Financial Times: A fost scos sistemul de sănătate la vânzare? Depinde de cât de multă încredere ai în Boris Johnson. ● The Guardian: ”Criza capitalismului” nu este cea pe care o cred europenii.● Dnevnik: De unde vin turiştii străini în Bulgaria ● Stratfor: Ar putea reporni războiul rece în America Latină?
- Financial Times: A fost scos sistemul de sănătate la vânzare? Depinde de cât de multă încredere ai în Boris Johnson
Documentele scurse nu oferă probe concludente că guvernul britanic minte.
„NHS [sistemul public de sănătate britanic – n.trad.] a fost scos la vânzare”: una dintre cele mai familiare formule de atac din politica britanică. Foarte voios, Jeremy Corbyn a prezentat miercuri un set de rapoarte de la întâlniri din 2017 şi până acum între oficiali britanici şi americani, care chipurile ar dovedi că guvernul conservator a şi lansat deja licitaţia.
În mod nesăbuit, conservatori ghidaţi de ideologie precum actualul secretar al comerţului Liz Truss şi predecesorul ei, Liam Fox, s-au expus singuri criticilor alergând cât i-au ţinut puterile după un acord comercial bilateral cu SUA. Era evident că acest lucru va duce la o cerere din partea industriei farmaceutice din SUA pentru medicamente mai scumpe şi patente mai îndelungate în Regat.
Însă relatările confidenţiale despre aceste întâlniri, întocmite de funcţionari publici britanici, arată ceea ce se vede întotdeauna la fazele cele mai timpurii ale negocierilor comerciale: un dialog extrem de tehnic pentru a testa cum vede lucrurile cealaltă parte şi cam ce ar vrea.
Discută negociatorii preţurile medicamentelor? Desigur. E o cerere familiară la discuţiile cu SUA şi atât de secretă încât biroul reprezentantului comercial american le-a menţionat printre obiectivele de negociere pe care le-a publicat în februarie. Britanicii au nevoie să afle cu exactitate ce vor americanii, chiar şi dacă ar fi să clarifice de la început că un lucru e exclus ori să ofere altceva în schimb. Dovedesc documentele că funcţionari publici britanici s-au întâlnit cu PhrMA, organizaţia americană de lobby farmaceutic? Din nou: da. Şi e foarte normal, din aceleaşi motive.
Pasajul-cheie, din ce am văzut noi, vine la finalul secţiunii privind proprietatea intelectuală (PI) dintr-o discuţie din iulie 2018. După 14 pagini care rezumă nişte discuţii atroce de tehnice între experţi oficiali în patente pentru medicamente, Regatul conchide: „Am ajuns într-un punct (în privinţa patentelor pentru farmaceutice/sănătate) în care, dincolo de detaliile specifice de politici în domeniile de nişă, aşteptăm aprobarea de a negocia şi a face schimb de texte pentru a realiza cu adevărat noi paşi semnificativi mai departe.”
Presupunând că miniştrii n-au mai dat de atunci instrucţiuni de negociere (o mare nesăbuinţă în acest punct), am rămas încă în respectiva etapă. Valabil şi în cazul altor secţiuni care i-au entuziasmat pe laburişti, unde părţile discută abordarea „listei negative” (toate sectoarele sunt deschise dacă nu sunt explicit excluse) pentru servicii. Acest lucru le-ar lăsa companiilor americane din domeniul sănătăţii mai mult spaţiu pentru a opera în interiorul NHS, dar asta numai dacă Regatul nu va pune asistenţa publică de sănătate pe lista excluderilor.
