Connect with us

Stiri economice

Despre societatea cashless, cumpărăturile de pe telefon și când numerarul îți limitează posibilitățile. Cosmin Vladimirescu, Mastercard: Cea mai sigură, eficientă și universal acceptată metodă de plată rămâne cardul – Finante & Banci

Publicat

pe

Cam toți românii din zona urbană au card, au la dispoziție bancomate, în vreme ce oamenii din zona rurală nu au nici carduri nici bancomate și sunt excluși financiari. Lucrurile astea trebuie să crească mână în mână, concomitent, spune Cosmin Vladimirescu, șeful Mastercard România, într-o discuție cu HotNews.ro pe tema societății cashless. Despre legea cashback, utilizarea cardului la plată de către seniori, proiectul blocului fără cash și altele, în discuția de mai jos.

Rep: Organizațiile de protecție a consumatorilor de servicii financiare militează pentru încurajarea folosirii banilor cash. „Trebuie să ne gândim la dificultatea tot mai mare a consumatorilor de a-și accesa banii proprii. Numărul bancomatelor a scăzut, băncile introduc diverse taxe sau comisioane pentru utilizarea bancomatelor, astfel încât nu doar că bancomatele sunt mai rare, dar devin și tot mai scumpe!”, spune Jean Allix, unul dintre membrii specializați pe servicii financiare ai conducerii Biroului European al Uniunilor de Consumatori- BEUC. Cum îi răspundeți?
Cosmin Vladimirescu: Sunt două afirmații. Una, că numărul bancomatelor e în scădere, ceea ce e valabil și pentru România. E un fapt pe care nu îl poți nega. Și există argumente serioase pentru care el se petrece. Nu sunt de acord în schimb cu cealaltă afirmație, cum că devine tot mai costisitor să dispui de propriul numerar. În România cam toate băncile oferă accesul la numerar în mod gratuit. Chiar aseară mă uitam la noua reclamă de la George….

  • Numărul bancomatelor este în contracție și fiindcă ele sunt costisitoare….

Rep: Iertați-mă, dar aici vă contrazic. Eu cu cardul de firmă nu retrag gratuit…
Cosmin Vladimirescu: Experiența Dvs e probabil legată de banca cu care lucrați, dar eu mă refer aici la întreaga piață. Probabil că ați rămas cu un pachet mai vechi, dar acum acesta este benchmarkul în piață – retragerea de numerar gratuită… Veți găsi cu siguranță un pachet mai bun în piață, dacă veţi căuta.

George oferă facilitatea asta – retragere gratuită a cashului – în întreaga lume. Și asta este relevant, câtă vreme discutăm de una dintre principalele bănci din sistem.

Dar să revin la bancomate. Numărul lor este în contracție și fiindcă bancomatele sunt costisitoare……

Rep: Și nerentabile, probabil….
Cosmin Vladimirescu: Da, și nerentabile. Ele trebuie instalate în niște locații care se închiriază și care trebuie să fie din categoria premium, să aibă trafic ridicat șamd. Chiriile sunt și ele foarte mari, fără să mai punem la socoteală că respectivele bancomate trebuie întreținute, alimentate…Transportul se face prin firme specializate, iar numerarul de cele mai multe ori e cumpărat de la BNR. Cash-ul are un cost fie că îl percepem noi sau nu, dar el există și cineva îl suportă. Drept pentru care, odată ce lumea a început să migreze de la retrageri de numerar la plăți cu cardul, nevoia de a instala bancomate s-a diminuat. Și pe urmă, lumea se îndreaptă spre surse alternative chiar și pentru plățile de mică valoare. Dacă vreau să îi dau niște bani unui prieten, pot s-o fac dându-i cash sau pot apela la aplicații P2P, cum e Volt, de exemplu.

