Financial Times: Extrema dreaptă a câștigat cel mai mult în aceste alegeri care însă nu au reușit să scoată țara din impasul politic ● Les Echos: Vid de putere în Bolivia. Implicarea armatei și poliției suscită neliniști ● The Washington Post: Politica anilor ‘30 încă mai supraviețuiește în Europa de Est. ● Știri pe scurt.
- Financial Times: Extrema dreaptă a câștigat cel mai mult în aceste alegeri care însă nu au reușit să scoată țara din impasul politic
Alegerile din Spania nu au reușit să scoată țara din impasul politic. Socialiștii au ocupat primul loc, dar cu o pondere mai mică decât la alegerile trecute, fără mari șanse de a forma un guvern stabil, în timp ce partidul de extremă dreaptă Vox și-a mărit sprijinul primit de la alegători.
Socialiștii au obținut 28% din voturi – cu un punct procentual mai puțin decât la ultimele alegeri din urmă cu doar șase luni – în timp ce Vox a săltat de la 10% în aprilie la 15% acum.
Alegerile au mai arătat o prăbușire a sprijinului pentru Ciudadanos – Partidul Cetățeniei, de orientare centru-dreapta, care a scăzut de la aproape 16% din voturi în aprilie la mai puțin de 7% duminică. Albert Rivera, liderul Ciudadanos, și-a dat demisia luni.
Sondajul a fost declanșat de eșecul premierului Pedro Sánchez de a forma un guvern.
Cele120 de locuri ale socialiștilor sunt cu mult mai puține decât cele necesare pentru a forma o majoritate în Camera Deputaților care are 350 de membri.
Față de alegerile din aprilie, totalul de 6,7 milioane de voturi primitduminică de socialiști a fost cu 760.000 mai puțin. De asemenea, partidul și-a pierdut majoritatea absolută în Senatul Spaniei.
„Sánchez a eșuat”, a declarat Ignacio Torreblanca, de la Consiliul European pentru Relații Externe, referindu-se la decizia premierului de a crește sprijinul acordat socialiștilor și a putea astfel forma un guvern stabil.
Îmediat după aflarea rezultatelor domnul Sánchez a invitat celelalte partide politice să arate „generozitate și responsabilitate pentru a debloca situația politică” și a promis să formeze un guvern stabil și „progresist”.
Vox a înregistrat cel mai mare avans la votul de duminică și va deveni acum a treia forță din Camera Deputaților, cu 52 de locuri. „Cu numai 11 luni în urmă, nu aveam niciun reprezentant în nicio instituție [din Spania]”, a declarat un triumfător Santiago Abascal, liderul Vox, în timp ce susținătorii săi îi strigau ” Abasal prim-ministru”.
„Suntem partidul care a crescut cel mai mult și ca număr de locuri și ca procente la vot.. . Am contribuit la perfecționarea democrației din Spania ”, a spus el.
Narciso Michavila, președintele GAD3, o firmă de sondare a opiniei publice care a efectuat un sondaj preelectoral ce indica o creștere a sprijinului acordat Vox, a declarat la postul național de radio că partidul de extremă dreaptă își datorează avandul în alegeri reacțiilor la protestele pro-independență din Catalania.
Creșterea Vox a venit în condițiile în care Ciudadanos, care ajunsese aproape pe locul doi la ultimele alegeri, a scăzut acum pe locul șase, coborând de la 57 de locuri în Camera Deputaților la doar 10.
Domnul Torreblanca a menționat că mulți alegători din Ciudadanos păreau să se fi îndreptat către Vox, deoarece erau atrași de linia stridentă a partidului catalan de extremă dreaptă.
- Les Echos: Vid de putere în Bolivia. Implicarea armatei și poliției suscită neliniști
Președintele Evo Morales și o parte a guvernului său au demisionat după trei săptămâni de contestări violente declanșate după primul tur al alegerilor prezidențiale. Implicarea armatei și poliției suscită neliniști și teama de o revenire la putere a unei junte militare.
«Cine va guverna?» Aceasta este întrebarea de pe buzele tuturor în Bolivia de la anunțul demisiei președintelui Evo Morales. Acesta a adresat un apel la noi alegeri prezidențiale și denunță «o lovitură de stat» după ce poliția și apoi armata i-au cerut să își părăsească funcția «pentru binele Boliviei». Figură a stângii, primul președinte indigen al țării a primit, în ultimele ore, susținerea Rusiei, a Cubei, a Venezuelei, Argentinei și chiar a Partidului Comunist Francez și a formațiunii France insoumise.