Aceste documente, pe lângă faptul că le dezvăluie mirenilor detaliile incomprehensibile ale negocierilor comerciale, nu sunt nici irelevante dar nici nu reprezintă probe concludente că guvernul minte. Sunt întâlnirile de până acum în linie cu ideea că guvernul conservator face din NHS obiect de negociere? Da. A şi început deja? Nu. O vor face dacă vor fi aleşi pe 12 decembrie?Depinde de cât de multă încredere ai în dna Truss şi dl Johnson. (RADOR)
- The Guardian: ‘Criza capitalismului’ nu este cea pe care o cred europenii
S-ar putea crede că acum capitalismul nu funcţionează din cauză că salariile occidentale ar trebui să fie mai mari. Dar într-adevăr fenomenul e dureros
O avalanşă de cărţi şi articole recente despre „criza capitalismului” prezice dispariţia sau demodarea lui. Pentru cei care îşi mai amintesc de anii ’90, există o ciudată similitudine între toate astea şi literatura acelor vremuri, care susţinea că „sfârşitul istoriei” în sens hegelian a sosit. Teoria aceea s-a dovedit greşită. În opinia mea, acea teorie este practic greşită şi diagnostichează greşit problema.
Realitatea demonstrează că, în prezent, capitalismul nu se află deloc în criză. Este mai puternic ca oricând, atât din punctul de vedere al acoperirii geografice, cât şi din cel al extinderii sale în zone (cum ar fi relaxarea sau mediile de socializare) în care a creat nişte pieţe cu totul noi şi a modificat nişte lucruri care, istoric vorbind, nu au fost niciodată puse în discuţie.
Din punct de vedere geografic, capitalismul este acum modul dominant (dacă nu chiar singurul) de producţie din întreaga lume: în Suedia, sectorul privat acoperă acum peste 70% din forţa de muncă, în SUA, procentul este de 85%, iar în China (organizată în stil capitalist), sectorul privat produce 80% din valoarea adăugată. Evident, nu asta era situaţia şi înainte de căderea comunismului în Europa de Est şi Rusia, nici înainte ca China să intre în ceea ce eufemistic se defineşte acum drept „transformare”.
Graţie globalizării şi revoluţiilor tehnologice, au fost create nişte pieţe noi, până acum inexistente, precum marea piaţă a datelor personale, pieţele pentru închirierea maşinilor şi locuinţelor (niciuna nefiind importantă până la apariţia celor de la Uber, Lyft şi Airbnb) şi piaţa pentru autoangajaţi (care nu exista înainte de WeWork şi altele asemenea). (WeWork – compania imobiliară americană care oferă spaţii de lucru comune pentru începătorii din lumea afacerilor, n. red.)
Importanţa socială a acestor pieţe noi este aceea că, punând un preţ unor lucruri care anterior nu avuseseră vreunul, ele transformă orice lucru într-un produs cu valoare de schimb. Fenomenul nu se deosebeşte fundamental de dezvoltarea capitalismului în Europa secolelor XVIII şi XIX, când alimentele, îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte produse făcute în familie au început să fie produse la nivel comercial. Odată create noile pieţe, toate produsele sau activităţile din aceste sectoare primesc „un preţ subînţeles”. Asta nu înseamnă că acum începem cu toţii să ne închiriem locuinţele şi să ne conducem maşinile în regim de taxi, dar înseamnă că suntem conştienţi de pierderile financiare pe care le-am avea dacă nu facem asta. De vreme ce preţul este cel just (poate pentru că situaţia noastră se schimbă sau preţul se majorează), mulţi vor intra pe noile pieţe şi le vor întări.
Aceste pieţe sunt fragmentate din cauză că deseori necesită o zi întreagă de muncă. În consecinţă, schimbările merg mână în mână cu economia pe bază de contract. În economia pe bază de contract, suntem deopotrivă furnizori de servicii (putem servi pizza la domiciliu după-amiaza) şi cumpărători de servicii care de obicei nu se plăteau. Îngrijirea bătrânilor şi copiilor, gătitul şi livrarea de mâncare la domiciliu, cumpărăturile, plimbatul câinilor şi altele asemenea se făceau între membrii familiei.
Dezvoltarea capitalismului naşte întrebări legate de rolul şi chiar de supravieţuirea unei familii. În afara creşterii copiilor, era vorba despre un ajutor reciproc şi despre împărţirea (într-adevăr, în funcţie de sex) unor activităţi necomerciale care erau primordiale pentru o familie. Cum toate aceste lucruri încep să dispară, ne aşteptăm, pe viitor, la o creştere a numărului de gospodării cu un singur membru sau a numărului de persoane care nu au trăit niciodată într-un parteneriat sau care nu au fost căsătorite. În ţările nordice, deja 30-40% dintre gospodării nu numără decât o singură persoană.