Rep: O altă critică adusă societății cashless este aceea că o lume fără numerar ar însemna excluderea financiară și socială a tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul, nu fac parte din societatea digitală; lipsa unor alternative la plățile electronice, adică opțiuni limitate a consumatorilor, dar mai ales ar însemna pierderea completă a vieții private, deoarece o societate fără numerar este o societate totalmente supravegheată electronic. Nemaivorbind de cei de vârsta a treia, încă ne-deprinși cu lumea digitală. Cum vedeți acest lucru?
Cosmin Vladimirescu: Mi-e foarte greu să confirm acest lucru într-o piață care crește cu 30%. Populația îmbătrânește și asta e o realitate în România. Media de vârstă a crescut. La noi e pe la 41 de ani. Dar față de Turcia, unde vârsta medie e 30 de ani – mai tineri, adică – ratele de creștere în România sunt mai mari. Lumea învață tot mai mult să plătească cu cardul, asta e ce vreau să subliniez. Și vreau să vă mai spun ceva: mama mea a învățat să plătească cu cardul. Nu la magazine, că acolo știa. Mă refer la plăți pe Internet; unul dintre copiii mei își dorea ceva de la eMag și mama a fost nevoită să învețe cum să facă acea plată….

Rep: Mama Dvs trăiește în București?

Cosmin Vladimirescu: Da, e din București

  • Oamenii din rural sunt mult mai captivi decât suntem noi și au mult mai puține opțiuni

Rep: Mă iertați, dar mă gândesc că există diferențe mari între București și restul țării…
Cosmin Vladimirescu: Nu cred…În ceea ce privește e-commerce-ul nevoia mai mare e în zona urbană mică și rurală. Oamenii din aceste zone au nevoie de o alternativă eficientă la prețurile oferite de comerțul de proximitate. Ei sunt mult mai captivi decât suntem noi și au mult mai puține opțiuni. Și atunci pentru ei are o importanță mult mai mare că pot căuta un produs online la cel mai bun preț pe care să-l cumpere. Iar aici cash-ul devine iarăși un factor limitativ pentru că el poate fi acceptat în comerțul online, dar cu siguranță nu va fi acceptat la o achiziție de pe Amazon, sau când vine vorba să plătești un abonament Netflix.

Întorcându-mă la problema bancomatelor, aș aminti că noi am susținut foarte mult ceea ce media denumea legea cash-back, care spune că toți comercianții care acceptă carduri au posibilitatea să își vândă numerarul din casa de marcat. Să-și distribuie numerarul. Cu alte cuvinte, nu mai trebuie nici măcar să cauți un bancomat. Odată ce va crește rețeaua de acceptare din zona rurală vei putea retrage în numerar de la comerciantul de la care ai făcut cumpărături.

Rep: Și asta când se va întâmpla?
Cosmin Vladimirescu: Păi s-a întâmplat deja, legea e în vigoare, acum avem o dezbatere privind plafonul. Inițial fusese setat la 10.000 de euro cifră de afaceri pe an, adică la 800 și ceva de euro pe lună. Veți spune că e mic acest plafon, dar 27% din comercianți erau sub acest plafon.

Rep: Așa declară ei..
Cosmin Vladimirescu: Da, declarat de comercianți. Acum plafonul a urcat la 50.000 de euro ceea ce face legea cvasi-inutilă. Adică nu mai asanează economia. Comercianții au posibilitatea de a oferi numerar în urma unei plăți cu cardul. Deci, dacă ai plătit cu cardul, câștigi dreptul de a retrage numerar.

Rep: Dar în zonele rurale, unde bancomatele lipsesc cu desăvârșire….

Cosmin Vladimirescu: Acolo lipsesc și cardurile, să știți. Dar sunt, de pildă, carduri de masă – oameni care trăiesc în zona rurală, dar care lucrează în urbanul mic, unde companiile le oferă acest beneficiu social – care au migrat spre forma lor electronică. Cu acele carduri nu pot retrage numerar. Dar le pot folosi la magazinele din zona rurală, dacă există, bineînțeles, POS-uri. Oricum, gradul de penetrare a serviciilor financiare e similar cu gradul de urbanizare. Cam toți de la oraș au card, au la dispoziție bancomate, în vreme ce oamenii din zona rurală nu au nici carduri nici bancomate și sunt excluși financiari. Lucrurile astea trebuie să crească mână în mână, concomitent. În clipa în care se vor emite carduri în zona rurală noi trebuie să fim pregătiți cu rețeaua de acceptare. Și când spun asta, mă refer la POS-uri, ca oamenii să poată face cumpărături și să retragă numerar.


  • România are o mare problema cu economia gri

Noi avem o mare problemă cu economia gri. Cam 27-28% din PIB o reprezintă economia gri. Nu numai că nu se plătesc taxe, dar și produsele sunt de foarte proastă calitate. Proveniența lor nu poate fi urmărită. De aceea ANPC-ul este partenerul nostru în această inițiativă, au nevoie de această trasabilitate și au nevoie să scape de produsele proaste pentru populație. De asemenea, ANAF e foarte interesat de albirea economiei prin creșterea ponderii tranzacțiilor electronice. Și nu mă refer doar la plățile cu cardul. Ci la orice formă de plată electronică. Cu cât ai mai multe tranzacții electronice, cu atât evaziunea scade.

Rep: Păi și cu ce bani să modernizăm ANAF că banii de la Banca Mondială s-au dus….?
Cosmin Vladimirescu: Propunerile noastre au constat într-un pachet de 10 măsuri care, dacă ar fi fost aplicate, ar fi adus un surplus de taxe colectate în 5 ani de vreo 14 miliarde de euro. Adică de 3 ori bugetul Sănătății sau Educației…

Era vorba de legea cash-back, impunerea unei alte limite pentru plățile în numerar. Mai era vorba de distribuirea beneficiilor sociale prin carduri prepaid ș.a. Actualul ministru de Finanțe a asistat la multe discuții și poate vom relua discuțiile pentru a vedea ce se poate face.

Rep: Cum v-a venit ideea ”blocului fără cash”?

Cosmin Vladimirescu: Păi e o realitate de care ne izbim cu toții. Știm că nu putem plăti întreținerea cu cardul.

Rep: Și ce trebuie să facă concret un administrator de bloc ca să…?
Cosmin Vladimirescu: E un site unde poate intra și acolo trebuie doar să își lase acolo datele. Va fi contactat cu siguranță.

Rep: Și piața din Sibiu, unde poți cumpăra pătrunjel cu cardul?
Cosmin Vladimirescu: Piața din Sibiu a fost la început o tarabă dintr-o piață din Capitală.

Rep: Cum adică…?

Cosmin Vladimirescu: Am pus acum vreo 4 ani un POS la o tarabă din București, vrând să demonstrăm că poți plăti orice și oriunde cu cardul. Apoi am făcut un parteneriat cu Asociația Piețelor din România. Sibiul a fost ales pentru că e un oraș cu iz istoric. Președintele Asociației este din Sibiu și administrează piața de acolo. Apoi, Sibiul e foarte dezvoltat din punctul de vedere al plăților electronice. Acum vreo 10 ani lansasem plata în autobuz cu cardul a călătoriilor.

  • Valoarea medie a plăților online cu cardul

Rep: Când vom putea plăti cu cardul la metrou?
Cosmin Vladimirescu: Nu pot să vă spun, dar e foarte aproape acest moment. Noi am avut acceptare la metrou din 2010. Până acum un an și jumătate când s-au schimbat turnicheții. Acum suntem foarte aproape de lansarea unui serviciu de genul acesta. Foarte aproape! (discuția a avut loc doar cu câteva ore înainte ca BCR să anunțe noua soluție de plată cu cardul contactless a călătoriilor cu metroul în București-n.red)

Rep: Care mai e valoarea medie a plăților online cu cardul?
Cosmin Vladimirescu: Cele mai recente date arată că plățile online inițiate de pe desktop au o valoare medie de 243 de lei, iar cele inițiate de pe telefonul mobil au o valore medie de 210 lei. Contează mult viteza cu care retailerii online își fac website-uri adaptate telefoanelor mobile. Experiența de mobil e diferită de cea de pe desktop. Pe măsură ce își dezvoltă aplicații sau își optimizează site-ul pentru mobil, traficul de pe telefon va crește.

Rep: Va ajunge telefonul, banca viitorului?
Cosmin Vladimirescu: Cred că a ajuns deja!

Rep: De ce s-a retras Mastercard din proiectul Libra?
Cosmin Vladimirescu: Au fost niște întârzieri ale proiectului Libra, generate de discuții legate de reglementare… De asemenea, am găsit niște lucruri pe care le putem face mai repede. Tocmai am anunțat că susținem FacebookPay. Au și un proiect nou acum, de a simplifica și unifica plățile pe toate platformele pe care le dețin, astfel încât să nu mai fi nevoit sa-ți duci credențialele pe fiecare platformă.

Rep: În 2015, MasterCard si Samsung Electronics Co., Ltd. au anuntat extinderea parteneriatului lor global prin utilizarea platformei MasterCard Digital Enablement Service (MDES), pentru a implementa serviciul Samsung Pay în Europa. Văd că nici până astăzi nu s-a întamplat nimic. De ce?
Cosmin Vladimirescu: Parteneriatul există în unele piețe, nu și în România. Samsung nu ”împinge” mai departe acest parteneriat. Probabil că nu e o prioritate pentru ei, așa cum e pentru Apple, de pildă.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stiri economice

Cum să rezolvi obligațiile de transparență pentru proiectele UE Simplu, rapid și fără costuri

Publicat

pe

Implementarea unui proiect finanțat din fonduri europene, fie că este vorba despre PNRR, POR sau alte programe operaționale, este o realizare majoră pentru orice antreprenor sau instituție publică. Totuși, dincolo de beneficiile evidente ale finanțării nerambursabile, managerii de proiect se confruntă frecvent cu un labirint birocratic complex. Una dintre cele mai stricte și obligatorii cerințe prevăzute în manualele de identitate vizuală și în contractele de finanțare este asigurarea vizibilității. Orice beneficiar trebuie să informeze publicul larg despre începerea, dar și despre finalizarea proiectului, prin intermediul unor comunicate de presă oficiale publicate în mass-media.

Provocarea administrativă și costurile ascunse

Deși pare o sarcină administrativă minoră la o primă vedere, respectarea acestei obligații poate deveni rapid o sursă de stres și de cheltuieli inutile. În mod tradițional, antreprenorii pierdeau timp prețios căutând publicații dispuse să preia rapid aceste anunțuri. Mai mult, majoritatea ziarelor și portalurilor de știri percep taxe semnificative pentru publicarea unor simple comunicate obligatorii, generând astfel costuri care afectează bugetul companiei. Pe lângă efortul financiar, procesul greoi de aprobare și obținerea unor dovezi de publicare clare (print screen-uri), care să fie validate fără probleme de auditorii europeni, complicau și mai mult pregătirea dosarului de rambursare.

Soluția digitală: AnuntulNational.ro

Pentru a elimina aceste bariere și a sprijini direct mediul de afaceri din România, a fost dezvoltată platforma AnuntulNational.ro. Aceasta reprezintă o soluție digitală modernă, concepută exclusiv pentru a simplifica la maximum acest proces birocratic. Misiunea platformei pleacă de la un principiu corect: transparența cerută de Uniunea Europeană nu ar trebui să devină niciodată o povară financiară sau administrativă pentru beneficiar. Astfel, portalul oferă un serviciu complet de Publicare anunturi fonduri europene gratuit, permițând managerilor de proiect să își îndeplinească obligațiile legale fără niciun cost ascuns, abonament sau taxă de publicare.

Eficiență, rapiditate și conformitate în 3 pași

Modul de funcționare al platformei este extrem de intuitiv și conceput pentru a economisi timp. În mai puțin de cinci minute, întregul proces este finalizat:

  • Pasul 1: Utilizatorul își creează un cont gratuit, selectează județul în care se implementează proiectul, adaugă titlul și încarcă documentul oficial (comunicatul de presă) în format PDF.
  • Pasul 2: Din momentul încărcării, anunțul devine public instantaneu. Nu există timpi de așteptare pentru aprobări manuale; sistemul asociază imediat un URL unic și o dată de publicare oficială.
  • Pasul 3: Cel mai mare avantaj pentru beneficiari este generarea automată a dovezilor de publicare în format PNG. Aceste documente atestă clar prezența online a anunțului și respectă la virgulă cerințele din manualele de identitate vizuală.

Având acces la un instrument dedicat pentru Publicitate gratuita proiecte fonduri europene, antreprenorii își pot redirecționa resursele financiare și energia acolo unde contează cu adevărat: în execuția și succesul afacerii lor.

