este indisponibil la momentul redactării acestui raport trimestrial, însă amânarea unor măsuri pentru 2020 ar amenința ținta de anul viitor după o ratare aproape sigură în 2019.

  • Ținta de inflație poate fi ratată în 2019-20 dacă prețurile energiei și gazelor sunt re-liberalizate

Ținta de inflație este în pericol și în 2021 dacă autoritățile așteaptă alegerile parlamentare înainte de aducerea prețurilor energiei și gazelor naturale la nivelurile pieței. Este puțin probabil ca BNR să mărească rata de politică monetară, deși ar trebui să reacționeze la efectele de runda a doua ale creșterilor de prețurilor energiei și gazelor. Politica monetară laxă din Europa și SUA, inflația importată scăzută și presiunea mai redusă a cererii interne asupra prețurilor sunt motive pentru a păstra dobânzile la actualul nivel.

Condițiile monetare reale s-au înăsprit în 2019, deși cu un mix greșit: leul s-a apreciat în termeni reali, în timp ce ratele dobânzilor ROBOR au fost lăsate să scadă sub 3% prin menținerea excesului de lichiditate în sistemul bancar. Drept urmare, creditarea companiilor și a consumatorilor în lei și euro a accelerat.

Împrumuturile pentru investiții acordate companiilor au accelerat, dar riscurile valutare au crescut și ele, pe măsură ce dinamica împrumuturilor în euro a depășit-o pe cea a împrumuturilor în lei. Observația se poate dovedi relevantă dacă EUR-RON crește în T4 2019 și depășește 4,80 în primul trimestru din 2020, atunci când cursul de schimb ar putea fluctua în intervalul 4,80-90.

  • Riscul valutar crește în sectorul companiilor, în condițiile unui leu supra-evaluat

Leul rămâne una dintre cele mai supraevaluate monede din Europa Centrală și de Est, iar această depreciere graduală nu va elimina supraevaluarea. BNR ar putea fi nevoită să-și folosească rezervele pentru a apăra moneda anul viitor, dacă scade apetitul pentru activele financiare ale economiilor emergente, iar intrările fondurilor europene rămân modeste din cauza reducerii co-finanțării publice pentru a face loc altor tipuri de cheltuieli fiscale. Ne așteptăm ca deficitul contului curent să crească în acest an și să rămână la peste 4% din PIB în 2020, cheltuielile consumatorilor și comerțul mondial mai slab fiind cele mai mari riscuri pentru un deficit mai mare.

Industria românească este cea mai afectată din regiune de comerțul global slab. În plus, competitivitatea externă este afectată de creșterea costurilor forței de muncă și aprecierea monedei. Dacă se elimină plafoanele prețurilor energiei și gazelor naturale pentru consumatori, importurile de energie ar putea scădea. Probabilitatea introducerii aceastei măsuri în 2019 este redusă.

Documentul este semnat de economistul Dan Bucșa, Lead CEE Economist al UniCredit în Londra și de Florin Andrei, senor economist al UniCredit.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum funcționează leasingul auto pentru persoane fizice

Publicat

pe

De

În ultimii ani, leasingul auto pentru persoane fizice a devenit una dintre cele mai populare metode de achiziție a unei mașini, mai ales în contextul în care prețurile autoturismelor au crescut considerabil, iar tot mai mulți oameni preferă să își păstreze lichiditățile și să împartă costurile pe o perioadă mai lungă. Pentru mulți cumpărători, ideea de a plăti integral o mașină a devenit dificilă sau pur și simplu nepractică, iar leasingul apare ca o soluție mai flexibilă și mai accesibilă.

Cu toate acestea, foarte multe persoane încă nu înțeleg exact cum funcționează leasingul auto pentru persoane fizice. Există confuzii legate de proprietatea mașinii, avans, rate, dobânzi, valoare reziduală sau diferențele dintre leasing și credit auto. Tocmai de aceea, înainte să semnezi orice contract, este important să înțelegi clar mecanismul acestui tip de finanțare și să știi la ce să fii atent.

Leasingul auto nu înseamnă doar „o mașină în rate”. Este un sistem financiar care implică mai multe componente și care trebuie analizat atent, pentru că o alegere bună îți poate oferi confort și flexibilitate, iar una făcută superficial poate deveni o obligație financiară greu de gestionat.