În consecinţă, criza nu este cea a capitalismului propriu-zis, ci este vorba despre o criză provocată de efectele neaşteptate ale globalizării şi de extinderea capitalismului în zone care prin tradiţie nu erau destinate comercializării. Aşadar, capitalismul a devenit prea puternic, iar în zone de felul Europei, el contravine convingerilor adânc încetăţenite. Dacă nu este controlat şi dacă „raza sa de acţiune” nu este redusă la nivelul anterior, el va continua să cucerească nişte sfere până acum nesupuse comercializării. (RADOR)
- Dnevnik: De unde vin turiştii străini în Bulgaria
Ministerul Turismului în Bulgaria trebuie să-și schimbe strategia pentru publicitatea națională turistică, care cheltuieşte în prezent 15 milioane de leva pe an din buget. Apelul a fost lansat în urmă cu o zi de Asociația operatorilor din turism și agențiilor de turism din Bulgaria. Ei și-au argumentat teza cu marea schimbare pe principale pieţe considerate tradiționale, de unde provin turiștii din Bulgaria.
Organizația a dat ca exemplu faptul că România, potrivit datelor INS de la sfârşitul lunii septembrie 2019, este pe locul doi ca număr de cazări şi cazaţi, iar asta fără niciun fel de „eforturi de marketing” din partea statului bulgar. În acelaşi timp, pe multe dintre cele mai puternice piețe, precum Germania și Rusia, se remarcă o scădere de ani de zile, în timp ce anul acesta e destul de mare – 23% pentru Germania și 15% pentru Rusia.
Graficele arată numărul de cazări înregistrate în primele nouă luni ale anului pentru primele zece țări și modificarea numărului de cazări repetate pe state în primele nouă luni ale anului 2019 și aceeași perioadă a anului 2018. Datele sunt de la INS din Bulgaria. (RADOR)
- Stratfor: Ar putea reporni războiul rece în America Latină?
America de Sud e din nou în flăcări. Un val de proteste antiguvernamentale a făcut ravagii în ultimele luni pe străzile din Ecuador, Chile, Bolivia și Columbia. Evident, un asemenea haos nu este ceva nou pentru regiune. Din anii ’60 până în anii ’90, grupuri teroriste și insurecționale au instigat o serie de bătălii atroce prin interpuși ale războiului rece. Însă cu această repetare, pe care eu o numesc „Războiul Rece 2.0” în America Latină, nu grupările înarmate de interpuși ci tensiunile sociale deja existente sunt cele pe care Moscova le transformă cu iscusință în arme pentru a sabota structurile occidentale de putere din regiune.
De fapt, cum amenințările de la periferia Rusiei sunt mai descurajante ca niciodată, se poate argumenta că din perspectiva Moscovei războiul rece nu s-a încheiat vreodată cu adevărat. Dar, indiferent dacă actualele acțiuni ale Rusiei din America Latină constituie un al doilea război rece ori numai o simplă revigorare a conflictului original, este evident că mulți dintre aceiași actori sunt implicați activ în tulburările care se desfășoară în ograda din spate a Washingtonului – și, în mare, din aceleași motive.
Moștenirea sovietică din America Latină
În încercarea ei de a făuri o utopie comunistă globală, URSS a încurajat exportul revoluției sale în străinătate pentru a „elibera” muncitorii din întreaga lume. Dar, cum SUA și aliații lor s-au unit pentru a îngrădi expansiunea comunistă, URSS a început să se simtă amenințată de structurile de alianțe care o înconjurau, cât și de prezența trupelor și armelor americane la periferia ei. Drept răspuns, sovieticii au îmbrățișat revoluția cubaneză și au încercat să detașeze rachete nucleare în Cuba – un gambit care a dus în cele din urmă la Criza Rachetelor Cubaneze. Dar, chiar și după ce sovieticii și-au retras rachetele din Cuba, ei au continuat să folosească insula ca pe un cap de pod în emisfera vestică, de unde și-ar fi putut extinde influența din Canada până în Chile – susținând partidele comuniste din Americi, și concomitent instruind, finanțând și înarmând o varietate de grupări marxiste teroriste sau insurecționale de pe tot cuprinsul regiunii.