Nu mai lăsa birocrația să îți încetinească proiectul. Alege varianta modernă, digitalizată și gratuită pentru a bifa cerințele de publicitate obligatorii. Creează-ți un cont chiar astăzi pe AnuntulNational.ro și generează dovezile necesare instant, 100% legal și fără bătăi de cap.

Citeste in continuare

Stiri economice

De la parteneriat la performanță: o nouă serie de lideri români pornește pe drumul spre excelență managerială

Publicat

pe

De

Primele patru zile intensive ale Excellence Management Program – EMP, coordonat de FNTM cu sprijinul RePatriot, au reunit la București o echipă formidabilă de experți în management din România și din străinătate.

O nouă serie de cursanți ai Excellence Management Program (EMP) și-a început călătoria de transformare, pentru ei și pentru organizațiile pe care le conduc. Primele patru zile de lucru intens, în format aplicat, alături de experți de top români și americani, au marcat debutul unui parcurs de nouă luni de construcție a performanței reale.

Programul este parte din Romanian Performance Excellence Program (RPEP), coordonat de Fundația Națională a Tinerilor Manageri (FNTM), o organizație dedicată de trei decenii transferului de know-how occidental de management în societatea românească. Până acum RPEP  a generat 65 de lideri pregătiți care au impact direct în organizațiile lor, cu sprijinul RePatriot și al partenerilor americani, inspirat din principiile prestigiosului Malcolm Baldrige National Quality Award.

Dr. Steven Hoisington, fost judecător al Malcolm Baldrige National Quality Award și facilitator principal al programului, a subliniat potențialul pe care îl observă la liderii români:

„Am lucrat cu organizații din întreaga lume și pot spune cu convingere: România are oameni excepțional de capabili și o foame autentică de performanță. Ce lipsește uneori nu este talentul, ci sistemul. Tocmai asta oferă modelul Baldrige, un sistem dar nu un cadru prescriptiv rigid. Iar când oamenii potriviți întâlnesc sistemul potrivit, rezultatele nu întârzie.”

Prima sesiune față în față a fost găzduită de Atlantic Council România, un cadru potrivit pentru dialog și colaborare între organizații interesate de performanță și schimb de bune practici. „Atlantic Council România este locul în care astfel de inițiative pot prinde contur. Susținem proiecte care contribuie la dezvoltare și la schimbul de experiență între comunități profesionale diferite. Prin rolul său internațional, Atlantic Council facilitează dialogul și cooperarea între lideri, instituții și organizații din spațiul euro-atlantic, contribuind la construirea unor parteneriate solide și durabile”, a declarat Alex Șerban, Director al Atlantic Council România.

Competiția Romania Performance Excellence Program 2026 este deschisă

FNTM și RePatriot anunță lansarea competiției anuale RPEP 2026. Sunt invitate să aplice organizații din toate sectoarele, companii private, universități, instituții de sănătate, agenții guvernamentale și ONG-uri, indiferent de dimensiune sau stadiu de dezvoltare.

Criteriile Baldrige funcționează ca un instrument de diagnosticare cu impact ridicat și costuri reduse: prin documentarea răspunsurilor și feedback-ul evaluatorilor externi, organizațiile identifică ce funcționează, ce trebuie îmbunătățit și cum pot atinge standarde de clasă mondială. Termenul pentru notificarea intenției de participare: 15 mai 2026 Contact: baldrige@fntm.ro

În luna septembrie va începe studiul noua cohortă ce va fi admisă în programul de tip executive management de nouă luni 2026-2027, coordonat de FNTM.

Programul poartă și o încărcătură simbolică profundă, evocată de Marius Bostan, coordonator al inițiativei, expert în management și antreprenor în serie: „Joseph Juran s-a născut la Brăila și a plecat în America cu visul de a face lucrurile mai bine. A ajuns să fie numit părintele calității în management, omul care a convins lumea că excelența nu este un accident, ci un sistem. Trilogia sa despre planificare, control și îmbunătățire, a schimbat modul în care organizațiile gândesc performanța. De câțiva ani îl aducem mai des acasă. Nu ca un gest simbolic, ci ca o obligație față de ce poate deveni România: o țară unde organizațiile sunt conduse cu aceeași rigoare și ambiție pe care Juran a dus-o în lume. România nu are nevoie de scuze ci are are nevoie de sisteme bune și de oameni care știu să le folosească.”