Ce este, de fapt, leasingul auto pentru persoane fizice

Pe scurt, leasingul auto este o formă de finanțare prin care poți utiliza o mașină plătind lunar o rată, fără să achiți integral valoarea acesteia de la început. Practic, societatea de leasing cumpără mașina, iar tu o folosești în baza unui contract și plătești rate lunare pe o perioadă stabilită.

La finalul contractului, în funcție de tipul leasingului și de condițiile stabilite, mașina poate deveni proprietatea ta după achitarea valorii reziduale.

Pentru persoanele fizice, leasingul a devenit atractiv deoarece:

  • permite accesul mai rapid la o mașină mai bună
  • nu necesită plata integrală a autoturismului
  • oferă rate predictibile
  • poate avea perioade flexibile de finanțare
  • permite păstrarea economiilor pentru alte cheltuieli sau investiții

În esență, leasingul îți oferă posibilitatea de a conduce o mașină fără să blochezi o sumă mare de bani dintr-o singură dată.

Cum începe procesul de leasing

Primul pas este alegerea mașinii și stabilirea unei forme de finanțare potrivite pentru bugetul tău. Aici apare una dintre cele mai importante greșeli: mulți oameni aleg mașina înainte să înțeleagă exact ce rată își permit cu adevărat.

În realitate, procesul ar trebui să înceapă cu:

  • analiza veniturilor reale
  • stabilirea unui buget sănătos
  • calcularea costurilor totale lunare
  • alegerea perioadei de finanțare

Abia după aceea ar trebui aleasă mașina.

Un dealer care oferă și consultanță financiară poate simplifica mult acest proces. De exemplu, în cazul AutoStark, fiecare autoturism are integrat un simulator de rate, ceea ce permite cumpărătorului să înțeleagă mai bine cum arată finanțarea înainte de a lua o decizie.

Avansul – de ce este atât de important

În majoritatea cazurilor, leasingul presupune plata unui avans. Acesta reprezintă suma plătită la începutul contractului și influențează direct rata lunară și costul total al finanțării.

Un avans mai mare poate însemna:

  • rate lunare mai mici
  • cost total redus
  • aprobare mai ușoară
  • presiune financiară mai mică pe termen lung

În schimb, un avans foarte mic sau lipsa lui pot duce la rate mai mari și la un cost total mai ridicat.

Totuși, este important să existe echilibru. Nu este recomandat nici să îți consumi toate economiile doar pentru avans, pentru că după cumpărare apar și alte costuri:

  • asigurări
  • combustibil
  • revizii
  • taxe
  • eventuale reparații

Leasingul sănătos este cel care îți oferă confort financiar, nu cel care te obligă să trăiești permanent la limită.

Cum se calculează rata lunară

Mulți cumpărători se uită doar la suma lunară afișată și atât. În realitate, rata este influențată de mai mulți factori:

  • valoarea mașinii
  • avansul
  • perioada contractului
  • dobânda
  • valoarea reziduală

Cu cât perioada este mai lungă, cu atât rata poate părea mai mică, dar costul total al finanțării crește.

De aceea, este foarte important să nu alegi doar după ideea:
👉 „îmi permit rata”.

Întrebarea corectă este:
👉 „îmi permit această finanțare pe termen lung fără să mă dezechilibrez financiar?”

Ce este valoarea reziduală

Acesta este unul dintre conceptele care creează cele mai multe confuzii. Valoarea reziduală reprezintă suma rămasă de plată la finalul contractului pentru ca mașina să devină complet proprietatea ta.

Practic:

  • pe durata leasingului plătești o parte din valoarea mașinii
  • la final, achiți valoarea reziduală
  • după această plată, mașina poate fi trecută pe numele tău

Valoarea reziduală poate influența:

  • rata lunară
  • costul total
  • flexibilitatea contractului

De aceea, trebuie înțeleasă foarte clar înainte de semnare.

Leasing sau credit auto?