În special acțiunile Moscovei din America Centrală și de Sud se derulau în mare parte prin intermediul aliaților lor cubanezi deja căliți în luptă, după cum o demonstrează nefericita incursiune a revoluționarului Ernesto „Che” Guevara în Bolivia la sfârșitul anilor ’60. Sovieticii priveau asemenea inițiative nu numai ca pe o cale de a răspândi comunismul în lume, ci și ca pe o modalitate de a contracara acțiunile anticomuniste ale SUA din alte regiuni. Provocând probleme în chiar ograda Washingtonului, acțiunile sovietice au distras atenția și resursele SUA de la alte acțiuni. Creșterea influenței comuniste în regiune a încurcat guvernul SUA, implicându-l în evenimente puternic mediatizate precum lovitura de stat din Guatemala din 1954, invazia eșuată din 1961 în Golful Porcilor din Cuba și sprijinul pentru milițiile Contras din Nicaragua în anii ’80.
Activitățile actuale ale Rusiei
Să derulăm însă rapid până în prezent și vom vedea că amenințarea americană la adresa influenței rusești nu a devenit decât mai acută. Zona-tampon de securitate de la periferie care proteja odinioară Rusia de Europa s-a erodat considerabil în urma colapsului URSS în 1991. Fostele state membre ale Pactului de la Varșovia precum Bulgaria, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și România au devenit între timp membri NATO, la fel ca și fostele republici baltice de sub ocupație sovietică, Letonia, Estonia și Lituania.
Frica tot mai mare de încercuire din Rusia a dus într-un final la ascensiunea președintelui Vladimir Putin în 2000. Dar, în ciuda promisiunilor lui Putin de a restabili fosta putere a țării, zona-tampon strategică a Rusiei a continuat să încaseze lovituri. Căderea conducătorilor rusofili din Ucraina în urma protestelor Maidan din 2014 și în special ca urmare a Revoluției Portocalii din 2005 nu a făcut decât să amplifice neliniștea Rusiei. Pentru a mai atenua din pierderea unui teritoriu de frontieră atât de important, Putin a anexat Crimeea și a invadat sud-estul Ucrainei. Rusia mai resimte încă fără nici o îndoială usturimea pierderii profunzimii strategice a Pactului de la Varșovia și a blocului sovietic care i-au protejat atât de multă vreme călcâiul lui Ahile.
Slăbirea controlului ei în regiunile învecinate determină acum din nou Rusia să apeleze la vechi trucuri în America Latină. Între acestea se remarcă sprijinirea regimului eșuat al lui Nicolas Maduro din Venezuela anul trecut, cu ajutorul partenerilor cubanezi ai Moscovei. Cuba a fost un partener crucial în domeniul securității pentru regimurile din Venezuela încă de la scurt timp după venirea la putere a fostului președinte Hugo Chavez în 1999. Vasta rețea cubaneză de agenți și active de spionaj care a infiltrat societatea din Venezuela încă de atunci a informat regimul Maduro cu privire la potențiale amenințări și a menținut concomitent opoziția dezbinată și într-o stare conflictuală. Pe de altă parte, asistența financiară, militară și cu tehnică de spionaj a Rusiei – pentru a nu mai menționa și protecția contractanților militari ruși – au fost și ele esențiale pentru regimul Maduro în ultimii ani. De fapt, aș merge chiar atât de departe încât să afirm că Maduro ar fi fost îndepărtat demult dacă n-ar fi existat ajutorul Rusiei și Cubei.