«Acest lucru ne readuce într-o epocă pe care o credeam apusă în America Latină, cea a dictaturii militare», se neliniștește Gaspard Estrada, director executiv al Opalc (Observatorul Politic al Americii Latine și al Caraibelor).
O parte a guvernului a demisionat de asemenea, alături de unii deputați. Alți aleși (inclusiv din opoziție) suferă atacuri personale violente, inclusiv devastarea caselor.
Parlamentul – în care Evo Morales are susținători – are sarcina de a numi un înlocuitor ad interim. Toți ceilalți posibili înlocuitori prevăzuți de Constituție și-au părăsit deja funcțiile: vicepreședintele Alvaro Garcia, președinta și vicepreședintele Senatului și președintele Camerei Deputaților. Duminică seara, cel de-al doilea vicepreședinte al Senatului, opozanta Jeanine Anez, a revendicat la televiziune, în direct, dreptul de a deveni șeful statului ad interim pentru a putea «convoca noi alegeri». «Situația ar putea degenera rapid în funcție de cine va prelua puterea», prevede Gaspard Estrada.
Radicalizare
De trei săptămâni, contestarea s-a radicalizat. La încheierea primului tur al alegerilor prezidențiale, o pană informatică de 24 de ore i-a adus în stradă pe bolivieni, care au acuzat fraudarea alegerilor. «Autoritatea electorală nu a făcut ceea ce trebuia pentru a avea rezultate corecte. Eroarea lui Morales a fost să declare – mergeți acasă, nu s-a întâmplat nimic», observă Gaspard Estrada.
Un raport al organizației Statelor Americane a criticat scrutinul din 20 octombrie. Președinta Tribunalului Suprem Electoral (TSE), Maria Eugenia Choque, precum și vicepreședintele, au fost arestați.
Bilanțul lui Evo Morales este controversat. Pe de o parte, primul președinte de origine indigenă este apreciat pentru că a transformat această țară, cea mai săracă din America Latină, într-una mai incluzivă. Sub mandatul său, economia a progresat, la fel și accesul la serviciile de sănătate, iar speranța de viață a crescut. Pe de altă parte, nu a respectat modificările pe care le-a adus el însuși Constituției în 2009.
Și mai ales nu a obținut consensul bolivienilor, în 2016, pentru a se prezenta din nou la scrutin.
A trecut însă peste toate, forțând un al patrulea mandat. Bănuielile de nereguli au avut efectul unui detonator în capitala La Paz, precum și în restul țării, ajungându-se la acest periculos vid de putere. (RADOR)
- The Washington Post: Politica anilor ‘30 încă mai supraviețuiește în Europa de Est
În noaptea de după căderea Zidului Berlinului, în vreme ce priveam mulțimea de est-germani extaziați luând cu asalt bulevardul Kurfürstendamm din Berlinul de Vest, nu mi-a trecut prin cap că istoria ar fi fost pe punctul de a se sfârși. Din contră, mi se părea că, în fostele țări captive ale Europei de Est, istoria revenea.
Comunismul impus de sovietici, scriam eu în acea noapte într-un articol pentru The Post, suprimase politica aflată la baza evenimentelor din perioada interbelică din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și alte state ale blocului estic. Când Zidul a căzut, acei curenți au reapărut brusc, ca și cum s-ar fi deșteptat dintr-un somn îndelungat. Mișcarea poloneză Solidaritate se scinda în facțiuni liberale, respectiv naționaliste, care aduceau cu partidele interbelice. În Iugoslavia ieșeau din nou la suprafață animozitățile etnice dintre sârbi și croați. Ungaria își redescoperise naționalismul interbelic într-o ceartă cu România.
30 de ani mai târziu, politica interbelică încă mai e activă în fostul bloc estic. Polonia e cârmuită de un guvern de dreapta cu mentalitate autoritară, într-o alianță strânsă cu Biserica Catolică reacționară. O pace tensionată domnește în rămășițele Iugoslaviei, scindată de un război etnic devastator. Ungaria, condusă de un guvern autoritar de dreapta în perioada interbelică, este acum dominată de semețul „iliberal” Viktor Orban, care a încercat să-l reabiliteze pe fostul dictator Miklos Horthy.
Deși aceste mișcări politice sunt băgate uneori la pachet cu populiștii moderni ai Europei de Vest, ele seamănă mai degrabă, în anumite privințe esențiale, cu predecesoarele lor din secolul 20. Sunt autoritare și reacționare din punct de vedere social – retorica anti-LGBTQ este o temă favorită a partidului de guvernare din Polonia. Relele interbelice precum iredentismul și antisemitismul sunt vii la nivelul forțelor politice consacrate, într-o proporție care de cealaltă parte a fostei Cortine de Fier nu există. Întrebați-l numai pe finanțistul evreu ungar emigrat George Soros, pe care Orban l-a distribuit în rolul de principal adversar al său la ultimele alegeri generale.
Ce mă surprinde este măsura în care a supraviețuit și politica vremurilor comuniste. În 1989 supoziția mea era că totalitarismul de tip sovietic era un implant străin care urma să dispară din acele țări care sunt mai apropiate de Berlin decât de Moscova. Însă unele moșteniri ale regimului comunist s-au dovedit a fi persistente – poate că din cauză că ele sunt mult prea compatibile cu mișcările iliberale resurgente.
Una dintre aceste moșteniri este utilizarea televiziunii naționale, de stat, pentru a face propagandă politică. După adoptarea democrației Polonia a luat măsuri pentru a face din televiziunea deținută de guvern o instituție independentă, similară cu BBC. Un curs întrerupt abrupt atunci când a venit la putere Partidul Lege și Justiție de dreapta, în 2015. Acum televiziunea de stat preamărește partidul de guvernare și-i denigrează pe opozanții lui într-o manieră ce evocă sumbru vremurile comuniste. În Ungaria Orban a mers un pas mai departe, folosindu-se de resursele statului și de afaceriști favorabili pentru a suprima aproape complet presa independentă.
O a doua moștenire este corupția omniprezentă la nivelul autorităților. În lumea nihilistă din punct de vedere moral a comunismului din blocul estic, toată lumea, de la polițistul rutier la secretarul de partid comunist, se simțea îndreptățită să exploateze sistemul spre propriul profit. Într-o măsură neliniștitoare, acest fapt nu s-a schimbat. Abia acum câteva luni a fost în sfârșit trimis după gratii Liviu Dragnea, cel mai puternic politician din România în deceniul început în 2010, pentru abuz de putere. Și, după cum a probat recent New York Times, subvențiile UE i-au îmbogățit pe rudele și prietenii vechi ai lui Orban.
În 1989 am prezis că Cehoslovacia se va întoarce la modelul de democrație pluralistă pe care-l avea pe timpul președintelui Thomas Masaryk (1918-1935). A făcut-o, inițial, mulțumită liderului Revoluției de Catifea, Vaclav Havel. Însă președintele de azi al Cehiei, Milos Zeman, este unealta murdară a intereselor rusești; premierul Andrej Babis a fost până de curând anchetat penal pentru fraudă. Premierul dubios al Slovaciei, Robert Fico, a fost forțat să demisioneze anul trecut, în urma asasinării în stil mafiot a unui jurnalist care investiga corupția.
Dar cea mai subversivă moștenire a comunismului ar putea fi tendința anistorică. După război, în vreme ce în Germania de Vest avea loc denazificarea, est-germanilor, ungurilor și polonezilor li se spunea că ei nu poartă nici o responsabilitate pentru fascism și Holocaust, care le-au fost înfățișate drept crime capitaliste. Guvernele de azi urmează același curs: adoptarea de către Polonia a unei legi care incriminează relatările despre Holocaust ce învinovățesc polonezi este exemplul perfect.
Cu greu poate fi surprinzător că în fosta Germanie de Est au prins cel mai bine mișcări cu simpatii fasciste precum Alternativă pentru Germania (AfD). La alegerile de luna trecută din statul estic Thuringia AfD a câștigat 23% din voturi, depășindu-i pe creștin-democrații cancelarului Angela Merkel. Liderul local al AfD, Bjorn Hocke, a denunțat Memorialul Holocaustului din Berlin și a cerut să se pună capăt „culturii comemorării” din Germania.
Evident, din multe puncte de vedere, Europa de Est o duce acum mult mai bine decât în 1989. Popoarele ei sunt mult mai prospere și – în ciuda autoritarismului în curs de infiltrare – mult mai libere. Însă euforia pe care am văzut-o și am împărtășit-o în acel weekend istoric la Berlin îmi pare acum, 30 de ani mai târziu, un pic naivă. Noi am subestimat tenacitatea culturii create de comunismul sovietic – și primejdiile revenirii la istorie.(RADOR)
Știri pe scurt:
- Ar putea oare Rusia declanşa cel de-al Treilea Război Mondial? Iată o întrebare la care încearcă să răspundă o serie de ziare occidentale şi nu numai, Să luăm ca exemplu ziarul rusesc de limbă engleză Moscow Times. Acest ziar afirmă că, potrivit declaraţiilor lui Nick Carter, şeful Statului Major al Departamentului britanic al Apărării, „ameninţările Rusiei se înteţesc”. El afirmă că „noi mijloace, precum dezinformarea şi mercenarii, ar putea duce la nişte estimări greşite sau chiar la un război”. „Dezinformarea, subversiunea, manipularea, asasinatele şi apelul la mercenari pot duce la nişte calcule greşite”, a spus Carter, citat de acelaşi ziar. Săptămânalul francez Le Point susţine că „mai multe guverne britanice s-ar fi prefăcut că nu obeservă influenţa rusească în lumea politică a Regatului Unit”. Mai mult, potrivit aceleiaşi publicaţii, „premierul britanic Boris Johnson este acuzat că, începând din 17 octombrie, când el a primit un raport pe această temă, documentul a rămas în sertare”. Un alt ziar britanic, Daily Mail, afirmă şi el că „atitudinea Rusiei ar putea provoca nişte evenimente care ar duce la un Al Treilea Război Mondial”. Iar ziarul belgian La libre Belgique îl citează şi el pe acelaşi Nick Carter, care subliniază: „Rusia este mult mai sigură pe ea decât era cu zece ani în urmă. Acum ea manifestă încredere atunci când se afirmă ca putere mondială”.
- Să trecem însă Oceanul Atlantic şi să ne oprim în Bolivia, o ţară sud-americană a cărei criză politică se agravează. „Preşedintele Evo Morales a demisionat, fiind acuzat de o serie de nereguli comise în cursul alegerilor de luna trecută”, scrie cotidianul american The New York Times. Publicaţia boliviană Los Tiempos aminteşte că „preşedintele Morales se afla la putere de aproape 14 ani”, dar anunţă că „Jeanine Añez, o vicepreşedintă a senatului bolivian, s-a declarat dispusă să asigure preşedinţia ţării, având ca unic obiectiv organizarea unor alegeri generale”. Legat de acest eveniment, liderul laburiştilor britanici, Jeremy Corbyn, a avut însă o ieşire care, în opinia ziarului The Independent, „dovedeşte că Stânga britanică face în continuare un fetiş din socialismul latino-american”. În acest context, declaraţia laburiştilor britanici, citată de acelaşi ziar, spune totul: „Această lovitură de stat imperialistă trebuie condamnată. Suntem deplin solidari cu poporul bolivian în lupta sa pentru suveranitate, dreptate şi democraţie”.
- Revenim însă în Europa, unde recentele alegeri prezidenţiale din România continuă să atragă atenţia presei. „Somdajele de opinie prevăd un al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui”, titrează cotidianul american The Washington Post. Ziarul îl citează pe pereşedintele român Klaus Iohannis, care ar fi spus că „milioane de români din ţară şi din străinătate au votat pentru proiectul nostru, pentru o Românie normală”. O publicaţia spaniolă, ABC, observă însă că, „în această a doua rundă, va fi crucial sprijinul alegătorilor lui Dan Barna, care a candidat pentru alianța USR PLUS, integrată în Parlamentul European în grupul Renew Europe, din care fac parte şi partidul La République En Marche! al președintelui francez Emmanuel Macron sau spaniolul Ciudadanos. Această formațiune tânără, cu rădăcini în activismul civic, este deosebit de populară printre tinerii cu studii din orașe și a fost alături de Iohannis în confruntarea cu guvernul social-democrat”, mai adaugă ABC. (RADOR)