Mulți cumpărători compară leasingul cu un credit auto și nu știu ce variantă li se potrivește mai bine. Adevărul este că nu există o soluție universal perfectă. Totul depinde de:

  • venituri
  • buget
  • tipul mașinii
  • preferințe financiare
  • perioada în care vrei să păstrezi autoturismul

Leasingul poate fi avantajos pentru cei care:

  • vor rate mai predictibile
  • preferă o structură clară de plată
  • nu vor să blocheze mulți bani de la început
  • caută soluții rapide de finanțare

În schimb, creditul poate oferi alte avantaje în anumite situații.

Important este să alegi informat, nu emoțional.

Ce costuri trebuie să iei în calcul

Una dintre cele mai mari greșeli este să te uiți doar la rată și să ignori restul costurilor.

Pe lângă rata lunară, trebuie să calculezi:

  • RCA
  • CASCO (în multe cazuri obligatoriu)
  • taxe și impozite
  • combustibil
  • revizii și consumabile
  • eventuale anvelope
  • cheltuieli neprevăzute

👉 O mașină nu costă doar cât scrie în contractul de leasing.

Tocmai de aceea, este important să alegi o mașină pe care o poți susține complet, nu doar să o poți lua.

Cum alegi corect mașina pentru leasing

Când alegi o mașină prin leasing, trebuie să fii și mai atent decât la o achiziție cash. Pentru că te angajezi financiar pe termen lung, mașina trebuie să fie:

  • fiabilă
  • potrivită nevoilor tale
  • sustenabilă ca întreținere
  • verificată corect

Mulți oameni aleg emoțional:

  • jante mari
  • dotări spectaculoase
  • motorizări prea scumpe pentru nevoile lor

Dar după câteva luni realizează că întreținerea este prea costisitoare.

👉 Leasingul sănătos înseamnă echilibru, nu impresie.

De ce contează foarte mult de unde cumperi

Pe lângă finanțare, foarte important este și locul din care cumperi mașina. O finanțare bună pentru o mașină problematică nu rezolvă nimic.

Când alegi un dealer serios, ai avantaje precum:

  • mașini verificate
  • transparență mai mare
  • posibilitatea de garanție
  • consultanță în alegerea finanțării
  • simulare clară a ratelor

Acest lucru contează enorm, mai ales pentru persoanele care nu au experiență în zona auto sau financiară.

În cazul AutoStark, accentul cade exact pe această combinație dintre mașini verificate și soluții flexibile de finanțare, ceea ce simplifică mult procesul pentru cumpărător.

Greșeli frecvente în leasingul auto

Foarte mulți oameni intră într-un leasing fără să înțeleagă complet implicațiile. Cele mai frecvente greșeli sunt:

  • aleg doar după rata lunară
  • nu calculează costul total
  • aleg mașini peste bugetul real
  • nu citesc atent contractul
  • ignoră costurile suplimentare
  • se bazează pe venituri instabile

Aceste greșeli pot transforma o soluție bună într-o problemă financiară.

Ce trebuie să verifici înainte de semnare

Înainte să semnezi un contract de leasing, trebuie să înțelegi perfect:

  • valoarea totală de plată
  • perioada contractului
  • condițiile de rambursare anticipată
  • obligațiile tale
  • costurile suplimentare
  • ce se întâmplă în caz de întârziere la plată

👉 Nu semna niciodată ceva ce nu înțelegi complet.

Leasingul poate fi o soluție excelentă dacă este ales corect

Leasingul auto pentru persoane fizice nu este nici bun, nici rău în sine. Este doar un instrument financiar. Dacă este ales inteligent și adaptat situației tale reale, poate fi una dintre cele mai bune soluții pentru a conduce o mașină potrivită fără să îți destabilizezi bugetul.

Important este să înțelegi:

  • cât îți permiți cu adevărat
  • ce mașină are sens pentru tine
  • care este costul total al finanțării
  • ce responsabilități implică acest pas

Atunci când procesul este transparent, bine explicat și susținut de consultanță reală, lucrurile devin mult mai simple. Iar într-un context în care tot mai mulți cumpărători caută flexibilitate și siguranță, soluțiile moderne de finanțare oferite de dealeri precum AutoStark pot transforma leasingul într-o experiență mult mai clară și mai predictibilă decât cred mulți oameni la început.

Citeste in continuare

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE