Connect with us

Stiri economice

Bitdefender: Record istoric de un miliard de amenintari informatice in 2019. Cele de tip ransomware conduc clasamentul – IT

Publicat

pe

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender estimează că numărul total al amenințărilor informatice va depăși în premieră în acest an pragul de un miliard de unități, cea mai agresivă fiind ransomware, aflată în plină expansiune. A doua cea mai mare creștere, de aproape 50%, o înregistrează volumul de spam care ajunge în inboxurile utilizatorilor.

Față de perioada similară a anului trecut, dezvoltatorii amenințărilor de tip ransomware, care criptează datele utilizatorilor și apoi solicită recompensă în schimbul redării accesului la acestea, au crescut cu peste trei sferturi numărul acestora. Țintind organizații mari, instituții de învățământ și infrastructuri critice, ransomware a devenit astfel cea mai profitabilă amenințare informatică din istorie, cu încasări de miliarde de dolari în conturile atacatorilor.

Miza financiară uriașă face ca dezvoltatorii de ransomware să își adapteze constant modelul de business, tehnicile de atac și strategiile. Destructurarea GandCrab de către autorități și companiile de securitate informatică, anterior lider al pieței de ransomware cu o cotă de piață de peste 50%, a lăsat un gol pe care alte grupări infracționale au încercat să îl umple cu noi versiuni de familii de ransomware. În consecință, fragmentarea pieței în organizații mai mici va însemna că piața dezvoltării de ransomware va deveni și mai rezistentă la eforturile autorităților și industriei de securitate de a o desființa.

Dispozitive smart vulnerabile pot paraliza internetul

Numărul de dispozitive smart vândute la nivel global a depășit 22 de miliarde, iar cele mai multe sunt vulnerabile la atacuri informatice simple prin care atacatorii le pot controla de la distanță și le pot adăuga în rețele de tip botnet. Armata de dispozitive inteligente astfel creată poate da jos infrastructuri critice pentru funcționarea internetului și chiar întrerupe temporar serviciile care depind de infrastructuri IT, cauzând pierderi potențiale estimate la 12 milioane de euro pentru angajatorii din România pentru fiecare oră în care angajații acestora nu își pot desfășura activitatea.

Specialiștii estimează că numărul gadgeturilor inteligente va ajunge la peste 40 de miliarde până în 2025, generând un trafic total de aproape 80 de zettabiți de date.

Miza de a compromite aceste dispozitive este ridicată pentru că atacatorii ce controlează rețele de astfel de dispozitive compromise șantajează proprietarii site-urilor atacate și cer sume importante în schimbul retragerii armatelor pe care le controlează. În cazul unor magazine online sau site-uri de presă, întreruperea funcționării poate cauza pagube enorme.

Chiar dacă legiuitorii lucrează la o modalitate de reglementare a industriei Internet of Things prin introducerea unor standarde minime de securitate, atacatorii vor continua să facă bani din vulnerabilitățile identificate în diverse gadgeturi pe fondul creșterii numărului de dispozitive.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Românii ar avea nevoie de o PENSIE cu aproximativ 75% mai mare decât media pentru a duce un trai decent – STUDIU

Publicat

pe

Românii consideră că nivelul decent al unei pensii este de aproape 5.000 de lei, cu aproximativ 75% mai mare decât valoarea medie din prezent. Datele apar un sondaj al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.

Conform analizei, 97% din respondenţi spun că au auzit de Pilonul II de pensii, iar 82% spun că acesta trebuie menţinut. Datele sondajului arată şi o îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere a detaliilor despre Pilonul II de către majoritatea celor intervievaţi, arată analiza, citată de Rador.

Acelaşi studiu mai arată că 37% din români nu reuşesc să economisească niciodată, aproape jumătate economisesc de câteva ori pe an şi doar 16% spun că îşi permit să pună bani deoparte în fiecare lună.

Pentru comparație, ultimele date ale INS, în trimestrul IV din 2024, pensia medie lunară a fost de 2.898 lei, după o creștere de peste 12%, ca urmare a marii recalculări din toamna anului trecut. 

Citeste in continuare

Evenimente

Modificare majoră la voucherele de vacanță în 2025. Nu toți bugetarii vor primi tichete

Publicat

pe

Se schimbă modul în care se vor acorda voucherele de vacanță. Ministerul Economiei spune că formula de acordare a bonificațiilor va fi una cât mai simplă.

Va fi o formulă cât mai simplă tocmai pentru a ne asigura că oamenii ajung să nu-și piardă timpul, a spus ministrul Economiei, Bogdan Ivan, joi, despre modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță.

Întrebat când ar putea fi gata normele de aplicare pentru tichetele de vacanță, el a spus că „în cel mai scurt timp, săptămâna viitoare o să fie o întâlnire finală după ce colegii de la Ministerul Economie și Digitalizări au dezbătut cu colegii din Ministerul de Finanțe și cu toate structurile profesionale și cu companiile de e-ticheting”.

„Este evident că e o modificare care întâmpină anumite neplăceri pentru că nu vorbim direct de acele vouchere care se dădeau efectiv și se consumă. Va fi o formulă cât mai simplă tocmai pentru a ne asigura că oamenii ajung să nu-și piardă timpul atunci când vorbim despre dovada faptului că s-au folosit de aceste instrumente și automat pot să dovedească prin documente justificative că au folosit voucherele și o să primească automat acei bani înapoi”, a explicat Bogdan Ivan.

Citeste in continuare

Evenimente

Specialiștii acuză: Noile modificări fiscal vor afecta micile întreprinderi

Publicat

pe

Noile prevederi fiscale pregătite de Ministerul Finanțelor în privința TVA vor afecta micile întreprinderi. Camera Consultanților Fiscali salută majorarea plafonului la 395.000 lei, dar atrage atenția asupra celorlalte aspecte din proiectul MF. 

Organizația precizează că Ministerul Finanțelor a ales cea mai restrictivă variantă, în privința regulilor de depășire a plafonului, fiind o transpunere foarte limitată a prevederilor Directivei TVA. ‘Înregistrarea în scopuri de TVA va fi una retroactivă. Dacă un operator economic a depășit plafonul de 300.000 lei oricând înainte de 1 aprilie (ex. 2022, 2023, 2024 sau începutul anului 2025), nu putem înțelege cum s-ar putea aplica prevederile referitoare la înregistrare aplicabile după 1 aprilie 2025. În unele state membre ale Uniunii Europene, atunci când o întreprindere depășește plafonul de scutire de TVA, partea din tranzacție care depășește plafonul este supusă TVA, dar restul tranzacției poate rămâne scutit’, se arată în comunicatul CCF.

CCF menționează că una dintre cele mai problematice prevederi se referă la faptul că la data depășirii plafonului național de 395.000 lei, persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA și aplică regimul de taxare începând cu data depășirii acestuia.

Solicitarea înregistrării, conform proiectului Ministerului, ar trebui efectuată exact în ziua depășirii plafonului de scutire, iar înregistrarea este considerată valabilă la data depășirii.

‘Totuși, Directiva (2020/285) prevede o serie de opțiuni care ar fi permis aplicarea unui sistem mai apropiat de ceea ce avem în prezent. A fost aleasă cea mai restrictivă variantă, fiind o transpunere foarte limitată a prevederilor Directivei TVA, nefiind permisă niciun fel de depășire a plafonului de scutire, deși ar fi putut fi aplicată cel mult o depășire de 25% a plafonului de scutire. De asemenea, înțelegem că înregistrarea în scopuri de TVA va fi una retroactivă, respectiv care produce efecte de la data depășirii plafonului. Nu vedem vreo modalitate practică realistă de a atribui și comunica contribuabilului codul de TVA exact în ziua depășirii plafonului. Astfel, va exista o perioadă de timp, nespecificată de lege, până la data atribuirii efective a codului de TVA în care se aplică regimul de taxare, dar fără ca operatorul economic să dețină cod de TVA’, atrag atenția reprezentanții organizației.

În subsidiar, în opinia CCF, ar fi corect să fie folosită sintagma ‘regimul normal de TVA’ în loc de ‘regimul de taxare’, întrucât nu toate operațiunile sunt taxabile.

Astfel, rămâne neclară problema perioadei de la data depășirii plafonului și până la data la care codul de TVA este efectiv atribuit și comunicat contribuabilului, respectiv cum se vor emite facturile pentru care trebuie aplicat regimul de taxare.

Organizația precizează că, la ora actuală, sistemul e-Factura nu permite persoanelor care nu au cod de TVA să emită facturi cu TVA.

În plus, prevederile referitoare la înregistrare, aplicabile după 1 aprilie 2025, presupun ca efectele înregistrări sa fie retroactive, respectiv, din data depășirii plafonului.

‘Considerăm că trebuie reanalizate dispozițiile tranzitorii cuprinse în proiect având în vedere următoarea inadvertență: Dacă un operator economic a depășit plafonul actual de 300.000 lei oricând înainte de 1 aprilie (ex. 2022, 2023, 2024 sau începutul anului 2025), nu putem înțelege cum s-ar putea aplica prevederile referitoare la înregistrare aplicabile după 1 aprilie 2025, întrucât noul mecanism presupune înregistrări retroactive la o dată situată mult înainte de intrarea în vigoare a legii noi, înainte de 1 aprilie 2025, ori acest fapt ar constitui o aplicare evident retroactivă a legii. Întrebările pe care ni le punem. Ne punem câteva întrebări la care sperăm să găsim răspuns în Nota de fundamentare, pentru o înțelegere completă și corectă a noului mecanism: se au în vedere modificări în ceea ce privește Sistemul e-Factura în sensul corelării cu noile prevederi? Dacă se emit facturi cu TVA, va exista o prevedere în norme care să permită deducerea la beneficiar chiar și în lipsa codului de TVA al furnizorului?
Va fi necesară stornarea facturilor emise fără codul de TVA și reemiterea acestora după ce codul de TVA este efectiv atribuit?’, se spune în comunicat.

Camera Consultanților Fiscali recomandă Ministerului de Finanțe să aibă în vedere și posibilitatea ca operatorii economici să poată utiliza codul cu RO încă din ziua depășirii plafonului, chiar dacă acesta va fi atribuit și comunicat efectiv de ANAF după o anumită perioadă. S-ar evita astfel dificultăți de raportare și în Declarația 394.

Referitor la data depășirii plafonului, CCF înțelege că din această data se aplică regimul de taxare (regimul normal de TVA, mai corect).

‘Din perspectiva practică apare următoarea situație de fapt: în cursul zilei în care s-a depășit plafonul operatorul economic poate realiza operațiuni sub plafonul de 395.000 lei și ulterior să depășească acest plafon cu alte tranzacții. În mod normal pentru a nu retroactiva aplicarea legii, pentru operațiunile realizate până în plafon, în ziua depășirii acestuia, considerăm că ar trebui aplicată scutirea și să se aplice regimul normal de TVA numai tranzacției prin care se depășește plafonul, precum și celor ulterioare. În niciun caz nu putem fi de acord cu interpretarea potrivit căreia regimul normal de TVA se aplică pentru toate tranzacțiile din ziua depășirii plafonului, inclusiv pentru cele realizate înainte de depășirea plafonului, întrucât ar fi o aplicare retroactivă a legii și ar lipsi de conținut aplicabilitatea scutirii pentru mici întreprinderi’, se maia arată în documentul CCF.

Totodată, CCF menționează că nu identifică însă niciun impediment în ceea ce privește deducerea TVA pentru beneficiarii care primesc facturi cu TVA pentru operațiunile din ziua în care plafonul este depășit, întrucât depășirea plafonului este constatată de operatorul economic, nu pe bază de control al organelor fiscale, și comunicată pe propria răspundere de către acesta. Organizația precizează că eventuale erori de determinare a plafonului pot exista chiar și dacă s-ar aplica TVA pentru toate operațiunile din ziua depășirii plafonului, fără nicio deosebire.

Potrivit sursei citate, în unele state membre ale Uniunii Europene, atunci când o întreprindere depășește plafonul de scutire de TVA, partea din tranzacție care depășește plafonul este supusă TVA, dar restul tranzacției poate rămâne scutit, în funcție de legislația națională.

Exemple de astfel de tratamente specifice includ: în Germania, dacă o întreprindere depășește plafonul de scutire de TVA (care este de 22.000 euro pentru activitățile comerciale), aceasta trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA. Însă, conform unor reglementări specifice, este posibil ca TVA să fie aplicată doar pentru valoarea care depășește plafonul. Astfel, în cazul unei tranzacții care face ca plafonul să fie depășit, partea de valoare care depășește limita poate fi supusă TVA, în timp ce restul tranzacției poate rămâne scutit, dar acest aspect trebuie confirmat de autoritățile fiscale.

De asemenea, Italia aplică un sistem similar, în care, în cazul depășirii plafonului de scutire de TVA, se poate aplica TVA doar pentru partea din tranzacție care depășește plafonul. Dacă o întreprindere realizează o tranzacție care depășește plafonul de scutire (care este de 65.000 euro pentru prestările de servicii), TVA ar putea fi aplicată doar asupra sumei care depășește acest plafon, iar restul tranzacției ar putea rămâne scutit, cel puțin până la momentul înregistrării oficiale.

În Spania, legislația prevede o abordare similară: dacă o persoană impozabilă depășește plafonul de scutire (care este de 85.000 euro pentru activitățile comerciale), TVA ar putea fi aplicat doar pentru suma care depășește plafonul, lăsând restul tranzacției scutit. Totuși, este important de menționat că în multe cazuri autoritățile fiscale pot decide aplicarea TVA la întreaga valoare a tranzacției.

În Austria, plafonul de scutire pentru întreprinderile mici este de 35.000 euro. Dacă cifra de afaceri depășește acest plafon, TVA este aplicată doar pe suma care depășește limita, în timp ce partea de tranzacție care rămâne sub plafon poate rămâne scutită, în anumite condiții.

‘În concluzie, putem afirma că și din jurisprudența CJUE și din practica altor state membre rezultă fără dubii că nu se poate elimina beneficiul scutirii de TVA pentru mici întreprinderi în cazul operațiunilor anterioare depășirii plafonului, drept pentru care, strict din aceste considerente’, se mai spune în comunicat.

Camera Consultanților Fiscali este o organizație profesională de utilitate publică, persoană juridică fară scop lucrativ, cu patrimoniu și buget propriu. Este constituită din consultanți fiscali, consultanți fiscali asistenți care au dobândit această calitate, precum și societățile de consultanță fiscală, autorizate de Cameră, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 71/2001, privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste in continuare

TOP ARTICOLE