Dar activitățile Rusiei și partenerilor ei cubanezi nu se limitează la Venezuela. Pe 13 noiembrie autoritățile din Bolivia au arestat patru cubanezi sub acuzația că finanțaseră proteste antiguvernamentale în sprijinul fostului președinte socialist al țării, Evo Morales. Un aliat al regimului Maduro susținut de Rusia, Morales a fost silit să se refugieze în Mexic după ce victoria sa la niște alegeri aparent măsluite provocase proteste ample. În ultimele săptămâni Organizația Statelor Americane (OAS) a acuzat de asemenea Cuba și Venezuela că au instigat proteste antiguvernamentale în Ecuador, Chile și Columbia. Tot așa cum sovieticii au finanțat activitățile paramilitare cubaneze din America Latină în cursul primului război rece, e clar că Rusia încă mai finanțează aceste activități, întrucât atât Cuba cât și Venezuela au deficit grav de lichidități și nu și-ar fi permis să desfășoare aceste operațiuni externe pe cont propriu.
Folosirea nemulțumirii sociale pentru câștig politic
Sovieticii și rușii au avut o vastă experiență în folosirea protestelor pentru a sabota poziționarea la putere a adversarilor lor occidentali. În SUA există probe că mâna Moscovei a intervenit atât în protestele anti-război din anii ’60 cât și în cele anti-nucleare din anii ’80, dar și în mișcările anti-fracturare hidraulică și Occupy de dată mai recentă. Și, desigur, mai există și intervenția Rusiei de la referendumul pentru Brexit din 2016 din Regatul Unit, urmată de cea de la alegerile prezidențiale din SUA în același an.
De fapt, de-a lungul deceniilor, Rusia a devenit tot mai pricepută în a exploata sentimente și chestiuni sociale cât se poate de reale pentru a-și atinge propriile obiective politice. În tandem cu aliații ei din Cuba și Venezuela, Rusia s-a dovedit a fi foarte iscusită l-a amplificarea tensiunii de-a lungul unor falii sociale autentice din aceste țări. Rusia nu fabrică pur și simplu din neant probleme generatoare de instabilitate; mai degrabă ea asigură „scânteia” care inflamează nemulțumiri economice și sociale deja existente în substrat, care fierbeau la foc mic sub capac de ani de zile în acele țări.
Rusia are de asemenea acum o vastă experiență în a folosi rețelele sociale pentru a disemina pe internet dezinformări, la fel cum a făcut înainte de votul pentru Brexit în Regatul Unit și la alegerile prezidențiale din SUA în 2016. În ultimii ani Moscova a apelat la campanii similare de propagandă online și în Germania, Ucraina și țările baltice. Și există indicii că ar încerca același lucru și înaintea următoarelor alegeri americane din 2020. Ne putem prin urmare aștepta să vedem aceste instrumente de dezinformare la lucru și în alte țări ale regiunii în sprijinul aliaților socialiști și împotriva guvernelor democratice, mai orientate către piața liberă sau, în orice caz, aliate cu SUA.
Interese străine în colimator
Având în vedere tenta socialistă, anarhistă și anti-capitalistă a multor mișcări antiguvernamentale, nu e deloc surprinzător că protestatarii au început deja să ia în colimator interese comerciale din regiune. Peste 100 de magazine deținute de o subsidiară a Walmart din Chile, de exemplu, au fost jefuite și incendiate în contextul amplificării manifestațiilor anti-capitaliste din țară. Cum protestele fac ravagii pe tot continentul, companiile americane și europene care operează în aceste țări vor continua probabil să fie vizate, între care e posibil să se numere companii miniere și energetice, hoteluri, bănci și birourile companiilor aeriene. Clădirile diplomatice și ONG-urile americane care operează în regiune ar putea fi și ele atacate. Un număr de companii și ONG-uri și-au retras deja personalul din Bolivia în urma recentului avertisment de călătorie al Departamentului de Stat american, care i-a îndemnat să plece și pe cetățenii americani stabiliți acolo.
Dată fiind nevoia Rusiei de a submina creșterea influenței SUA în vecinătatea lor, dar și pe plan global, Moscova va face orice îi stă în putere pentru a se asigura că protestele vor continua în ritm susținut chiar în pragul Washingtonului. În consecință, companiile și organizațiile din toată America de Sud vor trebui să monitorizeze îndeaproape dinamica instabilității din America Latină în următoarele săptămâni, pe măsură ce ea va evolua și, posibil, se va amplifica. Altfel ele s-ar putea trezi curând prinse în focul încrucișat al unei noi bătălii prin interpuși de tipul războiului rece. (RADOR)