De la potențial la performanță, acesta este drumul pe care îl construiește programul împreună cu sprijinul Biroului Baldrige din cadrul Departamentului de Comerț al SUA, al Fundației Baldrige, cu sprijinul fostului Ambasador American Adrian Zuckerman, Președinte al Alianța, cu experții voluntari din FNTM, Romanian Business Leaders – Repatriot și cu fiecare lider care alege să intre în acest program.

Reprezentanți ai programului românesc vor participa în acest an la Conferința Quest a Fundației Baldrige de la sfârșitul lunii martie din Baltimore, SUA.

Fundația Națională a Tinerilor Manageri – FNTM este de peste trei decenii o punte de transfer a celor mai bune practici de management occidental în România. FNTM construiește generație după generație manageri capabili să ducă organizațiile românești la un nivel de management performant.

Atlantic Council este un think tank internațional fondat în 1961, cu sediul la Washington, D.C., care promovează cooperarea transatlantică și soluții de politică publică pentru provocări globale. Organizația reunește lideri din guverne, mediul de afaceri și mediul academic pentru dialog și analiză pe teme de securitate, economie, energie și tehnologie. Începând din 2025, Atlantic Council are și un birou permanent la București, care consolidează prezența organizației în regiune și sprijină inițiativele dedicate cooperării euro-atlantice

Mai multe informații: baldrige@fntm.ro

Citeste in continuare

Stiri economice

Investițiile și adaptarea companiilor devin factori cheie într-o economie în schimbare

Publicat

pe

De

Economia globală trece printr-o perioadă de transformări accelerate, iar companiile sunt nevoite să își regândească strategiile pentru a rămâne competitive. Evoluțiile tehnologice, schimbările în comportamentul consumatorilor și incertitudinile economice creează un mediu în care investițiile și capacitatea de adaptare devin esențiale pentru succesul pe termen lung. În acest context, firmele care reușesc să anticipeze schimbările și să răspundă rapid la noile condiții de piață au șanse mai mari să își mențină poziția și să își extindă activitatea.

Într-o economie aflată într-o continuă evoluție, companiile nu mai pot conta doar pe modele tradiționale de afaceri. Strategiile trebuie ajustate constant, iar investițiile în tehnologie, inovare și dezvoltarea resurselor umane devin elemente decisive pentru creșterea economică.

Transformările economiei globale

Economia mondială este influențată de numeroși factori care schimbă modul în care funcționează piețele. Printre cele mai importante se numără digitalizarea, tranziția energetică, schimbările demografice și nivelul ridicat al datoriilor publice și private. Aceste transformări determină apariția unor noi modele economice și obligă companiile să își regândească strategiile de dezvoltare.

În plus, creșterea economică globală este estimată să rămână moderată în următorii ani, ceea ce înseamnă că firmele trebuie să fie mai eficiente și mai inovatoare pentru a rămâne competitive.

În acest context, investițiile strategice și capacitatea de adaptare devin instrumente esențiale pentru menținerea stabilității și pentru identificarea unor noi oportunități de dezvoltare.

Rolul investițiilor în dezvoltarea companiilor

Investițiile reprezintă unul dintre principalele mecanisme prin care companiile își pot consolida poziția pe piață. Fie că este vorba despre extinderea capacităților de producție, modernizarea echipamentelor sau dezvoltarea unor produse noi, investițiile pot contribui la creșterea competitivității.

În multe industrii, companiile investesc tot mai mult în tehnologii digitale și în automatizarea proceselor. Aceste investiții pot reduce costurile operaționale și pot crește eficiența, permițând firmelor să reacționeze mai rapid la cerințele pieței.

De asemenea, investițiile în cercetare și dezvoltare pot conduce la apariția unor produse inovatoare sau la îmbunătățirea serviciilor existente. Într-un mediu economic competitiv, inovația devine un factor important pentru diferențierea companiilor.

Adaptarea la schimbările pieței

Pe lângă investiții, adaptarea rapidă la schimbările pieței este esențială pentru succesul unei afaceri. Adaptabilitatea presupune capacitatea unei organizații de a modifica strategiile, procesele și structura internă pentru a răspunde noilor condiții economice.

Companiile care reușesc să identifice rapid schimbările din mediul economic pot profita de oportunități înaintea competitorilor. În același timp, adaptarea eficientă poate reduce riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau cu schimbările legislative.

Un exemplu frecvent este tranziția către comerțul digital. Multe companii care activau exclusiv în mediul fizic au fost nevoite să își extindă prezența online pentru a răspunde cererii consumatorilor.

Tehnologia ca motor al transformării

Tehnologia joacă un rol central în transformarea mediului de afaceri. Automatizarea, analiza datelor și inteligența artificială oferă companiilor instrumente noi pentru a îmbunătăți procesele interne și pentru a înțelege mai bine comportamentul consumatorilor.

Utilizarea tehnologiilor moderne permite firmelor să optimizeze lanțurile de aprovizionare, să reducă timpul de producție și să îmbunătățească experiența clienților. În același timp, digitalizarea creează oportunități pentru apariția unor modele de afaceri complet noi.

Companiile care adoptă rapid aceste tehnologii pot obține un avantaj competitiv important. În schimb, organizațiile care întârzie să se adapteze pot pierde teren într-o piață tot mai dinamică.

Importanța leadershipului și a culturii organizaționale

Succesul procesului de adaptare depinde în mare măsură de modul în care este condusă organizația. Liderii care înțeleg tendințele economice și care pot lua decizii strategice rapide contribuie la menținerea stabilității în perioadele de schimbare.

În același timp, cultura organizațională are un rol important în modul în care companiile răspund la provocări. O organizație care încurajează inovarea și învățarea continuă poate reacționa mai eficient la schimbările pieței.

Angajații care sunt implicați în procesul de dezvoltare și care au acces la programe de formare profesională pot contribui la crearea unor soluții inovatoare și la îmbunătățirea performanței organizației.

Globalizarea și competiția economică

Globalizarea a intensificat competiția între companii. Firmele nu mai concurează doar cu organizații locale, ci și cu companii din alte regiuni ale lumii. Această competiție globală determină companiile să investească mai mult în eficiență și inovare.

În același timp, globalizarea creează oportunități pentru extinderea pe piețe noi. Companiile care reușesc să își adapteze produsele și serviciile la cerințele diferitelor regiuni pot beneficia de oportunități importante de creștere.

Cu toate acestea, extinderea internațională implică și provocări, precum diferențele culturale, reglementările locale sau fluctuațiile economice.

Importanța informațiilor economice

Într-o economie complexă și dinamică, accesul la informații economice devine esențial pentru luarea deciziilor strategice. Analizele pieței, studiile economice și monitorizarea tendințelor pot oferi companiilor o imagine mai clară asupra mediului în care operează.

Antreprenorii și managerii care urmăresc constant evoluțiile economice pot identifica mai ușor oportunitățile și pot evita riscurile asociate schimbărilor de pe piață. Pentru cei interesați de evoluțiile economice, sociale și politice, pot fi utile și sursele de informare cu știri actualizate, unde sunt analizate frecvent schimbările care influențează mediul de afaceri.

Accesul la informații relevante contribuie la luarea unor decizii mai bine fundamentate și la dezvoltarea unor strategii eficiente.

Un mediu economic în continuă evoluție

Economia modernă este caracterizată de schimbări constante și de o competiție tot mai intensă. În acest context, investițiile și adaptarea rapidă devin elemente esențiale pentru succesul companiilor.

Firmele care reușesc să investească în tehnologii moderne, să dezvolte produse inovatoare și să răspundă rapid la schimbările pieței pot transforma provocările economice în oportunități de dezvoltare. În același timp, leadershipul eficient, cultura organizațională orientată spre inovare și accesul la informații relevante pot contribui la consolidarea poziției unei companii pe piață.

Pe termen lung, capacitatea de a se adapta la un mediu economic în continuă schimbare va continua să fie unul dintre factorii decisivi care separă companiile de succes de cele care întâmpină dificultăți în menținerea competitivității.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE